Și se făcură șase...

Mă tot gândesc în urmă și mai că nu-mi vine a crede că au trecut șase ani - șase! - de când Dubaiul ne este casă, șase de când am aterizat aici într-un final de iunie binecuvântat, îmbrățișând a treia oară un viitor incert cu același entuziasm, aceeași încredere în forțele proprii si aceeași speranță ca întotdeauna în infinitele posibilități pe care le aduce cu sine schimbarea. Departe de a fi fost greșite, cele două alegeri anterioare - devenite, să spunem, perimate la un moment dat față de aspirațiile noastre aflate în continuă ascensiune - ne-au adus, fiecare, experiențe și realizări prețioase, astfel încât fiecare nouă mutare pe coclauri (dintre care Qatarul, la vremea respectivă, era cvasinecunoscut, și nu doar în România) a adăugat la fundamentul anterioarei, asigurând implicit succesul celei ce i-a urmat. Și cum viața poate reprezenta un cumul  de dezamăgiri ori o serie de victorii în funcție de deciziile bune sau proaste, pripite sau, dimpotrivă, îndelung cumpănite și asumate ori, până la urmă, pur și simplu inspirate pe care le iei la un moment dat, ei bine, privind în urmă - inclusiv în contextul actual al pandemiei de Covid-19 - nu putem decât să ne felicităm pentru absolut toate hotărârile luate de-a lungul celor aproape 10 ani de când am părăsit România, dintre care prima și cea mai cea a fost chiar aceea de a ne lua picioarele la spinare :).

Cinci ani mai târziu...

...suntem tot aici. N-aș fi băgat mâna în foc pentru asta acum cinci ani de zile când ne luam, a treia oară, picioarele la spinare, dar uite că s-a întâmplat minunea și am rămas locului. Rămas locului nu înseamnă câtuși de puțin prins rădăcini și în niciun caz bătut pasul pe loc, nu cred că am călătorit cândva atât de mult și așa departe ca în ăști cinci ani la un loc, ani în care în mod sigur am bătut toate recordurile posibile și imposibile în materie de brăzdat fața admirabilei planete albastre, dar măcar nu ne-am mai mutat de colo-colo, ceea ce tot e ceva. 

2018 - an mizerabil, călătorii fabuloase (II)

Polinezia Franceză

Pe cât de dezamăgitor a fost, în anumite privințe, 2018, pe atât de darnic s-a arătat în materie de călătorii, deșertându-și cu generozitate tolba de experiențe memorabile în fața ochilor noștri mereu pregătiți a se minuna. N-aș ști să spun, deci, cu ce m-a uimit mai tare, însă e limpede că un an în care am petrecut Revelionul la Moscova, Paștele la Nisa, aniversarea căsătoriei la Chișinău, ziua mea la bordul giganticului A380 (unde am avut parte de o surpriză de neuitat din partea stewarzilor Emirates) - în drum spre piețele de Crăciun din Madrid - și trecerea dintre ani cu ai mei în România, nu avea cum să mă lase indiferentă. Cu atât mai mult cu cât am bifat, printre altele, câteva reușite notabile, a căror realizare a părut să atârne până în ultima clipă de un fir de păr: finala Simonei Halep din Melbourne (Australian Open), finala concursului Eurovision la care țineam morțiș să îi duc pe ai mei, Oktoberfest-ul la München (da, iarăși, de data asta însă alături de sora mea) și două descinderi în Portocalia în timpul cărora - ca un ghid destoinic ce mă aflu :D - am avut eu grijă ca sor-mea și ai mei să se amorezeze si ei lulea de cea mai iubită țărișoară din lume.

Să le luăm, dară, pe rând...

2018 - an mizerabil, călătorii fabuloase (I)

Lisboa (Portocalia)

Dacă n-ar fi fost mizerabil, zău că 2018 ar putea lesne fi catalogat drept un an fabulos. În fond și la urma urmei, bietul de el n-avea cum să se eschiveze de la a revărsa asupră-ne o puzderie de călătorii care mai de care mai generoase de vreme ce l-am început în forță în deplasare, cu un Revelion memorabil petrecut în minunata Moscovă (și-apăi dacă nici rușii nu se pricep să se distreze, nu știu, zău, cine se mai pricepe!) 

Așa încât bilanțul lui 2018 se prezintă după cum urmează: 21 de țări - dintre care 4 noi (Armenia, Uzbekistan, Moldova și Polinezia Franceză/Tahiti) - 18 orașe și locuri cu care ne-am întâlnit pentru prima dată, 33 de hoteluri, 70 de zboruri pe 4 continente, 3 companii aeriene la bordul cărora am pășit în premieră (Uzbekistan Airways, Air Tahiti și Air Tahiti Nui), 6 piețe de Crăciun de pe 3 continente și 2 stațiuni de ski mai puțin cunoscute turismului de masă. Anul în care am petrecut, printre altele, 2 vacanțe în Portocalia, am ajuns de câte 2 ori în S.U.A., Australia și Noua Zeelandă, de câte 3 ori în Tokyo și Hong Kong și de nu mai puțin de 5 ori (record, dacă nu mă înșel) în România!

Și, pentru că în tot noianul de lovituri în moalele capului de anul acesta aveam nevoie de măcar o veste bună pentru 2019, iaca se făcu (cu foarte puțin timp înainte de ziua mea) că am câștigat, la un concurs pe Instagram, 2 bilete de avion până în Tahiti/Polinezia Franceză, bilete pe care vă imaginați că n-am de gând să le las nefolosite în 2019, chiar dacă, după experiența de anul ăsta cu Bora Bora, nu sunt convinsă că mă mai deranjez să o includ iar în itinerar.

2017 - Anul celor mai reușite... încropeli (I)

Insula Mykines (Insulele Feroe)

Ce poți spune despre un an în care majoritatea planurilor de călătorie au eșuat lamentabil, doar pentru a fi înlocuite - nici noi nu știm cum - cu aventuri spontane de neuitat? Poate doar că a fost un (alt) an de senzație? În mod sigur așa l-aș fi și catalogat dacă nu ar fi venit, din păcate, și cu oareșce vești proaste, reevaluări ale unor relații și activități nu tocmai benefice și o sumedenie de reajustări fizice și psihice menite a le contracara ori, și mai bine, preîntâmpina pe mai departe. În ceea ce mă privește, cu mândrie raportez că anul 2017 a fost anul sportului - anul în care m-am îndeletnicit cu activități sportive în cel puțin 170 de zile din 365 - anul în care am început să gătesc vegetarian (și wow, nu m-aș fi gândit vreodată câtă varietate de gusturi și arome am la dispoziție!), dar și anul în care am scăpat de 7 kilograme (nu era neapărată nevoie de atâtea, dar așa s-a întâmplat), ajungând astfel la o greutate corporală pe care, dacă nu mă înșel, n-am mai avut-o de la prima facultate! :)) Ar mai fi ele și alte realizări notabile, dar sunt dintre cele pe care ni le știm doar noi și astfel vor și rămâne, cel puțin pentru o bună bucată de vreme de acum înainte.

Cum s-a prezentat dragul de 2017 în materie de călătorii? Fantastic, mai ales dacă mă gândesc că ne propusesem - a câta oară?! - să o luăm mai ușor (și) anul acesta. Bilanțul (hazliu nevoie mare) arată că am bătut iarăși toate recordurile: până la finele anului voi fi pășit, pare-se, în nu mai puțin de 23 de țări de pe 5 continente, voi fi adăugat, în palmaresul de zburător planetar (haha) 7 companii aeriene noi (unele chiar rare, cum ar fi, printre altele, Air Astana, SunExpress, First Air, Air Nostrum și City Jet) și câteva țări deosebite pe care le vânam de ceva vreme fără succes, de bună seamă pentru că nu deprinsesem, pe atunci, principiul de mare angajament și valoare "acum ori niciodată, la naiba!" care, ce să vezi, funcționează minunat de fiecare dată! Mă refer desigur la Kazahstan, Kuwait, Insulele Feroe și, pe ultima sută a lui 2017, Iordania cea pentru care am primit viză de 2 ori dar în care am ajuns o singură dată (povestea pe scurt aici). Și uite așa ajunsei în 2017 în 6 țări noi, absolvii cu brio peste 50 de zboruri, înnoptai la peste 25 de hoteluri, majoritatea remarcabile, și mă bucurai de cele mai lungi vacanțe de până acum și de nenumărate experiențe fabuloase, dintre care cea mai râvnită și neașteptată a fost întâlnirea cu urșii polari sălbatici în chiar capitala mondială a urșilor polari - Churchill, Manitoba! Și cum să fi fost anul ăsta altfel decât extrem de bogat în călătorii când l-am început cum l-am început pe nepusă masă cu un Revelion la înălțime?!

2016 - Anul meu asiatic (și un Revelion la înălțime) (I)

Contrar oricăror așteptări (și zău că nu mă alint când scriu asta!) am început anul în avion. Și asta pentru că flydubai n-a binevoit să ne anunțe pe nicio cale că anulează cursa de Dubai din ultima zi a lui 2016 (chipurile pe motive de ceață matinală - părtinitoare ceață, aș adăuga eu malițios, de vreme ce alte companii - serioase, e drept - au operat bine mersi în aceleași condiții) iar când în sfârșit am aflat, grație angajaților de pe Otopeni, era mult prea târziu ca să mai prindem vreun zbor cu o companie cumsecade care să ne aducă încoace la timp pentru focurile de artificii. Dacă toate astea s-ar fi întâmplat mai demult, eu cea de atunci m-aș fi necăjit, zbătut, consumat, aș fi luptat, pentru mine și ceilalți pasageri - mulți dintre ei însoțiți de copii sau vârstnici - pentru o rezolvare grabnică a situației, aș fi condamnat, poate, întâmplarea care s-a pus de-a curmezișul planurilor noastre, și așa făcute în pripă, de a ne petrece în fine un sfârșit de an împreună și - nu-i așa? - în rând cu lumea. Ei bine, se vede treaba că am atins supremul zen și asta fără a fi prins măcar de veste. În fond și la urma urmei, totul în viață ține de alegeri, iar noi am ales să ne dezbărăm de orice urmă de încrâncenare și să acceptăm că, atâta timp cât suntem împreună, cel mai tare Revelion din lume nu e musai să fie chiar cel planificat. Și uite-așa am rezervat rapid alte zboruri (de data asta cu o companie pe care să ne putem baza, adicătelea Emirates), am mulțumit sorții pentru șansa de a păși în mod neașteptat în a 21- a țară din 2016 (Austria) și am ciocnit, în miez de noapte, un pahar de șampanie (sau două sau trei) deasupra unei țări pe care, dacă n-ar fi intrat Japonia în ecuație pentru a doua oară, am fi vizitat-o în mod cert anul trecut (Iran), și nu oriunde, ci la lounge-ul Business al gigantului A380. Emblematic pentru anul trecut și cei câțiva ani de dinainte, nu? ne-am spus, zâmbind. 

De când sunt în Dubai...

...nu mă mai plâng de căldură. Mai ales după cei aproape doi ani de Portocalia în timpul cărora numai eu știu cât și cum am făcut frigul. Dacă mai auziți vreodată pe cineva spunând cum că-i cald în Portocalia, trimiteți-l la mine, am eu ac de cojocul vorbelor lui.

...nu ratez nicio ocazie de city break, fie el și unul la "capătul lumii" (Australia, Noua Zeelandă, S.U.A.). Spuneți voi, cum aș putea să nu profit de faptul că mă aflu în cel mai tare oraș-hub al planetei?!

...citesc (și mai) mult. Cu riscul că neglijez blogul, pagina de Facebook, conturile de Instagram, Twitter și toate celelalte, citesc. Întotdeauna mi-am dorit să am mai mult timp pentru citit și uite că acum programul îmi permite. Așadar, dacă nu apar cu zilele în social media și nu dau semne că aș fi pe coclauri, mă găsiți probabil pe undeva la umbra unui palmier cu o carte în mână. Nu degeaba mi-am cărat toată biblioteca după mine în Dubai, unde mai pui că am descoperit o librărie fantastică aici care mă aprovizionează cu tot ce-mi poftește inima.

...fac (și) mai mult sport. Sală, piscină, mare, sală, piscină, mare. Ar putea părea monoton dacă n-aș schimba mereu peisajul. Deși nici în Dubai nu mi-e rușine cu frecventele ture de luat la picior parcuri cu frangipani și Gulmohar înfloriți, cele mai memorabile reprize de alergat au avut loc fără niciun dubiu în deplasare. Mi-e un dor nebun să alerg de-a lungul Tokyo Bay sub lumina slabă a lunii, înfofolită până în dinți pe malul Canalului Beagle ori pe un traseu groenlandez spectaculos cu vedere la Disko Bay, abia răsuflând din cauza aerului rarefiat!

2015 - Șturlubaticul an al celor 7 continente (I)

Ne-am tot făcut noi de cap binișor și anii trecuți, dar parcă în 2015 n-am avut astâmpăr. Bilanțul, potrivit însemnărilor pe care am grijă să le fac cu regularitate într-unul dintre deja faimoasele mele 7 carnețele, nu e chiar de trecut cu vederea: 23 de țări vizitate, dintre care 10 noi (am o senzație de deja vu!), al doilea an de trai în Dubai și anul în care în mod sigur am zburat cel mai mult și mai mult de când mă îndeletnicesc eu cu activitatea asta fabuloasă și extrem de rodnică mental și spiritual care este călătoritul. Dacă pun la socoteală faptul că am reușit, nici eu nu știu cum (în orice caz fără prea multă planificare!), să ajung într-un singur an pe toate cele 7 continente, ba chiar să îmi și îndeplinesc cele mai mari 3 dorințe în materie de călătorii (în ordine inversă Patagonia, Groenlanda și Antarctica), zic eu că ar fi mare minune dacă aș mai egala măcar vreodată astă performanță, că să o depășesc zău că nici nu mă mai avânt să sper! Pe de altă parte, am mai zis eu asta și despre anul 2012 și (ce bine-mi pare că) m-am înșelat...! 

21 de motive să te îndrăgosteşti de Dubai

Ai auzit, poate, că Dubaiul nu duce lipsă de atuuri. Unii spun că ar avea chiar farmec. Din anturajul tău se întâmplă frecvent să mai plece câte cineva în vacanţă la Dubai. Ştii un număr deloc neglijabil de persoane care şi-au pierdut capul după el, astfel că revin aici an după an. Ba chiar mai sunt şi unii - şi nu puţini! - care îşi fac frumuşel bocceaua, îşi înşfacă de-o aripă partenerul de viaţă şi călătorii şi se mută netam-nesam în Dubai. Ce-o fi, dom'le, atât de grozav la Dubaiul ăsta? te întrebi ades și... nu sunt eu aia care să rezist ispitei de a-ți răspunde, pe foarte scurt, la astă întrebare...

Snorkelling de excepție în Emirate

Oricât de greu ar putea părea de crezut minților încărcate de prejudecăți și neinformate, Emiratele sunt mult mai mult decât o însumare de mall-uri, cafenele, restaurante și recorduri, iar dintre toate activitățile oferite cu generozitate de natură și oameni prin părțile astea zău că shopping-ul ar trebui să se situeze pe ultimul și cel mai neînsemnat loc. 

E drept, dacă pleci urechea la ce îți spun unul și altul în detrimentul trecerii informațiilor prin filtrul propriei rațiuni, s-ar putea să rămâi cu o impresie greșită despre Emirate și celelalte țări din jur. La fel și dacă ajungi aici întâmplător, în trecere, și nu ai prea mult timp la dispoziție pentru a descoperi și altceva decât îți arată autobuzele turistice ori excursiile axate pe două-trei-zece atracții principale, și acelea stabilite în funcție de gusturile îndoielnice ale unei anumite (și din păcate majoritare) categorii de consumatori.

Stai la... Premier Inn Dubai - cazare convenabilă peste drum de aeroport

Nu-mi fac griji că n-ai putea alege un hotel pe placul tău din multitudinea de oferte pe care le pune la bătaie Dubaiul. Indiferent de numărul de stele, hotelurile din Emirate (ba chiar hotelurile din Golf, în general) sunt mult peste media din Europa iar serviciile rareori lasă de dorit. Lucru care se oglindește din păcate mai mereu în prețurile camerelor. Și cum Dubaiul este o destinație vizitată tot timpul anului - în ciuda gradelor greu suportabile măcar vreo 7-8 luni - prețurile tind să fluctueze puțin spre deloc. Dacă însă resorturile de lux te lasă rece și tot ce cauți este o cazare convenabilă cu rating excelent, situată aproape de aeroport dar care să nu necesite închirierea unei mașini, îți propun un hotel la care am stat deja de două ori anul trecut, în februarie și în iunie, fără să-i fi găsit vreun cusur notabil.

Primul Revelion în Dubai

Bine-ar fi să avem cu toții un an nou măcar la fel de grandios precum focurile de artificii la care am asistat ieri în premieră în Dubai! Altele mai inspirate nicicând nu mi-a fost dat să văz, drept pentru care mi-am zis că n-ar strica să vă spun din timp unde vă sfătuiesc să vă petreceți Revelionul următor. La mulți ani 2015! 

2014 - De la un capăt al lumii la celălalt și înapoi "acasă" (II)

Lăsând la o parte cifrele cărora nu le revine, din punctul meu de vedere, decât un rol pur statistic care să mă ajute să-mi amintesc una-alta peste ani, trebuie să recunosc că 2014 a fost un an cât se poate de darnic, prilejuindu-mi o serie deloc neînsemnată de experiențe și întâlniri. În ianuarie am simțit pe limbă și în nări aroma celei mai scumpe cafele din lume, și nu oriunde, ci la celălalt capăt al lumii, în Taiwan, unde m-am plimbat de una singură o săptămână întreagă, spre uimirea majorității taiwanezilor cu care am interacționat. Februarie mă găsea în fine la unul dintre cele mai vânate festivaluri de pe Coasta de Azur, Fete du Citron; de bună seamă că tema din 2014 (20.000 de leghe sub mări) fusese gândită special pentru mine, altminteri nu-mi explic o atare nimereală după ani și ani în care n-am reușit să ajung. În martie dădeam nasul cu primăvara în București și apoi în Londra cea veșnic însorită, pentru ca aprilie să mă prindă, cu a sa revărsare de flori, spectacole de flamenco și procesiuni religioase de Paște în... Andaluzia. În mai am făcut cunoștință cu o altfel de Africa în țara de baștină a Cesariei Evora, apoi, abia întorși, am pornit-o cu mașina prin Europa într-o aventură de călătorie pe care m-aș mira să o uităm prea curând. Iunie a fost și vesel, și înlăcrimat, căci ne va rămâne de-a pururi în memorie drept luna în care am spus adio Portugaliei, nu înainte de a da o ultimă fugă în Madeira și Porto Santo, ocazie cu care ne-am cazat în cel mai dătător de fiori pe șira spinării loc din lume (vin ele și detaliile, parol!). În iulie ne împachetam frumos viețile în aceleași valize vechi și ne întorceam în... viitor, unde băgam spaima în cămilele emirateze și de pretutindeni, deși nu făcusem nimic mai mult decât să le invităm la noi la masă...bine, fie, pe masă, mai degrabă, dar cine și de ce mă rog și-ar mai bate capul cu o biată prepoziție în ziua de azi?! It's high time we had a high tea, ne-am spus în august și ne-am cocoțat tocmai la etajul douăzeci și șapte al faimosului Burj Al Arab. În septembrie am încălecat pe o aripă de muson și ne-am dus să vedem Omanul așa cum nu-l vede oricine. Octombrie a fost luna recordurilor, dar și a premierelor: primele zboruri cu cel mai mare avion comercial din lume, călătorii pe 4 continente, primele încercări de schi nautic, înot cu delfinii - prima dată în mediul lor natural - întâlniri față în față cu dugongi, oposumi și ornitorinci, și cele mai lungi zboruri de când călătoresc. În noiembrie am numărat încântați nu doar puzderia de decorațiuni de Crăciun malteze, ci și gradele din termometru, care ne-au înlesnit în mod neașteptat o baie și snorkelling în Laguna Albastră. Decembrie ne-a găsit în Sri Lanka, nu de alta, dar ținea morțiș să mă pună la curent cu câți ani am mai împlinit.

Iată așadar cum mi-am petrecut a doua jumătate a lui 2014...

2014 - De la un capăt al lumii la celălalt și înapoi "acasă" (I)

Stai să vezi că până la urmă 2014 nici n-a fost un an atât de rău, măcar în ceea ce privește călătoriile. În fond și la urma urmei nu doar că am ajuns în 22 de țări anul acesta, dintre care 10 noi, dar am și pășit în fine pe al cincilea continent (Australia), am zburat într-o lună cât alții într-o viață (46.549 km, adică puțin mai mult decât înconjurul pământului pe la Ecuator), ba mai mult, mi-am luat a treia oară bocceluțele și m-am mutat înapoi "acasă" în Golf, adică - de astă dată - în Dubai. Mai mult decât atât, 2014 a fost cu siguranță anul insulelor și plajelor, de vreme ce s-a nimerit să ajungem în nu mai puțin de 12 insule, chiar 13 dacă ar fi să punem la socoteală și Australia. Acum că veni vorba realizez că a fost și anul cu cele mai însorite destinații, anul în care n-am prea ajuns la frig și zăpadă. Deși - cel puțin în cea de-a doua jumătate a lui 2014 - aș pune asta mai degrabă pe seama faptului că nu am apucat încă să îmi aduc hainele groase din România... Anul în care m-am învârtit între 4 continente, m-am împărțit între 2 țări, ambele din categoria (din ce în ce mai largă) "acasă" (Portugalia și E.A.U.), am urcat în 3 dintre cele mai înalte clădiri din lume, am văzut peste 75 de filme (majoritatea pe avion), am înnoptat în cel puțin 25 de hoteluri și am experimentat cele mai lungi zboruri de până acum (Paris-Taiwan și Dubai-Sydney - între 13 și 15 ore per tronson). Iar aventura anului trecut (4.615 km cu mașina de la București la Lisabona) nu putea fi întrecută în peisaje și emoții decât de călătoria inversă, cu mașina și vaporul, întreprinsă pe un alt traseu spectaculos în același an 2014, aflat acum pe ultima sută de metri.

Pe unde m-am plimbat în prima jumătate a lui 2014? Să recapitulăm.

Afternoon tea la Burj Al Arab

La Burj Al Arab, orice ceai începe cu un telefon. O voce suavă îți răspunde, indicându-ți cele două opțiuni: orele 13 sau 13.30. Bine, bine, dar cum rămâne cu ceaiul de la ora 5? întrebi, mai mult retoric. În mod normal ar mai fi disponibile și orele 16 și 16.30, se scuză vocea, însă de pe-o zi pe alta slabe șanse să prindeți loc. Chiar nu se poate un pic mai târziu? Ne pare rău. Confirmi pentru 13.30 și te gândești înciudată că mai lesne ar fi, poate, să muți asfințitul cu câteva ore mai devreme decât să îndupleci un angajat de la Burj Al Arab. De eludat reguli nici nu se pune problema. Pentru rezervare e nevoie de card bancar, accesul în hotel se face în baza unui cod personalizat pe care vocea de la telefon te sfătuiește să-l păstrezi cu sfințenie, iar dress code-ul este smart casual. Adică fără blugi, haine de plajă ori, ferească Allah, costume de baie. Și să nu-ți treacă prin cap să nu apari sau să anulezi rezervarea. Decât dacă n-ai ce face cu banii, poate, sau în cazul de față cu o jumătate din ei.

Bird's Eye View over... Dubai

Între două avioane, în mod planificat sau spontan, cu bucurie sau cu reticență, s-a nimerit să poposesc de nenumărate ori în Dubai. De tot atâtea ori m-am împotrivit din răsputeri impulsului de a plăti prețul - nu tocmai mic nici în condiții normale, usturător în lipsa unei rezervări timpurii - ascensiunii în cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa. Mult zgomot pentru nimic, îmi spuneam mereu în sinea mea, refuzând să-mi aduc la rândul meu contribuția la situația materială și așa suficient de prosperă a locuitorilor Golfului. Înainte de toate călătorul este însă și el tot om, iar omul - după cum se știe - este supus slăbiciunilor de tot felul. Una dintre slăbiciunile mele sunt desigur turnurile: turnuri de televiziune, zgârie-nori, clopotnițe, platforme de observație cocoțate în vârf de munte și în general cam toate structurile pe care mintea umană le asociază cu promisiunea unei priveliști de zile mari. Și cum la început de 2014 mă aflasem deja, în mod nesperat, în două dintre cele mai înalte astfel de clădiri din lume, în Londra și Taipei, vă imaginați că nu mi-ar fi stat bine să o ratez taman pe cea mai cea. 

Înapoi în viitor

Acum câteva luni, la ușa micuțului nostru apartament închiriat din Lisabona a bătut, din nou, Aventura. Am recunoscut-o numaidecât și ne-am grăbit să îi deschidem, nerăbdători să aflăm ce i-o mai fi trecut iar prin căpșorul rotund cu zulufi roșcovani. A zâmbit îndelung, zâmbet așezat și blajin de om bătrân care a văzut multe, ne-a făcut cu ochiul și a întrebat doar atât: - Mai stați? Știa prea bine năzdrăvana că suntem mușterii vechi, pesemne ghicise deja că nu aveam să-i putem rezista nici de astă dată.

Cu inima pe cât de grea pe atât de plină de amintiri frumoase, am spus adio străduțelor abrupte și pietruite care abia ne învățaseră urmele pașilor, ne-am luat rămas bun de la ocean și cerul atât de albastru și am trimis o sărutare fugară proaspăt înfloriților jacaranda, care ne-au răspuns slobozind o ploaie de mici minuni mov la picioarele noastre. Și duși am fost, mai repede ca florile de portocal când vine rândul fructelor, nu înainte însă de a ne îndesa a treia oară viețile în aceleași câteva valize vechi.

Abu Dhabi - fața prea puțin cunoscută a Emiratelor

Bag mâna în foc că primul lucru care îți vine în minte când auzi vorbindu-se de Abu Dhabi este Ferrari World, cel mai mare parc de distracții acoperit din lume, a cărui atracție principală este cel mai rapid montagne-russe de pe fața pământului. Sunt sigură că internetul abundă de informații despre grandioasa moschee Sheikh Zayed, pe care tot atâtea guri îți recomandă să o vizitezi cu prioritate. Iar despre luxosul hotel Emirates Palace, dacă nu l-ai vizitat chiar tu deja, sigur îți tot împuie capul vreun prieten. Ce te faci însă dacă îți spun că că Abu Dhabi are mult mai multe de arătat decât aste trei obiective pe care le tot amintește lumea, ba mai mult, dacă îți și dau niscaiva idei despre unde ai putea să îți petreci timpul într-un mod extrem de plăcut în capitala Emiratelor? Cum ce te faci? Încaleci pe El-Zorab și p-aci ți-e drumul, că doar n-o să mă crezi pe cuvânt fără să verifici cu propriii tăi ochi. Înainte să pui zăbala în gura calului, zăbovește însă cât să iei cu tine lista de mai jos, ar fi păcat să omiți a încerca vreuna dintre propunerile mele.

Bird's Eye View over... Abu Dhabi

 

Printre lucrurile de care, în mod cert, statele din Golful Persic nu duc lipsă, se numără de o bună bucată de vreme turnurile. Fie că e vorba de reinterpretări moderne ale vestitelor minarete tradiționale ori de giganți din oțel și sticlă care se avântă cu îndrăzneală până la nori și chiar dincolo de ei, turnurile și platformele de observație din lumea arabă nu cunosc limite financiare ori arhitecturale. De cele mai multe ori, astfel de distracții îți sunt accesibile în schimbul plății unui preț - concretizat de regulă sub forma unui bilet de intrare destul de piperat ori a unei consumații nu tocmai ieftine într-unul dintre restaurantele, barurile ori cafenelele cocoțate la înălțime. 

Atlantis - curiozități și cifre

A fost odată ca niciodată o insulă fermecată artificială pe care un mare și ambițios împărat magnat a construit un nemaiîntâlnit, nemaivăzut și nemaipomenit palat hotel de lux cu propriul său parc acvatic și Dolphin Bay pe care l-a numit, simplu, Atlantis The Palm Jumeirah. De fapt, dacă e s-o zic pe-a bună, palatul hotelul nu era chiar așa de nemaiîntâlnit și nemaivăzut pentru că, înaintea lui, același măreț împărat magnat inaugurase unul similar în Bahamas. Vă spuneam data trecută despre cea mai scumpă cameră a hotelului, Bridge Suite, care costă nici mai mult nici mai puțin decât 26.000 USD. Dacă ați rămas cu gura căscată la auzul acestei sume, dați-mi voie să vă spun că de numele hotelului se leagă o sumedenie de alte cifre fabuloase, mărturie a unei desfășurări de forțe care întrece orice alt eveniment similar pe care l-a văzut Dubaiul, ba chiar și Orientul Mijlociu. Despre toate acestea și alte câteva curiozități vă invit să citiți în cele ce urmează...