Se afișează postările cu eticheta Italia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Italia. Afișați toate postările

1.3.15

Top 12 țări cu cele mai frumoase plaje

San Sebastian
O lege nescrisă spune că ai cu atât mai multe șanse să pășești pe cele mai exclusiviste plaje ale pământului cu cât interesul tău față de plaje este mai scăzut spre aproape inexistent. Ca o admiratoare ferventă a acțiunii legilor nescrise asupra lumii în general și asupra propriei mele persoane în particular, i-am făcut voia astei legi și am continuat să disprețuiesc cu obstinație plajele și insulele planetei, deși trebuie să admit că multe dintre ele au fost la un pas de a-mi zădărnici demersul. Astăzi, după un număr considerabil de ani și plaje care mi s-au succedat prin fața ochilor, mă recunosc înfrântă și te poftesc să descoperi, de îți surâde ideea, care sunt țările ale căror plaje mi-au venit de hac.



31.12.14

2014 - De la un capăt al lumii la celălalt și înapoi "acasă" (II)


Lăsând la o parte cifrele cărora nu le revine, din punctul meu de vedere, decât un rol pur statistic care să mă ajute să-mi amintesc una-alta peste ani, trebuie să recunosc că 2014 a fost un an cât se poate de darnic, prilejuindu-mi o serie deloc neînsemnată de experiențe și întâlniri. În ianuarie am simțit pe limbă și în nări aroma celei mai scumpe cafele din lume, și nu oriunde, ci la celălalt capăt al lumii, în Taiwan, unde m-am plimbat de una singură o săptămână întreagă, spre uimirea majorității taiwanezilor cu care am interacționat. Februarie mă găsea în fine la unul dintre cele mai vânate festivaluri de pe Coasta de Azur, Fete du Citron; de bună seamă că tema din 2014 (20.000 de leghe sub mări) fusese gândită special pentru mine, altminteri nu-mi explic o atare nimereală după ani și ani în care n-am reușit să ajung. În martie dădeam nasul cu primăvara în București și apoi în Londra cea veșnic însorită, pentru ca aprilie să mă prindă, cu a sa revărsare de flori, spectacole de flamenco și procesiuni religioase de Paște în... Andaluzia. În mai am făcut cunoștință cu o altfel de Africa în țara de baștină a Cesariei Evora, apoi, abia întorși, am pornit-o cu mașina prin Europa într-o aventură de călătorie pe care m-aș mira să o uităm prea curând. Iunie a fost și vesel, și înlăcrimat, căci ne va rămâne de-a pururi în memorie drept luna în care am spus adio Portugaliei, nu înainte de a da o ultimă fugă în Madeira și Porto Santo, ocazie cu care ne-am cazat în cel mai dătător de fiori pe șira spinării loc din lume (vin ele și detaliile, parol!). În iulie ne împachetam frumos viețile în aceleași valize vechi și ne întorceam în... viitor, unde băgam spaima în cămilele emirateze și de pretutindeni, deși nu făcusem nimic mai mult decât să le invităm la noi la masă...bine, fie, pe masă, mai degrabă, dar cine și de ce mă rog și-ar mai bate capul cu o biată prepoziție în ziua de azi?! It's high time we had a high tea, ne-am spus în august și ne-am cocoțat tocmai la etajul douăzeci și șapte al faimosului Burj Al Arab. În septembrie am încălecat pe o aripă de muson și ne-am dus să vedem Omanul așa cum nu-l vede oricine. Octombrie a fost luna recordurilor, dar și a premierelor: primele zboruri cu cel mai mare avion comercial din lume, călătorii pe 4 continente, primele încercări de schi nautic, înot cu delfinii - prima dată în mediul lor natural - întâlniri față în față cu dugongi, oposumi și ornitorinci, și cele mai lungi zboruri de când călătoresc. În noiembrie am numărat încântați nu doar puzderia de decorațiuni de Crăciun malteze, ci și gradele din termometru, care ne-au înlesnit în mod neașteptat o baie și snorkelling în Laguna Albastră. Decembrie ne-a găsit în Sri Lanka, nu de alta, dar ținea morțiș să mă pună la curent cu câți ani am mai împlinit.

Iată așadar cum mi-am petrecut a doua jumătate a lui 2014...



29.12.14

2014 - De la un capăt al lumii la celălalt și înapoi "acasă" (I)


Stai să vezi că până la urmă 2014 nici n-a fost un an atât de rău, măcar în ceea ce privește călătoriile. În fond și la urma urmei nu doar că am ajuns în 22 de țări anul acesta, dintre care 10 noi, dar am și pășit în fine pe al cincilea continent (Australia), am zburat într-o lună cât alții într-o viață (46.549 km, adică puțin mai mult decât înconjurul pământului pe la Ecuator), ba mai mult, mi-am luat a treia oară bocceluțele și m-am mutat înapoi "acasă" în Golf, adică - de astă dată - în Dubai. Mai mult decât atât, 2014 a fost cu siguranță anul insulelor și plajelor, de vreme ce s-a nimerit să ajungem în nu mai puțin de 12 insule, chiar 13 dacă ar fi să punem la socoteală și Australia. Acum că veni vorba realizez că a fost și anul cu cele mai însorite destinații, anul în care n-am prea ajuns la frig și zăpadă. Deși - cel puțin în cea de-a doua jumătate a lui 2014 - aș pune asta mai degrabă pe seama faptului că nu am apucat încă să îmi aduc hainele groase din România... Anul în care m-am învârtit între 4 continente, m-am împărțit între 2 țări, ambele din categoria (din ce în ce mai largă) "acasă" (Portugalia și E.A.U.), am urcat în 3 dintre cele mai înalte clădiri din lume, am văzut peste 75 de filme (majoritatea pe avion), am înnoptat în cel puțin 25 de hoteluri și am experimentat cele mai lungi zboruri de până acum (Paris-Taiwan și Dubai-Sydney - între 13 și 15 ore per tronson). Iar aventura anului trecut (4.615 km cu mașina de la București la Lisabona) nu putea fi întrecută în peisaje și emoții decât de călătoria inversă, cu mașina și vaporul, întreprinsă pe un alt traseu spectaculos în același an 2014, aflat acum pe ultima sută de metri.

Pe unde m-am plimbat în prima jumătate a lui 2014? Să recapitulăm.



7.6.14

De la Lisabona la București cu mașina: 4300 km și 3 nopți pe vapor plus soare, plaje și insule pe săturate (II)

Priveliștea de pe Monte Titano
Toate bune şi frumoase până aici, ne-am zis, măcar de-ar ține vremea cu noi și în continuare. Și a ținut. Două săptămâni întregi cu soare și vreme caldă - în condițiile în care frigul și ploile făceau prăpăd prin restul Europei - nu-s de ici, de colo, iar un nor gigantic care s-a încăpățânat să ne țină tovărășie pe vapor din Ancona și până aproape de Igoumenitsa și un pui de furtună care ne-a aținut calea în Bulgaria, revărsând trei stropi mărunți și deloc amenințători asupră-ne, nici măcar nu merită a fi pomeniți. Partea a doua a călătoriei nu s-a lăsat cu nimic mai prejos decât prima, iar frecventele popasuri s-au întrecut în momente memorabile pe care să le tot ții minte peste ani...



27.5.14

De la Lisabona la București cu mașina: 4300 km și 3 nopți pe vapor plus soare, plaje și insule pe săturate (I)

La revedere, Ancona!
Și-am făcut-o și pe asta. Am refăcut în sens invers călătoria din iunie 2013. Numai că de astă dată ne-am dorit să vedem altceva, așa încât am inclus și vreo câteva nopți pe vapor și oareșce ocoluri absolut necesare pentru a revedea prieteni și rude. Și ce inspirați am fost, dacă am fi parcurs exact același drum ca vara trecută, cu siguranță teribilele inundații din Europa ne-ar fi dat serios de furcă și cine știe pe unde și cât timp am fi rămas împotmoliți! Probleme n-au fost nici de astă dată, din fericire, mai puțin o încăierare (vorba vine) cu "dragii" de italieni de la Grimaldi Lines, cărora le-am plătit una, am primit alta în schimb și probabil ar trebui să le mulțumim că nu ne-au luat și la bătaie pentru că am îndrăznit să contestăm, în felul nostru, onoarea de a ne afla la bordul jerpelitului lor vas cu servicii mult sub prețurile din cale afară de piperate. Nu-i nimic, are balta pește, iar noi nu suntem oamenii care să greșim de două ori. Feriți-vă deci de ei ca de Necuratul, să nu ziceți că nu mi-am făcut datoria să vă avertizez.


18.6.13

De la București la Lisabona cu mașina: 4615 kilometri de peisaje pitorești din Europa


Dacă ești un obișnuit al aeroporturilor, 4615 kilometri cu mașina nu-s chiar de ici, de colo. Mai ales când ai la dispoziție o perioadă limitată de timp iar ispitele de pe traseu sunt atât de multe încât riști să depășești cu mult planul inițial, și așa făcut, desfăcut și refăcut de câteva zeci de ori.

Totul e bine când se sfârșește cu bine și deși cele 11 țări pe care le inclusesem în mult așteptatul tur european s-au transformat peste noapte, pe motiv de ploi și inundații serioase, în "doar" 9, acesta s-a dovedit a fi fost singurul neajuns al călătoriei, și nici măcar el unul demn de luat în seamă de vreme ce și așa zilele au fost neîncăpătoare pentru toate câte ni le propusesem și s-au mai ivit pe parcurs. N-am avut parte de incidente, cazările pe care ni le-am rezervat singuri în pripă pe internet au fost mai mult decât mulțumitoare, nu ne-a oprit deloc poliția, nu ne-a ridicat nimeni mașina (nici n-ar fi avut de ce, am avut grijă să parcăm regulamentar în absolut toate locurile), n-am avut parte de fenomene meteo neplăcute (trei stropi de ploaie la Belgrad nici măcar nu se pun la socoteală, firește), drumul pe autostrăzi a fost o plăcere în ciuda taxelor destul de ridicate pe porțiunile mai lungi, ce să mai, în afară de hârtoapele din România (codașii Europei am rămas, zău așa!) și o mică păcăleală turistică la spanioli n-am prea avut motive să scrâșnim din dinți a frustrare ori necaz.



15.11.12

Top 10 destinații - update

Îți mai amintești cum arăta topul meu de anul trecut? Uită-l. După magnificul an 2012, care mi-a adus o droaie de călătorii care mai de care mai exotice și mai înțesate de surprize plăcute, s-au produs oareșce răsturnări de situație, dintre care unele - recunosc - mă surprind chiar și pe mine. În același timp e totuși reconfortant să realizezi că unele lucruri nu se vor schimba (probabil) niciodată...

10. Tanzania

Sau genul de experiență pe care nu o vei uita până la sfârșitul zilelor, oricât de matusalemică ar fi vârsta pe care vei avea norocul să o atingi.

Atracții: Nenumărate. De la Big Five și maasai până la plaje cu nisip alb și cocotieri, străjuite de faleze de mărgean roșiatic.
Oameni: Foarte de treabă și zâmbitori.
Mâncare: Adevărată, sănătoasă și variată. Deopotrivă pentru amatorii de pizza și devoratorii de homari. Incredibil, dat fiind că vorbim de Africa, nu?
M-aș muta: Nu. Prea multe riscuri. Pe care te sfătuiesc să le tratezi cu seriozitatea cuvenită, chiar dacă - citind lunga listă de boli necruțătoare dintre care o bună parte nu au vaccin și nici leac - s-ar putea să te mai gândești dacă pleci în Africa.




4.11.12

Stai la Hotel Fontana, Roma... dai un bănuț, revii garantat!


Una dintre cele mai faimoase superstiții ale călătorilor din lumea întreagă este aceea legată de Fontana di Trevi din Roma. Se spune că, odată ajuns aici, nu trebuie decât să arunci un bănuț în apele limpezi ale fântânii și te vei întoarce negreșit. Sigur, ar putea să funcționeze și asta, însă îmi pare cam mică implicarea proprie în toată povestea și cam mare așteptarea. Ca să nu mai vorbim că, la cât sunt de aglomerate treptele fântânii la orice oră din zi și din noapte, s-ar putea să stai cam mult la coadă până ce reușești să azvârli bănuțul cu pricina și astfel să-ți cam piară cheful de a repeta experiența. Drept pentru care îndrăznesc să îți propun varianta proprie asupra modului celui mai sigur de a-ți asigura reîntoarcerea: stai măcar o noapte la Hotel Fontana, și nu oriunde, ci într-una dintre camerele cu vedere directă la fântână. Nu doar că vei avea prilejul rarisim de a admira și fotografia fântâna fără țipenie de om care să-ți intre în raza privirii, dar o vei vedea și dintr-o altă perspectivă, mult mai largă, ba chiar cu puțin exercițiu ți-ai putea dubla șansele de a reveni la Roma aruncând bănuțul norocos direct de la fereastra proprie!



14.2.12

Veneția în costum de Carnaval


Veneția, 11 februarie 2012. Prima zi de carnaval. Prognozele meteo care anunță vânt nebun și ninsori viscolite s-au înșelat de bună seamă cu câteva ceasuri, oferindu-ți suficient răgaz pentru a lua, din nou, Veneția la picior. Veneția acestor zile își dezvăluie o cu totul altă față, una poznașă, ludică, îmbujorată deopotrivă de răbufnirile gerului aprig și de vinul fiert care aburește îmbietor la fiecare colț de stradă. 



4.11.11

Bird's Eye View over ...Veneția

Când vine vorba de Veneția, multe sunt de spus și puține dintre acestea pot reda cu adevărat măcar un crâmpei din frumusețea micuțului oraș cuibărit între ape. Fie că stați doar două zile sau o întreagă săptămână binecuvântată, la un moment dat veți simți cu siguranță nevoia să priviți orașul de undeva de sus. Puteți face asta din Palatul Dogilor, de pe terasa Basilicăi San Marco și mai ales din Campanile di San Marco, turnul impozant din cărămidă roșie care domină Piazza di San Marco de la înălțimea celor aproape 100 m ai săi. Dacă mă întrebați pe mine însă, nimic nu se compară cu prima privire fugară aruncată Veneției din avion, pe ultima sută de metri a pregătirilor de aterizare. Să fi fost influențată, oare, și de frumosul curcubeu care ni s-a așternut la picioare ca o punte de lumină între noi și mult râvnita Veneție? Se prea poate...




6.7.11

Bird's Eye View over ...Firenze

De unde altundeva ai putea avea o priveliște de milioane asupra Florenței dacă nu din Campanile di Giotto, turnul de sine stătător care face parte din complexul de clădiri ce alcătuiesc Catedrala din Florența? Turnul este localizat în Piazza del Duomo și are o înălțime de aproape 85 m. Odată ajuns în vârf, imaginea care ți se dezvăluie privirii face să merite cu vârf și îndesat urcușul relativ anevoios al celor 414 trepte înguste...




15.6.11

Top 10 destinaţii - Printre rânduri

Zilele trecute Cătălin şi Renu au lansat un concurs. Toate bune şi frumoase până aici. Păi hai să particip şi eu, mi-am zis, că doar am de unde alege! Iar premiile - mai ales unele dintre ele - îmi cam făceau cu ochiul. Ei bine, trebuie să recunosc că aparent atât de uşoara sarcină a concursului mie una mi-a dat serioase bătăi de cap. M-am gândit, m-am răzgândit, m-am hotărât, am dat să scriu, iar m-am sucit...şi tot aşa. Am ales în fine zece destinații, am tăiat vreo trei şi le-am înlocuit cu altele, am pus pe hârtie şi vreo două rezerve despre care am avut eu impresia că le cam nedreptăţisem...şi voila, aveam în fine un top. L-am trecut pe curat şi am îndesat bileţelul în geantă, hotărâtă să nu mai schimb nimic, în ruptul capului. Și n-am mai schimbat nimic. Adică mă rog, n-am mai adăugat nicio destinaţie şi nici n-am tăiat vreuna de pe listă (cu excepţia rezervelor). Doar le-am...schimbat niţel poziţiile între ele. Adineauri :-). Nu pricep şi pace cum de zece poziţii sunt atât de puţine încât oraşe foarte dragi mie precum Praga, Verona, Nürnberg, Florenţa, Toulouse, Edinburgh, München, Tallinn, Stockholm, Helsinki, Salzburg, Lyon şi muuulte altele au rămas pe dinafară. Vă mărturisesc că una dintre propriile-mi reguli spunea cât se poate de clar că nu am voie să includ în top două oraşe din aceeaşi ţară. Vi se pare simplu? Pai atunci alegeţi voi între Roma și Veneția, să vă văd. Nu mai zic nimic despre criteriile pe care am încercat să le aplic pentru că... vreo duzină dintre ele au sfârşit prin a ieşi cu coada-ntre picioare pe uşa din dos, dând întâietate unor argumente cât se poate de subiective. Ce mai tura-vura, uite topul (nu e topul), îl scriu acum repede că nu se ştie ce mi se mai năzare până mâine... 



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe