Decolări și/sau aterizări spectaculoase (II): Mauritius

V-am promis, atunci când am inițiat acest serial, decolări și/sau aterizări memorabile, așa încât nu s-ar cădea să nu includ aici una dintre cele mai vrednice destinații și din acest punct de vedere - Mauritius. Drept e că a fost "nevoie" de nu mai puțin de șase (!) vizite pentru a vă putea oferi selecția de față, din fericire am prins, de fiecare dată, condiții atmosferice și momente ale zilei diferite, lucru pe care îl veți vedea oglindit în imaginile de mai jos. Iar dacă mai aveți nevoie de încă un imbold, aflați că Mauritius este, deocamdată, singura destinație dintre toate faimoasele insule zise exotice în care puteți ajunge cu cel mai mare avion comercial din lume - Airbus-ul A380 (Emirates).

Decolări și/sau aterizări spectaculoase (I): Groenlanda

Recunosc, sunt o norocoasă. Am zburat în 11-12 ani cât alții nu izbutesc într-o viață și de cele mai multe ori, inspirată de visurile și cărțile copilăriei, am avut ocazia de a descoperi destinații nepopulare ori mai puțin cunoscute turismului de masă unde am ajuns cu mult înainte ca morbul rețelelor sociale, Instagramului și, în general, ultimul (ori, mai bine zis, cel mai recent) tip de snobism - ei, da, fix la călătorii mă refer, din păcate - să fi acaparat toată suflarea. 

Bird's Eye View over... Polar Bear Land!

Un zbor cu elicopterul la granița pădurii boreale cu tundra arctică îți dezvăluie mult mai multe despre împrejurimi decât acea primă privire aruncată acestora la sosire, atunci când, oarecum confuz după cele trei zboruri succesive, alături epitetelor "gri", "rece", "uscat" care-ți invadează rând pe rând simțurile și pe acela de "dezolant". 

Pentru că da, la prima vedere, în afara apelor cenușii ale Golfului Hudson, a celor câțiva brazi piperniciți cu forme unice, sculptate de zăpezi și vânt și a turmelor de bolovani, suri și ei, care împânzesc cât vezi cu ochii peisajul, la sosire nu te așteaptă, practic, nimic. Nimic în afara unui set detaliat de reguli pironit colo sus fix deasupra nasului tău la ieșirea din aeroportul minuscul, nu care cumva să pășești în Ținutul Urșilor Polari fără a le fi luat la cunoștință. Și, în frunte cu obligația - din cale afară de categoric subliniată - de a raporta orice potențială întâlnire cu unul dintre cele mai feroce mamifere ale planetei pentru ca ranger-ii să poată lua măsurile necesare alungării acestora cât mai departe, pe orice căi, infamele reguli par a nu avea alt scop decât acela de a împiedica bietul călător, ajuns în fine și după cine știe câte sacrificii la destinația mult râvnită, să dea ochii tocmai cu urșii polari pentru care s-a obosit să traverseze jumătate de glob până aici!  

Bird's Eye View over... Perth

Vai de mine, vai de mine, mai sunt doar treizeci și cinci de minute fix până la ultima intrare în Bell Tower iar eu sunt prăvălită confortabil într-un fotoliu moale din camera de hotel, același în care jet lag-ul, arză-l-ar focul, mă azvârlise câteva minute mai devreme, după o primă parte a zilei petrecută pe drumuri. Îmi dau singură un ghiont și ies valvârtej pe ușă, nu înainte de a-mi îndesa în geanta de mână o sticlă de apă menită a mă face să suport mai ușor arșița zilei, neașteptată la jumătatea lunii mai în, practic, prag de iarnă în partea asta a lumii. Dau buzna în lift, din lift în holul hotelului și de acolo o tulesc ca din pușcă pe ușă, las în urmă parcul de un verde nebun în care, la ultima vizită, am întâlnit-o, ce-i drept doar sub formă de statuie, pe însăși Degețica din poveste, și cobor strada îngustă care desparte hotelul de promenada la extremitatea căreia, pe cerul de un albastru cu adâncimi de ocean, se profilează unul dintre simbolurile orașului, Bell Tower. Mă precipit înspre intrare și pătrund în interior cu vreo douăzeci și mai bine de minute înainte de închidere. Răsuflu ușurată, nu mi-aș fi iertat-o prea curând dacă aș fi ratat a doua oară ascensiunea, mai cu seamă că acum doi ani turnul se afla în renovare, și odată cu el toată zona înconjurătoare, transformată acum într-o promenadă fermecătoare pe malul râului Swan, cu zone umbroase numai bune să ofere adăpost cormoranilor, și îmbogățită cu o suită de terase, restaurante, chioșcuri, o insulă artificială, un mic teren de golf, un pod pietonal și două-trei statui reprezentative în fața cărora se adună ciopor turiștii.

Bird's Eye View over... Tokyo

Au făcut ce-au făcut japonezii de-au reușit să disciplineze și soarele. Nu le reușește oriunde și nu chiar întotdeauna, însă astăzi nici norii nu îndrăznesc a-și arăta chipul de teamă să nu fie luați la rost de locuitorii pe cât de corecți, pe atât de iuți la mânie ai Niponului. Au poate asta s-o fi și întâmplat, oare, dis-de-dimineață, iar nelegiuitele depozite de picuri or fi fost fugărite numaidecât până hăt departe, dincolo de orizont?

Nu poți ști, așa că mai bine îți vezi de ale tale și îți îndrepți toată atenția asupra amalgamului de construcții oțelite, clădirilor tradiționale, acoperișurilor sobre - abia vizibile ori, dimpotrivă, supradimensionate -, terenurilor de sport numeroase și mai la urmă, negreșit, asupra bulevardelor largi și încăpătoare pe care viața locuitorilor se desfășoară, însă, mai mult după lăsarea serii. Coloși ce râcâie la porțile cerului se întrec în a-ți monopoliza privirea, pierd însă repede teren în fața desișurilor de copaci meniți a înviora și diversifica peisajul urban și mai cu seamă a crengilor roșiatice pe care le identifici îndată ca aparținând cireșilor, dar de pe care (nu fără năduf observi) gingașele flori roz s-au grăbit a-și lua tălpășița nu cu mult înainte de sosirea ta, sub acțiunea conjugată a vântului nepăsător și a unui taifun netrebnic.

Bird's Eye View over... Auckland

Sky Tower Auckland

Eheei, călătorule, dacă ai ajuns tu până aici nu se face să sari tocmai peste obiectivul numărul unu al fostei capitale neozeelandeze, acela care se fălește cu recordul de a fi cea mai înaltă structură construită de om în emisfera sudică. Lunganul cu pricina, folosit atât în scopuri turistice, cât și ca turn de telecomunicații, adăpostește, pe lângă platformele de observație de la etajele 51 și 60 - dintre care cea mai îndrăzneață te poftește să arunci un ochi asupra împrejurimilor de la nu mai puțin de 220 m înălțime - singurul restaurant rotativ din Noua Zeelandă. Și zice-se că într-o zi cu vizibilitate bună poți cuprinde cu privirea până la 80 de kilometri de peisaj în orice direcție ai scruta zările. Despre SkyJump și SkyWalk mai bine nici nu-ți spun, dacă chiar ți s-a urât cu binele nu văd de ce te-ai deranja tocmai până în Noua Zeelandă, numai eu știu vreo cinci duzini de alte opțiuni îmbietoare care ți-ar putea veni de hac ceva mai aproape de casă, nu-i păcat să te obosești să străbați jumătate de glob pentru asta?

Bird's Eye View over... Seoul

Nimic nu-ți poate sta în cale dacă, pasionat fiind de turnuri și priveliști panoramice de pretutindeni, purcezi, într-o bună dimineață de ianuarie, să cucerești falnicul bastion al Seoul-ului, pe numele lui consacrat N Seoul Tower. Nici rafalele înghețate ale vântului ce înfioară în răstimpuri marea de crengi desfrunzite răspândite pe coama dealului Namsan, nici soarele pirpiriu ce-și trimite zadarnic razele neputincioase peste ochiurile de apă încremenite în încleștarea gerului, nici măcar aburul fumuriu care s-a înstăpânit peste orizont, diminuând considerabil vizibilitatea. Cu atât mai puțin rânjetul batjocoritor al buturugii cu față umană puse de strajă la hotar ca pentru a pune pe fugă puținii turiști care se abat pe aici pe timp de iarnă. Experiența îți șoptește că nu-s decât încercări pe care priveliștea din vârful turnului de 237 de metri le va compensa, de bună seamă, înzecit. 

Bird's Eye View over... Hong Kong

Hong Kong văzut pe fereastra camerei noastre de hotel

S-a scurs ceva timp de când accesul rezidenților la casele lor de pe Victoria Peak se făcea exclusiv prin intermediul palanchinelor cărate în susul pantelor abrupte de rânduri-rânduri de nefericiți cu psihicul tare și brațele vânjoase. Astăzi, urcușul nu mai e un lux destinat cu precădere claselor favorizate, drumul nu durează mai mult de câteva minute, iar plimbarea cu micul funicular stacojiu, zis Peak Tram și inaugurat în anul 1888, e mai mult decât orice altceva o călătorie de plăcere, un prilej de a admira siluetele îndrăznețe ale zgârie-norilor Hong Kong-ului pe care gradul ridicat de înclinare a pantei combinat cu percepția distorsionată a detaliilor exterioare și faptul că vehiculul se află în mișcare îi face să pară aduși de spate într-un gest pe care vizitatorii mai imaginativi l-ar putea interpreta drept un soi de reverență ceremonioasă. 

Bird's Eye View over... New York

Când vine vorba de cele mai arătoase peisaje urbane ale lumii, un lucru e sigur: combinația dintre zgârie-nori și întinderi considerabile de apă, fie ele râuri sau oceane, nu dă greș niciodată. Este și cazul New York-ului, unde clădirile emblematice, aglomerările ordonate de vegetație, nu puține situate la înălțime, insulele mai mari sau mai mici și puzderia de poduri ce fac legătura între ele își dau mâna într-o regiune cunoscută drept unul dintre cele mai mari porturi naturale din lume pentru a crea o imagine greu de uitat chiar și de către cei mai versați călători.

Bird's Eye View over... Reykjavik

Cum ar fi să-ți dai întâlnire cu soarele de la miezul nopții în capitala cea mai nordică a lumii, situată nu foarte departe de cercul polar? Sau poate preferi aurora boreală, mai ales dacă-ți spun că nu rareori primăria orașului Reykjavik alege să aprindă, deasupra orașului, stelele în locul tradiționalelor lumini pământene, pentru ca toată suflarea să poată admira în voie poate cel mai spectaculos fenomen natural cunoscut omenirii? Cum ar fi să dai o șansă unei mici, dar inedite așezări umane, a cărei strălucire aparte rezidă mai puțin în clădiri impunătoare, colecții splendide de exponate și hățișuri de străzi care-l au pe vino-ncoace ci mai degrabă în contraste surprinzătoare, mulțumirea vădită pe care o aduce cu sine un trai tihnit și atitudinea călduroasă a locuitorilor ei? 

Ape's Eye View over... Gibraltar

Pentru un teritoriu cu o suprafață de doar 6 km pătrați, Gibraltarul are cu ce se mândri în fața vizitatorilor: un castel maur, o peșteră fără de fund despre care se spune că ar fi fost dedicată lui Hercule, tuneluri de pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o stâncă faimoasă, cunoscută drept una dintre Coloanele lui Hercule dincolo de care Platon spunea că s-ar fi întins imperiul pierdut al Atlantidei și un șir de trepte tăiate în munte care urcă pieptiș până la ea, un far pitoresc situat în cel mai sudic punct al peninsulei, acolo unde se întâlnesc Atlanticul și Marea Mediterană, un aeroport inedit - singurul din lume a cărui pistă de aterizare se intersectează cu o șosea cu patru benzi, prevăzută cu barieră - și desigur, o atracție deloc de neglijat, macacii berberi sau magoții, singurele primate sălbatice din Europa, de a căror rămânere în Gibraltar legenda spune că atârnă apartenența acestuia și pe viitor la Marea Britanie.

Bird's Eye View over... Bangkok

Fără a mă număra printre cei nu tocmai puțini pentru care prețurile mici, construcțiile exotice și degringolada greșit interpretată drept libertate sunt argumente suficiente pentru a ridica în slăvi una ori alta dintre țările lumii, trebuie să recunosc că vizitele în Thailanda nu au fost chiar atât de neplăcute cum mă așteptam.

Bird's Eye View over... Taipei

O zărești de departe și îți lași pașii să te poarte fără întârziere înspre ea, ca de atâtea alte ori înspre multele ispite ale lumii. O clădire lungă, subțiratică și mlădie precum tulpina de bambus căreia a fost proiectată să-i semene ca aspect și atribute. Până nu demult cea mai înaltă clădire din lume, Taipei 101 își afișează și astăzi, cu aceeași mândrie, statura impozantă în mijlocul peisajului urban taiwanez, nepăsătoare la gloria mai recentă a uzurpatoarei sale de câțiva ani încoace, Burj Khalifa, căreia i s-a alăturat, pe locul doi, Royal Clock Tower Hotel din Mecca. 

Bird's Eye View over... Dubai

Între două avioane, în mod planificat sau spontan, cu bucurie sau cu reticență, s-a nimerit să poposesc de nenumărate ori în Dubai. De tot atâtea ori m-am împotrivit din răsputeri impulsului de a plăti prețul - nu tocmai mic nici în condiții normale, usturător în lipsa unei rezervări timpurii - ascensiunii în cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa. Mult zgomot pentru nimic, îmi spuneam mereu în sinea mea, refuzând să-mi aduc la rândul meu contribuția la situația materială și așa suficient de prosperă a locuitorilor Golfului. Înainte de toate călătorul este însă și el tot om, iar omul - după cum se știe - este supus slăbiciunilor de tot felul. Una dintre slăbiciunile mele sunt desigur turnurile: turnuri de televiziune, zgârie-nori, clopotnițe, platforme de observație cocoțate în vârf de munte și în general cam toate structurile pe care mintea umană le asociază cu promisiunea unei priveliști de zile mari. Și cum la început de 2014 mă aflasem deja, în mod nesperat, în două dintre cele mai înalte astfel de clădiri din lume, în Londra și Taipei, vă imaginați că nu mi-ar fi stat bine să o ratez taman pe cea mai cea. 

Bird's Eye View over... Edinburgh

Dacă mă întrebi pe mine, un oraș care nu dispune de cel puțin un turn, o clădire cu platformă de observație panoramică  sau orice altă modalitate care să îți înlesnească contemplarea împrejurimilor de la înălțime, smulgându-ți indispensabilele exclamații admirative care încununează orice voiaj, nu e un oraș complet. Poate îți vine greu a crede, însă am întâlnit, în frecventele mele preumblări prin lume, suficiente orașe care prezintă un atare neajuns, fie că un astfel de obiectiv lipsește cu desăvârșire din peisaj, fie că acesta există, însă se află în renovare pe termen nedeterminat ori nu se ridică, în ciuda prețului deloc modest, la înălțimea așteptărilor sau măcar la o înălțime cât de cât acceptabilă care să îți reveleze ceva mai mult din chipul orașului decât niște biete acoperișuri banale și oareșce ziduri care le susțin. Din fericire, în Edinburgh posibilitățile de a-ți satisface setea de înălțimi revelatoare sunt nenumărate. Ți-aș fi putut vorbi despre 4 dintre acestea, dacă nu m-aș fi codit în repetate rânduri să urc pe Scott Monument – închinat, desigur, lui Sir Walter Scott, despre care trag nădejde că ai mai auzit vorbindu-se - și asta nu pentru că m-aș fi socotit nepregătită să dovedesc cele aproape 300 de trepte până în vârf, nici pomeneală, ci pentru că am avut mereu (și am și acum) impresia că nu are cine știe ce potențial panoramic. Dacă m-am înșelat, rogu-te nu mă lăsa să mă zbat în continuare în bezna ignoranței, îți promit că e primul lucru pe care îl voi face la următoarea vizită.

Bird's Eye View over... Ljubljana

Aș putea să îți spun că Ljubljana este una dintre capitalele europene care mi-au mers la suflet din prima clipă. Aș putea să menționez într-o doară castelul medieval, clădirile baroce, podurile splendide, foișoarele și terasele pline de farmec și atmosfera tihnită a străduțelor pietruite, atât de rar întâlnită în miez de vară. Aș putea să strecor, printre rânduri, o aluzie oricât de neînsemnată la legenda argonauților pe care zice-se că se întemeiază istoria și unul dintre simbolurile de căpătâi ale orașului. Aș putea să te atrag cu promisiunea priveliștii încântătoare care te așteaptă la finele urcușului cu micuțul funicular transparent până la castel.

Bird's Eye View over... Obidos

Dintre toate câte are de arătat Portugalia, sunt unele locșoare care se detașează fără prea mare efort, cu o naturalețe și o lipsă de ostentație care te fac să le cauți iar și iar tovărășia. Un astfel de loc, pe care n-ai cum să nu îl închizi în suflet de la prima privire aruncată zidurilor medievale care se strâng ocrotitor în jurul caselor albite de vreme de pe o culme împădurită, este și Obidos, fostă așezare romană stăpânită pe rând de vizigoți, mauri și portughezi.

Bird's Eye View over... Zagreb

Deși nu am scos încă nicio vorbuliță știu sigur că ți-ai dat deja seama ce nu ai voie să omiți în ruptul capului dacă te abați vreodată prin Zagreb. O privire de sus asupra orașului nu-ți va strica nici ție - mai ales dacă te numeri printre colecționarii de imagini panoramice fermecătoare ale locșoarelor prin care treci cu intenția de a sta un pic sau de a rămâne un pic mai mult - și cu siguranță nu-i va dăuna nici orașului, căci impresiile plăcute se răspândesc cu rapiditate și ce-i place unui călător mai mult ca sigur că-i va plăcea și altuia. Dacă pentru a ajunge pe dealul Gradec alegi să iei la pas străduțele pitorești ale orașului vechi ori, dimpotrivă, varianta ceva mai comodă a urcușului cu funicularul albastru (între noi fie spus deloc de lepădat, doar este unul dintre cele mai vechi din lume, aflat în funcțiune din anul 1893, și în plus unul cu un parcurs extrem de scurt de doar 55 (!) secunde), e totuna, de vreme ce priveliștea însăși îți oferă o atât de mare satisfacție vizuală și sufletească încât nicio altă experiență, anterioară sau ulterioară, nu ar putea-o îmbogăți în vreun fel.

Bird's Eye View over... Glasgow

Întreabă orice scoțian ce e de văzut în orașul lui de baștină Glasgow și răspunsul va sosi neîntârziat: Mackintosh. Vei ridica, probabil, din umeri la auzul numelui, așa încât scoțianul se va grăbi să te lămurească. Charles Rennie Mackintosh, căci nu despre altul e vorba, arhitect, designer și artist născut în Glasgow, una dintre cele mai creative minți ale începutului de secol XX și omul căruia localnicii îi datorează o sumedenie de clădiri care înfrumusețează astăzi fața orașului. Una dintre ele, finalizată în 1895 și destinată a servi drept sediu fostelor birouri ale ziarului Glasgow Herald, a fost renovată în 1999 când a și apărut pe bancnota de 20 lire emisă de Clydesdale Bank pentru a marca statutul de UK City of Architecture and Design dobândit de Glasgow în același an. Dincolo de a fi o clădire relevantă în peisajul arhitectural scoțian în general și cel din Glasgow în special, The Lighthouse are marea calitate de a oferi una dintre cele câteva oportunități fotografice de excepție pe care orice iubitor de priveliști panoramice le va aprecia negreșit. Nu te lăsa păcălit de iluzia vederii asupra orașului promise de etajul șase al clădirii pentru că vei fi dezamăgit, ba chiar - aflându-te pentru prima dată în clădire - s-ar putea să pleci fără să știi că adevăratul punct de atracție este turnul spiralat Mackintosh, accesibil pe propriile tale picioare de la etajul trei (!).

Ajuns la capătul spiralei interminabile de trepte te vei felicita în gând că îmi urmărești blogul. Iar berea... berea o aștept pe "adresa redacției", strada Călători(i)lor numărul... (fără număr :-D), Lisabona!

Bird's Eye View over... Macau

Primul lucru care îți sare în ochi după ce ai urcat în Macau Tower este avertismentul afișat pe unul dintre geamurile platformei de observație inferioare: "Caution. Falling people". Cele trei cuvinte, scrise cu majuscule pe fundal galben pentru a-ți capta atenția, îți smulg un surâs și te înfioară deopotrivă pentru că bănuiești, dacă nu cumva știai de la bun început, ce se petrece la etajul superior. Odată ajuns acolo bănuiala ți se confirmă și cu puțin noroc vei urmări în direct rânduri-rânduri de turiști și localnici care se aruncă în cap de pe platforma de bungee cu care macanezii se fălesc în continuare că ar fi situată la cea mai mare înălțime din lume, fapt consemnat la vremea lui în Cartea Recordurilor Guiness, deși o simplă căutare pe Google arată că lucrurile s-au mai schimbat între timp. E drept că nu-i puțin lucru să te arunci în gol nici de la 233 m, asta dacă nu cumva te mulțumești totuși "doar" cu o plimbare în aer liber în jurul turnului pe partea exterioară, neprevăzută cu balustradă, a platformei de observație superioare (skywalk) sau cu o săritură de la înălțime ceva mai potolită decât un bungee jump (skyjump), acestea fiind o parte dintre atracțiile cu care Macau Tower își întâmpină vizitatorii.

Turnul măsoară 338 m de la bază și până la cel mai înalt punct, a fost inspirat de Sky Tower-ul din Auckland și cuprinde aceeași paletă de facilități cu care te întâlnești în turnurile similare de pretutindeni: lift panoramic, cafenele, magazine, un restaurant pe platformă rotativă și un spațiu mai mult decât încăpător pentru conferințe și petreceri private. 

Și deși nu vă pot spune cu certitudine dacă o cădere liberă de 6 secunde mi-ar fi întipărit mai bine în minte detaliile peisajului macanez, un melanj fermecător de zgârie-nori, insulițe de verdeață, cazinouri opulente și întinderi întunecate de apă întretăiate de șosele largi și poduri pitorești, ceea ce știu sigur e că nu veți regreta nicio secundă decizia de a fi urcat într-unul dintre cele mai spectaculoase turnuri din lume!