Alo, mami, când te-a sunat ultima dată cineva din Laponia?

 - Alo, mami, când te-a sunat ultima dată cineva din Laponia? Cu aste vorbe dădeam nas în nas cu Laponia acum mai bine de patru ani de zile, în călătoria care avea să mă marcheze pentru totdeauna și să ridice serios ștacheta pentru toate cele ce i-au urmat. Era iarnă - iarnă adevărată cum numai în Laponia știe să fie - și ne așteptau zece zile pe care intuiam că aveam să mi le amintesc câte zile mi-o fi dat să trăiesc. Zâmbesc pe când scriu aceste rânduri, zâmbeam și atunci, zâmbet mai larg ca al meu nici Moșul nu cred să fi avut când și-a luat în primire renii și nobila misiune...

Top 10 destinaţii - Printre rânduri

Zilele trecute Cătălin şi Renu au lansat un concurs. Toate bune şi frumoase până aici. Păi hai să particip şi eu, mi-am zis, că doar am de unde alege! Iar premiile - mai ales unele dintre ele - îmi cam făceau cu ochiul. Ei bine, trebuie să recunosc că aparent atât de uşoara sarcină a concursului mie una mi-a dat serioase bătăi de cap. M-am gândit, m-am răzgândit, m-am hotărât, am dat să scriu, iar m-am sucit...şi tot aşa. Am ales în fine zece destinații, am tăiat vreo trei şi le-am înlocuit cu altele, am pus pe hârtie şi vreo două rezerve despre care am avut eu impresia că le cam nedreptăţisem...şi voila, aveam în fine un top. L-am trecut pe curat şi am îndesat bileţelul în geantă, hotărâtă să nu mai schimb nimic, în ruptul capului. Și n-am mai schimbat nimic. Adică mă rog, n-am mai adăugat nicio destinaţie şi nici n-am tăiat vreuna de pe listă (cu excepţia rezervelor). Doar le-am...schimbat niţel poziţiile între ele. Adineauri :-). Nu pricep şi pace cum de zece poziţii sunt atât de puţine încât oraşe foarte dragi mie precum Praga, Verona, Nürnberg, Florenţa, Toulouse, Edinburgh, München, Tallinn, Stockholm, Helsinki, Salzburg, Lyon şi muuulte altele au rămas pe dinafară. Vă mărturisesc că una dintre propriile-mi reguli spunea cât se poate de clar că nu am voie să includ în top două oraşe din aceeaşi ţară. Vi se pare simplu? Pai atunci alegeţi voi între Roma și Veneția, să vă văd. Nu mai zic nimic despre criteriile pe care am încercat să le aplic pentru că... vreo duzină dintre ele au sfârşit prin a ieşi cu coada-ntre picioare pe uşa din dos, dând întâietate unor argumente cât se poate de subiective. Ce mai tura-vura, uite topul (nu e topul), îl scriu acum repede că nu se ştie ce mi se mai năzare până mâine... 

5 văzute, 5 visate, toate 10 neumblate

Chiar dacă fac parte din echipă și nu reprezint un real pericol pentru concurenţii de pe Lumea Mare, nu pot să nu contribui și eu cu lista mea de 5 destinații văzute, alte 5 la care deocamdată doar visez, în total 10 destinații mai puțin umblate și cunoscute de pasionații de călătorii. Și după ce am stat și chibzuit un pic, iată cum se prezintă cele două liste:

Aici am fost...

1. Eltville, Germania

Dacă vă întrebați ce-i așa special la locul ăsta, vă spun doar atât: pe aici a pășit si Sean Connery atunci când a filmat, în interiorul Kloster (mănăstirii) Eberbach, scene din "Numele trandafirului". Mănăstirea și grădinile au acea frumusețe pură căreia numai bunul gust combinat cu o grijă constantă și o mare atenție la detalii îi pot da naștere. Iar în spatele mănăstirii e o fermă de...lame :-)

Eat, pray, love în Laponia :-)

În Laponia am mâncat...Rudolph. 

Şi apoi m-am rugat să nu afle despre asta nici renii înhămaţi la sania noastră şi nici Moşul pe care l-am vizitat chiar în sătucul lui :-D. 

După care m-am îndrăgostit de aurora boreală, care a apărut şi a dispărut ca o nălucă, suficient însă cât să mă facă să îmi promit că o voi vâna toata viaţa...

(sursa)

Laponia II

Am zburat cam doua ore si jumatate pana la Helsinki, unde am si ramas trei zile, si inca o ora si jumatate pana pe aeroportul din Inari. Primul lucru pe care l-am vazut pe pista a fost un ren, apoi un bloc de gheata frumos sculptat pe care scria "Welcome to Inari". In autobuzul care ne ducea spre Saariselka ne-a intampinat un sofer cu alura de..Mos Craciun, pe tot parcursul vacantei ne-au iesit in cale, de cele mai multe ori deghizati ca vanzatori, alti si alti Mos Craciuni, care mai de care mai blajini. Nici nu mai conteaza daca erau alesi special ca sa semene cu Mosul, sau daca Mosul a fost creat dupa chipul si asemanarea lor, era ceva atat de linistitor in faptura lor incat orice alte intrebari erau inutile. In autobuz m-am trezit plangand, tot nu imi venea sa cred ca am ajuns aici. De-o parte si de alta a drumului numai brazi si zapada, zapada si iar brazi, totul invaluit intr-un vesnic crepuscul. Si mai ales o liniste incredibila. In autobuz nu se mai auzea aproape niciun glas, probabil toti sorbeau din ochi peisajul ca si noi.

In fine ne-am dezmeticit, caci ajunseseram la hotel. Aici, totul perfect. In fata hotelului figurine de gheata reprezentand un soi de gainuse polare, in camera cald, pe fereastra acelasi peisaj de poveste. Menirea saunei am inteles-o cu adevarat abia a doua zi, dupa prima plimbare lunga prin frig. Cu frigul ne-am obisnuit repede, e mult mai usor de suportat acolo unde aerul este uscat, in plus ne pregatiseram. Sau cel putin asa credeam :-) Ni s-a explicat, din fericire chiar din prima zi, ca secretul consta in suprapunerea a cat mai multor straturi, mai degraba decat in asa-zisa imbracaminte groasa. Oricum se gaseau peste tot combinezoane de inchiriat ori cumparat, iar pentru safari iti puneau la dispozitie tot echipamentul necesar, pe care noi de regula il imbracam peste hainele noastre "groase", astfel incat in final abia ne mai puteam misca :-)

In urmatoarele noua zile am vazut pe indelete cam tot ce se putea vedea in imprejurimi. Ne-am plimbat o zi intreaga cu snowmobilul prin pustietate, cu o pauza de vreo doua ore in care am incercat cu disperare sa prindem un somon local, cat de mic, la copca, fara succes insa, drept pentru care ne-am consolat in fata unui foc de tabara cu supa de somon pregatita de ghid si ceai fierbinte, am vizitat o ferma de husky, am invatat despre "gold panning" si cautatori de aur la Tankavaara Gold Village, ne-am plimbat cu sanii trase de husky si reni, am schiat la -22 de grade pe intuneric, am pasit peste Cercul Polar, ne-am pozat cu Mos Craciun (sunt doi, unul in Santa Village si unul in mai noul Santa Park, dar stiu sigur ca unul e impostor :-)) si am vanat "vulpea polara" cot la cot cu japonezii, cu atat mai mult cu cat am aflat de la ei ca a sta sub aurora boreala aduce noroc in viata, casnicie si ...copii :-) Ca o "sentimental fool" ce ma aflu, prefer varianta lor explicatiei stiintifice despre radiatii, vant solar si camp magnetic :-)

Sa va mai zic ca m-am plans Mosului cu 3 zile inainte de plecare ca singurul lucru pe care mi-am dorit mult sa il vad si nu am reusit a fost aurora? Si ca in urmatoarea noapte am vazut-o? Vreau sa cred in magia acelor zile, si vreau sa cred ca aurora a fost cadoul meu de la Mos Craciun...iar data viitoare stiu exact ce am sa ii cer.....

Citește și Laponia I.

Laponia I

Am vazut ceva locuri pana acum, insa nici unul dintre ele nu a lasat atatea urme si emotii in mintea si sufletul meu cum s-a intamplat cu Laponia...nu mi-as fi imaginat in veci ca voi ajunge tocmai in Laponia (spun "tocmai" nu pentru ca nu ar exista locuri mult mai indepartate, ci pentru ca Laponia din cartile copilariei mele era un taram de poveste, undeva la capatul lumii, de neatins) si sunt cu atat mai fericita cu cat am ajuns in Laponia...pur intamplator. Initial trebuia sa plecam in Iordania, cineva drag se gandise sa gaseasca un loc special si nu foarte scump unde sa implinesc si eu 29 de ani...rezervarile erau facute, vacanta platita, viza o obtinusem fara probleme...insa nu am mai mers. Avusesera loc ceva rapiri prin Egipt, printre rapiti era si o romanca plecata acolo cu un grup de nemti. Excursia noastra era organizata de o agentie nemteasca, cred ca am fi fost singurii romani din grup. Ne-am speriat, desi multa lume ne-a spus ca nu avem motiv, am intrat pe niscaiva site-uri ale ambasadelor din diverse tari unde erau insirate atacurile teroriste care avusesera loc in ultima perioada in Iordania si...am renuntat, ce-i drept cu parere de rau, sa mai mergem. Nemtii au fost de treaba, ne-au returnat banii fara comentarii, ne-au retinut doar o suma minima pentru eforturile lor. Ma intreb cat de repede ne-am fi capatat banii inapoi de la o agentie romaneasca..dar asta e deja alta discutie.

Ramasi fara vacanta, ne tot gandeam unde sa mergem, mai ales ca in decembrie e aglomerat peste tot, iar noi nu stim cum sa mai fugim de aglomeratie. Intr-o zi, A. rasfoia niste reviste nemtesti de calatorii, doar-doar o gasi solutia salvatoare, locul ACELA care sa merite onoarea de a-i gazdui nevastuica in primele zile ale ultimei varste dinainte de "schimbarea prefixului". La un moment dat ma cheama sa imi arate un articol despre un satuc de igluuri din Kakslauttanen, Laponia. "Da, sigur, foarte frumos", zic, ridicand spranceana a nedumerire. "Si totusi, noi unde mergem in concediu in decembrie?" "Pai...hai in Laponia", zice A. Nu are rost sa mai povestesc de cate ori i-am zis ca nu ne permitem, ca e prea din scurt, ca face special ca sa ma necajeasca etc etc. Cert este ca solutii se gasesc pentru toate, e drept ca nu am stat la igluuri (era 400 de eur pe noapte, nu de alta), dar hei, la naiba cu igluurile, as fi fost in stare sa dorm si in zapada si sa mananc licheni ca sa vad o bucatica din Laponia! :-))

Ca o paranteza, asta cu zapada ar fi fost cum ar fi fost (desi recunosc ca am fost un pic cabotina :-), sunt cam comoda ca sa dorm in zapada, mai ales in Laponia), dar in ceea ce priveste lichenii, aveam sa aflu ca as fi murit de foame...nu prea mai cresc licheni in Laponia, ma tem pentru bietii reni....

Citește și Laponia II.