2011 in a nutshell - 1 an, 3 continente, 10 țări

Nici n-am apucat bine să mă dezmeticesc după anul călătoriilor 2010 că m-am și trezit prinsă în vâltoarea lui 2011. Și uite că a trecut și el, pe negândite, iar 2012 e nerăbdător să intre în scenă. N-am să mă grăbesc să-i pun etichete anului 2011, anii sunt buni sau răi după cum alegem să preluăm frâiele propriilor vieți ori să ne lăsăm, pasivi, pe tânjală, sperând că lucrurile se vor aranja de la sine. După cum alegem să ne încovoiem spinarea sub povara greutăților și neîmplinirilor ori să zâmbim în ciuda lor, sperând ca micile boabe de rouă ce ni se mai adună uneori în colțul ochilor să treacă neobservate. După cum suntem sau nu dispuși să desprindem din fiecare experiență crâmpeiul acela de înțelepciune care să ne țină de cald când orice altceva dă greș, să ajutăm mai degrabă decât să punem piedici, să pironim clipa trăind-o cu sete, din suflet, în loc să lăsăm zilele să se scurgă, egale, sursă nesfârșită de regrete mai târziu. Să încetăm să judecăm, să privim de sus, să ne comparăm, să invidiem, să ne vindem visele pe nimicuri, să înțelegem că un an bun este un an pe care l-am încheiat sănătoși, noi și toți cei la care ținem mai presus de orice. Că timpul trece și visele îmbătrânesc și ele alături de noi. Că visele - chiar și cele care nu se îndeplinesc niciodată - fac să ne crească aripi, iar așteptarea și anticiparea ce le însoțesc ne descoperă puteri și calități de care nu ne-am fi crezut în stare. Că visele împlinite se transformă în amintiri de neuitat, iar amintirile sunt investițiile noastre cele mai de preț. Cred cu tărie că 

Stai la... Tallink Spa & Conference Hotel, Tallinn - relaxare spațială lângă orașul medieval

Anul acesta ne-am gândit noi aşa că nu ar fi rău să ne repezim şi până la Tallinn, dacă tot e capitală culturală europeană. Şi cum orice călătorie începe încă de acasă, am făcut primul pas rezervând câteva nopţi la Tallink Spa and Conference Hotel, hotel care ne-a atras din prima cu promisiunea unui drum de doar 5 minute de mers pe jos până în Oraşul vechi, dar şi a unei relaxări depline în cadrul zonei de spa, extrem de atractivă în pozele de prezentare a hotelului. A contat de asemenea distanţa de numai 200 m de la terminalul de feriboturi, dat fiind că am ajuns la Tallinn cu vaporul, după fix 2 ore de la îmbarcarea în Helsinki. Hotelul ne-a surprins cât se poate de plăcut, astfel încât e musai să vi-l recomand şi vouă cât mai repede, sperând că vă veţi face drum prin Tallinn în 2011.

Marțipanul cel mai fin? Categoric la Tallinn!

Nu știu cum și de ce, dar am asociat dintotdeauna marțipanul cu Germania și Austria. Ce-i drept e drept: atât la nemți, cât și la austrieci, dai peste marțipan la tot pasul. Străzile sunt pavate cu marțipan de culoarea fumului peste care ți-e și milă să pășești, acoperișurile caselor sunt învelite în marțipan roșcat, pârguit de soare, ramurile copacilor ascund turturele de marțipan, în iarbă fojgăie, printre flori multicolore și frunze de marțipan în cele mai vii nuanțe de verde, vietăți o mie, toate cu totul și cu totul din marțipan, hainele doamnelor sunt croite din cel mai prețios marțipan, scrobit cu grijă pentru a netezi orice cută potențial imprevizibilă de marțipan, copiii te depășesc gălăgioși pe bicicletele lor lucioase de marțipan, până și soarele e o bilă imensă din marțipan incandescent, lăfăindu-se alene pe o pânză azurie de marțipan străbătută arar de câte un norișor de marțipan. Iar vara, când stropii grei de ploaie pică pe asfaltul încins, prin rigole curge marțipan lichid, numai bun de colectat în gâtlejurile însetate ale câinilor purtați de stăpâni în minunate lese de marțipan....

Navigând pe marea de gheață

Mi se strânge inima a dor nebun ori de câte ori îmi amintesc. Nu îmi explic, nici nu încerc, de ce ghețurile exercită o asemenea atracție fantastică asupra mea dintotdeauna, poate e ceva ce am citit când eram copilă, poate e ceva ce mi-am imaginat, poate e doar mirajul depărtărilor sau poate nu-i nimic din toate astea ori mult mai mult decât atât...sunt parte din mine, mă cheamă, le înțeleg și cum aș putea, cine sunt eu să îndrăznesc să mă împotrivesc chemării lor?

Sper să revăd acest peisaj cândva, până atunci visez necontenit la el și sper să visați și voi alături de mine. Fără vise existența ne-ar fi cu mult mai searbădă iar trecerea prin viață inutilă, așa că dacă tot sunt aici încerc din răsputeri să vă ofer și vouă un prilej de...vise.

Pentru început, concluzii :-)

Și uite că m-am întors cu zâmbetul pe buze și primăvara pe urme dintr-o vacanță de milioane. O vacanță de două săptămâni în care am ajuns în șapte destinații, dintre care șase complet noi. După cum scriam acum ceva timp, am început cu un vechi prieten, Helsinki, pentru a ne îndrepta apoi, pe rând, spre Tallinn, Riga, Stockholm, Uppsala, Turku și - cireașa de pe tort - Sankt Petersburg. 11 zile am mers intruna, strângând din dinți când mă copleșea oboseala, nevrând, neputând sa ratez vreun obiectiv despre care citisem și pe care era musai, nu alta, să îl văd cu propriii ochi. Ultimele trei-patru zile au fost ceva mai relaxate pentru că în Rusia ne-am luat ghid și am fost plimbați de colo-colo cu mașina, astfel încât bietele noastre picioare și-au putut în fine trage "sufletul". Dar și de ar fi fost altfel nu aș fi regretat nicio clipă tot mersul ăsta nebun, în neștire, pentru că am avut ce vedea, am avut parte de experiențe inedite, emoții, artă, muzică, dans, delicii culinare, surprize, oameni calzi și, mai presus de toate, cunoaștere. Despre toate astea și mai mult decât atât vă voi povesti curând, din păcate într-un ritm mult mai lent decât mi-a fost dat să le trăiesc. Vă promit însă că vă voi răsplăti răbdarea cu detalii dintre cele mai interesante, povești hazlii și experiențe rare.

Până atunci iată un mic bilanț la care m-am trezit gândindu-mă astăzi, nu știu nici eu de ce, uite-așa :-).

Între Helsinki si Tallinn e o mare de gheață

E prima dată când văd așa ceva live și vă spun cu mâna pe inimă că am stat întruna cu nasul lipit de geam preț de aproape două ore cât a durat călătoria cu vaporul între Helsinki și Tallinn. Cei care mă cunosc știu că pentru mine acesta este peisajul ideal, nimic nu mă liniștește mai tare, nimic nu mă face mai fericită :-). Celor care m-au întrebat de ce am plecat acum în vacanță și nu vara, în sezon, le răspund din nou că...iată, am știut eu de ce. Nu aș fi dat imaginile astea pe toată căldura din lume și nu aș fi putut alege niciun alt moment mai prielnic unei astfel de călătorii! Priviți și vă minunați așadar cum am navigat noi pe o mare înghețată într-o frumoasă zi cu soare, la sfârșit de martie...