2019 - And what a (record-breaking) year it has been! (II)

Happy lady in Uganda

Traveling is all about the knowledge we gain and the precious memories we create. And from this point of view 2019 - a  truly record-breaking year, as I was calling it in my previous article - was nothing short of amazing! Not only did we finally get to check some of the most sought-after countries for culture and nature aficionados like ourselves off the bucket list, but we were also blessed with quite a few out-of-this-world experiences, breathtaking views (including some fantastic window views from both airplane windows and hotel rooms!) and plenty of sunshine even when we least expected it (oh well, with one notable exception which actually improved our travel experience this one time - I am obviously talking about China's Great Wall, check out the first part of this review for pictures). But most of all, 2019 was (again) a year of marvelous encounters with some of our favorite living creatures, among them Ethiopia's endemic Gelada baboons, Borneo's endemic Proboscis monkeys, Uganda's fearsome mountain gorillas and playful chimps and sometimes... even people (lol). If I were to summarize 2019 by way of a joke related to the Chinese year/zodiac craze, I would say it was - for us - the year of the monkey rather than the year of the pig! :)))

On a more serious note, I have always considered that (at least for us) trips tend to happen at the right time and for a specific reason and some of last's year's trips have definitely left their mark on the two of us and triggered decisions that we have already turned into reality and are very proud of. Also, the best things that happened to us are better left unsaid... as always ;).

Check out a quick recap of the past year below...

Top 10 destinații de aventură după 13 ani, 90 de țări și 7 continente

De când mă știu am visat la cele mai năstrușnice experiențe în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei. Greu de crezut dat fiind tendințele (ori mai degrabă metehnele) actuale, dar în tot acest timp obiectivul meu principal nu era nicidecum realizarea fotografiei perfecte în fața cine știe cărei atracții instagramabile (mă îndoiesc sincer că exista Instagram pe atunci, iar dacă totuși exista, am fost cu siguranță ultima persoană care a aflat de el), nici demersul frivol de a mă trage în poză la respectiva atracție în scopul meschin al etalării celei mai noi rochițe cu model de... draperie, cu atât mai puțin acela de a realiza un preaminunat selfie la atracția cu pricina după ce voi fi petrecut o oră și mai bine într-o coadă interminabilă alături de alți aventurieri cel puțin la fel de îndrăgostiți de ei înșiși de călătorii ca și mine, al căror unic laitmotiv în viață constă, ai zice, în dictonul "picture or it didn't happen" (pe vremea aceea nici măcar o cameră foto cumsecade nu aveam, așa încât multe dintre fotografiile mele din primii ani de călătorie sunt neclare ori ratate de-a binelea). Trebuie să remarc totuși că nici n-aș fi avut mari șanse de a participa la toată nebunia asta de vreme ce majoritatea destinațiilor de pe lista mea erau relativ necunoscute și în orice caz la ani-lumină de popularitatea conferită, astăzi, unora dintre ele ca urmare a proliferării rețelelor de socializare și nesuferitelor clișee ale călătorilor. Dacă n-aș fi văzut cu ochii mei cât rău a făcut, în ceva mai mult de 10 ani, toata faima aceasta neavenită unor locuri pe vremuri ca și pustii și doar rareori vizitate, zău că n-aș fi crezut poate nici eu că așa ceva se poate întâmpla într-un ritm galopant. 

My top 10 adventure destinations after 13 years of travel, 90 countries and 7 continents

Not true, Bora Bora was by far my least favorite island in French Polynesia :))

For as long as I can remember I've dreamt about the most impossible adventures in some of earth's remotest locations. Unbelievably (by today's standards) the reason for this was not getting that perfect shot in front of God knows what "instagramable" attraction (there was no Instagram back then or, if there was, I was probably the last person to find out), nor doing the silliest, most unnatural looking poses in my shiny new curtain-like dress, not even taking a selfie in front of that attraction after spending an hour or so in a never-ending queue of equally "travel-loving" adventurers, for whom "picture or it didn't happen" is probably the only thinkable life motto (until recently I did not even have a proper camera, so most of my travel pictures from earlier years are blurry or unworthy of attention). I have to mention it would have been difficult to be a part of all this anyway, as most destinations on my "bucket list" were largely unheard of and by no means as popular as social media and travelers' cliches have made some of them today. It's hard to believe, but sadly oh so true how much harm 10 or more years gone by can bestow upon previously pristine and rarely (if ever) visited destinations and I would not have believed it myself had I not seen it happening with my own eyes.

Cum să nu iei în greutate când călătorești

La un jogging în Central Park (New York)

Când călătorești atât de des cum se întâmplă să călătoresc eu, unul dintre lucrurile de care trebuie să ții cont neapărat în deplasare este păstrarea unui echilibru între a te bucura de viață la maxim și a te menține sănătos. Acum 13 ani de zile când am început să mă dedau intens plăcerilor călătoriilor nici măcar nu mi-ar fi trecut prin cap una ca asta, însă timpul și bunul său tovarăș experiența m-au învățat că un călător sănătos este un călător fericit și, mai ales, un călător isteț. Dacă adaug la asta gândul terifiant că, într-o bună zi, ceva, orice, m-ar putea opri să călătoresc, veți înțelege de bună seamă de unde izvorăște acest interes subit al meu de a amâna pe cât posibil momentul cu pricina, chiar dacă asta înseamnă să mai renunț, din când în când, la câte-un cocktail, să fac alegerile corecte în zbor sau la restaurant ori, cel mai important, să îmi fac timp în mod regulat pentru sală, alergat, piscină, ski și altele asemenea.

Unul dintre aspectele unui mod de viață sănătos este - fără îndoială - menținerea unei greutăți corporale sănătoase. Nu m-am priceput nici eu la asta din capul locului, după cum insinuam ceva mai sus, însă cu timpul am deprins câteva obiceiuri care să mă ajute să nu iau (prea mult) în greutate în desele ocazii când mă aflu pe coclauri. Uitându-mă acum în urmă realizez cât trebuie să se fi amuzat ai mei pe seama mea atunci când, după câte o vacanță nu lipsită de excese culinare, invocam pretextul binecunoscut "ei hai, că nu-mi fac de cap decât în vacanță". Până când, într-o bună zi, mama nu s-a mai putut abține și a rostit un adevăr de netăgăduit "păi da, doar că matale ești tot timpul în vacanță". Hopa, dacă stau să mă gândesc bine, asta cam așa e...

How not to gain weight while traveling

Early morning (Easter day) jogging in Nice, France

As someone who travels really often - and I mean really, really often - one of  the things I definitely need to consider when overseas is maintaining a balance between enjoying life to the fullest and keeping healthy. 13 years ago when I started traveling intensely I would have never even wasted a thought on that, but time as well as experience have taught me that a healthy traveler is a happy traveler and, most of all, a smart traveler. And if I mention how much the mere thought of maybe having to stop traveling one day frightens me, perhaps you'll understand why nowadays I have an interest in postponing that day as much as possible, even if this means skipping that much-awaited cocktail once in a while, learning to make the right choices when on the airplane or at the restaurant or, most importantly, regularly hitting the gym, the running track, the pool, the slopes and so on.

One of the aspects of a healthy lifestyle is - and I guess you'll agree with me on that one - maintaining a healthy weight. I have not always been good at that myself as I was already implying a few lines further up but have, in time, learnt how to not gain (too much) weight while traveling. Looking back now I realise how funny it must have sounded to my parents when sometimes my excuse for overindulging on trips was "but I only do this or that when on vacation". Until one day my mother replied with a sentence which, upon pondering, I actually found to be quite true: "but you are on vacation all the time". Oops, got me on that one...

2018 - an mizerabil, călătorii fabuloase (II)

Polinezia Franceză

Pe cât de dezamăgitor a fost, în anumite privințe, 2018, pe atât de darnic s-a arătat în materie de călătorii, deșertându-și cu generozitate tolba de experiențe memorabile în fața ochilor noștri mereu pregătiți a se minuna. N-aș ști să spun, deci, cu ce m-a uimit mai tare, însă e limpede că un an în care am petrecut Revelionul la Moscova, Paștele la Nisa, aniversarea căsătoriei la Chișinău, ziua mea la bordul giganticului A380 (unde am avut parte de o surpriză de neuitat din partea stewarzilor Emirates) - în drum spre piețele de Crăciun din Madrid - și trecerea dintre ani cu ai mei în România, nu avea cum să mă lase indiferentă. Cu atât mai mult cu cât am bifat, printre altele, câteva reușite notabile, a căror realizare a părut să atârne până în ultima clipă de un fir de păr: finala Simonei Halep din Melbourne (Australian Open), finala concursului Eurovision la care țineam morțiș să îi duc pe ai mei, Oktoberfest-ul la München (da, iarăși, de data asta însă alături de sora mea) și două descinderi în Portocalia în timpul cărora - ca un ghid destoinic ce mă aflu :D - am avut eu grijă ca sor-mea și ai mei să se amorezeze si ei lulea de cea mai iubită țărișoară din lume.

Să le luăm, dară, pe rând...

2018 - an mizerabil, călătorii fabuloase (I)

Lisboa (Portocalia)

Dacă n-ar fi fost mizerabil, zău că 2018 ar putea lesne fi catalogat drept un an fabulos. În fond și la urma urmei, bietul de el n-avea cum să se eschiveze de la a revărsa asupră-ne o puzderie de călătorii care mai de care mai generoase de vreme ce l-am început în forță în deplasare, cu un Revelion memorabil petrecut în minunata Moscovă (și-apăi dacă nici rușii nu se pricep să se distreze, nu știu, zău, cine se mai pricepe!) 

Așa încât bilanțul lui 2018 se prezintă după cum urmează: 21 de țări - dintre care 4 noi (Armenia, Uzbekistan, Moldova și Polinezia Franceză/Tahiti) - 18 orașe și locuri cu care ne-am întâlnit pentru prima dată, 33 de hoteluri, 70 de zboruri pe 4 continente, 3 companii aeriene la bordul cărora am pășit în premieră (Uzbekistan Airways, Air Tahiti și Air Tahiti Nui), 6 piețe de Crăciun de pe 3 continente și 2 stațiuni de ski mai puțin cunoscute turismului de masă. Anul în care am petrecut, printre altele, 2 vacanțe în Portocalia, am ajuns de câte 2 ori în S.U.A., Australia și Noua Zeelandă, de câte 3 ori în Tokyo și Hong Kong și de nu mai puțin de 5 ori (record, dacă nu mă înșel) în România!

Și, pentru că în tot noianul de lovituri în moalele capului de anul acesta aveam nevoie de măcar o veste bună pentru 2019, iaca se făcu (cu foarte puțin timp înainte de ziua mea) că am câștigat, la un concurs pe Instagram, 2 bilete de avion până în Tahiti/Polinezia Franceză, bilete pe care vă imaginați că n-am de gând să le las nefolosite în 2019, chiar dacă, după experiența de anul ăsta cu Bora Bora, nu sunt convinsă că mă mai deranjez să o includ iar în itinerar.

2017 - Anul celor mai reușite... încropeli (I)

Insula Mykines (Insulele Feroe)

Ce poți spune despre un an în care majoritatea planurilor de călătorie au eșuat lamentabil, doar pentru a fi înlocuite - nici noi nu știm cum - cu aventuri spontane de neuitat? Poate doar că a fost un (alt) an de senzație? În mod sigur așa l-aș fi și catalogat dacă nu ar fi venit, din păcate, și cu oareșce vești proaste, reevaluări ale unor relații și activități nu tocmai benefice și o sumedenie de reajustări fizice și psihice menite a le contracara ori, și mai bine, preîntâmpina pe mai departe. În ceea ce mă privește, cu mândrie raportez că anul 2017 a fost anul sportului - anul în care m-am îndeletnicit cu activități sportive în cel puțin 170 de zile din 365 - anul în care am început să gătesc vegetarian (și wow, nu m-aș fi gândit vreodată câtă varietate de gusturi și arome am la dispoziție!), dar și anul în care am scăpat de 7 kilograme (nu era neapărată nevoie de atâtea, dar așa s-a întâmplat), ajungând astfel la o greutate corporală pe care, dacă nu mă înșel, n-am mai avut-o de la prima facultate! :)) Ar mai fi ele și alte realizări notabile, dar sunt dintre cele pe care ni le știm doar noi și astfel vor și rămâne, cel puțin pentru o bună bucată de vreme de acum înainte.

Cum s-a prezentat dragul de 2017 în materie de călătorii? Fantastic, mai ales dacă mă gândesc că ne propusesem - a câta oară?! - să o luăm mai ușor (și) anul acesta. Bilanțul (hazliu nevoie mare) arată că am bătut iarăși toate recordurile: până la finele anului voi fi pășit, pare-se, în nu mai puțin de 23 de țări de pe 5 continente, voi fi adăugat, în palmaresul de zburător planetar (haha) 7 companii aeriene noi (unele chiar rare, cum ar fi, printre altele, Air Astana, SunExpress, First Air, Air Nostrum și City Jet) și câteva țări deosebite pe care le vânam de ceva vreme fără succes, de bună seamă pentru că nu deprinsesem, pe atunci, principiul de mare angajament și valoare "acum ori niciodată, la naiba!" care, ce să vezi, funcționează minunat de fiecare dată! Mă refer desigur la Kazahstan, Kuwait, Insulele Feroe și, pe ultima sută a lui 2017, Iordania cea pentru care am primit viză de 2 ori dar în care am ajuns o singură dată (povestea pe scurt aici). Și uite așa ajunsei în 2017 în 6 țări noi, absolvii cu brio peste 50 de zboruri, înnoptai la peste 25 de hoteluri, majoritatea remarcabile, și mă bucurai de cele mai lungi vacanțe de până acum și de nenumărate experiențe fabuloase, dintre care cea mai râvnită și neașteptată a fost întâlnirea cu urșii polari sălbatici în chiar capitala mondială a urșilor polari - Churchill, Manitoba! Și cum să fi fost anul ăsta altfel decât extrem de bogat în călătorii când l-am început cum l-am început pe nepusă masă cu un Revelion la înălțime?!

Bird's Eye View over... Perth

Vai de mine, vai de mine, mai sunt doar treizeci și cinci de minute fix până la ultima intrare în Bell Tower iar eu sunt prăvălită confortabil într-un fotoliu moale din camera de hotel, același în care jet lag-ul, arză-l-ar focul, mă azvârlise câteva minute mai devreme, după o primă parte a zilei petrecută pe drumuri. Îmi dau singură un ghiont și ies valvârtej pe ușă, nu înainte de a-mi îndesa în geanta de mână o sticlă de apă menită a mă face să suport mai ușor arșița zilei, neașteptată la jumătatea lunii mai în, practic, prag de iarnă în partea asta a lumii. Dau buzna în lift, din lift în holul hotelului și de acolo o tulesc ca din pușcă pe ușă, las în urmă parcul de un verde nebun în care, la ultima vizită, am întâlnit-o, ce-i drept doar sub formă de statuie, pe însăși Degețica din poveste, și cobor strada îngustă care desparte hotelul de promenada la extremitatea căreia, pe cerul de un albastru cu adâncimi de ocean, se profilează unul dintre simbolurile orașului, Bell Tower. Mă precipit înspre intrare și pătrund în interior cu vreo douăzeci și mai bine de minute înainte de închidere. Răsuflu ușurată, nu mi-aș fi iertat-o prea curând dacă aș fi ratat a doua oară ascensiunea, mai cu seamă că acum doi ani turnul se afla în renovare, și odată cu el toată zona înconjurătoare, transformată acum într-o promenadă fermecătoare pe malul râului Swan, cu zone umbroase numai bune să ofere adăpost cormoranilor, și îmbogățită cu o suită de terase, restaurante, chioșcuri, o insulă artificială, un mic teren de golf, un pod pietonal și două-trei statui reprezentative în fața cărora se adună ciopor turiștii.

Perth în 8 fotografii panoramice

Avem fiecare, fără îndoială, moduri diferite de a ne reprezenta izolarea. Izolare, un cuvânt care unora le trezește orice altceva decât sentimente și asocieri pozitive, pe alții îi înspăimântă de-a binelea, în timp ce unei a treia categorii - cu care mă identific tot mai des în ultima vreme - îi prilejuiește reverii plăcute menite, toate, a-l identifica pe acela dintre toate locurile izolate din lume care ar merita, mai mult decât celelalte, atenție, o călătorie, poate chiar o rămânere. 

Dacă m-ai fi întrebat despre cele mai izolate orașe din lume, în mod sigur însă nu mi-ar fi trecut prin cap să răspund Perth, în special pentru că nimic din aparența orașului, ospitalitatea locuitorilor și atmosfera de târgușor de provincie unde toată lumea cunoaște pe toată lumea nu lasă să se ghicească stigmatul care apasă asupra orașului. Și totuși, chiar și o fugară aplecare asupra hărții Australiei este de ajuns pentru a realiza că, într-adevăr, din punct de vedere geografic Perth este un singuratic, neîmpărțind cu niciun alt oraș jumătatea vestică a continentului. Și dat fiind că până la cel mai apropiat oraș, Adelaide, nu ai avea de condus decât vreo 2.500 de kilometri, se înțelege de ce majoritatea locuitorilor din Perth nu s-au încumetat niciodată la vreun... road trip. Nu până la cel mai apropiat oraș, cel puțin, lucru de-a dreptul hazliu când te gândești că australienilor de prin părțile astea li s-a dus vestea că au în proprietate mai multe mașini decât locuitorii oricărui alt loc de pe planetă!

2016 - Anul meu asiatic (și un Revelion la înălțime) (II)

Coperta fotografiei care atestă că ne-a prins Anul Nou în zbor :)

De-ar fi totuși să rezum anul 2016 în cifre, rezultatul m-ar lua, poate, chiar și pe mine prin surprindere: 21 de țări (dintre care 5 noi), peste 50 de orașe, vreo 35 de hoteluri și nu mai puțin de 70 de zboruri. Un an în care am ajuns pe 5 continente (nu rareori pe 3-4 continente în aceeași lună), cel mai adesea totuși în Asia (două "vacanțe mari" în Japonia într-un singur an nu-s chiar puțin lucru, aș zice), căci vedetele anului au fost, pe rând, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Maldive, Indonezia, Taiwan și China. A treia oară când sfârșitul de an mă prinde în Dubai (vorba vine, că mai mult am fost pe coclauri, ups!), anul în care am reușit să îi duc pe ai mei la snorkeling (cu rechinii, vai mie!) în Maldive și, nu în ultimul rând, anul care s-a încheiat, printr-o răsturnare de situație spectaculoasă, în cu totul alt loc decât planificasem, adică la bordul unuia dintre multele Airbus-uri A380 cărora le-am călcat pragul în 2016, unde am ciocnit o șampanie (adevărată, noi, de jucărie, ei) cu personajele cu care ne-am văzut, pare-mi-se, cel mai des în acest an - însoțitorii de bord Emirates!

Una peste alta constat tot mai des că un an are cu atât mai multe șanse să fie reușit cu cât este mai puțin planificat, așa încât îmi propun același lucru și pentru 2017. 

Dacă a fost un an memorabil, mă întrebați? Ia să vedem...

Brisbane în 7 fotografii panoramice

Ei poftim, în Dubai sunt măcar vreo 50 de grade iar eu mă grăbesc spre aeroport încălțată-n UGGs-uri! Nu de alta, dar prognoza meteo din Brisbane - unde ar trebui să aterizez peste doar vreo 14 ore, după ce străbat iarăși jumătate de planetă, doar pentru a avea șansa de a koaliza în sfârșit! - zice că peste zi mai e cum mai e în perioada asta, dară seara scade serios temperatura-n termometre. Păi da, că doar e iarnă, la ce altceva să te aștepți?! Mă înfofolesc așadar corespunzător și p-aci ți-e drumul, zborul, saltul peste ocean, sau mă rog, cum vreți să-i spuneți. Și dă-i iar cu un strop de șampanie, vreo cinci filme, neapărat un Mojito și oareșce crănțănele de la Business lounge-ul din avion, să nu pară că l-am ignorat și de data asta, și hop, stai să vezi că am ajuns. Am ajuns? Păi și eu când mai dorm? Altă dată, ghinion. Acum pune mâna, adună-te singură cu fărașul și aruncă-te afară. Afară, dar nu oriunde, ci în Australia, și nu oricum, ci în plină iarnă. Iarnă? Ăăă, da. 

Priveliștea din camera de hotel (Brisbane River)

2015 - Șturlubaticul an al celor 7 continente (II)

Antarctica

Mi-am promis să nu mă las copleșită de nostalgie, deși vă spun drept că ușor nu e să lași să plece un an-vedetă precum 2015. Să nu regreți că se sfârșește un an care ți-a adus atâtea momente de bucurie și îndeplinirea celor mai arzătoare dorințe ar însemna că nu ești chiar în toate mințile și vreau să cred că mă situez la o distanță confortabilă de astă bănuială. Îmi înăbuș tot eu melancolia spunându-mi că anii nu-s oricum decât o unitate de măsură convențională a timpului iar 2015 poate, în fond, să dureze cât vreau eu. Zică-și el de mâine și 2016 de poftește, în noaptea asta am să-i culeg frumos rămășițele și am să le pun la piept într-un buzunăraș știut numai de mine de unde să poată fi extrase cu ușurință ori de câte ori mă va cuprinde dorul de ele. Și uite așa n-am să uit niciodată să-i fiu recunoscătoare și mai ales voi purta mereu cu mine sentimentul indescriptibil pe care îl aduc cu sine visurile transformate într-o bună zi în realitate.

2015 - Șturlubaticul an al celor 7 continente (I)

Ne-am tot făcut noi de cap binișor și anii trecuți, dar parcă în 2015 n-am avut astâmpăr. Bilanțul, potrivit însemnărilor pe care am grijă să le fac cu regularitate într-unul dintre deja faimoasele mele 7 carnețele, nu e chiar de trecut cu vederea: 23 de țări vizitate, dintre care 10 noi (am o senzație de deja vu!), al doilea an de trai în Dubai și anul în care în mod sigur am zburat cel mai mult și mai mult de când mă îndeletnicesc eu cu activitatea asta fabuloasă și extrem de rodnică mental și spiritual care este călătoritul. Dacă pun la socoteală faptul că am reușit, nici eu nu știu cum (în orice caz fără prea multă planificare!), să ajung într-un singur an pe toate cele 7 continente, ba chiar să îmi și îndeplinesc cele mai mari 3 dorințe în materie de călătorii (în ordine inversă Patagonia, Groenlanda și Antarctica), zic eu că ar fi mare minune dacă aș mai egala măcar vreodată astă performanță, că să o depășesc zău că nici nu mă mai avânt să sper! Pe de altă parte, am mai zis eu asta și despre anul 2012 și (ce bine-mi pare că) m-am înșelat...! 

2014 - De la un capăt al lumii la celălalt și înapoi "acasă" (II)

Lăsând la o parte cifrele cărora nu le revine, din punctul meu de vedere, decât un rol pur statistic care să mă ajute să-mi amintesc una-alta peste ani, trebuie să recunosc că 2014 a fost un an cât se poate de darnic, prilejuindu-mi o serie deloc neînsemnată de experiențe și întâlniri. În ianuarie am simțit pe limbă și în nări aroma celei mai scumpe cafele din lume, și nu oriunde, ci la celălalt capăt al lumii, în Taiwan, unde m-am plimbat de una singură o săptămână întreagă, spre uimirea majorității taiwanezilor cu care am interacționat. Februarie mă găsea în fine la unul dintre cele mai vânate festivaluri de pe Coasta de Azur, Fete du Citron; de bună seamă că tema din 2014 (20.000 de leghe sub mări) fusese gândită special pentru mine, altminteri nu-mi explic o atare nimereală după ani și ani în care n-am reușit să ajung. În martie dădeam nasul cu primăvara în București și apoi în Londra cea veșnic însorită, pentru ca aprilie să mă prindă, cu a sa revărsare de flori, spectacole de flamenco și procesiuni religioase de Paște în... Andaluzia. În mai am făcut cunoștință cu o altfel de Africa în țara de baștină a Cesariei Evora, apoi, abia întorși, am pornit-o cu mașina prin Europa într-o aventură de călătorie pe care m-aș mira să o uităm prea curând. Iunie a fost și vesel, și înlăcrimat, căci ne va rămâne de-a pururi în memorie drept luna în care am spus adio Portugaliei, nu înainte de a da o ultimă fugă în Madeira și Porto Santo, ocazie cu care ne-am cazat în cel mai dătător de fiori pe șira spinării loc din lume (vin ele și detaliile, parol!). În iulie ne împachetam frumos viețile în aceleași valize vechi și ne întorceam în... viitor, unde băgam spaima în cămilele emirateze și de pretutindeni, deși nu făcusem nimic mai mult decât să le invităm la noi la masă...bine, fie, pe masă, mai degrabă, dar cine și de ce mă rog și-ar mai bate capul cu o biată prepoziție în ziua de azi?! It's high time we had a high tea, ne-am spus în august și ne-am cocoțat tocmai la etajul douăzeci și șapte al faimosului Burj Al Arab. În septembrie am încălecat pe o aripă de muson și ne-am dus să vedem Omanul așa cum nu-l vede oricine. Octombrie a fost luna recordurilor, dar și a premierelor: primele zboruri cu cel mai mare avion comercial din lume, călătorii pe 4 continente, primele încercări de schi nautic, înot cu delfinii - prima dată în mediul lor natural - întâlniri față în față cu dugongi, oposumi și ornitorinci, și cele mai lungi zboruri de când călătoresc. În noiembrie am numărat încântați nu doar puzderia de decorațiuni de Crăciun malteze, ci și gradele din termometru, care ne-au înlesnit în mod neașteptat o baie și snorkelling în Laguna Albastră. Decembrie ne-a găsit în Sri Lanka, nu de alta, dar ținea morțiș să mă pună la curent cu câți ani am mai împlinit.

Iată așadar cum mi-am petrecut a doua jumătate a lui 2014...

Octombrie 2014 - 4 continente într-o singură lună

Am fost și sunt extrem de recunoscătoare pentru fabuloasa lună februarie a anului 2012. Chiar și atunci, pe când rememoram în scris experiențele mai mult decât generosului făurar, mi-am dorit însă ca aceea să nu fi fost luna-record a vieții mele călătoare și m-am temut, în sinea mea, că prea curând nu se va găsi o alta care să o egaleze, darămite să o mai și întreacă. Nicio clipă n-am bănuit că octombrie, acest octombrie care nici măcar nu s-a terminat, avea să-mi hărăzească patru călătorii incredibile pe tot atâtea continente, și încă nu oricum, ci aducând cu sine, în premieră, oportunitatea zborului cu cel mai mare avion de pasageri din lume - Airbus-ul A380. Și deși n-a fost cu putință să mă bucur de ele pe de-a-ntregul, cu entuziasmul cu care v-am obișnuit, nu pot nega totuși că am avut parte de o lună remarcabilă, ticsită de peisaje, emoții și aventuri la care alții pesemne nici să viseze nu îndrăznesc.