Feerie în roz - Japonia (II)

E greu să nu te lași molipsit de frenezia planetară legată de sezonul cireșilor japonezi înfloriți și să nu ajungi să-ți dorești să vii în Japonia măcar o dată "de cireși", chiar dacă forfota, ba nu, viermuiala turistică ce pune stăpânire pe biata Japonie în perioada cu pricina ar putea pune pe fugă cu ușurință și pe cel mai versat dintre călători. Puțină lume știe însă că înainte de sakura (cireși) au fost - și încă sunt - ume (prunii, mai cunoscuți drept caiși japonezi), considerați din cele mai vechi timpuri (adevărații) vestitorii primăverii și asociați dintotdeauna cu norocul. 

Locuri ireale pe care să le vizitezi și tu în Japonia (I)

Sunt atât de multe de văzut în Japonia încât mai că e și păcat că-mi trecu prin cap să mă îndeletnicesc cu o astfel de listă întrucâtva limitativă. Totuși, dat fiind că remarc printre călători o tendință generalizată de a vedea aceleași și aceleași lucruri în locurile vizitate, indiferent cât purcoi de informație le-ar sta, la o minimă documentare prealabilă, la dispoziție, las totuși aici câteva sugestii pentru aceia dintre voi realmente interesați să descopere un loc, Japonia în cazul de față, chit că asta înseamnă - blasfemie! - să mai și plătești câte o intrare-două pe la obiective din când în când, să te mai și deplasezi oleacă dincolo de limitele spațiale impuse de excursiile asigurate de agenție, să-ți mai  și miști fundul în sus pe niște (multe) scări pe alocuri, să-ți mai și asumi oareșce riscuri legate de  rătăciri, socoteli din târg nepotrivite cu cele de acasă, comunicări eșuate și altele asemenea. Am inclus printre ocupantele pozițiilor acestei liste și două-trei atracții mai populare căci, ce să-i faci, om sunt și eu și de slabiciuni nu duc lipsă... și zău că nu e dată să pun piciorul în Tokyo și să nu dau fuga repede-repejor să mă înfrupt din cel mai bun sushi de pe planetă la (încă nemutata) piață de pește Tsukiji ori să nu dau iama în orice-cu-matcha la micuța prăvălie preferată din zona Asakusa. De haotica, dar ah, atât de ofertanta stradă Takeshita din Harajuku nici nu mai vorbesc!

Iată deci care sunt locurile care m-au impresionat din cale afară în decursul celor patru călătorii în Japonia de până acum...

Stai la New Otani, Tokyo... clădire istorică, grădină zen și un loc preferat de însuși Bond!

Sunt multe atuurile hotelului New Otani (The Main) și toate îți vor face timpul petrecut în Tokyo și mai plăcut decât nu mă îndoiesc că va fi el oricum. Pune laolaltă amplasarea-i centrală, la vreo cinci minute depărtare de metrou, una dintre cele mai mari piscine exterioare din tot orașul, o priveliște de zile mari de la restaurantul cocoțat în vârf de turn, la etajul 40, camerele spațioase cum numai la hotelurile de multe stele ai noroc să găsești pe meleaguri nipone și unul dintre cele mai bune mic dejunuri japoneze care-ți vor fi bucurat vreodată cerul-gurii și n-ai cum să dai greș dacă-l vei alege să-ți servească drept adăpost nocturn pe durata șederii tale în Japonia.

Cel mai interesant detaliu al hotelului și totodată acela care scoate New Otani din anonimat este însă unul pe care n-ai să-l întâlnești între cei patru pereți ai vreuneia dintre cele aproape 1500 de camere și nici în vastele incinte ale celor două corpuri de hotel care alcătuiesc complexul - The Main și Garden Tower. Nu, nicidecum, principalul motiv de mândrie al acestuia constă în minunata grădină japoneză despre care se spune că are o vechime de 400 de ani și mai bine, care s-a aflat, rând pe rând, în proprietatea unor samurai faimoși, grădină ce se întinde pe o suprafață de vreo 4 hectare și al cărei decor tipic include lanterne japoneze străvechi din piatră, podețe roșiatice care se arcuiesc elegant peste iazuri pline-ochi cu crapi Koi, cascade unduioase și o multitudine de flori și plante care își schimbă culoarea în funcție de sezon. De altfel grădina a fost cotată câțiva ani la rând de TripAdvisor drept una dintre cele mai grozave atracții gratuite ale orașului, cel mai recent ajungând chiar pe poziția a șasea din top. 

Bird's Eye View over... Tokyo

Au făcut ce-au făcut japonezii de-au reușit să disciplineze și soarele. Nu le reușește oriunde și nu chiar întotdeauna, însă astăzi nici norii nu îndrăznesc a-și arăta chipul de teamă să nu fie luați la rost de locuitorii pe cât de corecți, pe atât de iuți la mânie ai Niponului. Au poate asta s-o fi și întâmplat, oare, dis-de-dimineață, iar nelegiuitele depozite de picuri or fi fost fugărite numaidecât până hăt departe, dincolo de orizont?

Nu poți ști, așa că mai bine îți vezi de ale tale și îți îndrepți toată atenția asupra amalgamului de construcții oțelite, clădirilor tradiționale, acoperișurilor sobre - abia vizibile ori, dimpotrivă, supradimensionate -, terenurilor de sport numeroase și mai la urmă, negreșit, asupra bulevardelor largi și încăpătoare pe care viața locuitorilor se desfășoară, însă, mai mult după lăsarea serii. Coloși ce râcâie la porțile cerului se întrec în a-ți monopoliza privirea, pierd însă repede teren în fața desișurilor de copaci meniți a înviora și diversifica peisajul urban și mai cu seamă a crengilor roșiatice pe care le identifici îndată ca aparținând cireșilor, dar de pe care (nu fără năduf observi) gingașele flori roz s-au grăbit a-și lua tălpășița nu cu mult înainte de sosirea ta, sub acțiunea conjugată a vântului nepăsător și a unui taifun netrebnic.