Polinezia Franceză între mit și adevăr

Când ți se promit delfini și primești... asta :))) (cam așa și cu Bora Bora & Co.)

De-ar fi să dai crezare tuturor balivernelor râspândite de minți care mai de care mai simpluțe în eterul virtual, ai zice că Polinezia Franceză e cel puțin Dumnezeu scoborât din ceruri, un tărâm cum altul nu-i pe lume, chintesența visurilor umanității despre paradisul terestru, un loc străin de atingerea răului, urâtului, nedreptății unde minunăția, draga de ea, a hotărât să-și facă sălaș pentru vecie. Ei, da, și toate astea pe planeta Pământ despre care, dacă nu cumva te-ai născut acum câteva zile, ar cam trebui să știi că e la ani lumină distanță de atari descrieri, și asta nu de ieri, de alaltăieri. Poluare? Nuuuu, n-ai să vezi, nu în Polinezia Franceză! Furtuni, tsunami-uri, dezastre naturale? Pușchea pe limbă! Aglomerație? Nu aici, dom'le, n-ai încredere în statistici?! Unde mai pui că-i așa greu de ajuns încât cu siguranță vei fi singurul, primul, cel mai... care a pus piciorul vreodată prin locurile astea (dacă nu cumva te cheamă Magellan crede-mă că nu interesează pe nimeni), o nouă ocazie să te umfli în pene în fața unei audiențe majoritar inepte care ia de bună orice elucubrație scoți pe gură fără să depună (măcar) un minim efort de documentare. Din fericire nu toți am călătorit în anii ăștia de pomană, ba chiar pe unii experiența ne-a înzestrat cu o intuiție care nu dă greș într-o majoritate covârșitoare a cazurilor și o doză sănătoasă de scepticism manifestată printr-o curiozitate crescândă și-o dorință - perfect justificată, în contextul manipulărilor de tot soiul din zilele noastre - de a verifica și răsverifica orice informație, inclusiv la fața locului, în loc de a-ți însuși prostește părerile nedocumentate ori voit trunchiate ale altora.

Ce (nu) iau cu mine în bagaj în călătorii

Țările în care am călătorit până acum (din păcate n-am găsit abțibilduri chiar pentru toate)

Am fost întrebată de nenumărate ori în toți anii ăștia ce iau cu mine în bagaj când călătoresc. Răspunsul? Nu mare lucru. Cu mici și extrem de rare excepții călătoresc exclusiv cu bagaj de mână, ceea ce se traduce printr-un total de 7-8 kilograme în care este inclusă, desigur, și greutatea trolley-ului. Din fericire, valijoara mea pe roți de la Samsonite este extrem de ușoară, ceea ce mă ajută să valorific la maxim limita de kilograme permise în cabină. Tot din fericire stau foarte bine la capitolul kilograme proprii, iar asta contribuie la succesul operațiunii prin aceea că mai toate hainele mele sunt mititele, ușoare și nu ocupă mult loc în bagaj. Menționez că mă încadrez în limita de 7-8 kilograme indiferent de zona vizitată, fie că e vorba de o vacanță la mare / un city break pe timp de vară ori de o aventură polară sau o vacanță la ski care necesită echipament pe măsură, și indiferent de numărul de zile/săptămâni petrecute pe coclauri. 

Scurt îndrumar pentru Kazahstan

Dintre toate locurile pe care le-am văzut în ultima vreme, Kazahstanul m-a surprins, poate, cel mai plăcut. Ce să spun, sunt foarte sensibilă la anumite aspecte ale călătoriilor și saltă inima în mine de bucurie când văd că mai există pe lume locuri cumsecade cu servicii ireproșabile, respect față de călători, oameni buni de pus la rană și din cale afară de săritori chiar și atunci când cunoștințele de limbi străine nu sunt tocmai atuul lor, muzee splendide (lucru la care mă așeptam, totuși, dat fiind de câtai amar de istorie fascinantă se bucură regiunea!) și - să nu uit - o bucătărie divină cu influențe multiple după care îmi lasă și acum gura apă când îmi amintesc.

Ce trebuie să știi înainte de a pune piciorul într-un loc atât de puțin vizitat cum este Kazahstanul? Să vedem...

Cu ce se mănâncă Insulele Feroe

Ferme de somon

Dintre toate clișeele de care, nu v-am ascuns-o niciodată, sunt sătulă până peste cap, unele dintre cele mai agasante au legătură cu gastronomia, îndeosebi cea internațională. Ai zice că nu există pe lume decât vreo 3-4 țări în care se mănâncă bine, iar planeta, draga de ea, de bună seamă că-i plină-ochi de aventurieri și exploratori pregătiți să ia cu asalt provocările de pretutindeni, altminteri n-ar fi toate farfuriile ticsite de aceleași croissant-uri, pizze, bruschette și tapas-uri, cu mici variațiuni legate de alde șnițele și wurst-i. Restul bucătăriilor tradiționale alcătuiesc așa, un fel de nebuloasă, și cu cât sunt mai exotice ori mai puțin cunoscute, cu atât stârnesc mai tare frica (altfel din cale afară de) temerarilor călători. Dacă mai au și-un preț pe măsura fricii (ori a ipocriziei, la care m-am mai referit succint aici), sunt șanse mari să fie ocolite, ba chiar ignorate cu bună știință în istorisirile detaliate de pe internet și bloguri, că doar n-o să recunoști tu, călător planetar cu 'jdemii de aplaudaci pe rețelele sociale, că ți-a fost frică sau, și mai rău, nu ți-ai permis să încerci felurile de mâncare de prin partea locului, așa că mai bine, știi tu, inventezi câte ceva, cum ar fi, cel mai adesea, că bucătăria tradițională a unora sau altora e pe bază de... ăăă, hamburgeri, crenvurști și alte... mă rog, tapas-uri din alea de care ai mâncat tu toată ziulica în lipsă de alte alegeri mai fericite.

Dar iată că unii dintre noi, mai fraieri, pasămite, și în mod sigur mult mai săraci la capitolul creativitate, de vreme ce ne ocupăm mai puțin cu fabulații și teribilisme de fațadă și mai mult cu - #ghinion! - experiențe reale, îndelung visate și documentate, îndrăznim uneori să afirmăm contrariul. Carevasăzică există, dom'le, experiențe culinare și dincolo de - cum zicea clișeul ăla repetat în cor de vajnicii exploratori trași la indigo? - "zona de confort", ba chiar unele cu un potențial de natură a-ți marca hotărâtor vacanța, dacă le lași. 

Afternoon tea la fiordul de gheață

A spune că nimic nu te pregătește pentru întâlnirea cu fiordul de gheață este în cel mai bun caz o greșeală, în cel mai rău un neadevăr. În fond și la urma urmei, nu mult după ce ai luat calea fiordului, o plăcuță înnegrită de încălțări și intemperii succesive îți semnalează că te afli în prezența unui obiectiv înscris în patrimoniul universal Unesco, iar poteca de lemn care șerpuiește printre mușchi, licheni și foste așezări inuite, acum aproape invizibile ochilor neavizați, pare să se sfârșească abrupt într-o înlănțuire de roci cafenii și spinări de munți încovoiate sub straturi masive de gheață peste care s-a așternut imuabil un sediment de nori plumburii.

Franța: 10 străduțe de care să te îndrăgostești fulgerător

Străduțe înguste, colbuite, străduțe care se pierd printre strașnice ziduri, șerpuiesc pe lângă fațade spălăcite, se avântă cu nesăbuință peste lanuri nesfârșite, își dau duhul sub soarele torid din miez de vară și renasc în umbra binefăcătoare a unor bolți înverzite, străzi care gâfâie suind pante abrupte peste care domnesc, trufașe, turnuri rotunjite de cetăți cu priveliști spectaculoase, străzi care se ghemuiesc, îmblânzite, în căușurile dealurilor, pentru a țâșni neașteptat peste adâncimi unduitoare, mărginite de faleze împietrite, străzi care se ascund pe sub pâlcuri de copaci și tufe înflorite, dispar, ivindu-se iar dincolo de o cotitură și încă una, se adună, se despart, te vrăjesc, te amăgesc, te atrag pe-o plajă singuratică, un mal, o buză de genune, te-ocolesc, te rătăcesc, apoi, brusc înduplecate, îți scot în cale un lăcaș sfânt, ca pe-o tardivă, binecuvântată mântuire, îți încântă auzul cu dangăt de clopote, ca o melancolică, familiară tânguire. 

Ghid de supraviețuire pe zborurile lung-curier

O parte din arsenalul meu pentru zbor

Aș vrea să îți spun că mă dau în vânt după zbor. Teoretic îmi place la nebunie, îmi plac avioanele, urmăresc îndeaproape tot soiul de subiecte legate de aviație, sunt la curent cu noutățile unui număr semnificativ de linii aeriene, ca să nu mai zic că încă trepidez numai la gândul unei noi călătorii înaripate iar albumele mele virtuale dau pe dinafară de poze din și cu avioane. Și totuși, după atâția ani de zburat de colo-colo, n-am cum să nu admit - respingând, cu bună știință și profund nesaț, un nesuferit clișeu - că. în ceea ce privește călătoriile cu avionul, îmi surâde mai degrabă destinația decât interminabilul drum până acolo. Știu, e la modă să pozezi în divă pentru care avionul este calea către Nirvana iar aeroportul - a doua casă, însă orice om întreg la cap care a călătorit cât de cât la viața lui îți va spune cu mâna pe inimă că te lecuiești rapid de o astfel de concepție, conștient fiind de nenumăratele neajunsuri ale lungilor ore de zbor.

Ce înseamnă lung-curier? Nu sunt eu în măsură să furnizez cel mai bun răspuns, în fond și la urma urmei nici companiile aviatice nu s-au pus, încă, de acord, decât poate asupra faptului că există tot atâtea definiții precum linii aeriene. Pentru mine orice zbor care depășește nouă ore e cu bătăi de cap, și încă zic mersi că am intrat de ceva vreme într-o rutină care mă face să suport relativ ușor aste "prime" ore, pentru alții chiar și mai puține sunt un mare chin. Drept e că fără o oarecare disciplină n-ai nicio șansă să te bucuri de călătorii lung-curier repetate scutite de neplăceri majore, iar eu am, în zbor, regulile și ritualurile mele de la care nu mă abat decât rareori, și chiar și atunci când o fac nu obișnuiesc să sar prea mult calul.

Germania: 10 străduțe care-l au pe vino-ncoace

Am, cu Germania, o relație cu năbădăi. Ba îmi place, ba nu pot să o sufăr, ba îi ridic în slăvi localnicii omenoși nevoie mare din zona asta sau ailaltă, ba îi persiflez pe (în cel mai bun caz) nepăsătorii din celelalte, iar în mitul punctualității și seriozității nemțești m-am lecuit deja a crede de o bună bucată de vreme. Cumva suntem, însă, legate ombilical, Germania și cu mine, și nu pot nega că astă legătură are la temelie o sumedenie de afinități - dintre care, nu pe ultimul loc, pasiunea-mi infinită pentru graiul și beletristica de prin părțile astea -, dar și apetența pentru iarnă, Crăciun, basme și legende precum și o cerere în căsătorie aproape eșuată din pricina celor anterior enumerate, cerere de care îmi amintesc cu același haz până în ziua de azi. 

Nu-i de mirare, deci, că nu m-a lăsat prea des inima să ajung în Germania altfel decât iarna sau în preajma ei și sunt aproape convinsă că voi proceda întocmai și de acum înainte. Că faci sau nu ca mine, prea puțin importă, dar dacă ești în căutarea unor orășele pitorești cu străzi pe care să nu te plictisești a rătăci în neștire și piețe care-l au pe vino-ncoace, înșiruirea de mai jos s-ar putea să vină la țanc. Ca să nu mai spun că se fălesc, majoritatea, cu atracții celebre, una mai romantică decât cealaltă, festivaluri spectaculoase și târguri de Crăciun pe care nu ai voie să nu le învrednicești cu prezența!

O clipă, doar, lasă-mă așadar să îți rețin atenția, și îți promit că tot o clipă, doar, va trece până ce te vei hotărî să o pornești și tu, cât de curând, pe urmele mele...

Cu ce se mănâncă Japonia (I): Kaiseki

Se întâmplă adesea ca o masă bine pregătită să îți spună mai multe despre un loc decât orice altceva. Există locuri în care orice masă are darul acesta, iar modul în care o face îți poate dezvălui mai multe despre caracterul respectivului loc decât ai afla revărsând un torent de întrebări asupra locuitorilor acestuia. Iar dacă despre locuitori nu e greșit a se afirma, după caz, că sunt subiectivi, uituci sau ipocriți, ingredientelor care stau la baza felurilor de mâncare ce ți se pun dinainte într-un loc dat - ingrediente luate atât separat, cât și, în înlănțuirea și reciproca lor completare, împreună -, nu le este permisă o atare libertate. Sigur, gusturile sunt subiective, însă la fel de adevărat este că un fel de mâncare bine preparat nu va da greș în a impresiona orice tip de degustător, satisfăcând orice tip de exigențe (presupunând, desigur, o minimă bunăvoință a subiectului de a se supune procesului degustării). Tot lor, ingredientelor, le este refuzat luxul uitării, căci ele vorbesc despre însăși istoria unui loc, amintind deopotrivă de aspectele-i pozitive și mai puțin fericite, fixându-i și perpetuându-i atât măririle, cât și, uneori, decăderile. Nu în ultimul rând, ele, ingredientele, nu au voie și nu pot să mintă, chiar dacă mâini dibace le pot modela, în fel și chip, aparența, înfățișându-le simțurilor sub miriade de chipuri. Căci știut e cât sunt de versate de la natură papilele gustative ale degustătorului, darămite cele îndelung exersate ale gurmandului, și nici desăvârșita îmbinare a părților într-un tot final armonios nu poate avea drept efect decât cel mult o deturnare temporară a acestora de la suprema și permanenta lor menire exprimată, poate, cel mai bine, de triada disociere, disecare, pritocire. 

20 (+1) de motive să mergi și tu în Uruguay

N-am fi trecut, poate, prea curând prin Uruguay, dacă un zbor infinit de lung peste ocean (în drum spre New York, dacă țin bine minte) nu ne-ar fi prilejuit întâlnirea cu un însoțitor de bord originar tocmai din Montevideo. Din vorbă în vorbă i-am povestit despre apropiata plecare în Antarctica și cele câteva zile pe care plănuiam să le petrecem revizitând Buenos Aires și ne-am arătat interesul pentru Uruguay, o țară despre care nu știam foarte multe în afară de faptul că este fruntașă la foarte multe capitole în America de Sud și de acțiunile lăudabile ale celui mai sărac președinte din lume. Ne-am trezit pe dată cu o serie de recomandări ispititoare pe care stewardul, săritor și prietenos cum aveam a constata ulterior că sunt mai toți conaționalii lui, ni le-a notat pe o foaie rupta în pripă dintr-un carnețel, între două reprize de întinde-te masă, scoală-te masă în avion. 

Scurt îndrumar pentru Japonia

Nu-i lucru ușor să îndeși într-o biată viață de om tot ce are mai frumos și spectaculos de arătat lumea asta, cu atât mai greu e dacă ți-ai făcut un obicei din a te întoarce în locurile - nu tocmai puține - care ți s-au lipit de suflet. Greu e și să reziști tendințelor actuale în materie de călătorii, dintre care aceea a înghesuirii unui număr considerabil de orașe ori, și mai grav, țări, într-un număr tot mai mic de zile se detașează vădit. Totuși, dacă îți impui să te sustragi astei metehne și să nu îngroși rândurile așa-zișilor călători pasionați mai mult de o prost înțeleasă autoetalare în locuri faimoase decât de (încă mai sper - preponderent) minunata lume în care trăim și prețioasele ei învățăminte, ai să constați curând că unele locuri merită cu vârf și îndesat completarea întârziată a palmaresului. Unul dintre aceste locuri este Japonia, și deși cea de-a doua călătorie recentă mi-a spulberat iluzia perfecțiunii întreținută cu migală de japonezi și nu numai, ceva în mine este atras în continuare iremediabil de Japonia, în același fel, poate, în care nu iubești mai puțin o persoană după ce începi a-i descoperi neajunsurile.

Top fulger - 11 atracții de nota 10 în Baku

Alice in Wonderland

În ciuda istoriei îndelungate, a atracțiilor nu tocmai puține la număr incluse de ani buni în patrimoniul universal UNESCO, a detaliilor pitorești care te fac să rămâi locului, fermecat, la fiecare pas, reînviindu-ți în fața ochilor minții vremurile strălucitoare în care caravanele străbăteau aste locuri în drumul lor dinspre China spre Europa, a gastronomiei în care se fac simțite influențele persane, turcești și chiar ruso-sovietice și - mai ales - a ospitalității locuitorilor ce le compensează înzecit lacunele în ale limbii engleze, Azerbaidjanul - și respectiv capitala acestuia, Baku - nu figurează neapărat pe lista cu locuri de vizitat a majorității călătorilor lumii. 

Să fie oare de vină faptul că este una dintre țările scumpe spre foarte scumpe, că este asociată - pe nedrept! - în ochii mulțimii cu rigorile islamului, ori că viza se obține destul de greu și asta numai după ce ai depus un întreg calup de formulare și documente? Sau mai degrabă pentru că puținii care ajung acolo se întrec în a împânzi internetul cu considerațiuni de tipul aceleia că Baku este curat-murdar, sărac-bogat, artificial, chipurile, în esență, în fond și el tot un Dubai ca atâtea alte orașe ale lumii care nu le încap în mintea strâmtă decât în urma unei atari catalogări ori comparații? 

Legile lui Murphy în avion

Sursa: everythingfunny.org

Nu mai e un secret pentru nimeni că zbor mult, și asta de măcar vreo 10-11 ani de zile. La un moment dat chiar mă bătea gândul să țin socoteala tuturor orelor petrecute în avion de când m-am apucat serios de călătorit, mai mult de curiozitate decât din alte considerente. M-am lăsat păgubașă după ce mi-am dat seama că preocuparea cu pricina îmi consuma mult prea mult timp prețios și nu păream a înainta de fel în demersul meu. Atât de mult zbor încât mi se întâmplă frecvent să am reflexul de a-mi pune centura de siguranță la cinema sau restaurant, sunt mereu suspendată între două fusuri orare (ceea ce se traduce, printre altele, într-un program haotic de somn), iar geanta mea de voiaj se află întotdeauna pe picior de plecare (în holul de la intrare, adică, unde oricine ne calcă pragul are mari șanse de a se împiedica de ea). M-am confruntat și mă confrunt frecvent cu tot soiul de situații hazlii sau mai puțin hazlii în avion de care cel mai adesea, dacă nu cumva sunt din cale afară de obosită, recte susceptibilă de a-mi sări țandăra, sfârșesc prin a face haz de necaz. Drept pentru care azi, de Ziua Aviației, vă supun atenției un rezumat al situațiilor demne de legile lui Murphy cu care m-am întâlnit în decursul anilor și vă invit să mă completați, dacă e cazul, căci iar am bufnițit nopțile trecute și n-ar fi exclus să fi omis ceva.

Spania: 10 străduțe cu lipici pe care să te pierzi în vacanță

Woody Allen (Oviedo)

Dacă mă întrebați care țară are cele mai șarmante micuțe străzi pe care ai putea să te pierzi în Europa, vă răspund fără să clipesc: Portugalia. Acum ceva vreme am scris un prim articol în care vă recomandam orășelele mele portugheze preferate, dacă nu le-ați vizitat nici până acum e numai vina voastră. Drept e că mai sunt și alte țări care se mândresc cu străzi pitorești mărginite, după caz, de terase ademenitoare, palmieri unduioși ori șiruri nesfârșite de ghivece cu flori, străzi asociate, nu de puține ori, cu unele dintre cele mai faimoase festivaluri din lume. Un astfel de loc extrem de bogat în ispite culturale și vizuale este, fără îndoială, Spania. Și pentru că, în contextul ultimelor evenimente nu tocmai plăcute, mi-aș dori ca tot mai mulți turiști români să lepede adânc înrădăcinata și nesuferita meteahnă a vacanțelor all-inclusive "la turci", astăzi m-am hotărât spontan să vă dau oleacă pe la nas cu 10 locuri (aflate nu departe de plaje mi-nu-na-te) ale căror străduțe cu lipici s-ar putea să fie fix leacul (sau alternativa) de care aveți nevoie. 

Chestionar călător

De bună seamă că Ovidiu de la Bucketlist.ro a considerat că nu mă mai luase demult nimeni la întrebări atunci când mi-a transmis chestionarul de mai jos. De-o fi așa sau nu, nu știu, cert e că pentru Ovidiu am o slăbiciune virtuală încă de când mi-a creat - din proprie inițiativă și fără niciun fel de obligații din partea mea, doar așa, pentru că e el drăguț - logoul pe baza de rândunici pe care îl vedeți zilnic pe Facebook, așa încât mă supun cu dragă inimă și răspund - cu mică întârziere, ce-i drept - întrebărilor de mai jos.

1. Unde ai zburat prima dată cu avionul?

În Austria, la Semmering, în clasa a patra. Despre prima dată adevărată (care s-a lăsat nu doar cu o căLătorie de pomină, ci și cu o căSătorie așijderea) am povestit pe larg aici. 

2. Numește 3 lucruri esențiale pentru tine în călătorii.

Pașaportul, biletul de avion și camera foto. Sunt de altfel primele trei lucruri pe care le pun în geantă înainte de orice călătorie, eventual urmate de carnetul de vaccinuri.

Antarctica. Ce înseamnă să ai noroc

La "vânătoare" de foci (o vedeți?)

Întotdeauna am fost de părere că într-o călătorie ai cu adevărat nevoie de un singur lucru. Unul pe care toți banii din lume nu ți-l pot procura când îți este necesar, unul pe care mulți îl invocă doar când se găsesc la ananghie dar căruia prea puțini îi recunosc valoarea și meritele în mod uzual. Căci oricât ai crede tu, călătorule, că ești invulnerabil, oricât te-ai amăgi că ți-ai planificat călătoria până în cele mai mici detalii astfel că nimic și nimeni nu i-ar putea altera (cel puțin nu în mod semnificativ) cursul, oricât ți-ar plăcea să te autoiluzionezi că ai bagajul ticsit de instrumente și accesorii numai bune să îți salveze - la o adică - prețiosul posterior cosmopolit, te asigur că responsabil pentru bunul mers al oricărei călătorii este doar unul și numai el este cel care face, până la urmă, diferența dintre o călătorie reușită și un fiasco. Așa încât, de când mă știu, încerc să mă asigur că nu uit niciodată acasă ceea ce ar trebui să fie primul și cel mai important accesoriu al oricărui călător: norocul.

12 lucruri pe care să nu le faci în Japonia

"Dont's" în Japonia

Gata vacanța, și-a luat zborul precum delicatele petale de sakura la o adiere mai serioasă a vântului. Verdictul? E limpede ca lumina lunii într-o seară călduroasă de aprilie petrecută sub cireșii înfloriți: Japonia trebuie că este cea mai fotogenică, ospitalieră și civilizată țară din lume. O altă planetă, una care ne-a dat peste cap toate planurile de anul acesta, așa încât nu m-aș mira să renunțăm la alte călătorii, mult visate, de altfel, și ele, pentru a ne reîntâlni cu Japonia. Ce să-i faci, când îi pică omului cu tronc un loc nu ai cum să i-l scoți din cap și pace. Iar dacă locul acela este unul despre care avea impresia că știe aproape tot, că a citit cam tot ce se putea citi, că a văzut mai toate filmele și documentarele pe care le-ar fi putut vedea, că a smuls mai toate ponturile și sfaturile pe care le putea smulge cunoștințelor și prietenilor japonezi, și - la fața locului ajuns - tot se simte bulversat de abundența de trăiri și experiențe pe care acesta le revarsă asupra-i, cu forță de tsunami, încă de la primii pași șovăielnici pe străzile înțesate de semne neînțelese, și, oricât de mult s-ar strădui, tot nu reușește să-și țină în frâu uimirea, e clar că e pierdut pe vecie.

Portugalia de la A la Z: Pera

Se prea poate ca Pera să nu-ți spună mare lucru. Fiesa, nici atât. În mod sigur însă ai auzit de Algarve, căci puțini sunt cei care n-au trecut pe aici, fie și numai cu ochii lacomi ai minții și călcâiele sfârâinde ale sufletului. Fii pe pace, astăzi n-am să-ți vorbesc despre plaje, n-am să te port prin micuțe biserici uitate de lume și nici pe străduțe întortocheate și pietruite încinse de veselul, exuberantul, molipsitorul soare pe care îl bănuiesc că s-a statornicit la limita vestică a continentului european. Astăzi te poftesc să iei parte la un carnaval fără pereche, o paradă a particulelor de nisip ridicate la rang de artă, nu mai puțin apreciate și celebrate decât este, la polul opus, opulența vegetală într-o țară atât de rodnică și mănoasă precum Portugalia; un regal vizual în cadrul căruia trupuri frumos sculptate, înveșmântate în falduri grele de ocru, își etalează măștile mai vechi ori mai noi sub privirea scrutătoare a unui cer portughez fără de pată. Același care joacă bucuros rolul de arbitru, descoperind riduri, cute, crețuri, scoțând la iveală micile imprecizii și denunțând fără milă inevitabilele imperfecțiuni și erori.

14 (+2) lucruri pe care să le iei cu tine în Antarctica

O călătorie în Antarctica nu poate și nu ar trebui să fie tratată altfel decât cu cea mai mare seriozitate. Vorbim, în fond, despre cel mai mare deșert din lume, și încă unul polar, ceea ce complică suplimentar lucrurile. Pe lângă frig, vei avea de luptat cu un mediu extrem de uscat, vântos și - cel mai adesea - potrivnic, altfel spus care se va simți dator să-ți pună bețe în roate ori de câte ori se va ivi ocazia. Nu există garanții de nicio natură, nici măcar aceea că te vei întoarce teafăr și nevătămat, deși o minimă, dar riguroasă pregătire și, mai ales, respectarea șirului interminabil de reguli pe care le comportă o vizită în ceea ce este, probabil, cel din urmă ținut sălbatic al lumii, s-ar putea să ridice semnificativ rata de succes. Pregătirile anterioare plecării sunt doar o mică parte din lunga serie de precauții pe care ai face bine să nu le neglijezi, vârful aisbergului, mai exact, ca să folosesc o expresie cum nu se poate mai nimerită în contextul dat. 

Găsești în continuare o listă a lucrurilor de bază fără de care o vizită în Antarctica, fie ea și una în plin sezon (ceea ce nu-ți recomand, deși asta e cu totul altă poveste), este aproape de neconceput.

Baku - Unde pietrele glăsuiesc, obiecte neînsuflețite prind viață iar trecutul se ghicește într-o ceașcă de ceai

Cu adevărat norocos se poate numi cel care poposește, măcar și numai pentru câteva zile, în capitala azeră. Nu știe încă, dar spectacolul care prinde acum a i se desfășura în fața ochilor va fi încadrat, peste ani, în categoria celor mai interesante la care a asistat vreodată. Încet, șovăitor, se pune în mișcare, alăturându-se șuvoiului de oameni ieșiți pe străzi în număr mai mare ca de obicei, cu sentimentul, neliniștitor și mângâietor deopotrivă, că se află pe urmele unui fir aducător de nebănuită bucurie, că a purces fără de știință, mai mult intuitiv, în căutarea unei comori ascunse.