16.11.17

Bird's Eye View over... Polar Bear Land!


Un zbor cu elicopterul la granița pădurii boreale cu tundra arctică îți dezvăluie mult mai multe despre împrejurimi decât acea primă privire aruncată acestora la sosire, atunci când, oarecum confuz după cele trei zboruri succesive, alături epitetelor "gri", "rece", "uscat" care-ți invadează rând pe rând simțurile și pe acela de "dezolant". 

Pentru că da, la prima vedere, în afara apelor cenușii ale Golfului Hudson, a celor câțiva brazi piperniciți cu forme unice, sculptate de zăpezi și vânt și a turmelor de bolovani, suri și ei, care împânzesc cât vezi cu ochii peisajul, la sosire nu te așteaptă, practic, nimic. Nimic în afara unui set detaliat de reguli pironit colo sus fix deasupra nasului tău la ieșirea din aeroportul minuscul, nu care cumva să pășești în Ținutul Urșilor Polari fără a le fi luat la cunoștință. Și, în frunte cu obligația - din cale afară de categoric subliniată - de a raporta orice potențială întâlnire cu unul dintre cele mai feroce mamifere ale planetei pentru ca ranger-ii să poată lua măsurile necesare alungării acestora cât mai departe, pe orice căi, infamele reguli par a nu avea alt scop decât acela de a împiedica bietul călător, ajuns în fine și după cine știe câte sacrificii la destinația mult râvnită, să dea ochii tocmai cu urșii polari pentru care s-a obosit să traverseze jumătate de glob până aici!  



22.9.17

Cu ce se mănâncă Insulele Feroe

Ferme de somon
Dintre toate clișeele de care, nu v-am ascuns-o niciodată, sunt sătulă până peste cap, unele dintre cele mai agasante au legătură cu gastronomia, îndeosebi cea internațională. Ai zice că nu există pe lume decât vreo 3-4 țări în care se mănâncă bine, iar planeta, draga de ea, de bună seamă că-i plină-ochi de aventurieri și exploratori pregătiți să ia cu asalt provocările de pretutindeni, altminteri n-ar fi toate farfuriile ticsite de aceleași croissant-uri, pizze, bruschette și tapas-uri, cu mici variațiuni legate de alde șnițele și wurst-i. Restul bucătăriilor tradiționale alcătuiesc așa, un fel de nebuloasă, și cu cât sunt mai exotice ori mai puțin cunoscute, cu atât stârnesc mai tare frica (altfel din cale afară de) temerarilor călători. Dacă mai au și-un preț pe măsura fricii (ori a ipocriziei, la care m-am mai referit succint aici), sunt șanse mari să fie ocolite, ba chiar ignorate cu bună știință în istorisirile detaliate de pe internet și bloguri, că doar n-o să recunoști tu, călător planetar cu 'jdemii de aplaudaci pe rețelele sociale, că ți-a fost frică sau, și mai rău, nu ți-ai permis să încerci felurile de mâncare de prin partea locului, așa că mai bine, știi tu, inventezi câte ceva, cum ar fi, cel mai adesea, că bucătăria tradițională a unora sau altora e pe bază de... ăăă, hamburgeri, crenvurști și alte... mă rog, tapas-uri din alea de care ai mâncat tu toată ziulica în lipsă de alte alegeri mai fericite.

Dar iată că unii dintre noi, mai fraieri, pasămite, și în mod sigur mult mai săraci la capitolul creativitate, de vreme ce ne ocupăm mai puțin cu fabulații și teribilisme de fațadă și mai mult cu - #ghinion! - experiențe reale, îndelung visate și documentate, îndrăznim uneori să afirmăm contrariul. Carevasăzică există, dom'le, experiențe culinare și dincolo de - cum zicea clișeul ăla repetat în cor de vajnicii exploratori trași la indigo? - "zona de confort", ba chiar unele cu un potențial de natură a-ți marca hotărâtor vacanța, dacă le lași. 



15.9.17

Afternoon tea la fiordul de gheață


A spune că nimic nu te pregătește pentru întâlnirea cu fiordul de gheață este în cel mai bun caz o greșeală, în cel mai rău un neadevăr. În fond și la urma urmei, nu mult după ce ai luat calea fiordului, o plăcuță înnegrită de încălțări și intemperii succesive îți semnalează că te afli în prezența unui obiectiv înscris în patrimoniul universal Unesco, iar poteca de lemn care șerpuiește printre mușchi, licheni și foste așezări inuite, acum aproape invizibile ochilor neavizați, pare să se sfârșească abrupt într-o înlănțuire de roci cafenii și spinări de munți încovoiate sub straturi masive de gheață peste care s-a așternut imuabil un sediment de nori plumburii.



29.8.17

Franța: 10 străduțe de care să te îndrăgostești fulgerător


Străduțe înguste, colbuite, străduțe care se pierd printre strașnice ziduri, șerpuiesc pe lângă fațade spălăcite, se avântă cu nesăbuință peste lanuri nesfârșite, își dau duhul sub soarele torid din miez de vară și renasc în umbra binefăcătoare a unor bolți înverzite, străzi care gâfâie suind pante abrupte peste care domnesc, trufașe, turnuri rotunjite de cetăți cu priveliști spectaculoase, străzi care se ghemuiesc, îmblânzite, în căușurile dealurilor, pentru a țâșni neașteptat peste adâncimi unduitoare, mărginite de faleze împietrite, străzi care se ascund pe sub pâlcuri de copaci și tufe înflorite, dispar, ivindu-se iar dincolo de o cotitură și încă una, se adună, se despart, te vrăjesc, te amăgesc, te atrag pe-o plajă singuratică, un mal, o buză de genune, te-ocolesc, te rătăcesc, apoi, brusc înduplecate, îți scot în cale un lăcaș sfânt, ca pe-o tardivă, binecuvântată mântuire, îți încântă auzul cu dangăt de clopote, ca o melancolică, familiară tânguire. 



17.8.17

22 de lucruri pe care nu le știai despre Insulele Feroe


Dacă te aștepți să îți spun că Insulele Feroe sunt din cale afară de accesibile, dă-mi voie să te dezamăgesc. Aș zice chiar că se aplică reversul, iar motivele sunt nenumărate, începând, mă tem, cu prețurile destul de ridicate, pe alocuri chiar usturătoare (mai ales dacă, la fel ca pe noi, te interesează o experiență completă, nicidecum bifarea superficială a destinației și autoetalarea de rigoare pe platformele de socializare), vremea extrem de schimbătoare, similară - dacă vrei - capriciilor climatice islandeze, vântul nebun care, la fel ca în Islanda, nu rareori smulge copaci și rupe balustrade, drumurile înțesate de capcane, cu ondulări bruște, îngustări neașteptate și tuneluri cu o unică bandă de circulație și spații de depășire rare, înecate în beznă, drumuri pe care cel mai bine tot unul "de-al casei" se descurcă, traficul nu tocmai civilizat (feroezii, vei constata, nu se sinchisesc ei prea tare de regulile de circulație ori curtoazie, de fapt nu se sinchisesc ei prea tare de mai nimic) și, nu în ultimul rând, atotcuprinzătoarea ceață care dă de furcă în mod constant celor ce, turiști fiind, nu sunt, în mod evident și deloc neașteptat, familiarizați cu particularitățile vremii și ale locurilor. 



Toate aceste neajunsuri și multe altele pot fi însă înlăturate cu ajutorul unui ghid destoinic. Am zis-o și o repet, cunoștințele unui ghid competent sunt mină de aur și în cazul locurilor obișnuite, darămite în acela al societăților relativ închise, cum este, în mare măsură, societatea feroeză. Unde mai pui că un ghid bun îți poate da și alte detalii, picanterii pe care să îți fie ușor să le memorezi și să ți le amintești peste ani, dar și informații practice de natură a-ți ușura șederea și a nu te aduce în situații de nedorit, cum ar fi aceea de a rata o experiență sau alta. Nu de puține ori o simplă schimbare spontană de traseu te poate scuti de vreme rea ori îți poate prilejui întâlniri de zile mari, neprevăzute, de multe ori, în programul inițial.

Odată rezolvată problema siguranței și a unei vacanțe tihnite, Insulele Feroe sunt mană cerească pentru iubitorii de natură și peisaje spectaculoase la care contribuie, nu de puține ori, taman particularitățile vremii de care aminteam mai sus. Și nu m-ar mira să îți dorești să revii aici cândva, poate chiar ca să descoperi unele sau mai multe dintre curiozitățile adunate de mine (deloc exhaustiv) în lista următoare...



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe