Dansând cu rechinii-balenă în Maldive

Una dintre experiențele pe care le vânam cu ardoare cu mult înainte ca Instagramul să impună scânceilor (aka millennials) ori reprezentanților așa-numitei generații Z de pretutindeni uniforme de purtat în călătorii ori să le dicteze conduite de urmat și destinații de bifat pe preaminunata planetă presupunea interacțiunea - în mediul lor natural - cu acei giganți placizi ai oceanului cunoscuți pasionaților drept rechini-balenă. În ciuda credinței populare, aceștia au fost văzuți nu de puține ori chiar și aici în Emirate, lucru pe care, până de curând, obișnuiam să-l menționez frecvent turiștilor mei în Dubai. Și nu-mi pare rău că am făcut-o, căci unul dintre aceștia m-a auzit spunând că îmi doresc să înot cu ei dar încă nu mă hotărâsem unde (Filipinele clar ieșeau din discuție!) așa încât mi-a sugerat entuziast Maldivele. Și deși îmi plac insulele iar de vizitat nici nu mai țin minte de câte ori le-am vizitat, nu mă număr totuși printre aceia care, orbiți de apele turcoaz și aparent idilicele împrejurimi ale acestora, închid ochii la orice altceva. Știind dară că Maldivele sunt departe de a fi paradisul ale cărui infinite virtuți unii le propovăduiesc cu candoare iar alții cu ticăloșie, în deplină cunoștință de cauză, recunosc că inițial am privit cu scepticism recomandarea. Mi-am promis însă că voi studia problema mai târziu, ceea ce am și făcut.

Demersul a avut rezultate mult mai bune decât mă așteptam, astfel că, îndată ce a sosit luna decembrie și odată cu ea confirmarea unor zile libere pe care - între noi fie vorba - nu prea contam, cu atât mai puțin chiar de ziua mea, am pus mâna de am rezervat biletele de avion și-am purces neîntârziat înspre o insulă mică, mică, mititică din partea sudică a atolului Ari!

Cum să nu iei în greutate când călătorești

La un jogging în Central Park (New York)

Când călătorești atât de des cum se întâmplă să călătoresc eu, unul dintre lucrurile de care trebuie să ții cont neapărat în deplasare este păstrarea unui echilibru între a te bucura de viață la maxim și a te menține sănătos. Acum 13 ani de zile când am început să mă dedau intens plăcerilor călătoriilor nici măcar nu mi-ar fi trecut prin cap una ca asta, însă timpul și bunul său tovarăș experiența m-au învățat că un călător sănătos este un călător fericit și, mai ales, un călător isteț. Dacă adaug la asta gândul terifiant că, într-o bună zi, ceva, orice, m-ar putea opri să călătoresc, veți înțelege de bună seamă de unde izvorăște acest interes subit al meu de a amâna pe cât posibil momentul cu pricina, chiar dacă asta înseamnă să mai renunț, din când în când, la câte-un cocktail, să fac alegerile corecte în zbor sau la restaurant ori, cel mai important, să îmi fac timp în mod regulat pentru sală, alergat, piscină, ski și altele asemenea.

Unul dintre aspectele unui mod de viață sănătos este - fără îndoială - menținerea unei greutăți corporale sănătoase. Nu m-am priceput nici eu la asta din capul locului, după cum insinuam ceva mai sus, însă cu timpul am deprins câteva obiceiuri care să mă ajute să nu iau (prea mult) în greutate în desele ocazii când mă aflu pe coclauri. Uitându-mă acum în urmă realizez cât trebuie să se fi amuzat ai mei pe seama mea atunci când, după câte o vacanță nu lipsită de excese culinare, invocam pretextul binecunoscut "ei hai, că nu-mi fac de cap decât în vacanță". Până când, într-o bună zi, mama nu s-a mai putut abține și a rostit un adevăr de netăgăduit "păi da, doar că matale ești tot timpul în vacanță". Hopa, dacă stau să mă gândesc bine, asta cam așa e...

