31.12.20

Rămas bun, Dubai, bine te-am regăsit, Portocalie!


Zic unii că nu s-ar numi schimbarea schimbare dacă nu ne-ar lua pe nepregătite, alții îi contrazic afirmând cu nasul în vânt că schimbarea și-o face omul cu mâna lui, că doar el singur e stăpân pe destinu-i și numai el știe mai bine decât oricine încotro o va apuca, cu cine și când. În ceea ce mă privește, nu pot decât să zâmbesc în fața unei atari naivități de care nu e exclus să mă fi făcut și eu vinovată la o vârstă mai puțin înțeleaptă, căci, privind în urmă și punând cap la cap frânturi de întâmplări și crâmpeie de viață, îmi dau seama o dată în plus că schimbările - departe de fi lucrurile atât de simple pe cât le enunțau unul și altul mai sus - sunt puțin precum stelele, știut fiind că acestea din urmă se aprind mult înainte ca lumina lor să se înfățișeze ochilor noștri pământeni tot așa cum schimbările, chiar și cele ce ne privesc, iau naștere mult înainte ca noi să prindem de veste.



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe