La maasai (II)

Citește aici La maasai (I).

Vocea maasaiului-ghid răzbate până la mine și înțeleg că acei șaizeci de dolari de la începutul vizitei ne-au câștigat dreptul de a face oricâte fotografii dorim. În ciuda acestei permisiuni, mă urmărește senzația că am pătruns într-un loc în care n-am ce căuta și în care sunt tolerată în virtutea obolului plătit fără să crâcnesc. Dacă majoritatea maasailor se arată prietenoși și ne întâmpină cu zâmbete largi, nu pot să nu observ că unii dintre ei ne aruncă priviri piezișe iar câteva femei își trag păturile pe cap îndată ce schițez cel mai mic gest de a încerca să le fotografiez. Cei mai neîndurători sunt bătrânii. Ne scrutează încruntați, făcându-ne să resimțim și mai acut vina de a ne fi născut sub auspicii mai favorabile.

La maasai (I)

Mașina în care ne-am petrecut ultima săptămână staționează și Rashid, ghidul nostru cu ochi ageri și chip cumsecade, ne îndeamnă să coborâm. Satul maasailor, pe care până să ne apropiem mai că îl crezusem părăsit, se însuflețește brusc și din spatele gardului des improvizat din crengi spinoase de acacia se ivesc câteva siluete negricioase înveșmântate în binecunoscutele pături colorate. Li se alătură cât de curând multe altele și toate se îndreaptă în pas alergător în direcția mașinii. În doi timpi și trei mișcări, cam o duzină de bărbați și tot atâtea femei se aliniază de o parte și de alta a intrării în sat și ne privesc insistent, în timp ce dintre ei se desprinde un maasai voinic cu căutătură dezghețată care ne strânge mâinile urându-ne bun venit într-o engleză neașteptat de corectă. "How much?" întrebăm pentru a fi siguri că am înțeles bine și răspunsul sosește îndată: "Sixty dollars". Îi întindem banii pe care îi ia și și-i îndeasă grăbit în buzunar, nu înainte de a-i număra cu o dexteritate care ar face să roșească orice casier destoinic al unei bănci de renume.