Ghid de supraviețuire pe zborurile lung-curier

O parte din arsenalul meu pentru zbor

Aș vrea să îți spun că mă dau în vânt după zbor. Teoretic îmi place la nebunie, îmi plac avioanele, urmăresc îndeaproape tot soiul de subiecte legate de aviație, sunt la curent cu noutățile unui număr semnificativ de linii aeriene, ca să nu mai zic că încă trepidez numai la gândul unei noi călătorii înaripate iar albumele mele virtuale dau pe dinafară de poze din și cu avioane. Și totuși, după atâția ani de zburat de colo-colo, n-am cum să nu admit - respingând, cu bună știință și profund nesaț, un nesuferit clișeu - că. în ceea ce privește călătoriile cu avionul, îmi surâde mai degrabă destinația decât interminabilul drum până acolo. Știu, e la modă să pozezi în divă pentru care avionul este calea către Nirvana iar aeroportul - a doua casă, însă orice om întreg la cap care a călătorit cât de cât la viața lui îți va spune cu mâna pe inimă că te lecuiești rapid de o astfel de concepție, conștient fiind de nenumăratele neajunsuri ale lungilor ore de zbor.

Ce înseamnă lung-curier? Nu sunt eu în măsură să furnizez cel mai bun răspuns, în fond și la urma urmei nici companiile aviatice nu s-au pus, încă, de acord, decât poate asupra faptului că există tot atâtea definiții precum linii aeriene. Pentru mine orice zbor care depășește nouă ore e cu bătăi de cap, și încă zic mersi că am intrat de ceva vreme într-o rutină care mă face să suport relativ ușor aste "prime" ore, pentru alții chiar și mai puține sunt un mare chin. Drept e că fără o oarecare disciplină n-ai nicio șansă să te bucuri de călătorii lung-curier repetate scutite de neplăceri majore, iar eu am, în zbor, regulile și ritualurile mele de la care nu mă abat decât rareori, și chiar și atunci când o fac nu obișnuiesc să sar prea mult calul.

Perth în 8 fotografii panoramice

Avem fiecare, fără îndoială, moduri diferite de a ne reprezenta izolarea. Izolare, un cuvânt care unora le trezește orice altceva decât sentimente și asocieri pozitive, pe alții îi înspăimântă de-a binelea, în timp ce unei a treia categorii - cu care mă identific tot mai des în ultima vreme - îi prilejuiește reverii plăcute menite, toate, a-l identifica pe acela dintre toate locurile izolate din lume care ar merita, mai mult decât celelalte, atenție, o călătorie, poate chiar o rămânere. 

Dacă m-ai fi întrebat despre cele mai izolate orașe din lume, în mod sigur însă nu mi-ar fi trecut prin cap să răspund Perth, în special pentru că nimic din aparența orașului, ospitalitatea locuitorilor și atmosfera de târgușor de provincie unde toată lumea cunoaște pe toată lumea nu lasă să se ghicească stigmatul care apasă asupra orașului. Și totuși, chiar și o fugară aplecare asupra hărții Australiei este de ajuns pentru a realiza că, într-adevăr, din punct de vedere geografic Perth este un singuratic, neîmpărțind cu niciun alt oraș jumătatea vestică a continentului. Și dat fiind că până la cel mai apropiat oraș, Adelaide, nu ai avea de condus decât vreo 2.500 de kilometri, se înțelege de ce majoritatea locuitorilor din Perth nu s-au încumetat niciodată la vreun... road trip. Nu până la cel mai apropiat oraș, cel puțin, lucru de-a dreptul hazliu când te gândești că australienilor de prin părțile astea li s-a dus vestea că au în proprietate mai multe mașini decât locuitorii oricărui alt loc de pe planetă!

Cele mai bune agenții de turism cu care am călătorit până acum

Nu sunt și nu am fost niciodată adepta călătoriilor prin agenție. Îmi repugna profund ideea de a fi alipită unui grup și a trebui să mă supun nu doar capriciilor agenției de turism, ci și capriciilor fiecăruia dintre membrii grupului luați separat. În rarele ocazii când am făcut excepție de la acest principiu am ales agenții de turism verificate și ultraverificate, cu review-uri excelente, agenții serioase și cu volum de afaceri mare care își permit să ofere clienților excursii în locuri deosebite față de cele incluse în mod obișnuit în meniul majorității agențiilor de turism de pe piață, asistență permanentă în timpul sejurului (un număr de contact la care să și răspundă cineva în caz de... orice și apoi să te mai și ajute!) și, nu de puține ori, reduceri substanțiale. Niciodată, dar niciodată nu am ales exclusiv în funcție de preț, ba dimpotrivă, de cele mai multe ori un preț prea mic mai degrabă mi-a dat de gândit decât să mă atragă, la fel cum mi-a dat de gândit dintotdeauna un preț mare nejustificat prin servicii și activități pe măsură.

Să ne înțelegem însă, dacă sunt dispusă să plătesc un preț puțin peste medie unei agenții pentru o vacanță memorabilă, asta nu înseamnă nicidecum că aș avea o înclinație nativă pentru acte de caritate față de burdihanele - de altfel bine hrănite, nu mă îndoiesc - ale agențiilor de turism de pretutindeni, ci că mă aștept ca respectiva agenție asupra căreia mă voi fi oprit în cele din urmă să întrunească toate sau cât mai multe dintre condițiile care au mare însemnătate pentru mine: servicii ireproșabile da capo al fine, inclusiv adică, în caz de nevoie, pe durata vacanței, disponibilitate la dialog însoțită, în mod ideal, de capacitatea de a răspunde la varii întrebări, flexibilitate (!), transparență (inclusiv în ceea ce privește componența prețurilor) și, în general, aptitudinea de a da dovadă - nu doar din gură - de seriozitate și profesionalism (de pildă n-ar strica să aibă și o atitudine plăcută față de clienți, vasăzică să afișeze tot spectrul de comportamente asociate conceptului de customer service), nu de alta dar din păcate acestea nu sunt de la sine înțelese, în marea majoritate a cazurilor agențiile de turism având, pasămite, impresia că îți fac o favoare nețărmurită lăsându-te să aderi la mirobolantele lor programe prestabilite. Bineînțeles un alt cuvânt-cheie este plusvaloarea la care făceam aluzie în primul paragraf, fără de care nu văd de ce aș apela, până la urmă, la o agenție de turism.  

Stai la New Otani, Tokyo... clădire istorică, grădină zen și un loc preferat de însuși Bond!

Sunt multe atuurile hotelului New Otani și toate îți vor face timpul petrecut în Tokyo și mai plăcut decât nu mă îndoiesc că va fi el oricum. Pune laolaltă amplasarea-i centrală, la vreo cinci minute depărtare de metrou, una dintre cele mai mari piscine exterioare din tot orașul, o priveliște de zile mari de la restaurantul cocoțat în vârf de turn, la etajul 40, camerele spațioase cum numai la hotelurile de multe stele ai noroc să găsești pe meleaguri nipone și unul dintre cele mai bune mic dejunuri japoneze care-ți vor fi bucurat vreodată cerul-gurii și n-ai cum să dai greș dacă-l vei alege să-ți servească drept adăpost nocturn pe durata șederii tale în Japonia.

Cel mai interesant detaliu al hotelului și totodată acela care scoate New Otani din anonimat este însă unul pe care n-ai să-l întâlnești între cei patru pereți ai vreuneia dintre cele aproape 1500 de camere și nici în vastele incinte ale celor două corpuri de hotel care alcătuiesc complexul - The Main și Garden Tower. Nu, nicidecum, principalul motiv de mândrie al acestuia constă în minunata grădină japoneză despre care se spune că are o vechime de 400 de ani și mai bine, care s-a aflat, rând pe rând, în proprietatea unor samurai faimoși, grădină ce se întinde pe o suprafață de vreo 4 hectare și al cărei decor tipic include lanterne japoneze străvechi din piatră, podețe roșiatice care se arcuiesc elegant peste iazuri pline-ochi cu crapi Koi, cascade unduioase și o multitudine de flori și plante care își schimbă culoarea în funcție de sezon. De altfel grădina a fost cotată câțiva ani la rând de TripAdvisor drept una dintre cele mai grozave atracții gratuite ale orașului, cel mai recent ajungând chiar pe poziția a șasea din top. 

Germania: 10 străduțe care-l au pe vino-ncoace

Am, cu Germania, o relație cu năbădăi. Ba îmi place, ba nu pot să o sufăr, ba îi ridic în slăvi localnicii omenoși nevoie mare din zona asta sau ailaltă, ba îi persiflez pe (în cel mai bun caz) nepăsătorii din celelalte, iar în mitul punctualității și seriozității nemțești m-am lecuit deja a crede de o bună bucată de vreme. Cumva suntem, însă, legate ombilical, Germania și cu mine, și nu pot nega că astă legătură are la temelie o sumedenie de afinități - dintre care, nu pe ultimul loc, pasiunea-mi infinită pentru graiul și beletristica de prin părțile astea -, dar și apetența pentru iarnă, Crăciun, basme și legende precum și o cerere în căsătorie aproape eșuată din pricina celor anterior enumerate, cerere de care îmi amintesc cu același haz până în ziua de azi. 

Nu-i de mirare, deci, că nu m-a lăsat prea des inima să ajung în Germania altfel decât iarna sau în preajma ei și sunt aproape convinsă că voi proceda întocmai și de acum înainte. Că faci sau nu ca mine, prea puțin importă, dar dacă ești în căutarea unor orășele pitorești cu străzi pe care să nu te plictisești a rătăci în neștire și piețe care-l au pe vino-ncoace, înșiruirea de mai jos s-ar putea să vină la țanc. Ca să nu mai spun că se fălesc, majoritatea, cu atracții celebre, una mai romantică decât cealaltă, festivaluri spectaculoase și târguri de Crăciun pe care nu ai voie să nu le învrednicești cu prezența!

O clipă, doar, lasă-mă așadar să îți rețin atenția, și îți promit că tot o clipă, doar, va trece până ce te vei hotărî să o pornești și tu, cât de curând, pe urmele mele...