Decolări și/sau aterizări spectaculoase (III): Bora Bora

Sosirea în Bora Bora

După Groenlanda și Mauritius, două dintre aterizările/decolările mele preferate din lumea-ntreagă, plusez astăzi - intenționat și mânată poate de dorul de călătorii în zone mai puțin vizitate, de tipul acelora cu care v-am obișnuit - cu una dintre cele mai râvnite priveliști din avion: Bora Bora.

Decolări și/sau aterizări spectaculoase (II): Mauritius

V-am promis, atunci când am inițiat acest serial, decolări și/sau aterizări memorabile, așa încât nu s-ar cădea să nu includ aici una dintre cele mai vrednice destinații și din acest punct de vedere - Mauritius. Drept e că a fost "nevoie" de nu mai puțin de șase (!) vizite pentru a vă putea oferi selecția de față, din fericire am prins, de fiecare dată, condiții atmosferice și momente ale zilei diferite, lucru pe care îl veți vedea oglindit în imaginile de mai jos. Iar dacă mai aveți nevoie de încă un imbold, aflați că Mauritius este, deocamdată, singura destinație dintre toate faimoasele insule zise exotice în care puteți ajunge cu cel mai mare avion comercial din lume - Airbus-ul A380 (Emirates).

Feerie în roz - Japonia (II)

E greu să nu te lași molipsit de frenezia planetară legată de sezonul cireșilor japonezi înfloriți și să nu ajungi să-ți dorești să vii în Japonia măcar o dată "de cireși", chiar dacă forfota, ba nu, viermuiala turistică ce pune stăpânire pe biata Japonie în perioada cu pricina ar putea pune pe fugă cu ușurință și pe cel mai versat dintre călători. Puțină lume știe însă că înainte de sakura (cireși) au fost - și încă sunt - ume (prunii, mai cunoscuți drept caiși japonezi), considerați din cele mai vechi timpuri (adevărații) vestitorii primăverii și asociați dintotdeauna cu norocul. 

Feerie în roz - Japonia (I)

Oricât de fotogenică ar fi Japonia în tot restul anului, e lucru unanim recunoscut că primăvara își dă întreaga măsură a frumuseții. Responsabili pentru explozia de lumină, culoare și bună dispoziție generală sunt nimeni alții decât cireșii, ziși și "sakura" în japoneză, ale căror inflorescențe roz le prilejuiesc japonezilor nu doar o stare de beatitudine și preaplin sufletesc vecine cu nirvana, ci și ședințe prelungite de leneșă contemplare, cunoscute publicului larg drept hanami ("privitul florilor"), cu sau fără variațiunea yozakura ("privitul florilor pe timp de noapte"). Și cum cireșii, dragii de ei, înfloresc în regiuni diferite ale Japoniei din martie până în mai, de bună seamă că împlinirea anuală a tradiției constituie pentru japonezi și una dintre rarele ocazii de a se elibera oleacă din strânsoarea lațului - alcătuit din muncă, obligații de afaceri și familiale și o din cale afară (dacă mă întrebați pe mine) de exagerată rigoare în tot și toate - care îi constrânge în restul timpului. 

Decolări și/sau aterizări spectaculoase (I): Groenlanda

Recunosc, sunt o norocoasă. Am zburat în 11-12 ani cât alții nu izbutesc într-o viață și de cele mai multe ori, inspirată de visurile și cărțile copilăriei, am avut ocazia de a descoperi destinații nepopulare ori mai puțin cunoscute turismului de masă unde am ajuns cu mult înainte ca morbul rețelelor sociale, Instagramului și, în general, ultimul (ori, mai bine zis, cel mai recent) tip de snobism - ei, da, fix la călătorii mă refer, din păcate - să fi acaparat toată suflarea. 

2017 - Anul celor mai reușite... încropeli (II)

Urs polar veritabil la el acasă :-O

Pentru un an al încropelilor, cum îl declaram oficial în prima parte a retrospectivei, 2017 a fost, cu noi, de-a dreptul amabil. Hotărât lucru, un an în care am fost martori fără planificare la Australia Day în Sydney, Expo 2017 în Astana, unul dintre cele mai dificile maratoane din lume în Torshavn (Feroe), Universiada din Taipei, sărbătorirea cu fast a 80 de ani de Golden Gate Bridge în San Francisco, a 150 de ani de Canada în Toronto, Winnipeg și Churchill și (final apoteotic) a trecerii în noul an în minunata Moscovă (cu tot cu Târgurile ei de Crăciun fabuloase care și-au adjudecat - definitiv, s-ar zice - poziția fruntașă în topul celor mai emoționante și feerice astfel de târguri de care m-am bucurat până acum), ar satisface exigențele celui mai pretențios dintre călători. Și cum "pretențios" e un epitet care mă descrie al naibii de bine, și nu doar în ceea ce privește călătoriile, recunosc, sunt peste măsură de încântată de ce-a ieșit în urma repetatelor rateuri de planificare ale lui 2017 (căci oho, fost-au ele o mulțime!).

Care au fost (unele dintre) momentele notabile ale lui 2017? Să vedem...

2017 - Anul celor mai reușite... încropeli (I)

Insula Mykines (Insulele Feroe)

Ce poți spune despre un an în care majoritatea planurilor de călătorie au eșuat lamentabil, doar pentru a fi înlocuite - nici noi nu știm cum - cu aventuri spontane de neuitat? Poate doar că a fost un (alt) an de senzație? În mod sigur așa l-aș fi și catalogat dacă nu ar fi venit, din păcate, și cu oareșce vești proaste, reevaluări ale unor relații și activități nu tocmai benefice și o sumedenie de reajustări fizice și psihice menite a le contracara ori, și mai bine, preîntâmpina pe mai departe. În ceea ce mă privește, cu mândrie raportez că anul 2017 a fost anul sportului - anul în care m-am îndeletnicit cu activități sportive în cel puțin 170 de zile din 365 - anul în care am început să gătesc vegetarian (și wow, nu m-aș fi gândit vreodată câtă varietate de gusturi și arome am la dispoziție!), dar și anul în care am scăpat de 7 kilograme (nu era neapărată nevoie de atâtea, dar așa s-a întâmplat), ajungând astfel la o greutate corporală pe care, dacă nu mă înșel, n-am mai avut-o de la prima facultate! :)) Ar mai fi ele și alte realizări notabile, dar sunt dintre cele pe care ni le știm doar noi și astfel vor și rămâne, cel puțin pentru o bună bucată de vreme de acum înainte.

Cum s-a prezentat dragul de 2017 în materie de călătorii? Fantastic, mai ales dacă mă gândesc că ne propusesem - a câta oară?! - să o luăm mai ușor (și) anul acesta. Bilanțul (hazliu nevoie mare) arată că am bătut iarăși toate recordurile: până la finele anului voi fi pășit, pare-se, în nu mai puțin de 23 de țări de pe 5 continente, voi fi adăugat, în palmaresul de zburător planetar (haha) 7 companii aeriene noi (unele chiar rare, cum ar fi, printre altele, Air Astana, SunExpress, First Air, Air Nostrum și City Jet) și câteva țări deosebite pe care le vânam de ceva vreme fără succes, de bună seamă pentru că nu deprinsesem, pe atunci, principiul de mare angajament și valoare "acum ori niciodată, la naiba!" care, ce să vezi, funcționează minunat de fiecare dată! Mă refer desigur la Kazahstan, Kuwait, Insulele Feroe și, pe ultima sută a lui 2017, Iordania cea pentru care am primit viză de 2 ori dar în care am ajuns o singură dată (povestea pe scurt aici). Și uite așa ajunsei în 2017 în 6 țări noi, absolvii cu brio peste 50 de zboruri, înnoptai la peste 25 de hoteluri, majoritatea remarcabile, și mă bucurai de cele mai lungi vacanțe de până acum și de nenumărate experiențe fabuloase, dintre care cea mai râvnită și neașteptată a fost întâlnirea cu urșii polari sălbatici în chiar capitala mondială a urșilor polari - Churchill, Manitoba! Și cum să fi fost anul ăsta altfel decât extrem de bogat în călătorii când l-am început cum l-am început pe nepusă masă cu un Revelion la înălțime?!

Cu ce se mănâncă Insulele Feroe

Ferme de somon

Dintre toate clișeele de care, nu v-am ascuns-o niciodată, sunt sătulă până peste cap, unele dintre cele mai agasante au legătură cu gastronomia, îndeosebi cea internațională. Ai zice că nu există pe lume decât vreo 3-4 țări în care se mănâncă bine, iar planeta, draga de ea, de bună seamă că-i plină-ochi de aventurieri și exploratori pregătiți să ia cu asalt provocările de pretutindeni, altminteri n-ar fi toate farfuriile ticsite de aceleași croissant-uri, pizze, bruschette și tapas-uri, cu mici variațiuni legate de alde șnițele și wurst-i. Restul bucătăriilor tradiționale alcătuiesc așa, un fel de nebuloasă, și cu cât sunt mai exotice ori mai puțin cunoscute, cu atât stârnesc mai tare frica (altfel din cale afară de) temerarilor călători. Dacă mai au și-un preț pe măsura fricii (ori a ipocriziei, la care m-am mai referit succint aici), sunt șanse mari să fie ocolite, ba chiar ignorate cu bună știință în istorisirile detaliate de pe internet și bloguri, că doar n-o să recunoști tu, călător planetar cu 'jdemii de aplaudaci pe rețelele sociale, că ți-a fost frică sau, și mai rău, nu ți-ai permis să încerci felurile de mâncare de prin partea locului, așa că mai bine, știi tu, inventezi câte ceva, cum ar fi, cel mai adesea, că bucătăria tradițională a unora sau altora e pe bază de... ăăă, hamburgeri, crenvurști și alte... mă rog, tapas-uri din alea de care ai mâncat tu toată ziulica în lipsă de alte alegeri mai fericite.

Dar iată că unii dintre noi, mai fraieri, pasămite, și în mod sigur mult mai săraci la capitolul creativitate, de vreme ce ne ocupăm mai puțin cu fabulații și teribilisme de fațadă și mai mult cu - #ghinion! - experiențe reale, îndelung visate și documentate, îndrăznim uneori să afirmăm contrariul. Carevasăzică există, dom'le, experiențe culinare și dincolo de - cum zicea clișeul ăla repetat în cor de vajnicii exploratori trași la indigo? - "zona de confort", ba chiar unele cu un potențial de natură a-ți marca hotărâtor vacanța, dacă le lași. 

Afternoon tea la fiordul de gheață

A spune că nimic nu te pregătește pentru întâlnirea cu fiordul de gheață este în cel mai bun caz o greșeală, în cel mai rău un neadevăr. În fond și la urma urmei, nu mult după ce ai luat calea fiordului, o plăcuță înnegrită de încălțări și intemperii succesive îți semnalează că te afli în prezența unui obiectiv înscris în patrimoniul universal Unesco, iar poteca de lemn care șerpuiește printre mușchi, licheni și foste așezări inuite, acum aproape invizibile ochilor neavizați, pare să se sfârșească abrupt într-o înlănțuire de roci cafenii și spinări de munți încovoiate sub straturi masive de gheață peste care s-a așternut imuabil un sediment de nori plumburii.

Cu ce se mănâncă Japonia (I): Kaiseki

Se întâmplă adesea ca o masă bine pregătită să îți spună mai multe despre un loc decât orice altceva. Există locuri în care orice masă are darul acesta, iar modul în care o face îți poate dezvălui mai multe despre caracterul respectivului loc decât ai afla revărsând un torent de întrebări asupra locuitorilor acestuia. Iar dacă despre locuitori nu e greșit a se afirma, după caz, că sunt subiectivi, uituci sau ipocriți, ingredientelor care stau la baza felurilor de mâncare ce ți se pun dinainte într-un loc dat - ingrediente luate atât separat, cât și, în înlănțuirea și reciproca lor completare, împreună -, nu le este permisă o atare libertate. Sigur, gusturile sunt subiective, însă la fel de adevărat este că un fel de mâncare bine preparat nu va da greș în a impresiona orice tip de degustător, satisfăcând orice tip de exigențe (presupunând, desigur, o minimă bunăvoință a subiectului de a se supune procesului degustării). Tot lor, ingredientelor, le este refuzat luxul uitării, căci ele vorbesc despre însăși istoria unui loc, amintind deopotrivă de aspectele-i pozitive și mai puțin fericite, fixându-i și perpetuându-i atât măririle, cât și, uneori, decăderile. Nu în ultimul rând, ele, ingredientele, nu au voie și nu pot să mintă, chiar dacă mâini dibace le pot modela, în fel și chip, aparența, înfățișându-le simțurilor sub miriade de chipuri. Căci știut e cât sunt de versate de la natură papilele gustative ale degustătorului, darămite cele îndelung exersate ale gurmandului, și nici desăvârșita îmbinare a părților într-un tot final armonios nu poate avea drept efect decât cel mult o deturnare temporară a acestora de la suprema și permanenta lor menire exprimată, poate, cel mai bine, de triada disociere, disecare, pritocire. 

2016 - Anul meu asiatic (și un Revelion la înălțime) (II)

Coperta fotografiei care atestă că ne-a prins Anul Nou în zbor :)

De-ar fi totuși să rezum anul 2016 în cifre, rezultatul m-ar lua, poate, chiar și pe mine prin surprindere: 21 de țări (dintre care 5 noi), peste 50 de orașe, vreo 35 de hoteluri și nu mai puțin de 70 de zboruri. Un an în care am ajuns pe 5 continente (nu rareori pe 3-4 continente în aceeași lună), cel mai adesea totuși în Asia (două "vacanțe mari" în Japonia într-un singur an nu-s chiar puțin lucru, aș zice), căci vedetele anului au fost, pe rând, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Maldive, Indonezia, Taiwan și China. A treia oară când sfârșitul de an mă prinde în Dubai (vorba vine, că mai mult am fost pe coclauri, ups!), anul în care am reușit să îi duc pe ai mei la snorkeling (cu rechinii, vai mie!) în Maldive și, nu în ultimul rând, anul care s-a încheiat, printr-o răsturnare de situație spectaculoasă, în cu totul alt loc decât planificasem, adică la bordul unuia dintre multele Airbus-uri A380 cărora le-am călcat pragul în 2016, unde am ciocnit o șampanie (adevărată, noi, de jucărie, ei) cu personajele cu care ne-am văzut, pare-mi-se, cel mai des în acest an - însoțitorii de bord Emirates!

Una peste alta constat tot mai des că un an are cu atât mai multe șanse să fie reușit cu cât este mai puțin planificat, așa încât îmi propun același lucru și pentru 2017. 

Dacă a fost un an memorabil, mă întrebați? Ia să vedem...

2016 - Anul meu asiatic (și un Revelion la înălțime) (I)

Contrar oricăror așteptări (și zău că nu mă alint când scriu asta!) am început anul în avion. Și asta pentru că flydubai n-a binevoit să ne anunțe pe nicio cale că anulează cursa de Dubai din ultima zi a lui 2016 (chipurile pe motive de ceață matinală - părtinitoare ceață, aș adăuga eu malițios, de vreme ce alte companii - serioase, e drept - au operat bine mersi în aceleași condiții) iar când în sfârșit am aflat, grație angajaților de pe Otopeni, era mult prea târziu ca să mai prindem vreun zbor cu o companie cumsecade care să ne aducă încoace la timp pentru focurile de artificii. Dacă toate astea s-ar fi întâmplat mai demult, eu cea de atunci m-aș fi necăjit, zbătut, consumat, aș fi luptat, pentru mine și ceilalți pasageri - mulți dintre ei însoțiți de copii sau vârstnici - pentru o rezolvare grabnică a situației, aș fi condamnat, poate, întâmplarea care s-a pus de-a curmezișul planurilor noastre, și așa făcute în pripă, de a ne petrece în fine un sfârșit de an împreună și - nu-i așa? - în rând cu lumea. Ei bine, se vede treaba că am atins supremul zen și asta fără a fi prins măcar de veste. În fond și la urma urmei, totul în viață ține de alegeri, iar noi am ales să ne dezbărăm de orice urmă de încrâncenare și să acceptăm că, atâta timp cât suntem împreună, cel mai tare Revelion din lume nu e musai să fie chiar cel planificat. Și uite-așa am rezervat rapid alte zboruri (de data asta cu o companie pe care să ne putem baza, adicătelea Emirates), am mulțumit sorții pentru șansa de a păși în mod neașteptat în a 21- a țară din 2016 (Austria) și am ciocnit, în miez de noapte, un pahar de șampanie (sau două sau trei) deasupra unei țări pe care, dacă n-ar fi intrat Japonia în ecuație pentru a doua oară, am fi vizitat-o în mod cert anul trecut (Iran), și nu oriunde, ci la lounge-ul Business al gigantului A380. Emblematic pentru anul trecut și cei câțiva ani de dinainte, nu? ne-am spus, zâmbind. 

Portugalia de la A la Z: Pera

Se prea poate ca Pera să nu-ți spună mare lucru. Fiesa, nici atât. În mod sigur însă ai auzit de Algarve, căci puțini sunt cei care n-au trecut pe aici, fie și numai cu ochii lacomi ai minții și călcâiele sfârâinde ale sufletului. Fii pe pace, astăzi n-am să-ți vorbesc despre plaje, n-am să te port prin micuțe biserici uitate de lume și nici pe străduțe întortocheate și pietruite încinse de veselul, exuberantul, molipsitorul soare pe care îl bănuiesc că s-a statornicit la limita vestică a continentului european. Astăzi te poftesc să iei parte la un carnaval fără pereche, o paradă a particulelor de nisip ridicate la rang de artă, nu mai puțin apreciate și celebrate decât este, la polul opus, opulența vegetală într-o țară atât de rodnică și mănoasă precum Portugalia; un regal vizual în cadrul căruia trupuri frumos sculptate, înveșmântate în falduri grele de ocru, își etalează măștile mai vechi ori mai noi sub privirea scrutătoare a unui cer portughez fără de pată. Același care joacă bucuros rolul de arbitru, descoperind riduri, cute, crețuri, scoțând la iveală micile imprecizii și denunțând fără milă inevitabilele imperfecțiuni și erori.

2015 - Șturlubaticul an al celor 7 continente (II)

Antarctica

Mi-am promis să nu mă las copleșită de nostalgie, deși vă spun drept că ușor nu e să lași să plece un an-vedetă precum 2015. Să nu regreți că se sfârșește un an care ți-a adus atâtea momente de bucurie și îndeplinirea celor mai arzătoare dorințe ar însemna că nu ești chiar în toate mințile și vreau să cred că mă situez la o distanță confortabilă de astă bănuială. Îmi înăbuș tot eu melancolia spunându-mi că anii nu-s oricum decât o unitate de măsură convențională a timpului iar 2015 poate, în fond, să dureze cât vreau eu. Zică-și el de mâine și 2016 de poftește, în noaptea asta am să-i culeg frumos rămășițele și am să le pun la piept într-un buzunăraș știut numai de mine de unde să poată fi extrase cu ușurință ori de câte ori mă va cuprinde dorul de ele. Și uite așa n-am să uit niciodată să-i fiu recunoscătoare și mai ales voi purta mereu cu mine sentimentul indescriptibil pe care îl aduc cu sine visurile transformate într-o bună zi în realitate.

Un oraș într-un carusel (30)

Montreux, septembrie 2013.

Un oraș într-un carusel (29)

San Sebastian, iunie 2013.

Un oraș într-un carusel (28)

Trier, decembrie 2013.

60 de indicii că ești dependent iremediabil de călătorii (II)

Aeroporturile te știu pe de rost iar lumea cască ochii cât cepele când aude cum reciți informații peste informații despre destinațiile tale favorite. Nu că te-ar fi întrebat neapărat, însă oricum te ascultă cu plăcere pentru că ești pasionat și asta ți se citește limpede în privire. Pus să alegi între orice altceva și călătorii optezi cu ochii închiși pentru călătorii și întotdeauna călătorești exclusiv pentru plăcerea proprie, fără speranța ori intenția de a trage foloase materiale sau de orice altă natură de pe urma aventurilor tale. Călătorii adevărați sunt puțini și o știi prea bine, iar pentru tine călătoriile nu sunt mijloc, ci scop în sine.

60 de indicii că ești dependent iremediabil de călătorii (I)

Ești un șoarece de bibliotecă specializat pe raionul de travel. De când te știi ai ronțăit mai toate cărțile de aventură din mai toate bibliotecile care ți-au ieșit în cale. Sigur, nu te-ai mulțumit doar cu ele, însă acestea ți-au trasat o bună parte din traiectoria ulterioară. N-ai sta locului o clipă, ești veșnic însetat de cunoaștere și îți subordonezi întreaga existență unei singure și atotputernice pasiuni: călătoriile. Ai o colecție impresionantă de suveniruri, dar și de hoteluri-bijuterie vizitate și nu aduni țări, ci amintiri și experiențe, așa încât nu eziți să revii iar și iar în locurile care au reușit să ți se insinueze în suflet. Mai frică decât de zbor nu-ți e decât de a sta acasă. Ești spontan și nimic nu poate sta între tine și următoarea ta călătorie, că doar vorba aceea, cine știe când ți se va mai oferi o atare ocazie? 

Groenlanda - În loc de introducere

Poate vă întrebați cum e Groenlanda. Nu-mi imaginez că vă gândiți să o apucați într-acolo, n-am întâlnit multă lume care să fi fost, și mai puțină am întâlnit care să-și fi dorit să meargă. Sunt mulți ani de când visez la o călătorie în Groenlanda, atât de mulți încât nici nu mai nădăjduiam că se va întâmpla vreodată. Mă bucur că pot spune, astăzi, că nu a fost așa. Nu m-au împiedicat nici temerile celor dragi, nici reacțiile - cel mai adesea dezamăgitoare - ale celor din jur: Bine, bine, dar nu e frig? Cum, Groenlanda? De ce tocmai acolo? A, Groenlanda! Ciudați mai sunteți și voi, nu puteați alege o destinație mai normală? Nu, le răspundeam mereu și le-aș răspunde și mai abitir acum. Nu puteam alege o destinație mai normală. Din fericire.

Asa încât nu se cuvine să încep relatarea celor aproape 2 săptămâni groenlandeze cu altceva decât lista ce urmează. Lista este pentru vegetarieni, sensibili, ipocriți, ignoranți, curioși, aventurieri, visători sau toate la un loc. Cum este dară (în) Groenlanda? Păi în primul rând...