13.10.13

Cel mai cumsecade dintre azeri


Suspinam în taină după Azerbaidjan încă din mai, când Eurovisionul ne înflăcărase tuturor imaginaţia cu o serie de imagini surprinzător de reuşite din capitala Baku. Cine s-ar fi gândit că ocazia de a-l vizita avea să se ivească peste doar câteva luni, la final de august, cu vreo săptămână înainte de Ramadan? Încrezători în oportunitate şi prea puţin obişnuiţi cu planurile făcute cu cine ştie cât amar de timp înainte, având la dispoziţie vreo zece zile în care să ne obţinem viza, am mai şi tărăgănat vreo câteva descinderea la ambasada Azerbaidjanului din Qatar, mai ales că documentele indicate pe site-ul acesteia nu păreau să ascundă vreo capcană de nedovedit. Când într-un final, după niscaiva eforturi serioase de a localiza adresa ambasadei (știut fiind faptul că în Qatar informațiile circulă cu dificultate iar paginile web nu sunt actualizate cu lunile, uneori chiar anii), ne-am văzut în fața clădirii nisipii peste care steagul Azerbaidjanului, în absența unei pale oricât de firave de vânt, încremenise pe fundalul cerului senin, am crezut că trecuserăm peste partea cea mai dificilă a procesului obținerii vizei.



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe