Top 10 destinații de aventură după 13 ani, 90 de țări și 7 continente

De când mă știu am visat la cele mai năstrușnice experiențe în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei. Greu de crezut dat fiind tendințele (ori mai degrabă metehnele) actuale, dar în tot acest timp obiectivul meu principal nu era nicidecum realizarea fotografiei perfecte în fața cine știe cărei atracții instagramabile (mă îndoiesc sincer că exista Instagram pe atunci, iar dacă totuși exista, am fost cu siguranță ultima persoană care a aflat de el), nici demersul frivol de a mă trage în poză la respectiva atracție în scopul meschin al etalării celei mai noi rochițe cu model de... draperie, cu atât mai puțin acela de a realiza un preaminunat selfie la atracția cu pricina după ce voi fi petrecut o oră și mai bine într-o coadă interminabilă alături de alți aventurieri cel puțin la fel de îndrăgostiți de ei înșiși de călătorii ca și mine, al căror unic laitmotiv în viață constă, ai zice, în dictonul "picture or it didn't happen" (pe vremea aceea nici măcar o cameră foto cumsecade nu aveam, așa încât multe dintre fotografiile mele din primii ani de călătorie sunt neclare ori ratate de-a binelea). Trebuie să remarc totuși că nici n-aș fi avut mari șanse de a participa la toată nebunia asta de vreme ce majoritatea destinațiilor de pe lista mea erau relativ necunoscute și în orice caz la ani-lumină de popularitatea conferită, astăzi, unora dintre ele ca urmare a proliferării rețelelor de socializare și nesuferitelor clișee ale călătorilor. Dacă n-aș fi văzut cu ochii mei cât rău a făcut, în ceva mai mult de 10 ani, toata faima aceasta neavenită unor locuri pe vremuri ca și pustii și doar rareori vizitate, zău că n-aș fi crezut poate nici eu că așa ceva se poate întâmpla într-un ritm galopant. 

My top 10 adventure destinations after 13 years of travel, 90 countries and 7 continents

Not true, Bora Bora was by far my least favorite island in French Polynesia :))

For as long as I can remember I've dreamt about the most impossible adventures in some of earth's remotest locations. Unbelievably (by today's standards) the reason for this was not getting that perfect shot in front of God knows what "instagramable" attraction (there was no Instagram back then or, if there was, I was probably the last person to find out), nor doing the silliest, most unnatural looking poses in my shiny new curtain-like dress, not even taking a selfie in front of that attraction after spending an hour or so in a never-ending queue of equally "travel-loving" adventurers, for whom "picture or it didn't happen" is probably the only thinkable life motto (until recently I did not even have a proper camera, so most of my travel pictures from earlier years are blurry or unworthy of attention). I have to mention it would have been difficult to be a part of all this anyway, as most destinations on my "bucket list" were largely unheard of and by no means as popular as social media and travelers' cliches have made some of them today. It's hard to believe, but sadly oh so true how much harm 10 or more years gone by can bestow upon previously pristine and rarely (if ever) visited destinations and I would not have believed it myself had I not seen it happening with my own eyes.

2018 - an mizerabil, călătorii fabuloase (II)

Polinezia Franceză

Pe cât de dezamăgitor a fost, în anumite privințe, 2018, pe atât de darnic s-a arătat în materie de călătorii, deșertându-și cu generozitate tolba de experiențe memorabile în fața ochilor noștri mereu pregătiți a se minuna. N-aș ști să spun, deci, cu ce m-a uimit mai tare, însă e limpede că un an în care am petrecut Revelionul la Moscova, Paștele la Nisa, aniversarea căsătoriei la Chișinău, ziua mea la bordul giganticului A380 (unde am avut parte de o surpriză de neuitat din partea stewarzilor Emirates) - în drum spre piețele de Crăciun din Madrid - și trecerea dintre ani cu ai mei în România, nu avea cum să mă lase indiferentă. Cu atât mai mult cu cât am bifat, printre altele, câteva reușite notabile, a căror realizare a părut să atârne până în ultima clipă de un fir de păr: finala Simonei Halep din Melbourne (Australian Open), finala concursului Eurovision la care țineam morțiș să îi duc pe ai mei, Oktoberfest-ul la München (da, iarăși, de data asta însă alături de sora mea) și două descinderi în Portocalia în timpul cărora - ca un ghid destoinic ce mă aflu :D - am avut eu grijă ca sor-mea și ai mei să se amorezeze si ei lulea de cea mai iubită țărișoară din lume.

Să le luăm, dară, pe rând...

2017 - Anul celor mai reușite... încropeli (II)

Urs polar veritabil la el acasă :-O

Pentru un an al încropelilor, cum îl declaram oficial în prima parte a retrospectivei, 2017 a fost, cu noi, de-a dreptul amabil. Hotărât lucru, un an în care am fost martori fără planificare la Australia Day în Sydney, Expo 2017 în Astana, unul dintre cele mai dificile maratoane din lume în Torshavn (Feroe), Universiada din Taipei, sărbătorirea cu fast a 80 de ani de Golden Gate Bridge în San Francisco, a 150 de ani de Canada în Toronto, Winnipeg și Churchill și (final apoteotic) a trecerii în noul an în minunata Moscovă (cu tot cu Târgurile ei de Crăciun fabuloase care și-au adjudecat - definitiv, s-ar zice - poziția fruntașă în topul celor mai emoționante și feerice astfel de târguri de care m-am bucurat până acum), ar satisface exigențele celui mai pretențios dintre călători. Și cum "pretențios" e un epitet care mă descrie al naibii de bine, și nu doar în ceea ce privește călătoriile, recunosc, sunt peste măsură de încântată de ce-a ieșit în urma repetatelor rateuri de planificare ale lui 2017 (căci oho, fost-au ele o mulțime!).

Care au fost (unele dintre) momentele notabile ale lui 2017? Să vedem...

Bird's Eye View over... Polar Bear Land!

Un zbor cu elicopterul la granița pădurii boreale cu tundra arctică îți dezvăluie mult mai multe despre împrejurimi decât acea primă privire aruncată acestora la sosire, atunci când, oarecum confuz după cele trei zboruri succesive, alături epitetelor "gri", "rece", "uscat" care-ți invadează rând pe rând simțurile și pe acela de "dezolant". 

Pentru că da, la prima vedere, în afara apelor cenușii ale Golfului Hudson, a celor câțiva brazi piperniciți cu forme unice, sculptate de zăpezi și vânt și a turmelor de bolovani, suri și ei, care împânzesc cât vezi cu ochii peisajul, la sosire nu te așteaptă, practic, nimic. Nimic în afara unui set detaliat de reguli pironit colo sus fix deasupra nasului tău la ieșirea din aeroportul minuscul, nu care cumva să pășești în Ținutul Urșilor Polari fără a le fi luat la cunoștință. Și, în frunte cu obligația - din cale afară de categoric subliniată - de a raporta orice potențială întâlnire cu unul dintre cele mai feroce mamifere ale planetei pentru ca ranger-ii să poată lua măsurile necesare alungării acestora cât mai departe, pe orice căi, infamele reguli par a nu avea alt scop decât acela de a împiedica bietul călător, ajuns în fine și după cine știe câte sacrificii la destinația mult râvnită, să dea ochii tocmai cu urșii polari pentru care s-a obosit să traverseze jumătate de glob până aici!  

2015 - Șturlubaticul an al celor 7 continente (I)

Ne-am tot făcut noi de cap binișor și anii trecuți, dar parcă în 2015 n-am avut astâmpăr. Bilanțul, potrivit însemnărilor pe care am grijă să le fac cu regularitate într-unul dintre deja faimoasele mele 7 carnețele, nu e chiar de trecut cu vederea: 23 de țări vizitate, dintre care 10 noi (am o senzație de deja vu!), al doilea an de trai în Dubai și anul în care în mod sigur am zburat cel mai mult și mai mult de când mă îndeletnicesc eu cu activitatea asta fabuloasă și extrem de rodnică mental și spiritual care este călătoritul. Dacă pun la socoteală faptul că am reușit, nici eu nu știu cum (în orice caz fără prea multă planificare!), să ajung într-un singur an pe toate cele 7 continente, ba chiar să îmi și îndeplinesc cele mai mari 3 dorințe în materie de călătorii (în ordine inversă Patagonia, Groenlanda și Antarctica), zic eu că ar fi mare minune dacă aș mai egala măcar vreodată astă performanță, că să o depășesc zău că nici nu mă mai avânt să sper! Pe de altă parte, am mai zis eu asta și despre anul 2012 și (ce bine-mi pare că) m-am înșelat...! 

Stai cu ochii pe cascadă la... Marriott Niagara Falls, Canada!

Lumea e mare, viața scurtă, resursele financiare limitate, însă din când în când merită să-ți permiți luxul de a sta la un hotel dintre cele pe care te-ai înfrâna să le alegi în mod obișnuit. Asta ne-am zis și noi cu puțin timp înainte de lunga călătorie spre Canada, iar norocul a intervenit favorabil cu o nesperată reducere a tarifelor de cazare fără de care cele trei nopți petrecute în Niagara Falls s-ar fi transformat neîndoios într-una singură. Cascada Niagara se află în mod sigur pe lista oricărui călător împătimit iar perspectiva unei camere cu priveliște asupra cascadei nu poate decât să sporească farmecul inegalabil al unei atracții naturale de un atare calibru. Acestea fiind zise am fi fost recunoscători să beneficiem de o cameră cu vedere la cascadă în orice hotel, oricât de obscur, din micuța localitate de la granița dintre Canada si SUA, așa încât vă imaginați fericirea care ne-a cuprins când am realizat nu doar că nu vom sta într-un hotel oarecare, ci ne vom număra chiar printre oaspeții privilegiați ai hotelului cu cea mai frumoasă priveliște din întreaga regiune! În topul celor mai tari hoteluri la care am stat vreodată în cei șapte ani de când călătoresc intens, Niagara Falls Marriott Fallsview Hotel & Spa ocupă un onorabil loc 3 despre care pot spune cu suficientă siguranță că nu sunt șanse să-i fie răpit prea curând...

Noaptea dovlecilor în Canada (II)

După cum vă povesteam data trecută, am părăsit Montrealul în toiul pregătirilor de Halloween. Oarecum înciudată că plecam înainte de sărbătoarea propriu-zisă, știind poate, în sinea mea, că forfota și freamătul care îi făceau pe mulți să afirme despre Toronto că acesta este situat mai degrabă în SUA decât în Canada nu aveau să egaleze nicicând în sufletul și mintea mea farmecul tihnit al Montrealului, m-am consolat totuși la gândul că eram, încă, în vacanță și poate (cine știe?!) Halloween-ul în Toronto avea să mă surprindă plăcut. 

Noaptea dovlecilor în Canada (I)

Nu mă dau în vânt după sărbători importate, însă dacă am ocazia să văd pe viu un astfel de eveniment la el acasă, fiți siguri că sunt prima care sar în sus de bucurie și număr clipele până la mult așteptatul moment. Iar ocazia s-a ivit pe nepusă masă anul trecut în octombrie, când am făcut un ditamai saltul înaripat peste ocean și m-am trezit buimacă pe continentul american tocmai când toamna dăduse iama în paleta-i colorată, înzestrând frunzele cu hăinuțe noi și vesele care ar fi făcut să pălească de ciudă orice designer cu pretenții de mare inovator.

Bird's Eye View over ...Toronto

Dacă ai drum prin Toronto, inevitabil vei fi tentat să urci în CN Tower, turnul de telecomunicații și observație despre care e aproape imposibil să nu fi auzit vorbindu-se la un moment dat. Și chiar dacă nu ai auzit de CN Tower, cu siguranță se va găsi cineva care să te îndrume înspre acolo, pentru că este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-ai putea face în acest oraș. (Asta dacă nu cumva ești femeie și îți răsare absolut întâmplător în cale magazinul Victoria's Secret, caz în care CN Tower mai poate aștepta câteva ore...hai zile, ca să fim mai aproape de realitate :-D.). Turnul, considerat una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne, are o înălțime de 553,33 m, însă de urcat vei putea urca numai până la 447 m, ce-i drept cu o viteză de 11 km/h. Asta înseamnă că vei ajunge la platforma de observație în 44 secunde! Liftul are podeaua de sticlă, așa că îndrăznește să privești cum pământul îți fuge de sub picioare cu rapiditate, te asigur că prea curând nu vei mai experimenta una ca asta. Platforma de observație are la rândul ei o zonă cu podea de sticlă la o înălțime care îți va da niscaiva fiori pe șira spinării, însă pentru o poză reușită cu tine și feeria de lumini de dedesubt va trebui să stai la coadă, așa că înarmează-te cu răbdare...

Top 10 destinaţii - Printre rânduri

Zilele trecute Cătălin şi Renu au lansat un concurs. Toate bune şi frumoase până aici. Păi hai să particip şi eu, mi-am zis, că doar am de unde alege! Iar premiile - mai ales unele dintre ele - îmi cam făceau cu ochiul. Ei bine, trebuie să recunosc că aparent atât de uşoara sarcină a concursului mie una mi-a dat serioase bătăi de cap. M-am gândit, m-am răzgândit, m-am hotărât, am dat să scriu, iar m-am sucit...şi tot aşa. Am ales în fine zece destinații, am tăiat vreo trei şi le-am înlocuit cu altele, am pus pe hârtie şi vreo două rezerve despre care am avut eu impresia că le cam nedreptăţisem...şi voila, aveam în fine un top. L-am trecut pe curat şi am îndesat bileţelul în geantă, hotărâtă să nu mai schimb nimic, în ruptul capului. Și n-am mai schimbat nimic. Adică mă rog, n-am mai adăugat nicio destinaţie şi nici n-am tăiat vreuna de pe listă (cu excepţia rezervelor). Doar le-am...schimbat niţel poziţiile între ele. Adineauri :-). Nu pricep şi pace cum de zece poziţii sunt atât de puţine încât oraşe foarte dragi mie precum Praga, Verona, Nürnberg, Florenţa, Toulouse, Edinburgh, München, Tallinn, Stockholm, Helsinki, Salzburg, Lyon şi muuulte altele au rămas pe dinafară. Vă mărturisesc că una dintre propriile-mi reguli spunea cât se poate de clar că nu am voie să includ în top două oraşe din aceeaşi ţară. Vi se pare simplu? Pai atunci alegeţi voi între Roma și Veneția, să vă văd. Nu mai zic nimic despre criteriile pe care am încercat să le aplic pentru că... vreo duzină dintre ele au sfârşit prin a ieşi cu coada-ntre picioare pe uşa din dos, dând întâietate unor argumente cât se poate de subiective. Ce mai tura-vura, uite topul (nu e topul), îl scriu acum repede că nu se ştie ce mi se mai năzare până mâine... 

Vară indiană și curcubeie duble la Niagara

Cele mai pregnante amintiri pe care le am de la Niagara? Zile de vară indiană, curcubeie duble și o incredibilă paletă de culori autumnale. "Some people wait a lifetime for a moment like this"...asta e tot ce-mi vine acum în minte. Vă doresc din suflet să ajungeți măcar o dată în viață la Niagara, imaginea cascadei este o imagine greu de cuprins în cuvinte pe care cu siguranță nu o veți uita nicicând.

Cri, cri, cri, toamnă gri?! Greșit!

Mă văicăream în sinea mea acum vreo lună și mai bine că n-am găsit, printre miile și zecile de mii de poze de prin călătorii, nici măcar una singură în care să apară Toamna, cu copacii ei pârguiți și valurile-i de frunze ce pier încetișor mistuite de limbile de foc ale asfințitului, înveselind în mod paradoxal peisajul în timp ce-și dau ultima suflare, cu aerul ei limpede și proaspăt și soarele-i blând, un pic istovit după excesul de raze de peste vară. Poate că nu m-am aflat unde trebuia când trebuia, poate că, în graba mea caraghioasă de zi cu zi, nu mi-am mai luat răgazul de a privi în jur, poate că s-a sfiit, din cine știe ce motiv, să imi mai iasă în cale o vreme, cert este că în ultimele două călătorii am prins-o și nu i-am mai dat drumul până ce nu i-am furat o bucățică de suflet pe care l-am închis cu grijă în aparatul foto. Și pentru că știu că multă lume ar izgoni-o de-a pururi, neînțelegându-i cum se cuvine ieșirile capricioase cu ploi mărunte, cer cenușiu și vânt tăios, menite de fapt a-i pune în valoare, prin comparație, strălucirea aparte din zilele ei cele mai bune, o să vă ilustrez mai jos câteva motive pentru care eu una o iubesc atât de tare și mă necăjesc rău când vreunul sau altul dintre ani uită pur si simplu de ea...