Șase luni mai târziu... (Portugal edition)

 ... ne simțim tot mai acasă în Portocalia. Lockdown-ul nu a fost chiar așa insuportabil aici, mai ales că n-am fost obligați niciun moment să purtăm măști în exterior (lucru care m-a scos din sărite în ultimele luni petrecute în Dubai, de pildă, mai ales că au fost luni interminabile de vipie necruțătoare în care n-a fost cu putință să evadăm din urbe cum eram obișnuiți) iar măsurile au fost, în principiu, de bun simț și - faptic - niciodată atât de drastice cum s-au simțit, de bună seamă, în alte colțuri de lume. Dacă m-a deranjat ceva în mod deosebit m-a deranjat închiderea sălilor de sport (eu am una chiar peste drum), mai cu seamă că m-am dezobișnuit (voit) să alerg chiar zilnic în cei șase ani de Emirate aplicând, în schimb, tot mai des strategia îmbinării unor tipuri diferite de mișcare, dintre care Zumba aproape zilnic în ultimii 3 ani. Mi-au lipsit și lecțiile de kapap începute (și practicate intensiv) aici, însă dacă e s-o zic p-a bună sunt convinsă că eu la sală m-am pricopsit cu Covid - singurul loc în care am lăsat garda jos (la figurat haha) - așa încât, deși mie una Covidul nu mi-a dat prea mari bătăi de cap, am înțeles (și n-am comentat) utilitatea măsurii sus-menționate.

Rămas bun, Dubai, bine te-am regăsit, Portocalie!

Zic unii că nu s-ar numi schimbarea schimbare dacă nu ne-ar lua pe nepregătite, alții îi contrazic afirmând cu nasul în vânt că schimbarea și-o face omul cu mâna lui, că doar el singur e stăpân pe destinu-i și numai el știe mai bine decât oricine încotro o va apuca, cu cine și când. În ceea ce mă privește, nu pot decât să zâmbesc în fața unei atari naivități de care nu e exclus să mă fi făcut și eu vinovată la o vârstă mai puțin înțeleaptă, căci, privind în urmă și punând cap la cap frânturi de întâmplări și crâmpeie de viață, îmi dau seama o dată în plus că schimbările - departe de fi lucrurile atât de simple pe cât le enunțau unul și altul mai sus - sunt puțin precum stelele, știut fiind că acestea din urmă se aprind mult înainte ca lumina lor să se înfățișeze ochilor noștri pământeni tot așa cum schimbările, chiar și cele ce ne privesc, iau naștere mult înainte ca noi să prindem de veste.

Portugalia de la A la Z: Pera

Se prea poate ca Pera să nu-ți spună mare lucru. Fiesa, nici atât. În mod sigur însă ai auzit de Algarve, căci puțini sunt cei care n-au trecut pe aici, fie și numai cu ochii lacomi ai minții și călcâiele sfârâinde ale sufletului. Fii pe pace, astăzi n-am să-ți vorbesc despre plaje, n-am să te port prin micuțe biserici uitate de lume și nici pe străduțe întortocheate și pietruite încinse de veselul, exuberantul, molipsitorul soare pe care îl bănuiesc că s-a statornicit la limita vestică a continentului european. Astăzi te poftesc să iei parte la un carnaval fără pereche, o paradă a particulelor de nisip ridicate la rang de artă, nu mai puțin apreciate și celebrate decât este, la polul opus, opulența vegetală într-o țară atât de rodnică și mănoasă precum Portugalia; un regal vizual în cadrul căruia trupuri frumos sculptate, înveșmântate în falduri grele de ocru, își etalează măștile mai vechi ori mai noi sub privirea scrutătoare a unui cer portughez fără de pată. Același care joacă bucuros rolul de arbitru, descoperind riduri, cute, crețuri, scoțând la iveală micile imprecizii și denunțând fără milă inevitabilele imperfecțiuni și erori.

Portugalia de la A la Z: Almourol

2 euro, un GPS și o zi însorită. De atâta ai nevoie pentru a-ți desfăta privirea cu imaginea fermecătoare a unui castel medieval situat pe o insulă stâncoasă din mijlocul râului Tejo, în chiar inima Portugaliei. Cu o origine  încă învăluită în mister și ziduri crenelate despre ale căror precursoare se spune că ar fi fost cucerite pe vremuri de romani și remodelate de vizigoți și mauri, castelul este unul dintre reperele istorice de bază ale Portugaliei, mărturie a Reconquistei portugheze dar și a influenței cavalerilor templieri pe aste meleaguri, făcând parte, alături de castelele Tomar, Zezere și Cardiga, din linia de fortificații cu scop defensiv ce se întindea de-a lungul râului Tejo. Se mai știe că în anul 1129, când trupele portughezilor au ajuns aici, castelul exista deja sub denumirea de Almorolan, ulterior fiind pus sub protecția Cavalerilor Templieri conduși pe atunci de Gualdim Pais, fondatorul mult mai celebrului castel Tomar. Tot ei au fost și cei care au inițiat, în 1171, lucrările de reconstrucție, castelul rămânând în mâinile lor până la pieirea Ordinului Templierilor. Abandonat și sortit paraginii, norocul i-a surâs din nou castelului Almourol abia în secolul XIX, când portughezii și-au dat seama că n-ar strica să-l renoveze, ba și să îl declare chiar monument național.