28.3.17

Cu ce se mănâncă Japonia (I): Kaiseki


Se întâmplă adesea ca o masă bine pregătită să îți spună mai multe despre un loc decât orice altceva. Există locuri în care orice masă are darul acesta, iar modul în care o face îți poate dezvălui mai multe despre caracterul respectivului loc decât ai afla revărsând un torent de întrebări asupra locuitorilor acestuia. Iar dacă despre locuitori nu e greșit a se afirma, după caz, că sunt subiectivi, uituci sau ipocriți, ingredientelor care stau la baza felurilor de mâncare ce ți se pun dinainte într-un loc dat - ingrediente luate atât separat, cât și, în înlănțuirea și reciproca lor completare, împreună -, nu le este permisă o atare libertate. Sigur, gusturile sunt subiective, însă la fel de adevărat este că un fel de mâncare bine preparat nu va da greș în a impresiona orice tip de degustător, satisfăcând orice tip de exigențe (presupunând, desigur, o minimă bunăvoință a subiectului de a se supune procesului degustării). Tot lor, ingredientelor, le este refuzat luxul uitării, căci ele vorbesc despre însăși istoria unui loc, amintind deopotrivă de aspectele-i pozitive și mai puțin fericite, fixându-i și perpetuându-i atât măririle, cât și, uneori, decăderile. Nu în ultimul rând, ele, ingredientele, nu au voie și nu pot să mintă, chiar dacă mâini dibace le pot modela, în fel și chip, aparența, înfățișându-le simțurilor sub miriade de chipuri. Căci știut e cât sunt de versate de la natură papilele gustative ale degustătorului, darămite cele îndelung exersate ale gurmandului, și nici desăvârșita îmbinare a părților într-un tot final armonios nu poate avea drept efect decât cel mult o deturnare temporară a acestora de la suprema și permanenta lor menire exprimată, poate, cel mai bine, de triada disociere, disecare, pritocire



22.3.17

Bird's Eye View over... Tokyo


Au făcut ce-au făcut japonezii de-au reușit să disciplineze și soarele. Nu le reușește oriunde și nu chiar întotdeauna, însă astăzi nici norii nu îndrăznesc a-și arăta chipul de teamă să nu fie luați la rost de locuitorii pe cât de corecți, pe atât de iuți la mânie ai Niponului. Au poate asta s-o fi și întâmplat, oare, dis-de-dimineață, iar nelegiuitele depozite de picuri or fi fost fugărite numaidecât până hăt departe, dincolo de orizont?

Nu poți ști, așa că mai bine îți vezi de ale tale și îți îndrepți toată atenția asupra amalgamului de construcții oțelite, clădirilor tradiționale, acoperișurilor sobre - abia vizibile ori, dimpotrivă, supradimensionate -, terenurilor de sport numeroase și mai la urmă, negreșit, asupra bulevardelor largi și încăpătoare pe care viața locuitorilor se desfășoară, însă, mai mult după lăsarea serii. Coloși ce râcâie la porțile cerului se întrec în a-ți monopoliza privirea, pierd însă repede teren în fața desișurilor de copaci meniți a înviora și diversifica peisajul urban și mai cu seamă a crengilor roșiatice pe care le identifici îndată ca aparținând cireșilor, dar de pe care (nu fără năduf observi) gingașele flori roz s-au grăbit a-și lua tălpășița nu cu mult înainte de sosirea ta, sub acțiunea conjugată a vântului nepăsător și a unui taifun netrebnic.



27.2.17

Shanghai în 11 fotografii panoramice


Din multe motive - pe care n-am de gând să mă apuc să le enumăr aici, aceleași, dacă vreți, care nu-mi dau ghes să ma întorc în India, Thailanda ori Turcia - am exilat în repetate rânduri China continentală la coada listei mele cu destinații ce-și așteaptă rândul la vizitat. Dar uite că decembrie a adus cu sine oportunitatea unei scurte descinderi în Shanghai, și uite că în ciuda tuturor opreliștilor - majoritatea legate de faptul că am fost mai mereu pe picior de plecare, și nu doar în luna cu pricina - am reușit să primesc în timp util și viza, ba chiar am avut și norocul chior ca jupânul soț să se afle și el prin preajmă pentru a putea da cu subsemnatul pentru mine la ambasada - căci da, prin părțile astea soțiile au nevoie nu de puține ori de un așa-numit NOL (no objection letter) pentru a putea întreprinde diverse activități lucrative sau, în cazul meu, călătorii. 


13.1.17

20 (+1) de motive să mergi și tu în Uruguay


N-am fi trecut, poate, prea curând prin Uruguay, dacă un zbor infinit de lung peste ocean (în drum spre New York, dacă țin bine minte) nu ne-ar fi prilejuit întâlnirea cu un însoțitor de bord originar tocmai din Montevideo. Din vorbă în vorbă i-am povestit despre apropiata plecare în Antarctica și cele câteva zile pe care plănuiam să le petrecem revizitând Buenos Aires și ne-am arătat interesul pentru Uruguay, o țară despre care nu știam foarte multe în afară de faptul că este fruntașă la foarte multe capitole în America de Sud și de acțiunile lăudabile ale celui mai sărac președinte din lume. Ne-am trezit pe dată cu o serie de recomandări ispititoare pe care stewardul, săritor și prietenos cum aveam a constata ulterior că sunt mai toți conaționalii lui, ni le-a notat pe o foaie rupta în pripă dintr-un carnețel, între două reprize de întinde-te masă, scoală-te masă în avion. 




9.1.17

2016 - Anul meu asiatic (și un Revelion la înălțime) (II)

Coperta fotografiei care atestă că ne-a prins Anul Nou în zbor :)
De-ar fi totuși să rezum anul 2016 în cifre, rezultatul m-ar lua, poate, chiar și pe mine prin surprindere: 21 de țări (dintre care 5 noi), peste 50 de orașe, vreo 35 de hoteluri și nu mai puțin de 70 de zboruri. Un an în care am ajuns pe 5 continente (nu rareori pe 3-4 continente în aceeași lună), cel mai adesea totuși în Asia (două "vacanțe mari" în Japonia într-un singur an nu-s chiar puțin lucru, aș zice), căci vedetele anului au fost, pe rând, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Maldive, Indonezia, Taiwan și China. A treia oară când sfârșitul de an mă prinde în Dubai (vorba vine, că mai mult am fost pe coclauri, ups!), anul în care am reușit să îi duc pe ai mei la snorkeling (cu rechinii, vai mie!) în Maldive și, nu în ultimul rând, anul care s-a încheiat, printr-o răsturnare de situație spectaculoasă, în cu totul alt loc decât planificasem, adică la bordul unuia dintre multele Airbus-uri A380 cărora le-am călcat pragul în 2016, unde am ciocnit o șampanie (adevărată, noi, de jucărie, ei) cu personajele cu care ne-am văzut, pare-mi-se, cel mai des în acest an - însoțitorii de bord Emirates!

Una peste alta constat tot mai des că un an are cu atât mai multe șanse să fie reușit cu cât este mai puțin planificat, așa încât îmi propun același lucru și pentru 2017. 

Dacă a fost un an memorabil, mă întrebați? Ia să vedem...



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe