6.9.12

La maasai (I)



Mașina în care ne-am petrecut ultima săptămână staționează și Rashid, ghidul nostru cu ochi ageri și chip cumsecade, ne îndeamnă să coborâm. Satul maasailor, pe care până să ne apropiem mai că îl crezusem părăsit, se însuflețește brusc și din spatele gardului des improvizat din crengi spinoase de acacia se ivesc câteva siluete negricioase înveșmântate în binecunoscutele pături colorate. Li se alătură cât de curând multe altele și toate se îndreaptă în pas alergător în direcția mașinii. În doi timpi și trei mișcări, cam o duzină de bărbați și tot atâtea femei se aliniază de o parte și de alta a intrării în sat și ne privesc insistent, în timp ce dintre ei se desprinde un maasai voinic cu căutătură dezghețată care ne strânge mâinile urându-ne bun venit într-o engleză neașteptat de corectă. "How much?" întrebăm pentru a fi siguri că am înțeles bine și răspunsul sosește îndată: "Sixty dollars". Îi întindem banii pe care îi ia și și-i îndeasă grăbit în buzunar, nu înainte de a-i număra cu o dexteritate care ar face să roșească orice casier destoinic al unei bănci de renume.





Odată pecetluită afacerea, e momentul să intre în scenă maasaii. Ca la un semn al unui regizor invizibil, bărbații se pun în mișcare, înaintând pe două rânduri într-un soi de du-te-vino săltat în timpul căruia intonează un cântec primitiv agitându-și bețele deasupra capului. Se întorc în dreptul nostru și apoi repetă figura, glasurile lor puternice fiind reverberate straniu de aerul încărcat de praf care ne învăluie ca o haină mult prea strâmtă. Scandalizate de bizara alăturare de sunete pe care nu le pot găsi atrăgătoare oricât s-ar strădui, urechile noastre salută finalul melodiei, urmat îndeaproape de niscaiva explicații fugitive ale maasaiului ce ne însoțește pe post de ghid. Timp în care ceilalți maasai, luând o pauză de la reprezentație, se fac nevăzuți.





Maasaiul-ghid ne poftește să îl urmăm și ne îndreptăm cu toții spre intrarea în sat care nu este altceva decât o spărtură în gardul circular de acacia. În timp ce îmi las privirea să alunece peste haosul ordonat alcătuit de crengile țepoase, îmi amintesc că am citit undeva despre rolul gardului, acela de a proteja satul și pe locuitorii lui de intruși și animale sălbatice. Și deși ar fi nedrept să neg o oarecare funcționalitate împrejmuirii rudimentare, nu mă pot opri să nu o consider totuși de o naivitate înduioșătoare.






Chiar și știind la ce să ne așteptăm, simplitatea satului ne lasă fără grai. De-a lungul gardului circular se înșiruie colibele tradiționale ale maasailor, majoritatea cam de statura unui om. În centru, dispus tot circular, un hățiș de crengi uscate susține greutatea a ceea ce, la prima vedere, ar putea trece drept un soi de fructe bizare vopsite în toate culorile. Deasupra, la fel de cenușii și prăfuiți, se înalță doi-trei acacia, ale căror coroane în formă de umbrelă își aruncă brațele noduroase cât mai departe de trunchi ca pentru a oferi o mai mare stabilitate cerului, împiedicându-l astfel să se năruiască peste precarul adăpost. La intrarea în sat, un pui de maasai îmbrăcat cu mai multe rânduri de haine suprapuse surprinzător de armonios plânge din toți rărunchii, dând glas întregii nefericiri adunate de atâta pustiu de vreme pe sărmana planetă. Și în timp ce îl privesc cum își varsă amarul singur-singurel în fața colibei, mă întreb când oare, dacă nu acum, îl va mai putea consola cineva vreodată.















16 comentarii:

  1. Foarte frumos articolul si pozele! Imi amintesc de cartea Corinei Hofmann "Indragostita de un masai" si de filmul cu pricina. Cred ca mi-ar place o astfel de vizita prin Africa...

    RăspundețiȘtergere
  2. Hainele acelea la ei, e ca şi o tradiţie sau e portul lor în general?

    RăspundețiȘtergere
  3. @Larisa: Cred ca datorita ei se vorbeste destul de mult despre maasai in ultima perioada, insa mie personal mi s-au parut puerile cartile ei. Nu le atribui nicio valoare in afara de una pur informativa (si nici aceea cine stie ce, nu s-a prea obosit sa se documenteze foarte tare, altminteri poate ne-ar fi dat si alte detalii interesante)...

    Multumesc! :-)

    RăspundețiȘtergere
  4. @Robert Nicolaescu: Mersi, salutari si de la Doha! Ca bine ti-o fi acolo la racoare :-P

    RăspundețiȘtergere
  5. @Adriana D: Sa fie, multumesc! ;-)

    RăspundețiȘtergere
  6. @Aniela Deby: E portul lor de zi cu zi, banuiesc ca totul a pornit de la dublul rol atribuit paturilor: acela de imbracaminte dar si de protectie contra racorii noptii. Si nu in ultimul rand, e manifestare a saraciei lucii :-(

    RăspundețiȘtergere
  7. Frumos, frumos, frumos!
    Cat despre puiul de maasai din ultima poza.... mi-a rupt sufletul! Cum plange el, mititelul, si ce frumos ai suprins tu in cuvinte plansul lui...
    Pup!

    RăspundețiȘtergere
  8. NU pot sa spun decat WOW! De obicei vad aceste lucruri in filme si reviste si acumla tine pe blog. Cred ca este impresionanta o asemenea calatorie. Minunat!

    RăspundețiȘtergere
  9. @Amelia & Mihai-Stefan Chirca: Vine si continuarea zilele astea, multumesc! :-)

    RăspundețiȘtergere
  10. @Cris-Mary: Iti dai seama, mai ales ca de obicei nici mie nu-mi vine sa cred unde plec pana ce nu ajung acolo :-D Ma bucur ca iti place!

    RăspundețiȘtergere
  11. frumos foc, Ioana; astept cu nerabdare continuarea; ai reusit sa ii pozezi cand sar in sus?

    RăspundețiȘtergere
  12. @Natty Bumppo: Mersi! I-am pozat si sarind, insa nu pe cei de aici ci pe altii care ne-au oferit un spectacol la hotelul unde eram cazati :-P

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe