2019 - And what a (record-breaking) year it has been! (I)

Surprise of the year: amazing Tajikistan 

There are good years and not-so-good years. There are years to remember and years you wish you could forget. There are long years, seemingly never-ending years and years that pass in the blink of an eye. An then there are great years... surprising, mind-blowing, record-breaking years like 2019. Please bear with my overuse of hyperbolic adjectives, how else do you think could one describe a year that has been richer in travel and experiences than (almost) all those before? 

But hey, you don't need to take my word for it, with all this social media craziness people really tend to exaggerate these days, don't they? So let's... um... see the figures. Which by the way I'm only listing here year after year lest I should forget them - and I have to admit even this would be quite a difficult task if I didn't have a number of notebooks to help me keep record of my past travels.

11 țări în 4 luni și 0 prezență pe blog

Poate sunteți curioși cu ce m-am mai ocupat în ultima vreme. Titlul articolașului de față răspunde, în mare parte, astei întrebări. Sigur, dat fiind că abia-abia s-a încheiat sezonul turistic în Dubai (și nici măcar asta nu mai e o certitudine pe aste meleaguri, bag seamă că Emiratele sunt tot mai căutate de călători), mai întâi și înainte de toate m-am ocupat cu munca, însă nu mă pot plânge nici în materie de călătorii, încep să mă pricep din ce în ce mai bine la a jongla cu vacanțele mele și ale altora astfel încât toată lumea să fie mulțumită, chit că asta înseamnă nu de puține ori că plonjez direct pe tur după câte o noapte dormită pe avion sau că trebuie să fac o mie și una de combinații ca să ajung la timp la tururile planificate deși se mai întâmplă ca un aeroport, o schimbare de ultim moment sau chiar lumea întreagă să mi se pună de-a curmezișul uneori (și zău că aș putea scrie o carte numai despre peripețiile legate de întoarcerea la timp în Dubai în varii situațiuni care mai de care mai palpitante!).

Și totuși, 11 țări în 4 luni, dintre care 4 țări noi și niscaiva obiective de mult vizate atinse în fine, nu e de ici, de colea, nici măcar pentru noi, deși știu deja că v-am obișnuit cu desele (și în mare parte spontanele) noastre plecări. Așa încât blogul a rămas în plan secund, deși am încercat cât de cât să fiu prezentă măcar pe contul de Instagram (nu mereu în timp real, intenționat, desigur). Nu știu cât și dacă voi avea timp să recuperez în perioada următoare (nici să descarc pozele din telefoane, camere foto & Co. nu mai apuc de o bună bucată de vreme), mai ales că lunile de vară emirateze le rezerv, de regulă, (ați ghicit!) călătoriilor :))), în fond și la urma urmei scriu aici de 8-9 ani de zile și nu doar că pauza a fost binemeritată dar în ultimul timp vă spun sincer că am tendința de a ține pentru mine minunățiile pe care le descopăr călătorind decât de a le împărtăși lumii ca să își poată bate joc de ele - după cum se întâmplă tot mai des mai peste tot grație păcătoasei molime cunoscute publicului larg drept social media. Dacă mă urmăriți constant (mai ales pe Instagram), veți fi constatat însă că mai scap din când în când câte o informație, o recomandare de hotel, local ori atracție (ba chiar și câte un cod de reducere uneori), însă asta e, recunosc că mă lupt cu mine de fiecare dată și doar cu greu mă înduplec să o fac într-un final. "Printre rânduri" am promis, "printre rânduri" scriu, mă puteți condamna? :)

Shanghai în 11 fotografii panoramice

Din multe motive - pe care n-am de gând să mă apuc să le enumăr aici, aceleași, dacă vreți, care nu-mi dau ghes să ma întorc în India, Thailanda ori Turcia - am exilat în repetate rânduri China continentală la coada listei mele cu destinații ce-și așteaptă rândul la vizitat. Dar uite că decembrie a adus cu sine oportunitatea unei scurte descinderi în Shanghai, și uite că în ciuda tuturor opreliștilor - majoritatea legate de faptul că am fost mai mereu pe picior de plecare, și nu doar în luna cu pricina - am reușit să primesc în timp util și viza, ba chiar am avut și norocul chior ca jupânul soț să se afle și el prin preajmă pentru a putea da cu subsemnatul pentru mine la ambasada - căci da, prin părțile astea soțiile au nevoie nu de puține ori de un așa-numit NOL (no objection letter) pentru a putea întreprinde diverse activități lucrative sau, în cazul meu, călătorii. 

2016 - Anul meu asiatic (și un Revelion la înălțime) (II)

Coperta fotografiei care atestă că ne-a prins Anul Nou în zbor :)

De-ar fi totuși să rezum anul 2016 în cifre, rezultatul m-ar lua, poate, chiar și pe mine prin surprindere: 21 de țări (dintre care 5 noi), peste 50 de orașe, vreo 35 de hoteluri și nu mai puțin de 70 de zboruri. Un an în care am ajuns pe 5 continente (nu rareori pe 3-4 continente în aceeași lună), cel mai adesea totuși în Asia (două "vacanțe mari" în Japonia într-un singur an nu-s chiar puțin lucru, aș zice), căci vedetele anului au fost, pe rând, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Maldive, Indonezia, Taiwan și China. A treia oară când sfârșitul de an mă prinde în Dubai (vorba vine, că mai mult am fost pe coclauri, ups!), anul în care am reușit să îi duc pe ai mei la snorkeling (cu rechinii, vai mie!) în Maldive și, nu în ultimul rând, anul care s-a încheiat, printr-o răsturnare de situație spectaculoasă, în cu totul alt loc decât planificasem, adică la bordul unuia dintre multele Airbus-uri A380 cărora le-am călcat pragul în 2016, unde am ciocnit o șampanie (adevărată, noi, de jucărie, ei) cu personajele cu care ne-am văzut, pare-mi-se, cel mai des în acest an - însoțitorii de bord Emirates!

Una peste alta constat tot mai des că un an are cu atât mai multe șanse să fie reușit cu cât este mai puțin planificat, așa încât îmi propun același lucru și pentru 2017. 

Dacă a fost un an memorabil, mă întrebați? Ia să vedem...

Bird's Eye View over... Hong Kong

Hong Kong văzut pe fereastra camerei noastre de hotel

S-a scurs ceva timp de când accesul rezidenților la casele lor de pe Victoria Peak se făcea exclusiv prin intermediul palanchinelor cărate în susul pantelor abrupte de rânduri-rânduri de nefericiți cu psihicul tare și brațele vânjoase. Astăzi, urcușul nu mai e un lux destinat cu precădere claselor favorizate, drumul nu durează mai mult de câteva minute, iar plimbarea cu micul funicular stacojiu, zis Peak Tram și inaugurat în anul 1888, e mai mult decât orice altceva o călătorie de plăcere, un prilej de a admira siluetele îndrăznețe ale zgârie-norilor Hong Kong-ului pe care gradul ridicat de înclinare a pantei combinat cu percepția distorsionată a detaliilor exterioare și faptul că vehiculul se află în mișcare îi face să pară aduși de spate într-un gest pe care vizitatorii mai imaginativi l-ar putea interpreta drept un soi de reverență ceremonioasă. 

Un oraș într-un carusel (26)

Hong Kong, decembrie 2012.