11 motive pentru care să NU călătorești

Când m-am apucat să scriu pe blog îmi pictasem în minte o imagine rozalie cum că un astfel de subiect fabulos precum călătoriile n-ar putea isca, în ruptul capului, nesuferitele controverse și etalări de mușchi de care orice altă temă dezbătută pe minunata (dar vai, atât-de-păcat-că-locuita) planetă s-a dovedit departe de a fi scutită. În naivitatea mea, îmi imaginam că orice om care are șansa de a călători frecvent se va întoarce, dacă nu tobă de informații, măcar cu un minim de bun simț, respect față de planetă și locuitorii țărilor vizitate și, de ce nu, cu un pic mai multă înțelepciune și un orizont de gândire ceva mai larg decât la plecare. Nimic mai greșit, căci internetul și rețelele sociale au dat naștere unui nou tip de monstru, tipul prostului fudul - "purtător de adevăr" la care în mod corect se referea Umberto Eco astfel: "Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr." Sigur, este un fenomen care ia amploare pretutindeni în lume, însă în România pare a fi dublat de o lipsă crasă a exercițiului - pe care de altfel o sumedenie de alte țări pun, pe bună dreptate, un accent deosebit - dezbaterilor constructive și civilizate (!) și de o autoetalare de prost gust și o imaturitate infatuată care frizează indecența. Cum se manifestă concret lucrul acesta în materie de călătorii? Iaca prin existența, exteriorizarea din cale afară de vocală și autopromovarea (nu de puține ori chiar în scopuri pecuniare, de ceva vreme și politice/de propagandă - nu-mi spune că n-ai observat :D) unei cohorte de semizei atotștiutori (dintre care unii își și aleg porecle sugestive în acest sens) care se împăunează până la saturație cu "realizările" lor călătoare, punând la colț neîntârziat pe oricine îndrăznește a exprima o opinie contrară (dacă e și justificată cu atât mai abitir, că doar zeii nu cad în păcatul neștiinței niciodată, nu?), dar pozând altminteri în ființe sociabile și afabile dornice să îți dea și ție, sărman muritor, să sorbi oleacă de iluminare din potirul fără fund al cunoașterii lor, nerealizând, în mod inexplicabil pentru niște creaturi superioare, că nu aplauzele și validarea celor din jur ci capacitatea de a extrage, pentru tine, cunoaștere, emoție și învățături din experiențele ce ți-au fost hărăzite, constituie în fapt esența călătoriilor. 

20+1 de motive să pleci numaidecât în Iordania

Unul dintre învățămintele cele mai prețioase - aș zice chiar unul dintre primele - pe care le-am tras din călătorii este acela că amânarea este mama renunțării. Cum ajungi în loc de Iordania în Laponia deși aveai toate pregătirile făcute și viza proaspăt ștampilată în pașaport am povestit aici. Ca un făcut ori poate pentru a confirma fraza de mai sus și a ne determina să băgăm bine la tărtăcuță lecția cu pricina, aveau să treacă nici mai mult, nici mai puțin de 9 ani până să punem în sfârșit piciorul în Iordania. Tot în decursul timpului am învățat însă să nu chestionăm motivele pentru care unele lucruri se întâmplă când sau așa cum se întâmplă (în majoritatea covârșitoare a cazurilor mai toate întâmplările s-au dovedit a fi fost în favoarea noastră deși n-aș fi anticipat asta în ruptul capului la momentul respectiv) și, deși în vacanța iordaniană de ziua mea am avut parte de niscaiva pățanii pe care cu greu le-aș putea încadra la capitolul "cadouri" (un accident de mașină și oareșce vizite pe la spital, ca să enumăr doar câteva), Iordania a fost o surpriză din cale afară de plăcută, ba chiar ne-a făcut să ne întrebăm, retoric, firește, ce-om fi păzit de am întârziat atât să o vizităm!

Ce (nu) iau cu mine în bagaj în călătorii

Țările în care am călătorit până acum (din păcate n-am găsit abțibilduri chiar pentru toate)

Am fost întrebată de nenumărate ori în toți anii ăștia ce iau cu mine în bagaj când călătoresc. Răspunsul? Nu mare lucru. Cu mici și extrem de rare excepții călătoresc exclusiv cu bagaj de mână, ceea ce se traduce printr-un total de 7-8 kilograme în care este inclusă, desigur, și greutatea trolley-ului. Din fericire, valijoara mea pe roți de la Samsonite este extrem de ușoară, ceea ce mă ajută să valorific la maxim limita de kilograme permise în cabină. Tot din fericire stau foarte bine la capitolul kilograme proprii, iar asta contribuie la succesul operațiunii prin aceea că mai toate hainele mele sunt mititele, ușoare și nu ocupă mult loc în bagaj. Menționez că mă încadrez în limita de 7-8 kilograme indiferent de zona vizitată, fie că e vorba de o vacanță la mare / un city break pe timp de vară ori de o aventură polară sau o vacanță la ski care necesită echipament pe măsură, și indiferent de numărul de zile/săptămâni petrecute pe coclauri. 

Stai la... Alaya Resort, Ubud și n-ai să mai vrei să pleci prea curând

Nu departe de forfota orașului, a pieței și faimoasa pădure peste care s-au înstăpânit, trufașe, maimuțele, tupilat în marea de verdeață a orezăriilor și aproape confundându-se - cu trunchiu-i vânjos de lemn și zidurile-i betonate, îndulcite cu împrejmuiri din bambus - cu armata de palmieri ce o străjuiesc, o oază de seninătate și răsfăț te așteaptă, călătorule, să-i treci pragul. 

Cunoscut sub denumirea profană "Alaya Resort Ubud" și înzestrat cu o sumedenie de atribute și virtuți care îi justifică cu vârf și îndesat încadrarea în tagma lumească a hotelurilor cu multe stele, locul își întâmpină vizitatorii, pe lângă căldura specifică regiunii, cu camere decorate după tipicul balinez și potențate de o multitudine de detalii printre care la rang de cinste stau tavanele înalte cu ventilatoare electrice, pereții împodobiți cu împletituri și reprezentări ale unor scene tradiționale, magnifice walk-in  showers care îți dau impresia că te afli în natură, așternute cum sunt cu un covor de pietricele multicolore din care răsar inspirat ghivece cu plante decorative și flori, și terase largi care se deschid, mai toate, asupra unui bazin zămislit de mâna omului, ale cărui ape azurii se întrec în susur cu foșnetul liniștitor al lanurilor de orez și frunzele mișcate de vânt ale pădurii de palmieri.

Rendez-vous subacvatic în Zanzibar (video)

Întreabă-mă care este acea experiență fără de care o vacanță în Zanzibar ar fi de-a dreptul searbădă și am să-ți răspund fără să clipesc: delfinii. Ia aminte, nu vorbim despre o banală croazieră în căutarea delfinilor, timp în care mătăluță n-ai avea altceva de făcut decât să zaci confortabil pe puntea unei ambarcațiuni mai mari sau mai mici, dezmierdat/ă fiind de un pui de briză răcoritoare, așteptând din partea echipajului un semnal, atâta doar, pentru a ieși la înaintare cu camera foto. Nici pomeneală. Ca întotdeauna în călătorii și mai mereu în viață, dacă tânjești după experiențe unice ai a te lupta cu o sumedenie de factori, printre care, în astă situație, se numără marea cea mare și adâncă, valurile ațâțate de vânt și manevrele smucite ale barcagiului și, deloc de neglijat, viteza amețitoare cu care se mișcă - ai ghicit - delfinii!

Scurt îndrumar pentru Kazahstan

Dintre toate locurile pe care le-am văzut în ultima vreme, Kazahstanul m-a surprins, poate, cel mai plăcut. Ce să spun, sunt foarte sensibilă la anumite aspecte ale călătoriilor și saltă inima în mine de bucurie când văd că mai există pe lume locuri cumsecade cu servicii ireproșabile, respect față de călători, oameni buni de pus la rană și din cale afară de săritori chiar și atunci când cunoștințele de limbi străine nu sunt tocmai atuul lor, muzee splendide (lucru la care mă așeptam, totuși, dat fiind de câtai amar de istorie fascinantă se bucură regiunea!) și - să nu uit - o bucătărie divină cu influențe multiple după care îmi lasă și acum gura apă când îmi amintesc.

Ce trebuie să știi înainte de a pune piciorul într-un loc atât de puțin vizitat cum este Kazahstanul? Să vedem...

Islanda - 2 zile la Laguna de gheață

Nu cred să mai existe, astăzi, cineva care să nu fi auzit încă de faimoasa lagună de gheață islandeză. Lucrurile stăteau puțin altfel când am ajuns eu aici în 2013, iar faptul că am ales să merg iarna, de ziua mea, a adăugat un plus de adrenalină aventurii. 

La fel ca în Insulele Feroe, Groenlanda, Patagonia și alte câteva astfel de locuri din lume, o călătorie în Islanda poate fi pe cât de frumoasă, pe atât de periculoasă, căci vremea este imprevizibilă, terenul  pe care te deplasezi - în mare parte necunoscut și nu puțini au fost cei ce și-au găsit sfârșitul aici chiar și vara, așa încât ar fi fost cât se poate de imprudent din partea noastră să nu ne dăm pe mâna unei agenții locale. Tot ei s-au ocupat și de cazare, aspect care ne-a preocupat la vremea respectivă atât de puțin încât abia la fața locului am aflat unde aveam să înnoptăm lângă Jokulsarlon: Gerdi Guesthouse, situată la poalele ghețarului Vatnajökull - cea mai întinsă calotă glaciară din Islanda și al doilea cel mai mare ghețar din Europa (al treilea chiar, zic unii, dacă punem la socoteală și un fârtat din Rusia) - și la doar 14 kilometri de obiectul fascinației noastre apriorice, laguna de gheață.

Locuri ireale pe care să le vizitezi și tu în Japonia (I)

Sunt atât de multe de văzut în Japonia încât mai că e și păcat că-mi trecu prin cap să mă îndeletnicesc cu o astfel de listă întrucâtva limitativă. Totuși, dat fiind că remarc printre călători o tendință generalizată de a vedea aceleași și aceleași lucruri în locurile vizitate, indiferent cât purcoi de informație le-ar sta, la o minimă documentare prealabilă, la dispoziție, las totuși aici câteva sugestii pentru aceia dintre voi realmente interesați să descopere un loc, Japonia în cazul de față, chit că asta înseamnă - blasfemie! - să mai și plătești câte o intrare-două pe la obiective din când în când, să te mai și deplasezi oleacă dincolo de limitele spațiale impuse de excursiile asigurate de agenție, să-ți mai  și miști fundul în sus pe niște (multe) scări pe alocuri, să-ți mai și asumi oareșce riscuri legate de  rătăciri, socoteli din târg nepotrivite cu cele de acasă, comunicări eșuate și altele asemenea. Am inclus printre ocupantele pozițiilor acestei liste și două-trei atracții mai populare căci, ce să-i faci, om sunt și eu și de slabiciuni nu duc lipsă... și zău că nu e dată să pun piciorul în Tokyo și să nu dau fuga repede-repejor să mă înfrupt din cel mai bun sushi de pe planetă la (încă nemutata) piață de pește Tsukiji ori să nu dau iama în orice-cu-matcha la micuța prăvălie preferată din zona Asakusa. De haotica, dar ah, atât de ofertanta stradă Takeshita din Harajuku nici nu mai vorbesc!

Iată deci care sunt locurile care m-au impresionat din cale afară în decursul celor patru călătorii în Japonia de până acum...

33 de idei de cadouri pentru amatorii de călătorii

Șervețele, pixuri, cârpiță de șters ochelarii si semne de carte

Nu știu multă lume care să nu se dea în vânt după călătorii iar un cadou tematic te scoate adesea din impas, mai ales în situațiile (ori perioadele din an, că tot se apropie vertiginos sărbătorile) când goana după daruri este inevitabilă și te întrebi - a câta oară? - cu ce ai mai putea să îi surprinzi plăcut pe cei la care ții. Pentru a-ți maximiza șansele de a alege cadoul potrivit pentru cei din jur, se spune că ideal ar fi să te lași călăuzit de un singur gând: acela de a dărui numai lucruri pe care ți-ar plăcea, la rândul tău, să le primești. Cu ăst gând în minte am compilat și eu pentru tine lista de mai jos, sperând că una, alta sau mai multe dintre sugestiile mele îți vor înlesni acum ori pe viitor delicata misiune. 

Despre cum identifici un dependent iremediabil de călătorii (dacă. desigur, nu o strigă chiar el în gura mare) am scris deja aici și aici. 

Pentru cei cu dare de mână sigur că există și opțiunea de a pune mâna pe telefon tastatura din dotare și a rezerva o vacanță de vis da capo al fine. Generoasă cum mă știi, ți-am împărtășit deja din vasta mea experiență în materie de călătorii mai puțin comerciale, extrem de atractive însă din păcate cel puțin la fel de costisitoare în articolul acesta.

Kuwait City în nouă fotografii panoramice

Dacă ești un călător veritabil iar perspectiva vizitării unui teritoriu mai puțin bătut, în care așa-zisa "visa on arrival" e un proces ce poate fi numit oricum, numai lesnicios nu, agențiile de turism prestatoare de tururi locale sunt superbissime dar... lipsesc cu desăvârșire, iar procurarea unei cărți poștale se dovedește un demers sortit a fi abandonat cu tot atâta iuțeală precum aceea cu care al cine mai știe câtelea vânzător de suveniruri te expediază cu aceeași privire mirată și același (agasant) scuturat din umeri neștiutor, dacă, ziceam, perspectiva aceasta  și toate câte le vei mai descoperi pe parcurs nu te pun pe fugă numaidecât ci, minune mare, fac să sfârâie și mai tare tălpile opincilor tale de neînfricat călător, ei bine, ascultă la mine, mira-m-aș să greșesc când îți spun: Kuwaitul ăsta e fix pentru tine! 

Cu ce se mănâncă Insulele Feroe

Ferme de somon

Dintre toate clișeele de care, nu v-am ascuns-o niciodată, sunt sătulă până peste cap, unele dintre cele mai agasante au legătură cu gastronomia, îndeosebi cea internațională. Ai zice că nu există pe lume decât vreo 3-4 țări în care se mănâncă bine, iar planeta, draga de ea, de bună seamă că-i plină-ochi de aventurieri și exploratori pregătiți să ia cu asalt provocările de pretutindeni, altminteri n-ar fi toate farfuriile ticsite de aceleași croissant-uri, pizze, bruschette și tapas-uri, cu mici variațiuni legate de alde șnițele și wurst-i. Restul bucătăriilor tradiționale alcătuiesc așa, un fel de nebuloasă, și cu cât sunt mai exotice ori mai puțin cunoscute, cu atât stârnesc mai tare frica (altfel din cale afară de) temerarilor călători. Dacă mai au și-un preț pe măsura fricii (ori a ipocriziei, la care m-am mai referit succint aici), sunt șanse mari să fie ocolite, ba chiar ignorate cu bună știință în istorisirile detaliate de pe internet și bloguri, că doar n-o să recunoști tu, călător planetar cu 'jdemii de aplaudaci pe rețelele sociale, că ți-a fost frică sau, și mai rău, nu ți-ai permis să încerci felurile de mâncare de prin partea locului, așa că mai bine, știi tu, inventezi câte ceva, cum ar fi, cel mai adesea, că bucătăria tradițională a unora sau altora e pe bază de... ăăă, hamburgeri, crenvurști și alte... mă rog, tapas-uri din alea de care ai mâncat tu toată ziulica în lipsă de alte alegeri mai fericite.

Dar iată că unii dintre noi, mai fraieri, pasămite, și în mod sigur mult mai săraci la capitolul creativitate, de vreme ce ne ocupăm mai puțin cu fabulații și teribilisme de fațadă și mai mult cu - #ghinion! - experiențe reale, îndelung visate și documentate, îndrăznim uneori să afirmăm contrariul. Carevasăzică există, dom'le, experiențe culinare și dincolo de - cum zicea clișeul ăla repetat în cor de vajnicii exploratori trași la indigo? - "zona de confort", ba chiar unele cu un potențial de natură a-ți marca hotărâtor vacanța, dacă le lași. 

Afternoon tea la fiordul de gheață

A spune că nimic nu te pregătește pentru întâlnirea cu fiordul de gheață este în cel mai bun caz o greșeală, în cel mai rău un neadevăr. În fond și la urma urmei, nu mult după ce ai luat calea fiordului, o plăcuță înnegrită de încălțări și intemperii succesive îți semnalează că te afli în prezența unui obiectiv înscris în patrimoniul universal Unesco, iar poteca de lemn care șerpuiește printre mușchi, licheni și foste așezări inuite, acum aproape invizibile ochilor neavizați, pare să se sfârșească abrupt într-o înlănțuire de roci cafenii și spinări de munți încovoiate sub straturi masive de gheață peste care s-a așternut imuabil un sediment de nori plumburii.

Franța: 10 străduțe de care să te îndrăgostești fulgerător

Străduțe înguste, colbuite, străduțe care se pierd printre strașnice ziduri, șerpuiesc pe lângă fațade spălăcite, se avântă cu nesăbuință peste lanuri nesfârșite, își dau duhul sub soarele torid din miez de vară și renasc în umbra binefăcătoare a unor bolți înverzite, străzi care gâfâie suind pante abrupte peste care domnesc, trufașe, turnuri rotunjite de cetăți cu priveliști spectaculoase, străzi care se ghemuiesc, îmblânzite, în căușurile dealurilor, pentru a țâșni neașteptat peste adâncimi unduitoare, mărginite de faleze împietrite, străzi care se ascund pe sub pâlcuri de copaci și tufe înflorite, dispar, ivindu-se iar dincolo de o cotitură și încă una, se adună, se despart, te vrăjesc, te amăgesc, te atrag pe-o plajă singuratică, un mal, o buză de genune, te-ocolesc, te rătăcesc, apoi, brusc înduplecate, îți scot în cale un lăcaș sfânt, ca pe-o tardivă, binecuvântată mântuire, îți încântă auzul cu dangăt de clopote, ca o melancolică, familiară tânguire. 

22 de lucruri pe care nu le știai despre Insulele Feroe

Dacă te aștepți să îți spun că Insulele Feroe sunt din cale afară de accesibile, dă-mi voie să te dezamăgesc. Aș zice chiar că se aplică reversul, iar motivele sunt nenumărate, începând, mă tem, cu prețurile destul de ridicate, pe alocuri chiar usturătoare (mai ales dacă, la fel ca pe noi, te interesează o experiență completă, nicidecum bifarea superficială a destinației și autoetalarea de rigoare pe platformele de socializare), vremea extrem de schimbătoare, similară - dacă vrei - capriciilor climatice islandeze, vântul nebun care, la fel ca în Islanda, nu rareori smulge copaci și rupe balustrade, drumurile înțesate de capcane, cu ondulări bruște, îngustări neașteptate și tuneluri cu o unică bandă de circulație și spații de depășire rare, înecate în beznă, drumuri pe care cel mai bine tot unul "de-al casei" se descurcă, traficul nu tocmai civilizat (feroezii, vei constata, nu se sinchisesc ei prea tare de regulile de circulație ori curtoazie, de fapt nu se sinchisesc ei prea tare de mai nimic) și, nu în ultimul rând, atotcuprinzătoarea ceață care dă de furcă în mod constant celor ce, turiști fiind, nu sunt, în mod evident și deloc neașteptat, familiarizați cu particularitățile vremii și ale locurilor. 

Toate aceste neajunsuri și multe altele pot fi însă înlăturate cu ajutorul unui ghid destoinic. Am zis-o și o repet, cunoștințele unui ghid competent sunt mină de aur și în cazul locurilor obișnuite, darămite în acela al societăților relativ închise, cum este, în mare măsură, societatea feroeză. Unde mai pui că un ghid bun îți poate da și alte detalii, picanterii pe care să îți fie ușor să le memorezi și să ți le amintești peste ani, dar și informații practice de natură a-ți ușura șederea și a nu te aduce în situații de nedorit, cum ar fi aceea de a rata o experiență sau alta. Nu de puține ori o simplă schimbare spontană de traseu te poate scuti de vreme rea ori îți poate prilejui întâlniri de zile mari, neprevăzute, de multe ori, în programul inițial.

Odată rezolvată problema siguranței și a unei vacanțe tihnite, Insulele Feroe sunt mană cerească pentru iubitorii de natură și peisaje spectaculoase la care contribuie, nu de puține ori, taman particularitățile vremii de care aminteam mai sus. Și nu m-ar mira să îți dorești să revii aici cândva, poate chiar ca să descoperi unele sau mai multe dintre curiozitățile adunate de mine (deloc exhaustiv) în lista următoare...

Stai la... Hotel Føroyar, Torshavn și ai ce vedea (dacă ai noroc)!

O imagine cu o siluetă învăluită în neguri de pe site-ul de prezentare a insulelor Feroe te îndeamnă călduros să vizitezi insulele... dacă, mă rog, le poți găsi. Te lansezi într-o cascadă de hohote zgomotoase, cu siguranța de sine a călătorului care se știe cu biletul de avion în buzunar și alungi ca pe o insectă nesuferită gândul răzleț, mișel precum majoritatea gândurilor răzlețe care se perindă prin țestele mai mult sau mai puțin luminate ale locuitorilor planetei, care îți șoptește că ai făcut rezervare la un hotel cu priveliște. Să fim serioși, îți spui, n-o fi dracul chiar așa de negru!

Filele zboară din calendar, lunile fac ce știu ele mai bine, își iau, adică, rând pe rând tălpășița, și iată-te punând victorios piciorul în insule. Dracul, constați odată ajuns acolo, nu e negru, nu e negru deloc. E de-a dreptul gri. Un gri lăptos, dens, încărcat de umezeală, care s-a așternut confortabil peste oraș și nu pare dispus să se dea dispărut prea curând. Te îndrepți pleoștit către recepție și încerci, cu jumătate de gură,  o glumă: Știți, noi am rezervat o cameră cu vedere... Sigur, vine prompt răspunsul, toate camerele noastre sunt cu vedere. 

Ghid de supraviețuire pe zborurile lung-curier

O parte din arsenalul meu pentru zbor

Aș vrea să îți spun că mă dau în vânt după zbor. Teoretic îmi place la nebunie, îmi plac avioanele, urmăresc îndeaproape tot soiul de subiecte legate de aviație, sunt la curent cu noutățile unui număr semnificativ de linii aeriene, ca să nu mai zic că încă trepidez numai la gândul unei noi călătorii înaripate iar albumele mele virtuale dau pe dinafară de poze din și cu avioane. Și totuși, după atâția ani de zburat de colo-colo, n-am cum să nu admit - respingând, cu bună știință și profund nesaț, un nesuferit clișeu - că. în ceea ce privește călătoriile cu avionul, îmi surâde mai degrabă destinația decât interminabilul drum până acolo. Știu, e la modă să pozezi în divă pentru care avionul este calea către Nirvana iar aeroportul - a doua casă, însă orice om întreg la cap care a călătorit cât de cât la viața lui îți va spune cu mâna pe inimă că te lecuiești rapid de o astfel de concepție, conștient fiind de nenumăratele neajunsuri ale lungilor ore de zbor.

Ce înseamnă lung-curier? Nu sunt eu în măsură să furnizez cel mai bun răspuns, în fond și la urma urmei nici companiile aviatice nu s-au pus, încă, de acord, decât poate asupra faptului că există tot atâtea definiții precum linii aeriene. Pentru mine orice zbor care depășește nouă ore e cu bătăi de cap, și încă zic mersi că am intrat de ceva vreme într-o rutină care mă face să suport relativ ușor aste "prime" ore, pentru alții chiar și mai puține sunt un mare chin. Drept e că fără o oarecare disciplină n-ai nicio șansă să te bucuri de călătorii lung-curier repetate scutite de neplăceri majore, iar eu am, în zbor, regulile și ritualurile mele de la care nu mă abat decât rareori, și chiar și atunci când o fac nu obișnuiesc să sar prea mult calul.

Perth în 8 fotografii panoramice

Avem fiecare, fără îndoială, moduri diferite de a ne reprezenta izolarea. Izolare, un cuvânt care unora le trezește orice altceva decât sentimente și asocieri pozitive, pe alții îi înspăimântă de-a binelea, în timp ce unei a treia categorii - cu care mă identific tot mai des în ultima vreme - îi prilejuiește reverii plăcute menite, toate, a-l identifica pe acela dintre toate locurile izolate din lume care ar merita, mai mult decât celelalte, atenție, o călătorie, poate chiar o rămânere. 

Dacă m-ai fi întrebat despre cele mai izolate orașe din lume, în mod sigur însă nu mi-ar fi trecut prin cap să răspund Perth, în special pentru că nimic din aparența orașului, ospitalitatea locuitorilor și atmosfera de târgușor de provincie unde toată lumea cunoaște pe toată lumea nu lasă să se ghicească stigmatul care apasă asupra orașului. Și totuși, chiar și o fugară aplecare asupra hărții Australiei este de ajuns pentru a realiza că, într-adevăr, din punct de vedere geografic Perth este un singuratic, neîmpărțind cu niciun alt oraș jumătatea vestică a continentului. Și dat fiind că până la cel mai apropiat oraș, Adelaide, nu ai avea de condus decât vreo 2.500 de kilometri, se înțelege de ce majoritatea locuitorilor din Perth nu s-au încumetat niciodată la vreun... road trip. Nu până la cel mai apropiat oraș, cel puțin, lucru de-a dreptul hazliu când te gândești că australienilor de prin părțile astea li s-a dus vestea că au în proprietate mai multe mașini decât locuitorii oricărui alt loc de pe planetă!

Cele mai bune agenții de turism cu care am călătorit până acum

Nu sunt și nu am fost niciodată adepta călătoriilor prin agenție. Îmi repugna profund ideea de a fi alipită unui grup și a trebui să mă supun nu doar capriciilor agenției de turism, ci și capriciilor fiecăruia dintre membrii grupului luați separat. În rarele ocazii când am făcut excepție de la acest principiu am ales agenții de turism verificate și ultraverificate, cu review-uri excelente, agenții serioase și cu volum de afaceri mare care își permit să ofere clienților excursii în locuri deosebite față de cele incluse în mod obișnuit în meniul majorității agențiilor de turism de pe piață, asistență permanentă în timpul sejurului (un număr de contact la care să și răspundă cineva în caz de... orice și apoi să te mai și ajute!) și, nu de puține ori, reduceri substanțiale. Niciodată, dar niciodată nu am ales exclusiv în funcție de preț, ba dimpotrivă, de cele mai multe ori un preț prea mic mai degrabă mi-a dat de gândit decât să mă atragă, la fel cum mi-a dat de gândit dintotdeauna un preț mare nejustificat prin servicii și activități pe măsură.

Să ne înțelegem însă, dacă sunt dispusă să plătesc un preț puțin peste medie unei agenții pentru o vacanță memorabilă, asta nu înseamnă nicidecum că aș avea o înclinație nativă pentru acte de caritate față de burdihanele - de altfel bine hrănite, nu mă îndoiesc - ale agențiilor de turism de pretutindeni, ci că mă aștept ca respectiva agenție asupra căreia mă voi fi oprit în cele din urmă să întrunească toate sau cât mai multe dintre condițiile care au mare însemnătate pentru mine: servicii ireproșabile da capo al fine, inclusiv adică, în caz de nevoie, pe durata vacanței, disponibilitate la dialog însoțită, în mod ideal, de capacitatea de a răspunde la varii întrebări, flexibilitate (!), transparență (inclusiv în ceea ce privește componența prețurilor) și, în general, aptitudinea de a da dovadă - nu doar din gură - de seriozitate și profesionalism (de pildă n-ar strica să aibă și o atitudine plăcută față de clienți, vasăzică să afișeze tot spectrul de comportamente asociate conceptului de customer service), nu de alta dar din păcate acestea nu sunt de la sine înțelese, în marea majoritate a cazurilor agențiile de turism având, pasămite, impresia că îți fac o favoare nețărmurită lăsându-te să aderi la mirobolantele lor programe prestabilite. Bineînțeles un alt cuvânt-cheie este plusvaloarea la care făceam aluzie în primul paragraf, fără de care nu văd de ce aș apela, până la urmă, la o agenție de turism.