1.8.19

Cum să nu iei în greutate când călătorești

La un jogging în Central Park (New York)

Când călătorești atât de des cum se întâmplă să călătoresc eu, unul dintre lucrurile de care trebuie să ții cont neapărat în deplasare este păstrarea unui echilibru între a te bucura de viață la maxim și a te menține sănătos. Acum 13 ani de zile când am început să mă dedau intens plăcerilor călătoriilor nici măcar nu mi-ar fi trecut prin cap una ca asta, însă timpul și bunul său tovarăș experiența m-au învățat că un călător sănătos este un călător fericit și, mai ales, un călător isteț. Dacă adaug la asta gândul terifiant că, într-o bună zi, ceva, orice, m-ar putea opri să călătoresc, veți înțelege de bună seamă de unde izvorăște acest interes subit al meu de a amâna pe cât posibil momentul cu pricina, chiar dacă asta înseamnă să mai renunț, din când în când, la câte-un cocktail, să fac alegerile corecte în zbor sau la restaurant ori, cel mai important, să îmi fac timp în mod regulat pentru sală, alergat, piscină, ski și altele asemenea.

Unul dintre aspectele unui mod de viață sănătos este - fără îndoială - menținerea unei greutăți corporale sănătoase. Nu m-am priceput nici eu la asta din capul locului, după cum insinuam ceva mai sus, însă cu timpul am deprins câteva obiceiuri care să mă ajute să nu iau (prea mult) în greutate în desele ocazii când mă aflu pe coclauri. Uitându-mă acum în urmă realizez cât trebuie să se fi amuzat ai mei pe seama mea atunci când, după câte o vacanță nu lipsită de excese culinare, invocam pretextul binecunoscut "ei hai, că nu-mi fac de cap decât în vacanță". Până când, într-o bună zi, mama nu s-a mai putut abține și a rostit un adevăr de netăgăduit "păi da, doar că matale ești tot timpul în vacanță". Hopa, dacă stau să mă gândesc bine, asta cam așa e...


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe