Dansând cu rechinii-balenă în Maldive

Una dintre experiențele pe care le vânam cu ardoare cu mult înainte ca Instagramul să impună scânceilor (aka millennials) ori reprezentanților așa-numitei generații Z de pretutindeni uniforme de purtat în călătorii ori să le dicteze conduite de urmat și destinații de bifat pe preaminunata planetă presupunea interacțiunea - în mediul lor natural - cu acei giganți placizi ai oceanului cunoscuți pasionaților drept rechini-balenă. În ciuda credinței populare, aceștia au fost văzuți nu de puține ori chiar și aici în Emirate, lucru pe care, până de curând, obișnuiam să-l menționez frecvent turiștilor mei în Dubai. Și nu-mi pare rău că am făcut-o, căci unul dintre aceștia m-a auzit spunând că îmi doresc să înot cu ei dar încă nu mă hotărâsem unde (Filipinele clar ieșeau din discuție!) așa încât mi-a sugerat entuziast Maldivele. Și deși îmi plac insulele iar de vizitat nici nu mai țin minte de câte ori le-am vizitat, nu mă număr totuși printre aceia care, orbiți de apele turcoaz și aparent idilicele împrejurimi ale acestora, închid ochii la orice altceva. Știind dară că Maldivele sunt departe de a fi paradisul ale cărui infinite virtuți unii le propovăduiesc cu candoare iar alții cu ticăloșie, în deplină cunoștință de cauză, recunosc că inițial am privit cu scepticism recomandarea. Mi-am promis însă că voi studia problema mai târziu, ceea ce am și făcut.

Demersul a avut rezultate mult mai bune decât mă așteptam, astfel că, îndată ce a sosit luna decembrie și odată cu ea confirmarea unor zile libere pe care - între noi fie vorba - nu prea contam, cu atât mai puțin chiar de ziua mea, am pus mâna de am rezervat biletele de avion și-am purces neîntârziat înspre o insulă mică, mică, mititică din partea sudică a atolului Ari!

Rendez-vous subacvatic în Zanzibar (video)

Întreabă-mă care este acea experiență fără de care o vacanță în Zanzibar ar fi de-a dreptul searbădă și am să-ți răspund fără să clipesc: delfinii. Ia aminte, nu vorbim despre o banală croazieră în căutarea delfinilor, timp în care mătăluță n-ai avea altceva de făcut decât să zaci confortabil pe puntea unei ambarcațiuni mai mari sau mai mici, dezmierdat/ă fiind de un pui de briză răcoritoare, așteptând din partea echipajului un semnal, atâta doar, pentru a ieși la înaintare cu camera foto. Nici pomeneală. Ca întotdeauna în călătorii și mai mereu în viață, dacă tânjești după experiențe unice ai a te lupta cu o sumedenie de factori, printre care, în astă situație, se numără marea cea mare și adâncă, valurile ațâțate de vânt și manevrele smucite ale barcagiului și, deloc de neglijat, viteza amețitoare cu care se mișcă - ai ghicit - delfinii!

Islanda - 2 zile la Laguna de gheață

Nu cred să mai existe, astăzi, cineva care să nu fi auzit încă de faimoasa lagună de gheață islandeză. Lucrurile stăteau puțin altfel când am ajuns eu aici în 2013, iar faptul că am ales să merg iarna, de ziua mea, a adăugat un plus de adrenalină aventurii. 

La fel ca în Insulele Feroe, Groenlanda, Patagonia și alte câteva astfel de locuri din lume, o călătorie în Islanda poate fi pe cât de frumoasă, pe atât de periculoasă, căci vremea este imprevizibilă, terenul  pe care te deplasezi - în mare parte necunoscut și nu puțini au fost cei ce și-au găsit sfârșitul aici chiar și vara, așa încât ar fi fost cât se poate de imprudent din partea noastră să nu ne dăm pe mâna unei agenții locale. Tot ei s-au ocupat și de cazare, aspect care ne-a preocupat la vremea respectivă atât de puțin încât abia la fața locului am aflat unde aveam să înnoptăm lângă Jokulsarlon: Gerdi Guesthouse, situată la poalele ghețarului Vatnajökull - cea mai întinsă calotă glaciară din Islanda și al doilea cel mai mare ghețar din Europa (al treilea chiar, zic unii, dacă punem la socoteală și un fârtat din Rusia) - și la doar 14 kilometri de obiectul fascinației noastre apriorice, laguna de gheață.

Afternoon tea la fiordul de gheață

A spune că nimic nu te pregătește pentru întâlnirea cu fiordul de gheață este în cel mai bun caz o greșeală, în cel mai rău un neadevăr. În fond și la urma urmei, nu mult după ce ai luat calea fiordului, o plăcuță înnegrită de încălțări și intemperii succesive îți semnalează că te afli în prezența unui obiectiv înscris în patrimoniul universal Unesco, iar poteca de lemn care șerpuiește printre mușchi, licheni și foste așezări inuite, acum aproape invizibile ochilor neavizați, pare să se sfârșească abrupt într-o înlănțuire de roci cafenii și spinări de munți încovoiate sub straturi masive de gheață peste care s-a așternut imuabil un sediment de nori plumburii.

Antarctica. Ce înseamnă să ai noroc

La "vânătoare" de foci (o vedeți?)

Întotdeauna am fost de părere că într-o călătorie ai cu adevărat nevoie de un singur lucru. Unul pe care toți banii din lume nu ți-l pot procura când îți este necesar, unul pe care mulți îl invocă doar când se găsesc la ananghie dar căruia prea puțini îi recunosc valoarea și meritele în mod uzual. Căci oricât ai crede tu, călătorule, că ești invulnerabil, oricât te-ai amăgi că ți-ai planificat călătoria până în cele mai mici detalii astfel că nimic și nimeni nu i-ar putea altera (cel puțin nu în mod semnificativ) cursul, oricât ți-ar plăcea să te autoiluzionezi că ai bagajul ticsit de instrumente și accesorii numai bune să îți salveze - la o adică - prețiosul posterior cosmopolit, te asigur că responsabil pentru bunul mers al oricărei călătorii este doar unul și numai el este cel care face, până la urmă, diferența dintre o călătorie reușită și un fiasco. Așa încât, de când mă știu, încerc să mă asigur că nu uit niciodată acasă ceea ce ar trebui să fie primul și cel mai important accesoriu al oricărui călător: norocul.

Al șaptelea continent în 9 minute și jumătate (video)

Până oi reuși eu să vă povestesc una-alta, voila filmulețul expediției noastre, cadou de bun rămas de la Quark Expeditions. 

Groenlanda - În loc de introducere

Poate vă întrebați cum e Groenlanda. Nu-mi imaginez că vă gândiți să o apucați într-acolo, n-am întâlnit multă lume care să fi fost, și mai puțină am întâlnit care să-și fi dorit să meargă. Sunt mulți ani de când visez la o călătorie în Groenlanda, atât de mulți încât nici nu mai nădăjduiam că se va întâmpla vreodată. Mă bucur că pot spune, astăzi, că nu a fost așa. Nu m-au împiedicat nici temerile celor dragi, nici reacțiile - cel mai adesea dezamăgitoare - ale celor din jur: Bine, bine, dar nu e frig? Cum, Groenlanda? De ce tocmai acolo? A, Groenlanda! Ciudați mai sunteți și voi, nu puteați alege o destinație mai normală? Nu, le răspundeam mereu și le-aș răspunde și mai abitir acum. Nu puteam alege o destinație mai normală. Din fericire.

Asa încât nu se cuvine să încep relatarea celor aproape 2 săptămâni groenlandeze cu altceva decât lista ce urmează. Lista este pentru vegetarieni, sensibili, ipocriți, ignoranți, curioși, aventurieri, visători sau toate la un loc. Cum este dară (în) Groenlanda? Păi în primul rând...

Groenlanda pe repede înainte

Sau primele noastre încercări de time lapse. Filmulețele le-am făcut din camera noastră de hotel cu vedere panoramică sublimă asupra faimosului Disko Bay, patrimoniu universal UNESCO și punct culminant al oricărei vizite în Groenlanda.

1. Peisaj cu nori și soarele de la miezul nopții. Observați mișcarea (altfel imperceptibilă) a aisbergurilor:

(Alte) 50 de idei (din experiența proprie) pentru un an de pomină (II)

Cascada Iguazu

Când simți că a trecut cam multișor de la ultima încordare a memoriei iar învălmășeala din interiorul prețiosului și, din păcate, unicului tău cap tinde să atingă cote alarmante, e momentul să dai frâu liber experiențelor și ideilor care îl țin ocupat peste măsură, sperând că acestea vor poposi undeva unde nu doar să poată fi considerate în siguranță, la adăpost de festele unei minți hiperactive, ci să și fie ușor accesibile oricui ar binevoi a le considera utile ori vrednice de a fi luate în considerare în contextul unei anumite călătorii. Cititorului acestor rânduri îi amintesc faptul că lista are caracter orientativ iar completările ei sunt supuse exclusiv limitelor propriei sale imaginații.

Patagonia (1) - Cu caiacele printre lei de mare

Nimeni niciodată nu mi-a spus că dacă îmbrățișezi un leu de mare patagonez ai șanse să ajungi să-i vezi semenii la ei acasă. Prin urmare nici că puteam fi bănuită de un atare interes atunci când am strâns la piept cu foc nu unul, ci vreo trei reprezentanți de seamă de-ai acestora la un acvariu oarecare din Portugalia. Un an și ceva mai târziu, iată-ne hăt departe peste ocean, în drum spre Patagonia, implorând asiduu toate zeitățile manifeste și ascunse să nu ne înșele mărețele așteptări îndelung adunate, migălos întreținute și niciodată abandonate atâta pustiu de vreme. La cum s-au petrecut lucrurile, se vede treaba că ceva-ceva om fi făcut noi bine pe lumea asta... sau mă rog, zeitățile cu pricina or fi fost atât de binedispuse și îngăduitoare încât nu s-au deranjat să pună bețe în roate unor bieți muritori (presupunere care aproape că mă încântă la fel de mult precum cea dintâi).

Afternoon tea la Burj Al Arab

La Burj Al Arab, orice ceai începe cu un telefon. O voce suavă îți răspunde, indicându-ți cele două opțiuni: orele 13 sau 13.30. Bine, bine, dar cum rămâne cu ceaiul de la ora 5? întrebi, mai mult retoric. În mod normal ar mai fi disponibile și orele 16 și 16.30, se scuză vocea, însă de pe-o zi pe alta slabe șanse să prindeți loc. Chiar nu se poate un pic mai târziu? Ne pare rău. Confirmi pentru 13.30 și te gândești înciudată că mai lesne ar fi, poate, să muți asfințitul cu câteva ore mai devreme decât să îndupleci un angajat de la Burj Al Arab. De eludat reguli nici nu se pune problema. Pentru rezervare e nevoie de card bancar, accesul în hotel se face în baza unui cod personalizat pe care vocea de la telefon te sfătuiește să-l păstrezi cu sfințenie, iar dress code-ul este smart casual. Adică fără blugi, haine de plajă ori, ferească Allah, costume de baie. Și să nu-ți treacă prin cap să nu apari sau să anulezi rezervarea. Decât dacă n-ai ce face cu banii, poate, sau în cazul de față cu o jumătate din ei.

Stai la... Kempinski Seychelles Resort și sari din pat direct pe plajă!

Cândva în viața asta s-ar putea să deschizi ochii pe una dintre insulele acelea mirifice rezervate în principiu bogaților planetei, nicidecum bieților muritori de rând printre care, ca și tine, mă număr. În ziua în care se va întâmpla minunea, m-aș bucura să știu că ai ales și tu un hotel care, dincolo de aspect, facilități și servicii, să constituie micul tău refugiu tihnit la care să te întorci cu drag din timp în timp, fie și numai cu ochii minții. Din fericire, ai ghicit, am nu doar gânduri bune pentru tine, ci și o propunere concretă: Kempinski Seychelles Resort, hotelul de cinci stele aflat chiar pe Mahé, cea mai mare dintre insulele seychelleze.

Amplasat ideal pe coasta de sud-vest a insulei Mahé, lângă faimoasa Baie Lazare și la o distanță de doar 30 minute cu mașina de Aeroportul Internațional Seychelles, hotelul are niscaiva atuuri mai presus de interiorul luxos al camerelor, întregit de balcoane și terase private confortabile cu vedere la dealuri, piscină și ocean. Primele impresii, culese în zbor din goana micuțului buggy cu care un angajat al hotelului te va transporta până în fața recepției, nu cumva să obosești folosindu-ți propriile picioare, își vor găsi confirmare îndată ce vei păși afară din camera proaspăt luată în primire: hotelul este situat în plină pădure tropicală! Înconjurat adică, așa cum îi șade bine oricărui refugiu respectabil, de stânci golașe, brun-roșcate, ochiuri de apă cotropite de nuferi și lintiță și o bogăție de vegetație din mijlocul căreia se detașează trunchiurile înalte ale palmierilor înfipți în pământ ca niște pămătufuri numai bune de curățat cu ele cei câțiva nori răzleți în spatele cărora soarele își are și el, refugiul său.

Stai la... Kurumba, cel mai vechi resort de lux din Maldive!

Și când spun "vechi", nu mă refer în niciun caz la dotări, pentru că, deși Kurumba este primul resort de lux care și-a deschis vreodată porțile vizitatorilor insulelor Maldive, facilitățile sunt ultimul răcnet iar serviciile, ca mai peste tot în resorturile de lux maldiviene, cel puțin de nota... două mii. Kurumba există încă din 1972, însă a fost refăcut complet în anul 2003. Se află pe o insulă privată de pe North Male Atoll, iar cu una dintre bărcuțele de mare viteză care brăzdează de câteva ori pe zi apele turcoaz ale insulelor nu faci mai mult de 10-15 minute de la aeroport. Lucru extrem de convenabil, dat fiind că o călătorie cu hidroavionul poate ajunge si la câteva sute de dolari de persoană, în funcție de distanța parcursă, și de regulă nu este inclusă în prețul (și așa suficient de usturător!) al sejurului. Și deși nici plimbarea cu speedboat-ul nu îți este oferită gratis, diferențele sunt, totuși, semnificative.

50 de idei (din experiența proprie) pentru un an de pomină (I)

Lista de mai jos nu este una exhaustivă. Nu este singura posibilă, este puțin probabilă și, pentru numele lui Dumnezeu, nu este "inspirațională". Nu are caracter de bucket list, nu ține morțiș să fie bifată, pe bucăți ori în întregime, și are drept unic deadline pe acela hărăzit fiecăruia dintre noi într-o bună zi. O sumă infimă de trări și clipe care-și ajunge sieși și nu simte nevoia de aplauze ori aprobări. Dar dacă o citești cu atenție și încredere că este genuină și nu plătește tribut nimănui în afară de propria-mi conștiință, s-ar putea să descoperi printre rânduri câteva impulsuri înăbușite ale propriei inimi și mult mai multe prilejuri de fericire, pentru anul acesta sau oricare dintre anii ce vor veni...

1. Lasă-te azvârlit de colo-colo între coamele dunelor la o partidă de dune bashing în deșert.

2. Mergi la carnavalul de la Veneția. Spună oricine ce-ar spune, nimeni nu va putea hotărî mai bine decât tine dacă a meritat sau nu.

3. Vizitează o moschee. Ai grijă doar să iei cu tine un șal pentru a-ți acoperi părul și umerii și o pereche de ciorapi pentru a nu păși cu picioarele goale pe covorul călcat în picioare de mult prea multe alte picioare goale.

Stai la Hotel Fontana, Roma... dai un bănuț, revii garantat!

Una dintre cele mai faimoase superstiții ale călătorilor din lumea întreagă este aceea legată de Fontana di Trevi din Roma. Se spune că, odată ajuns aici, nu trebuie decât să arunci un bănuț în apele limpezi ale fântânii și te vei întoarce negreșit. Sigur, ar putea să funcționeze și asta, însă îmi pare cam mică implicarea proprie în toată povestea și cam mare așteptarea. Ca să nu mai vorbim că, la cât sunt de aglomerate treptele fântânii la orice oră din zi și din noapte, s-ar putea să stai cam mult la coadă până ce reușești să azvârli bănuțul cu pricina și astfel să-ți cam piară cheful de a repeta experiența. Drept pentru care îndrăznesc să îți propun varianta proprie asupra modului celui mai sigur de a-ți asigura reîntoarcerea: stai măcar o noapte la Hotel Fontana, și nu oriunde, ci într-una dintre camerele cu vedere directă la fântână. Nu doar că vei avea prilejul rarisim de a admira și fotografia fântâna fără țipenie de om care să-ți intre în raza privirii, dar o vei vedea și dintr-o altă perspectivă, mult mai largă, ba chiar cu puțin exercițiu ți-ai putea dubla șansele de a reveni la Roma aruncând bănuțul norocos direct de la fereastra proprie!

Stai cu ochii pe cascadă la... Marriott Niagara Falls, Canada!

Lumea e mare, viața scurtă, resursele financiare limitate, însă din când în când merită să-ți permiți luxul de a sta la un hotel dintre cele pe care te-ai înfrâna să le alegi în mod obișnuit. Asta ne-am zis și noi cu puțin timp înainte de lunga călătorie spre Canada, iar norocul a intervenit favorabil cu o nesperată reducere a tarifelor de cazare fără de care cele trei nopți petrecute în Niagara Falls s-ar fi transformat neîndoios într-una singură. Cascada Niagara se află în mod sigur pe lista oricărui călător împătimit iar perspectiva unei camere cu priveliște asupra cascadei nu poate decât să sporească farmecul inegalabil al unei atracții naturale de un atare calibru. Acestea fiind zise am fi fost recunoscători să beneficiem de o cameră cu vedere la cascadă în orice hotel, oricât de obscur, din micuța localitate de la granița dintre Canada si SUA, așa încât vă imaginați fericirea care ne-a cuprins când am realizat nu doar că nu vom sta într-un hotel oarecare, ci ne vom număra chiar printre oaspeții privilegiați ai hotelului cu cea mai frumoasă priveliște din întreaga regiune! În topul celor mai tari hoteluri la care am stat vreodată în cei șapte ani de când călătoresc intens, Niagara Falls Marriott Fallsview Hotel & Spa ocupă un onorabil loc 3 despre care pot spune cu suficientă siguranță că nu sunt șanse să-i fie răpit prea curând...

Ferice zi a primului safari (III)

Soarele a urcat binișor pe cer și aerul se încinge cu fiecare clipă. Transfigurată de atingerea aurie a soarelui, câmpia se întinde, nemărginită, în fața noastră. Pete de culoare traversează, în jocuri de lumini, întinderea nesfârșită, lăsându-ne un răgaz infim pentru a le petrece cu privirea. Iluzia protecției oferite de dubiță se risipește ca o nălucă și îmi dau seama că sunt conectată cu peisajul într-o măsură mult mai mare decât o permite plafonul ridicat al acesteia, dincolo de care viața adevărată se desfășoară nestingherită, într-un ritm stabilit din timpuri străvechi. Mă simt minusculă, la cheremul universului, știind totodată că fac parte dintr-un plan de proporții fabuloase. Plan în care, cine știe, poate că se înscrie și acest prim safari.

Ferice zi a primului safari (II)

Avem noroc. Norii se risipesc văzând cu ochii iar cerul, deși nu a plouat, capătă prospețimea de după ploaie. Ne continuăm drumul lăsând dâre groase în pământul reavăn și, deși înaintăm aproape fără zgomot, trecerea noastră stârnește un freamăt imperceptibil printre crengile arbuștilor, înfiorând vârfurile mlădioase ale firelor de iarbă. Din când în când, vântul rece aduce cu el rămășițele vreunui sunet îndepărtat, făcându-ne să tresărim și să ne încordăm la maxim auzul în încercarea de a ghici din ce direcție a fost purtat înspre noi. Micuțe vietăți înaripate ne taie calea în zbor grăbit sau poposesc fugitiv pe câte o ramură, făcând-o să se arcuiască ușor sub greutatea gingașă. E o zi ca nicio alta iar viața pulsează energic în fiecare vinișoară a fiecărui fir de iarbă din savana africană, așa încât ne ridicăm recunoscători privirea către cer, mulțumindu-i în gând pentru șansa acestui prim safari.

Ferice zi a primului safari (I)

În Africa nu te poate călăuzi decât un singur gând: SAFARI. Nimic din tot ce-ți iese în drum, oricât de colorat sau exotic, oricât de pitoresc sau trist, oricât de intrigant sau sâcâitor, nimic în lume nu poate concura cu acel unic gând: s-a-f-a-r-i. Deschizi ochii mari să înregistrezi pe retină detaliile captivante ale lumii noi, însă mintea îți joacă feste, repetând monoton și obsesiv: safari, safari. Iar inima, complice mut, își întețește și ea bătăile, accentuând ritmicitatea: sa-fa-ri, sa-fa-ri, sa-fa-ri. Când mintea și inima jinduiesc la unison după același lucru, te poți oare opune? Poți oare să te împotrivești poruncii lor, când ai o singură minte, o singură inimă?

Atlantis - curiozități și cifre

A fost odată ca niciodată o insulă fermecată artificială pe care un mare și ambițios împărat magnat a construit un nemaiîntâlnit, nemaivăzut și nemaipomenit palat hotel de lux cu propriul său parc acvatic și Dolphin Bay pe care l-a numit, simplu, Atlantis The Palm Jumeirah. De fapt, dacă e s-o zic pe-a bună, palatul hotelul nu era chiar așa de nemaiîntâlnit și nemaivăzut pentru că, înaintea lui, același măreț împărat magnat inaugurase unul similar în Bahamas. Vă spuneam data trecută despre cea mai scumpă cameră a hotelului, Bridge Suite, care costă nici mai mult nici mai puțin decât 26.000 USD. Dacă ați rămas cu gura căscată la auzul acestei sume, dați-mi voie să vă spun că de numele hotelului se leagă o sumedenie de alte cifre fabuloase, mărturie a unei desfășurări de forțe care întrece orice alt eveniment similar pe care l-a văzut Dubaiul, ba chiar și Orientul Mijlociu. Despre toate acestea și alte câteva curiozități vă invit să citiți în cele ce urmează...