31.12.20

Rămas bun, Dubai, bine te-am regăsit, Portocalie!


Zic unii că nu s-ar numi schimbarea schimbare dacă nu ne-ar lua pe nepregătite, alții îi contrazic afirmând cu nasul în vânt că schimbarea și-o face omul cu mâna lui, că doar el singur e stăpân pe destinu-i și numai el știe mai bine decât oricine încotro o va apuca, cu cine și când. În ceea ce mă privește, nu pot decât să zâmbesc în fața unei atari naivități de care nu e exclus să mă fi făcut și eu vinovată la o vârstă mai puțin înțeleaptă, căci, privind în urmă și punând cap la cap frânturi de întâmplări și crâmpeie de viață, îmi dau seama o dată în plus că schimbările - departe de fi lucrurile atât de simple pe cât le enunțau unul și altul mai sus - sunt puțin precum stelele, știut fiind că acestea din urmă se aprind mult înainte ca lumina lor să se înfățișeze ochilor noștri pământeni tot așa cum schimbările, chiar și cele ce ne privesc, iau naștere mult înainte ca noi să prindem de veste.



3.7.20

Și se făcură șase...


Mă tot gândesc în urmă și mai că nu-mi vine a crede că au trecut șase ani - șase! - de când Dubaiul ne este casă, șase de când am aterizat aici într-un final de iunie binecuvântat, îmbrățișând a treia oară un viitor incert cu același entuziasm, aceeași încredere în forțele proprii si aceeași speranță ca întotdeauna în infinitele posibilități pe care le aduce cu sine schimbarea. Departe de a fi fost greșite, cele două alegeri anterioare - devenite, să spunem, perimate la un moment dat față de aspirațiile noastre aflate în continuă ascensiune - ne-au adus, fiecare, experiențe și realizări prețioase, astfel încât fiecare nouă mutare pe coclauri (dintre care Qatarul, la vremea respectivă, era cvasinecunoscut, și nu doar în România) a adăugat la fundamentul anterioarei, asigurând implicit succesul celei ce i-a urmat. Și cum viața poate reprezenta un cumul  de dezamăgiri ori o serie de victorii în funcție de deciziile bune sau proaste, pripite sau, dimpotrivă, îndelung cumpănite și asumate ori, până la urmă, pur și simplu inspirate pe care le iei la un moment dat, ei bine, privind în urmă - inclusiv în contextul actual al pandemiei de Covid-19 - nu putem decât să ne felicităm pentru absolut toate hotărârile luate de-a lungul celor aproape 10 ani de când am părăsit România, dintre care prima și cea mai cea a fost chiar aceea de a ne lua picioarele la spinare :).



26.5.20

Dansând cu rechinii-balenă în Maldive


Una dintre experiențele pe care le vânam cu ardoare cu mult înainte ca Instagramul să impună scânceilor (aka millennials) ori reprezentanților așa-numitei generații Z de pretutindeni uniforme de purtat în călătorii ori să le dicteze conduite de urmat și destinații de bifat pe preaminunata planetă presupunea interacțiunea - în mediul lor natural - cu acei giganți placizi ai oceanului cunoscuți pasionaților drept rechini-balenă. În ciuda credinței populare, aceștia au fost văzuți nu de puține ori chiar și aici în Emirate, lucru pe care, până de curând, obișnuiam să-l menționez frecvent turiștilor mei în Dubai. Și nu-mi pare rău că am făcut-o, căci unul dintre aceștia m-a auzit spunând că îmi doresc să înot cu ei dar încă nu mă hotărâsem unde (Filipinele clar ieșeau din discuție!) așa încât mi-a sugerat entuziast Maldivele. Și deși îmi plac insulele iar de vizitat nici nu mai țin minte de câte ori le-am vizitat, nu mă număr totuși printre aceia care, orbiți de apele turcoaz și aparent idilicele împrejurimi ale acestora, închid ochii la orice altceva. Știind dară că Maldivele sunt departe de a fi paradisul ale cărui infinite virtuți unii le propovăduiesc cu candoare iar alții cu ticăloșie, în deplină cunoștință de cauză, recunosc că inițial am privit cu scepticism recomandarea. Mi-am promis însă că voi studia problema mai târziu, ceea ce am și făcut.

Demersul a avut rezultate mult mai bune decât mă așteptam, astfel că, îndată ce a sosit luna decembrie și odată cu ea confirmarea unor zile libere pe care - între noi fie vorba - nu prea contam, cu atât mai puțin chiar de ziua mea, am pus mâna de am rezervat biletele de avion și-am purces neîntârziat înspre o insulă mică, mică, mititică din partea sudică a atolului Ari!



25.5.20

Swimming with whale sharks in the Maldives


One of the experiences that had been on my bucket list long before the silly "Do it for the 'Gram" trend was embraced by Millennials and/or Gen Zers all over the world involved swimming with some of the most fascinating gentle giants of the ocean: whale sharks. Contrary to popular belief, there have been quite a few sightings of them here in the UAE as well, a fact which I have been mentioning quite often during my regular Dubai city tours over the past few years. Glad I did that, as one of my tourists overheard me saying I wanted to swim with them but hadn't made up my mind yet as to where (the Philippines were definitely out of the question) and suggested the Maldives. And while I do love the Maldives and have been to the islands countless times, I am not one of those people that are so blinded by the turquoise waters and seemingly idyllic surroundings that they no longer notice anything else. Knowing that the Maldives are far from being the paradise some people think (or knowingly deceive others) they are, I was quite skeptical at first, but promised myself I would nevertheless look into it later. And I did.

What I found during that research looked indeed pretty promising, so when December came and with it some unexpected days off right before my birthday, we booked our flights to a teeny-tiny island in the South Ari atoll and off we went!


10.4.20

Considerațiuni și demitizări în vremea coronavirusului

Când clișeele devin viață reală (sursa imaginii)
Într-o lume a "influencerilor" de carton recompensați mult peste valoare pentru a face reclamă la te miri ce flecuștețe consumeriste absolut inutile, în fapt, vieții umane - după cum constată tot mai mulți dintre "scâncei" (aka millennials) zilele acestea - și a cohortei nesfârșite de duduițe răsfățate și inutile (zise și "instagramărițe/vlogărițe de succes") cu creierașul cât nuca și preocupări rizibile care aveau impresia că baletarea în cârpișoare colorate și ședințele foto narcisiste în varii locuri de pe planetă avea să țină la nesfărșit și că nimic nu-i mai de preț pe lume decît gadget-urile de care se-nconjurau stupid ca într-o iluzorie fortăreață, pandemia de coronavirus vine să facă un pic de (necesară) curățenie.

Într-o lume atât de plină de ea și de așa-zisele-i progrese, atât de pregătită să arate cu deștul în toate direcțiile nepotrivite, atât de sigură că ea, așa civilizată, minunată și-mpufoșată cum este, nu va păți ce au pățit alții, nu va reacționa cum - pfff! - au reacționat alții, pandemia de coronavirus vine să evidențieze nenumăratele hibe și lacune esențiale ale unui sistem preocupat în fond de orice, numai de oameni nu, dar și ipocrizia fără margini a celor care azi cerșesc, fie și indirect, ajutor si solidaritate din partea celor la care nu mai departe de ieri se uitau cu scârbă și profund dispreț.

Într-o lume scutită o bună bucată de vreme de neplăceri majore de tipul războaielor, catastrofelor și molimelor devastatoare cărora o mare parte dintre vrednicii noștri înaintași nu doar că le-au supravețuit, dar din care nu puțini au ieșit întăriți și cu fruntea sus, pandemia de coronavirus rânjește hidos adevăraților neputincioși de azi, în marea lor parte tineri, pe care orice fleac îi doboară psihic și pentru care nu perspectiva foametei ori dispariției premature a părinților și bunicilor lor și ai altora, ci statul acasă și lipsa temporară a obișnuințelor și/sau anturajului reprezintă reala tragedie a vremurilor pe care le trăim



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe