30.10.18

Polinezia Franceză între mit și adevăr

Când ți se promit delfini și primești... asta :))) (cam așa și cu Bora Bora & Co.)
De-ar fi să dai crezare tuturor balivernelor râspândite de minți care mai de care mai simpluțe în eterul virtual, ai zice că Polinezia Franceză e cel puțin Dumnezeu scoborât din ceruri, un tărâm cum altul nu-i pe lume, chintesența visurilor umanității despre paradisul terestru, un loc străin de atingerea răului, urâtului, nedreptății unde minunăția, draga de ea, a hotărât să-și facă sălaș pentru vecie. Ei, da, și toate astea pe planeta Pământ despre care, dacă nu cumva te-ai născut acum câteva zile, ar cam trebui să știi că e la ani lumină distanță de atari descrieri, și asta nu de ieri, de alaltăieri. Poluare? Nuuuu, n-ai să vezi, nu în Polinezia Franceză! Furtuni, tsunami-uri, dezastre naturale? Pușchea pe limbă! Aglomerație? Nu aici, dom'le, n-ai încredere în statistici?! Unde mai pui că-i așa greu de ajuns încât cu siguranță vei fi singurul, primul, cel mai... care a pus piciorul vreodată prin locurile astea (dacă nu cumva te cheamă Magellan crede-mă că nu interesează pe nimeni), o nouă ocazie să te umfli în pene în fața unei audiențe majoritar inepte care ia de bună orice elucubrație scoți pe gură fără să depună (măcar) un minim efort de documentare. Din fericire nu toți am călătorit în anii ăștia de pomană, ba chiar pe unii experiența ne-a înzestrat cu o intuiție care nu dă greș într-o majoritate covârșitoare a cazurilor și o doză sănătoasă de scepticism manifestată printr-o curiozitate crescândă și-o dorință - perfect justificată, în contextul manipulărilor de tot soiul din zilele noastre - de a verifica și răsverifica orice informație, inclusiv la fața locului, în loc de a-ți însuși prostește părerile nedocumentate ori voit trunchiate ale altora.


26.9.18

11 motive pentru care să NU călătorești

Când m-am apucat să scriu pe blog îmi pictasem în minte o imagine rozalie cum că un astfel de subiect fabulos precum călătoriile n-ar putea isca, în ruptul capului, nesuferitele controverse și etalări de mușchi de care orice altă temă dezbătută pe minunata (dar vai, atât-de-păcat-că-locuita) planetă s-a dovedit departe de a fi scutită. În naivitatea mea, îmi imaginam că orice om care are șansa de a călători frecvent se va întoarce, dacă nu tobă de informații, măcar cu un minim de bun simț, respect față de planetă și locuitorii țărilor vizitate și, de ce nu, cu un pic mai multă înțelepciune și un orizont de gândire ceva mai larg decât la plecare. Nimic mai greșit, căci internetul și rețelele sociale au dat naștere unui nou tip de monstru, tipul prostului fudul - "purtător de adevăr" la care în mod corect se referea Umberto Eco astfel: "Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr." Sigur, este un fenomen care ia amploare pretutindeni în lume, însă în România pare a fi dublat de o lipsă crasă a exercițiului - pe care de altfel o sumedenie de alte țări pun, pe bună dreptate, un accent deosebit - dezbaterilor constructive și civilizate (!) și de o autoetalare de prost gust și o imaturitate infatuată care frizează indecența. Cum se manifestă concret lucrul acesta în materie de călătorii? Iaca prin existența, exteriorizarea din cale afară de vocală și autopromovarea (nu de puține ori chiar în scopuri pecuniare, de ceva vreme și politice/de propagandă - nu-mi spune că n-ai observat :D) unei cohorte de semizei atotștiutori (dintre care unii își și aleg porecle sugestive în acest sens) care se împăunează până la saturație cu "realizările" lor călătoare, punând la colț neîntârziat pe oricine îndrăznește a exprima o opinie contrară (dacă e și justificată cu atât mai abitir, că doar zeii nu cad în păcatul neștiinței niciodată, nu?), dar pozând altminteri în ființe sociabile și afabile dornice să îți dea și ție, sărman muritor, să sorbi oleacă de iluminare din potirul fără fund al cunoașterii lor, nerealizând, în mod inexplicabil pentru niște creaturi superioare, că nu aplauzele și validarea celor din jur ci capacitatea de a extrage, pentru tine, cunoaștere, emoție și învățături din experiențele ce ți-au fost hărăzite, constituie în fapt esența călătoriilor. 



11.9.18

Decolări și/sau aterizări spectaculoase (II): Mauritius


V-am promis, atunci când am inițiat acest serial, decolări și/sau aterizări memorabile, așa încât nu s-ar cădea să nu includ aici una dintre cele mai vrednice destinații și din acest punct de vedere - Mauritius. Drept e că a fost "nevoie" de nu mai puțin de șase (!) vizite pentru a vă putea oferi selecția de față, din fericire am prins, de fiecare dată, condiții atmosferice și momente ale zilei diferite, lucru pe care îl veți vedea oglindit în imaginile de mai jos. Iar dacă mai aveți nevoie de încă un imbold, aflați că Mauritius este, deocamdată, singura destinație dintre toate faimoasele insule zise exotice în care puteți ajunge cu cel mai mare avion comercial din lume - Airbus-ul A380 (Emirates).


8.9.18

Feerie în roz - Japonia (II)


E greu să nu te lași molipsit de frenezia planetară legată de sezonul cireșilor japonezi înfloriți și să nu ajungi să-ți dorești să vii în Japonia măcar o dată "de cireși", chiar dacă forfota, ba nu, viermuiala turistică ce pune stăpânire pe biata Japonie în perioada cu pricina ar putea pune pe fugă cu ușurință și pe cel mai versat dintre călători. Puțină lume știe însă că înainte de sakura (cireși) au fost - și încă sunt - ume (prunii, mai cunoscuți drept caiși japonezi), considerați din cele mai vechi timpuri (adevărații) vestitorii primăverii și asociați dintotdeauna cu norocul. 



3.9.18

Feerie în roz - Japonia (I)


Oricât de fotogenică ar fi Japonia în tot restul anului, e lucru unanim recunoscut că primăvara își dă întreaga măsură a frumuseții. Responsabili pentru explozia de lumină, culoare și bună dispoziție generală sunt nimeni alții decât cireșii, ziși și "sakura" în japoneză, ale căror inflorescențe roz le prilejuiesc japonezilor nu doar o stare de beatitudine și preaplin sufletesc vecine cu nirvana, ci și ședințe prelungite de leneșă contemplare, cunoscute publicului larg drept hanami ("privitul florilor"), cu sau fără variațiunea yozakura ("privitul florilor pe timp de noapte"). Și cum cireșii, dragii de ei, înfloresc în regiuni diferite ale Japoniei din martie până în mai, de bună seamă că împlinirea anuală a tradiției constituie pentru japonezi și una dintre rarele ocazii de a se elibera oleacă din strânsoarea lațului - alcătuit din muncă, obligații de afaceri și familiale și o din cale afară (dacă mă întrebați pe mine) de exagerată rigoare în tot și toate - care îi constrânge în restul timpului. 


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe