8.1.18

2017 - Anul celor mai reușite... încropeli (II)

Urs polar veritabil la el acasă :-O
Pentru un an al încropelilor, cum îl declaram oficial în prima parte a retrospectivei, 2017 a fost, cu noi, de-a dreptul amabil. Hotărât lucru, un an în care am fost martori fără planificare la Australia Day în Sydney, Expo 2017 în Astana, unul dintre cele mai dificile maratoane din lume în Torshavn (Feroe), Universiada din Taipei, sărbătorirea cu fast a 80 de ani de Golden Gate Bridge în San Francisco, a 150 de ani de Canada în Toronto, Winnipeg și Churchill și (final apoteotic) a trecerii în noul an în minunata Moscovă (cu tot cu Târgurile ei de Crăciun fabuloase care și-au adjudecat - definitiv, s-ar zice - poziția fruntașă în topul celor mai emoționante și feerice astfel de târguri de care m-am bucurat până acum), ar satisface exigențele celui mai pretențios dintre călători. Și cum "pretențios" e un epitet care mă descrie al naibii de bine, și nu doar în ceea ce privește călătoriile, recunosc, sunt peste măsură de încântată de ce-a ieșit în urma repetatelor rateuri de planificare ale lui 2017 (căci oho, fost-au ele o mulțime!).

Care au fost (unele dintre) momentele notabile ale lui 2017? Să vedem...


Ianuarie ne dădea peste cap toare planurile (prefigurând, pasămite, harababura ce avea să urmeze) atunci când hotăra, cu de la sine putere, că nici un alt loc din lume n-ar fi fost mai nimerit pentru a sărbători Revelionul decât... Airbus-ul A380 al celor de la Emirates. Ăsta să fie baiul, ne-am zis, și ne-am adunat alături de ceilalți pasageri aflați în tranzit între ani, și nu țări, de astă dată, la lounge-ul Business de la bordul gigantului, unde am încins o petrecere de zile mari patronată, firește, de "capii tuturor relelor", stewarzii :))). În februarie ne revedeam în fine familia adoptivă din Bavaria cu pretextul unei reprize îndrăcite de ski în locul nostru preferat din lume. Martie ne-a adus în dar o vacanță spontană în Kazahstan, ocazie cu care am dat nas în nas nu doar cu iarna într-una dintre manifestările ei cele mai aprige de pe planetă, ci și cu Beatles-ii, pe ale căror urme pășesc cu dragă inimă ori de câte ori am ocazia. În aprilie am călcat pentru prima oară într-o oază adevărată (sit UNESCO) în Emirate și mi-am adăugat în "palmares" (vorba vine) ultimul dintre cele 7 emirate care mai rămăsese nevizitat. Luna mai a adus cu sine primul banchet kaiseki înfulecat cu nesaț la 39.000 de picioare înălțime (well done, Emirates!) în drum spre și dinspre senzaționala Japonie, dar și primul mic dejun paleo pe plajele de lângă Perth și Fremantle, urmat - se înțelege - de un nou festin în chiar locul unde se mănâncă cele mai bune fructe de mare din lume! Iunie s-ar putea intitula foarte bine și "3 dintr-o lovitură", căci a fost nu doar o lună petrecută în întregime în deplasare, una în care ne-am revăzut prietenii danezi cunoscuți în Groenlanda și am avut parte de întâlniri înduioșătoare cu reprezentanți de vază ai mereu fascinantei lumi a necuvântătoarelor, ci și luna în care am luat la picior pe îndelete 3 țări complet noi (Feroe, Irlanda, Lituania). Iulie începuse atât de promițător la snorkelling (din nou) în Mauritius încât trebuia, nemernica, să își dea în petic cu un zbor pierdut - în plin sezon turistic - în Amsterdam și prima noapte dormită a la bosquetaire :D în aeroport (cam horror aeroport, brrr). Din fericire zeii au fost îndurători cu mine, permițându-mi să mă întorc, într-un târziu, în Dubai, de unde n-am avut astâmpăr și în august am luat calea leilor de mare din San Francisco și a ceaiului divin din Taiwan. În septembrie mă dădeam iar cu înaripatul meu preferat peste ocean, căci îmi șoptise mie o... rândunică (:D) cum că demult ardeau să mă cunoască uriașii arbori sequoia din Yosemite. Eheheei, și uite cum ajunserăm noi la octombrie, o nouă lună integral călătoare despre care nici mie nu-mi vine a crede cum a decurs: o săptămână în Thassos unde am redescoperit, de data asta alături de ai mei părinți, locurile noastre "secrete" (păi da, pe vremea când mergeam noi doi în Thassos - adică acum mai bine de 10 ani - nu le știa nimeni, se pune?), 2 săptămâni în Canada - unde am avut parte de prima noastră vacanță de studiu, bani investiți cu bună știință și intenție în poponețul... mhmh... delicat al dragilor de urși polari cu care ne-am întâlnit în sălbăticie prima dată (și a doua și a treia și a..., ca să nu mai vorbesc de zborul cu elicopterul despre care v-am povestit deja aici), dar și de aurore boreale uluitoare pentru care, ce să vezi, nu plătisem niciun sfanț, urmate ele toate de o nouă descindere în Mauritius, numai bună să ne izgonească frigul crâncen din oase! Nu mă invidia, fix pe nas mi-au ieșit toate astea în noiembrie, luna în care am muncit cel mai mult din tot anul și în care abia-abia ne-am putut desprinde pentru un city break neașteptat de reușit într-una dintre destinațiile-surpriză ale lui 2017 - Kuwait! Decembrie ar fi putut fi mult mai spectaculos dat fiind cele nu mai puțin de 3 (!) călătorii care nu s-au concretizat în cele din urmă pe motiv de... it's complicated, viză rusească acordată cu încetinitorul, ceață în Dubai și țări descreierate care interzic peste noapte aterizările unor companii aeriene, dar chiar și așa tot am petrecut o vacanță de pomină în Iordania - ideală pentru a-mi sărbători ziua de naștere la Petra (în sfârșit!) -  unde mai pui că am întâmpinat 2018 în preaiubita mea Moscovă în care nu mai călcasem de măcar vreo 6 ani. Și apoi dacă n-ai petrecut măcar o dată alături de ruși în viața asta, zău că habar n-ai ce e aia petrecere! 

Citește despre primele 6 luni ale lui 2017 aici.


Iulie


Mauritius revizitat

Dubai (]n drum spre România)
Pe Otp
Leiden (Olanda) - orașul lui Rembrandt


August


Golden Gate învăluit în neguri (San Francisco)
La pas pe Golden Gate
Skyline (San Francisco)
Sausalito (California)
Sosirea în Taipei (Taiwan)


Calea ceaiului (Taiwan)
Septembrie


San Francisco la asfințit
Întâlnire cu sequoia în parcul Yosemite


Octombrie


După 9 ani, din nou în Thassos (Grecia)




Toronto văzut din avion
Winnipeg (Canada)
Ze ground hog :D
O gâscă canadiană
Muzeul Drepturilor Omului (Winnipeg)
Cum să chemi elicopterul la scară (Churchill)
Ups, ne-a văzut :D
Aurora borealis, văzută pentru prima dată de la sol în Canada 
Blănosule, ce știi tu de când așteptam să te întâlnesc... 
Vulpe polară (există ceva mai frumos pe lume?!)
Mauritius
Un liliac în preajma sărbătorii de Halloween :D

Noiembrie


Kuwait
Cu faimoasele turnuri 


Decembrie

La plimbare prin zona cea mai pitorească din Amman (Iordania)
Wadi Rum (Iordania)

Petra
În cort la beduini veritabili
Moscova în straie de Crăciun și Revelion
Piața Roșie
Tii, ce costume!
Feerie moscovită

2018, sănătate cu carul și măcar vreo 213473554656754845667 de călătorii anul acesta, se poa'?

Poate te interesează și retrospectivele anilor 201020112012201320142015 și 2016.


0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe