Rămas bun, Dubai, bine te-am regăsit, Portocalie!

Zic unii că nu s-ar numi schimbarea schimbare dacă nu ne-ar lua pe nepregătite, alții îi contrazic afirmând cu nasul în vânt că schimbarea și-o face omul cu mâna lui, că doar el singur e stăpân pe destinu-i și numai el știe mai bine decât oricine încotro o va apuca, cu cine și când. În ceea ce mă privește, nu pot decât să zâmbesc în fața unei atari naivități de care nu e exclus să mă fi făcut și eu vinovată la o vârstă mai puțin înțeleaptă, căci, privind în urmă și punând cap la cap frânturi de întâmplări și crâmpeie de viață, îmi dau seama o dată în plus că schimbările - departe de fi lucrurile atât de simple pe cât le enunțau unul și altul mai sus - sunt puțin precum stelele, știut fiind că acestea din urmă se aprind mult înainte ca lumina lor să se înfățișeze ochilor noștri pământeni tot așa cum schimbările, chiar și cele ce ne privesc, iau naștere mult înainte ca noi să prindem de veste.

Și se făcură șase...

Mă tot gândesc în urmă și mai că nu-mi vine a crede că au trecut șase ani - șase! - de când Dubaiul ne este casă, șase de când am aterizat aici într-un final de iunie binecuvântat, îmbrățișând a treia oară un viitor incert cu același entuziasm, aceeași încredere în forțele proprii si aceeași speranță ca întotdeauna în infinitele posibilități pe care le aduce cu sine schimbarea. Departe de a fi fost greșite, cele două alegeri anterioare - devenite, să spunem, perimate la un moment dat față de aspirațiile noastre aflate în continuă ascensiune - ne-au adus, fiecare, experiențe și realizări prețioase, astfel încât fiecare nouă mutare pe coclauri (dintre care Qatarul, la vremea respectivă, era cvasinecunoscut, și nu doar în România) a adăugat la fundamentul anterioarei, asigurând implicit succesul celei ce i-a urmat. Și cum viața poate reprezenta un cumul  de dezamăgiri ori o serie de victorii în funcție de deciziile bune sau proaste, pripite sau, dimpotrivă, îndelung cumpănite și asumate ori, până la urmă, pur și simplu inspirate pe care le iei la un moment dat, ei bine, privind în urmă - inclusiv în contextul actual al pandemiei de Covid-19 - nu putem decât să ne felicităm pentru absolut toate hotărârile luate de-a lungul celor aproape 10 ani de când am părăsit România, dintre care prima și cea mai cea a fost chiar aceea de a ne lua picioarele la spinare :).

Cinci ani mai târziu...

...suntem tot aici. N-aș fi băgat mâna în foc pentru asta acum cinci ani de zile când ne luam, a treia oară, picioarele la spinare, dar uite că s-a întâmplat minunea și am rămas locului. Rămas locului nu înseamnă câtuși de puțin prins rădăcini și în niciun caz bătut pasul pe loc, nu cred că am călătorit cândva atât de mult și așa departe ca în ăști cinci ani la un loc, ani în care în mod sigur am bătut toate recordurile posibile și imposibile în materie de brăzdat fața admirabilei planete albastre, dar măcar nu ne-am mai mutat de colo-colo, ceea ce tot e ceva. 

De când sunt în Dubai...

...nu mă mai plâng de căldură. Mai ales după cei aproape doi ani de Portocalia în timpul cărora numai eu știu cât și cum am făcut frigul. Dacă mai auziți vreodată pe cineva spunând cum că-i cald în Portocalia, trimiteți-l la mine, am eu ac de cojocul vorbelor lui.

...nu ratez nicio ocazie de city break, fie el și unul la "capătul lumii" (Australia, Noua Zeelandă, S.U.A.). Spuneți voi, cum aș putea să nu profit de faptul că mă aflu în cel mai tare oraș-hub al planetei?!

...citesc (și mai) mult. Cu riscul că neglijez blogul, pagina de Facebook, conturile de Instagram, Twitter și toate celelalte, citesc. Întotdeauna mi-am dorit să am mai mult timp pentru citit și uite că acum programul îmi permite. Așadar, dacă nu apar cu zilele în social media și nu dau semne că aș fi pe coclauri, mă găsiți probabil pe undeva la umbra unui palmier cu o carte în mână. Nu degeaba mi-am cărat toată biblioteca după mine în Dubai, unde mai pui că am descoperit o librărie fantastică aici care mă aprovizionează cu tot ce-mi poftește inima.

...fac (și) mai mult sport. Sală, piscină, mare, sală, piscină, mare. Ar putea părea monoton dacă n-aș schimba mereu peisajul. Deși nici în Dubai nu mi-e rușine cu frecventele ture de luat la picior parcuri cu frangipani și Gulmohar înfloriți, cele mai memorabile reprize de alergat au avut loc fără niciun dubiu în deplasare. Mi-e un dor nebun să alerg de-a lungul Tokyo Bay sub lumina slabă a lunii, înfofolită până în dinți pe malul Canalului Beagle ori pe un traseu groenlandez spectaculos cu vedere la Disko Bay, abia răsuflând din cauza aerului rarefiat!

21 de motive să te îndrăgosteşti de Dubai

Ai auzit, poate, că Dubaiul nu duce lipsă de atuuri. Unii spun că ar avea chiar farmec. Din anturajul tău se întâmplă frecvent să mai plece câte cineva în vacanţă la Dubai. Ştii un număr deloc neglijabil de persoane care şi-au pierdut capul după el, astfel că revin aici an după an. Ba chiar mai sunt şi unii - şi nu puţini! - care îşi fac frumuşel bocceaua, îşi înşfacă de-o aripă partenerul de viaţă şi călătorii şi se mută netam-nesam în Dubai. Ce-o fi, dom'le, atât de grozav la Dubaiul ăsta? te întrebi ades și... nu sunt eu aia care să rezist ispitei de a-ți răspunde, pe foarte scurt, la astă întrebare...

Stai la... Premier Inn Dubai - cazare convenabilă peste drum de aeroport

Nu-mi fac griji că n-ai putea alege un hotel pe placul tău din multitudinea de oferte pe care le pune la bătaie Dubaiul. Indiferent de numărul de stele, hotelurile din Emirate (ba chiar hotelurile din Golf, în general) sunt mult peste media din Europa iar serviciile rareori lasă de dorit. Lucru care se oglindește din păcate mai mereu în prețurile camerelor. Și cum Dubaiul este o destinație vizitată tot timpul anului - în ciuda gradelor greu suportabile măcar vreo 7-8 luni - prețurile tind să fluctueze puțin spre deloc. Dacă însă resorturile de lux te lasă rece și tot ce cauți este o cazare convenabilă cu rating excelent, situată aproape de aeroport dar care să nu necesite închirierea unei mașini, îți propun un hotel la care am stat deja de două ori anul trecut, în februarie și în iunie, fără să-i fi găsit vreun cusur notabil.

Primul Revelion în Dubai

Bine-ar fi să avem cu toții un an nou măcar la fel de grandios precum focurile de artificii la care am asistat ieri în premieră în Dubai! Altele mai inspirate nicicând nu mi-a fost dat să văz, drept pentru care mi-am zis că n-ar strica să vă spun din timp unde vă sfătuiesc să vă petreceți Revelionul următor. La mulți ani 2015! 

2014 - De la un capăt al lumii la celălalt și înapoi "acasă" (II)

Lăsând la o parte cifrele cărora nu le revine, din punctul meu de vedere, decât un rol pur statistic care să mă ajute să-mi amintesc una-alta peste ani, trebuie să recunosc că 2014 a fost un an cât se poate de darnic, prilejuindu-mi o serie deloc neînsemnată de experiențe și întâlniri. În ianuarie am simțit pe limbă și în nări aroma celei mai scumpe cafele din lume, și nu oriunde, ci la celălalt capăt al lumii, în Taiwan, unde m-am plimbat de una singură o săptămână întreagă, spre uimirea majorității taiwanezilor cu care am interacționat. Februarie mă găsea în fine la unul dintre cele mai vânate festivaluri de pe Coasta de Azur, Fete du Citron; de bună seamă că tema din 2014 (20.000 de leghe sub mări) fusese gândită special pentru mine, altminteri nu-mi explic o atare nimereală după ani și ani în care n-am reușit să ajung. În martie dădeam nasul cu primăvara în București și apoi în Londra cea veșnic însorită, pentru ca aprilie să mă prindă, cu a sa revărsare de flori, spectacole de flamenco și procesiuni religioase de Paște în... Andaluzia. În mai am făcut cunoștință cu o altfel de Africa în țara de baștină a Cesariei Evora, apoi, abia întorși, am pornit-o cu mașina prin Europa într-o aventură de călătorie pe care m-aș mira să o uităm prea curând. Iunie a fost și vesel, și înlăcrimat, căci ne va rămâne de-a pururi în memorie drept luna în care am spus adio Portugaliei, nu înainte de a da o ultimă fugă în Madeira și Porto Santo, ocazie cu care ne-am cazat în cel mai dătător de fiori pe șira spinării loc din lume (vin ele și detaliile, parol!). În iulie ne împachetam frumos viețile în aceleași valize vechi și ne întorceam în... viitor, unde băgam spaima în cămilele emirateze și de pretutindeni, deși nu făcusem nimic mai mult decât să le invităm la noi la masă...bine, fie, pe masă, mai degrabă, dar cine și de ce mă rog și-ar mai bate capul cu o biată prepoziție în ziua de azi?! It's high time we had a high tea, ne-am spus în august și ne-am cocoțat tocmai la etajul douăzeci și șapte al faimosului Burj Al Arab. În septembrie am încălecat pe o aripă de muson și ne-am dus să vedem Omanul așa cum nu-l vede oricine. Octombrie a fost luna recordurilor, dar și a premierelor: primele zboruri cu cel mai mare avion comercial din lume, călătorii pe 4 continente, primele încercări de schi nautic, înot cu delfinii - prima dată în mediul lor natural - întâlniri față în față cu dugongi, oposumi și ornitorinci, și cele mai lungi zboruri de când călătoresc. În noiembrie am numărat încântați nu doar puzderia de decorațiuni de Crăciun malteze, ci și gradele din termometru, care ne-au înlesnit în mod neașteptat o baie și snorkelling în Laguna Albastră. Decembrie ne-a găsit în Sri Lanka, nu de alta, dar ținea morțiș să mă pună la curent cu câți ani am mai împlinit.

Iată așadar cum mi-am petrecut a doua jumătate a lui 2014...

2014 - De la un capăt al lumii la celălalt și înapoi "acasă" (I)

Stai să vezi că până la urmă 2014 nici n-a fost un an atât de rău, măcar în ceea ce privește călătoriile. În fond și la urma urmei nu doar că am ajuns în 22 de țări anul acesta, dintre care 10 noi, dar am și pășit în fine pe al cincilea continent (Australia), am zburat într-o lună cât alții într-o viață (46.549 km, adică puțin mai mult decât înconjurul pământului pe la Ecuator), ba mai mult, mi-am luat a treia oară bocceluțele și m-am mutat înapoi "acasă" în Golf, adică - de astă dată - în Dubai. Mai mult decât atât, 2014 a fost cu siguranță anul insulelor și plajelor, de vreme ce s-a nimerit să ajungem în nu mai puțin de 12 insule, chiar 13 dacă ar fi să punem la socoteală și Australia. Acum că veni vorba realizez că a fost și anul cu cele mai însorite destinații, anul în care n-am prea ajuns la frig și zăpadă. Deși - cel puțin în cea de-a doua jumătate a lui 2014 - aș pune asta mai degrabă pe seama faptului că nu am apucat încă să îmi aduc hainele groase din România... Anul în care m-am învârtit între 4 continente, m-am împărțit între 2 țări, ambele din categoria (din ce în ce mai largă) "acasă" (Portugalia și E.A.U.), am urcat în 3 dintre cele mai înalte clădiri din lume, am văzut peste 75 de filme (majoritatea pe avion), am înnoptat în cel puțin 25 de hoteluri și am experimentat cele mai lungi zboruri de până acum (Paris-Taiwan și Dubai-Sydney - între 13 și 15 ore per tronson). Iar aventura anului trecut (4.615 km cu mașina de la București la Lisabona) nu putea fi întrecută în peisaje și emoții decât de călătoria inversă, cu mașina și vaporul, întreprinsă pe un alt traseu spectaculos în același an 2014, aflat acum pe ultima sută de metri.

Pe unde m-am plimbat în prima jumătate a lui 2014? Să recapitulăm.

Afternoon tea la Burj Al Arab

La Burj Al Arab, orice ceai începe cu un telefon. O voce suavă îți răspunde, indicându-ți cele două opțiuni: orele 13 sau 13.30. Bine, bine, dar cum rămâne cu ceaiul de la ora 5? întrebi, mai mult retoric. În mod normal ar mai fi disponibile și orele 16 și 16.30, se scuză vocea, însă de pe-o zi pe alta slabe șanse să prindeți loc. Chiar nu se poate un pic mai târziu? Ne pare rău. Confirmi pentru 13.30 și te gândești înciudată că mai lesne ar fi, poate, să muți asfințitul cu câteva ore mai devreme decât să îndupleci un angajat de la Burj Al Arab. De eludat reguli nici nu se pune problema. Pentru rezervare e nevoie de card bancar, accesul în hotel se face în baza unui cod personalizat pe care vocea de la telefon te sfătuiește să-l păstrezi cu sfințenie, iar dress code-ul este smart casual. Adică fără blugi, haine de plajă ori, ferească Allah, costume de baie. Și să nu-ți treacă prin cap să nu apari sau să anulezi rezervarea. Decât dacă n-ai ce face cu banii, poate, sau în cazul de față cu o jumătate din ei.

Bird's Eye View over... Dubai

Între două avioane, în mod planificat sau spontan, cu bucurie sau cu reticență, s-a nimerit să poposesc de nenumărate ori în Dubai. De tot atâtea ori m-am împotrivit din răsputeri impulsului de a plăti prețul - nu tocmai mic nici în condiții normale, usturător în lipsa unei rezervări timpurii - ascensiunii în cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa. Mult zgomot pentru nimic, îmi spuneam mereu în sinea mea, refuzând să-mi aduc la rândul meu contribuția la situația materială și așa suficient de prosperă a locuitorilor Golfului. Înainte de toate călătorul este însă și el tot om, iar omul - după cum se știe - este supus slăbiciunilor de tot felul. Una dintre slăbiciunile mele sunt desigur turnurile: turnuri de televiziune, zgârie-nori, clopotnițe, platforme de observație cocoțate în vârf de munte și în general cam toate structurile pe care mintea umană le asociază cu promisiunea unei priveliști de zile mari. Și cum la început de 2014 mă aflasem deja, în mod nesperat, în două dintre cele mai înalte astfel de clădiri din lume, în Londra și Taipei, vă imaginați că nu mi-ar fi stat bine să o ratez taman pe cea mai cea. 

Înapoi în viitor

Acum câteva luni, la ușa micuțului nostru apartament închiriat din Lisabona a bătut, din nou, Aventura. Am recunoscut-o numaidecât și ne-am grăbit să îi deschidem, nerăbdători să aflăm ce i-o mai fi trecut iar prin căpșorul rotund cu zulufi roșcovani. A zâmbit îndelung, zâmbet așezat și blajin de om bătrân care a văzut multe, ne-a făcut cu ochiul și a întrebat doar atât: - Mai stați? Știa prea bine năzdrăvana că suntem mușterii vechi, pesemne ghicise deja că nu aveam să-i putem rezista nici de astă dată.

Cu inima pe cât de grea pe atât de plină de amintiri frumoase, am spus adio străduțelor abrupte și pietruite care abia ne învățaseră urmele pașilor, ne-am luat rămas bun de la ocean și cerul atât de albastru și am trimis o sărutare fugară proaspăt înfloriților jacaranda, care ne-au răspuns slobozind o ploaie de mici minuni mov la picioarele noastre. Și duși am fost, mai repede ca florile de portocal când vine rândul fructelor, nu înainte însă de a ne îndesa a treia oară viețile în aceleași câteva valize vechi.

10 motive să vizitezi degrabă o țară arabă

Dacă ar fi să ne luăm după publicitatea exagerată care se face Emiratelor Arabe Unite, în special Dubaiului, de către agențiile de turism autohtone și de aiurea, mai că am putea crede că acesta este unicul loc din Orientul Mijlociu în care merită să-ți organizezi o vacanță. Nimic mai greșit, le-aș spune cetelor de turiști bezmetici care pică în plasa acestora și care, odată ajunși în destinația „exotică” Dubai, primul lucru dau iama în malluri, după care gravitează, făcând exces de zâmbete și fotografii, în jurul unui anume hotel de lux cu interior kitschos și a faimosului zgărie-nori Burj Khalifa, gândind de bună seamă că un shopping consistent și un preț exorbitant plătit pentru o priveliște de altfel nu cine știe cât de spectaculoasă și care nu se apropie câtuși de puțin de cea pe care ar avea oricum șanse mari să o zărească din avion plus niscaiva soare în plină iarnă cu care să se laude mai apoi prietenilor la fel de naivi, constituie o suficientă justificare pentru o “vacanță de vis” în Dubai și în „lumea arabă”. Lăsând la o parte orice considerente de ordin financiar (se știe că Orientul Mijlociu este scump prin definiție iar orice serviciu de orice fel îți va ușura vădit buzunarul), dacă ar fi să recomand cuiva să călătorească într-un singur loc din Orientul Mijlociu, în mod sigur acesta nu ar fi Dubai. Unde mai pui că, în ciuda opiniei larg răspândite printre cei care nu stau prea bine la capitolul informare, E.A.U. nu înseamnă doar Dubai și Burj al Arab, l-aș da cu dragă inimă oricând (măcar) pe-un Abu Dhabi! Ce să vezi – în afară de malluri - și unde să călătorești în Orientul Mijlociu – în afară de veșnicul și deja agasantul Dubai – poftim de citește mai jos.

Atlantis - curiozități și cifre

A fost odată ca niciodată o insulă fermecată artificială pe care un mare și ambițios împărat magnat a construit un nemaiîntâlnit, nemaivăzut și nemaipomenit palat hotel de lux cu propriul său parc acvatic și Dolphin Bay pe care l-a numit, simplu, Atlantis The Palm Jumeirah. De fapt, dacă e s-o zic pe-a bună, palatul hotelul nu era chiar așa de nemaiîntâlnit și nemaivăzut pentru că, înaintea lui, același măreț împărat magnat inaugurase unul similar în Bahamas. Vă spuneam data trecută despre cea mai scumpă cameră a hotelului, Bridge Suite, care costă nici mai mult nici mai puțin decât 26.000 USD. Dacă ați rămas cu gura căscată la auzul acestei sume, dați-mi voie să vă spun că de numele hotelului se leagă o sumedenie de alte cifre fabuloase, mărturie a unei desfășurări de forțe care întrece orice alt eveniment similar pe care l-a văzut Dubaiul, ba chiar și Orientul Mijlociu. Despre toate acestea și alte câteva curiozități vă invit să citiți în cele ce urmează...

Stai la Atlantis The Palm Jumeirah, Dubai...și Burj Al Arab va fi istorie!

Acum un an mă întorceam acasă din Incredible India via Dubai. Ajunsă în Dubai, am aflat că zborul care urma să mă aducă la Bucureşti se anulase, probabil din lipsă de pasageri. Am primit vestea cu nedisimulată bucurie, dat fiind că la dus nu apucasem să văd mare lucru din Dubai iar cursa anulată mă ţinea alte două-trei zile departe de birou şi un Bucureşti pe care nu îl mai iubesc de o bună bucată de vreme. Am ales cu ajutorul soţului un hotel care să ne găzduiască pe durata următoarelor zile toride şi, după niscaiva greutăţi temporare izvorâte din faptul că prelungirea neplanificată a vacanţei ne lăsase fără viză de Dubai, ne-am dedicat entuziaşti explorării oraşului. Deşi n-am crezut vreodată că voi spune una ca asta, Dubaiul ne-a surprins cât se poate de plăcut. Și cum ar fi putut să fie altfel, când are atâtea de oferit? Ape azurii, clădiri cu dimensiuni impresionante, o pârtie de ski amenajată în plin deşert, dune bashing, plimbări la ceas de seară pe spinări arcuite de cămile urmate de cine tradiţionale copioase după lăsarea întunericului, fântâni şi cascade răsărite parcă din nisip prin cine ştie ce truc magic, sfidând condiţiile naturale extrem de vitrege, acvarii gigantice pline de soiuri de peşti pe care nu-ţi ajunge o zi să le enumeri...toate astea fac parte din farmecul de necontestat al Dubaiului. Ce nu ştiam eu pe când admiram şi experimentam toate astea e că mi se pregătea o surpriză de proporţii, pe lângă care orice altă amintire din Dubai avea să pălească multă vreme de atunci încolo: un minisejur de vis la hotelul Atlantis The Palm Jumeirah, de care recunosc că nici măcar nu auzisem până să pun piciorul în Dubai.