Dansând cu rechinii-balenă în Maldive

Una dintre experiențele pe care le vânam cu ardoare cu mult înainte ca Instagramul să impună scânceilor (aka millennials) ori reprezentanților așa-numitei generații Z de pretutindeni uniforme de purtat în călătorii ori să le dicteze conduite de urmat și destinații de bifat pe preaminunata planetă presupunea interacțiunea - în mediul lor natural - cu acei giganți placizi ai oceanului cunoscuți pasionaților drept rechini-balenă. În ciuda credinței populare, aceștia au fost văzuți nu de puține ori chiar și aici în Emirate, lucru pe care, până de curând, obișnuiam să-l menționez frecvent turiștilor mei în Dubai. Și nu-mi pare rău că am făcut-o, căci unul dintre aceștia m-a auzit spunând că îmi doresc să înot cu ei dar încă nu mă hotărâsem unde (Filipinele clar ieșeau din discuție!) așa încât mi-a sugerat entuziast Maldivele. Și deși îmi plac insulele iar de vizitat nici nu mai țin minte de câte ori le-am vizitat, nu mă număr totuși printre aceia care, orbiți de apele turcoaz și aparent idilicele împrejurimi ale acestora, închid ochii la orice altceva. Știind dară că Maldivele sunt departe de a fi paradisul ale cărui infinite virtuți unii le propovăduiesc cu candoare iar alții cu ticăloșie, în deplină cunoștință de cauză, recunosc că inițial am privit cu scepticism recomandarea. Mi-am promis însă că voi studia problema mai târziu, ceea ce am și făcut.

Demersul a avut rezultate mult mai bune decât mă așteptam, astfel că, îndată ce a sosit luna decembrie și odată cu ea confirmarea unor zile libere pe care - între noi fie vorba - nu prea contam, cu atât mai puțin chiar de ziua mea, am pus mâna de am rezervat biletele de avion și-am purces neîntârziat înspre o insulă mică, mică, mititică din partea sudică a atolului Ari!

Swimming with whale sharks in the Maldives

One of the experiences that had been on my bucket list long before the silly "Do it for the 'Gram" trend was embraced by Millennials and/or Gen Zers all over the world involved swimming with some of the most fascinating gentle giants of the ocean: whale sharks. Contrary to popular belief, there have been quite a few sightings of them here in the UAE as well, a fact which I have been mentioning quite often during my regular Dubai city tours over the past few years. Glad I did that, as one of my tourists overheard me saying I wanted to swim with them but hadn't made up my mind yet as to where (the Philippines were definitely out of the question) and suggested the Maldives. And while I do love the Maldives and have been to the islands countless times, I am not one of those people that are so blinded by the turquoise waters and seemingly idyllic surroundings that they no longer notice anything else. Knowing that the Maldives are far from being the paradise some people think (or knowingly deceive others) they are, I was quite skeptical at first, but promised myself I would nevertheless look into it later. And I did.

What I found during that research looked indeed pretty promising, so when December came and with it some unexpected days off right before my birthday, we booked our flights to a teeny-tiny island in the South Ari atoll and off we went!

Locuri ireale pe care să le vizitezi și tu în Japonia (I)

Sunt atât de multe de văzut în Japonia încât mai că e și păcat că-mi trecu prin cap să mă îndeletnicesc cu o astfel de listă întrucâtva limitativă. Totuși, dat fiind că remarc printre călători o tendință generalizată de a vedea aceleași și aceleași lucruri în locurile vizitate, indiferent cât purcoi de informație le-ar sta, la o minimă documentare prealabilă, la dispoziție, las totuși aici câteva sugestii pentru aceia dintre voi realmente interesați să descopere un loc, Japonia în cazul de față, chit că asta înseamnă - blasfemie! - să mai și plătești câte o intrare-două pe la obiective din când în când, să te mai și deplasezi oleacă dincolo de limitele spațiale impuse de excursiile asigurate de agenție, să-ți mai  și miști fundul în sus pe niște (multe) scări pe alocuri, să-ți mai și asumi oareșce riscuri legate de  rătăciri, socoteli din târg nepotrivite cu cele de acasă, comunicări eșuate și altele asemenea. Am inclus printre ocupantele pozițiilor acestei liste și două-trei atracții mai populare căci, ce să-i faci, om sunt și eu și de slabiciuni nu duc lipsă... și zău că nu e dată să pun piciorul în Tokyo și să nu dau fuga repede-repejor să mă înfrupt din cel mai bun sushi de pe planetă la (încă nemutata) piață de pește Tsukiji ori să nu dau iama în orice-cu-matcha la micuța prăvălie preferată din zona Asakusa. De haotica, dar ah, atât de ofertanta stradă Takeshita din Harajuku nici nu mai vorbesc!

Iată deci care sunt locurile care m-au impresionat din cale afară în decursul celor patru călătorii în Japonia de până acum...

Cu ce se mănâncă Japonia (I): Kaiseki

Se întâmplă adesea ca o masă bine pregătită să îți spună mai multe despre un loc decât orice altceva. Există locuri în care orice masă are darul acesta, iar modul în care o face îți poate dezvălui mai multe despre caracterul respectivului loc decât ai afla revărsând un torent de întrebări asupra locuitorilor acestuia. Iar dacă despre locuitori nu e greșit a se afirma, după caz, că sunt subiectivi, uituci sau ipocriți, ingredientelor care stau la baza felurilor de mâncare ce ți se pun dinainte într-un loc dat - ingrediente luate atât separat, cât și, în înlănțuirea și reciproca lor completare, împreună -, nu le este permisă o atare libertate. Sigur, gusturile sunt subiective, însă la fel de adevărat este că un fel de mâncare bine preparat nu va da greș în a impresiona orice tip de degustător, satisfăcând orice tip de exigențe (presupunând, desigur, o minimă bunăvoință a subiectului de a se supune procesului degustării). Tot lor, ingredientelor, le este refuzat luxul uitării, căci ele vorbesc despre însăși istoria unui loc, amintind deopotrivă de aspectele-i pozitive și mai puțin fericite, fixându-i și perpetuându-i atât măririle, cât și, uneori, decăderile. Nu în ultimul rând, ele, ingredientele, nu au voie și nu pot să mintă, chiar dacă mâini dibace le pot modela, în fel și chip, aparența, înfățișându-le simțurilor sub miriade de chipuri. Căci știut e cât sunt de versate de la natură papilele gustative ale degustătorului, darămite cele îndelung exersate ale gurmandului, și nici desăvârșita îmbinare a părților într-un tot final armonios nu poate avea drept efect decât cel mult o deturnare temporară a acestora de la suprema și permanenta lor menire exprimată, poate, cel mai bine, de triada disociere, disecare, pritocire. 

Scurt îndrumar pentru Japonia

Nu-i lucru ușor să îndeși într-o biată viață de om tot ce are mai frumos și spectaculos de arătat lumea asta, cu atât mai greu e dacă ți-ai făcut un obicei din a te întoarce în locurile - nu tocmai puține - care ți s-au lipit de suflet. Greu e și să reziști tendințelor actuale în materie de călătorii, dintre care aceea a înghesuirii unui număr considerabil de orașe ori, și mai grav, țări, într-un număr tot mai mic de zile se detașează vădit. Totuși, dacă îți impui să te sustragi astei metehne și să nu îngroși rândurile așa-zișilor călători pasionați mai mult de o prost înțeleasă autoetalare în locuri faimoase decât de (încă mai sper - preponderent) minunata lume în care trăim și prețioasele ei învățăminte, ai să constați curând că unele locuri merită cu vârf și îndesat completarea întârziată a palmaresului. Unul dintre aceste locuri este Japonia, și deși cea de-a doua călătorie recentă mi-a spulberat iluzia perfecțiunii întreținută cu migală de japonezi și nu numai, ceva în mine este atras în continuare iremediabil de Japonia, în același fel, poate, în care nu iubești mai puțin o persoană după ce începi a-i descoperi neajunsurile.

Până ce ne vom revedea...

... nici nu știu ce-o să-mi lipsească mai tare. Poate omotenashi, acea politețe mai presus de descriere arătată în special vizitatorilor străini? Saluturile, acel Ohayu gozaimasu fără de care nici dimineața nu concepea să-și facă debutul, și bunul lui frate Konnichiwa, alături de mereu întârziatul Oyasuminasai? Să se poată compara oare vreodată ceva cu acel Arigato gozaimashtaaaaa aproape cântat, pe care abia-abia ce învățasem să-l imit atât de bine? Sau poate plecăciunea, acel act de politețe supremă executat mereu cu desăvârșită dedicație, niciodată cu jumătăți de măsură, a cărui tovărășie constantă m-a uluit până la a mă lăsa cu gura căscată atunci când l-am văzut executat de oameni cu tâmple albite de vreme în fața noastră, oaspeții lor de ocazie, de controlorii de bilete în tren, înainte de a părăsi vagonul, ba chiar și de polițiști în intersecție, în fața șoferilor pe care aveau însărcinarea de a-i dirija? 

12 lucruri pe care să nu le faci în Japonia

"Dont's" în Japonia

Gata vacanța, și-a luat zborul precum delicatele petale de sakura la o adiere mai serioasă a vântului. Verdictul? E limpede ca lumina lunii într-o seară călduroasă de aprilie petrecută sub cireșii înfloriți: Japonia trebuie că este cea mai fotogenică, ospitalieră și civilizată țară din lume. O altă planetă, una care ne-a dat peste cap toate planurile de anul acesta, așa încât nu m-aș mira să renunțăm la alte călătorii, mult visate, de altfel, și ele, pentru a ne reîntâlni cu Japonia. Ce să-i faci, când îi pică omului cu tronc un loc nu ai cum să i-l scoți din cap și pace. Iar dacă locul acela este unul despre care avea impresia că știe aproape tot, că a citit cam tot ce se putea citi, că a văzut mai toate filmele și documentarele pe care le-ar fi putut vedea, că a smuls mai toate ponturile și sfaturile pe care le putea smulge cunoștințelor și prietenilor japonezi, și - la fața locului ajuns - tot se simte bulversat de abundența de trăiri și experiențe pe care acesta le revarsă asupra-i, cu forță de tsunami, încă de la primii pași șovăielnici pe străzile înțesate de semne neînțelese, și, oricât de mult s-ar strădui, tot nu reușește să-și țină în frâu uimirea, e clar că e pierdut pe vecie.

Maldive în 8 fotografii panoramice

Deși nu pot spune că duc lipsă de călătorii prin fel și fel de insule exotice, trecuse ceva vreme de când nu mai pusesem piciorul în Maldive și tânjeam, în sinea mea, să mă întorc. A cincea oară, e drept, dar ce-are a face? Insulele-s și ele la doi pași de Dubai, distanță numai bună de-un island break, de sporturi acvatice și subacvatice nu-s eu omul care să se plictisească cu una, cu două, iar culoarea apelor Oceanului Indian îmi stârnește mereu aceleași exclamații de uimire, chit că nu mai e demult o noutate pentru mine. 

Și apoi toată lumea știe că Maldivele sunt pe cale să se scufunde, nu-i așa? Scuza perfectă pentru o nouă raită de recunoaștere, cu tot ce presupune ea. Adicătelea snorkelling în neștire, înot cu rechinii, din când în când pauză de cocktailuri la umbra cocotierilor și, desigur, huzur într-unul din hamacurile cu care - din fericire - sunt ticsite plajele hotelului. Trai, nenică, pe vătrai, cum ar veni! 

Octombrie 2014 - 4 continente într-o singură lună

Am fost și sunt extrem de recunoscătoare pentru fabuloasa lună februarie a anului 2012. Chiar și atunci, pe când rememoram în scris experiențele mai mult decât generosului făurar, mi-am dorit însă ca aceea să nu fi fost luna-record a vieții mele călătoare și m-am temut, în sinea mea, că prea curând nu se va găsi o alta care să o egaleze, darămite să o mai și întreacă. Nicio clipă n-am bănuit că octombrie, acest octombrie care nici măcar nu s-a terminat, avea să-mi hărăzească patru călătorii incredibile pe tot atâtea continente, și încă nu oricum, ci aducând cu sine, în premieră, oportunitatea zborului cu cel mai mare avion de pasageri din lume - Airbus-ul A380. Și deși n-a fost cu putință să mă bucur de ele pe de-a-ntregul, cu entuziasmul cu care v-am obișnuit, nu pot nega totuși că am avut parte de o lună remarcabilă, ticsită de peisaje, emoții și aventuri la care alții pesemne nici să viseze nu îndrăznesc.

Stai la... Kurumba, cel mai vechi resort de lux din Maldive!

Și când spun "vechi", nu mă refer în niciun caz la dotări, pentru că, deși Kurumba este primul resort de lux care și-a deschis vreodată porțile vizitatorilor insulelor Maldive, facilitățile sunt ultimul răcnet iar serviciile, ca mai peste tot în resorturile de lux maldiviene, cel puțin de nota... două mii. Kurumba există încă din 1972, însă a fost refăcut complet în anul 2003. Se află pe o insulă privată de pe North Male Atoll, iar cu una dintre bărcuțele de mare viteză care brăzdează de câteva ori pe zi apele turcoaz ale insulelor nu faci mai mult de 10-15 minute de la aeroport. Lucru extrem de convenabil, dat fiind că o călătorie cu hidroavionul poate ajunge si la câteva sute de dolari de persoană, în funcție de distanța parcursă, și de regulă nu este inclusă în prețul (și așa suficient de usturător!) al sejurului. Și deși nici plimbarea cu speedboat-ul nu îți este oferită gratis, diferențele sunt, totuși, semnificative.

Maldive dincolo de clișee (II)

Cu ochii după frumoasele avioane Maldivian pe ale căror cozi vopsite inspirat în nuanțe acvatice se zbenguie delfini albăstrui, împroșcând, în saltul lor voios, stropi mari de apă care par a se dizolva pe loc în aerul încins, tremurător, al insulelor, evaporându-se aidoma granițelor plăpânde dintre real și imaginar, m-am îndurat cu greu să părăsesc calea de rulare a aeroportului. Neavând încotro - după o poză și încă una - m-am îndreptat totuși către unul dintre ghișeele de control al pașapoartelor unde, în schimbul celui mai strălucitor zâmbet de care m-am simțit în stare fără a ști cu adevărat ce mă aștepta dincolo de porțile aeroportului, mi-am primit ștampila de intrare în Maldive. În timp ce fata cu piele smeadă și ochi luminoși din spatele ghișeului îmi înapoia pașaportul, hotărâsem deja că îmi voi da toată silința să îmi placă aici. Ce nu bănuiam încă era cât de ușor avea să îmi fie...

Piața de pește din Malé - forfotă și culoare

Capitala Republicii Maldive nu este neapărat genul de loc pe care să îl recomanzi mai departe. Dacă totuși hotărăști să îți faci drum până pe Malé Island, înarmează-te cu calm și răbdare. Orașul este murdar și aglomerat iar traficul un coșmar care-ți va persista multă vreme în memorie. De la aeroport pleacă frecvent bărcuțe înspre capitală, iar călătoria de 10 minute costă 1 USD sau vreo 10-15 rufiyaa maldiviene. O nimica toată, însă nu te aștepta la cine știe ce condiții de banii ăștia, consideră-te norocos dacă traversarea decurge fără probleme și respiră adânc pentru a-ți controla palpitațiile date de numeroasele bărci din jur care par a goni toate în direcția ta. Odată ce ai pus piciorul în capitală, caută să ajungi la piața de pește, locul înspre care converg toate recomandările de pe internet și de aiurea. Ideal ar fi să o vizitezi după prânz sau chiar mai pe seară, când pescarii întorși de pe mare își etalează țanțoși capturile proaspete. Nu te teme că ai să o ratezi chiar dacă mirosul vigilent te poartă mai întâi către hala cu pește afumat. Vei găsi într-un final și clădirea cenușie proptită pe stâlpi de susținere de un albastru spălăcit, cu pereți murdari și scorojiți, care adăpostește prețioasa pradă.

Maldive - Love at first flight

Maldive dincolo de clișee (I)

Dintotdeauna am urât din răsputeri clișeele. Vorbiți-mi despre "Paris - orașul iubirii", "București - micul Paris", "Stockholm - Veneția nordului" și altele asemenea și îmi dau ochii peste cap instantaneu, respingând din start orice tentativă de dialog. De îmi sunteți câtuși de puțin simpatici, s-ar putea să mă obosesc să vă demonstrez că în spatele expresiilor de mai sus și a multor altora care le seamănă stau tupilate mai degrabă oximoroane decât comparații cu efect laudativ. De cele mai multe ori însă voi considera că nu merită efortul. Dacă vreți să mă enervați de-a binelea, e foarte simplu: vorbiți-mi despre "orașul vostru de suflet", povestiți-mi măcar o ocazie în care v-ați părăsit "zona de confort" sau începeți-vă istoriile cu un cât se poate de neoriginal: "Nu știu alții cum sunt, dar eu...". 

Maldive - Love at first shark!