33 de idei de cadouri pentru amatorii de călătorii

Șervețele, pixuri, cârpiță de șters ochelarii si semne de carte

Nu știu multă lume care să nu se dea în vânt după călătorii iar un cadou tematic te scoate adesea din impas, mai ales în situațiile (ori perioadele din an, că tot se apropie vertiginos sărbătorile) când goana după daruri este inevitabilă și te întrebi - a câta oară? - cu ce ai mai putea să îi surprinzi plăcut pe cei la care ții. Pentru a-ți maximiza șansele de a alege cadoul potrivit pentru cei din jur, se spune că ideal ar fi să te lași călăuzit de un singur gând: acela de a dărui numai lucruri pe care ți-ar plăcea, la rândul tău, să le primești. Cu ăst gând în minte am compilat și eu pentru tine lista de mai jos, sperând că una, alta sau mai multe dintre sugestiile mele îți vor înlesni acum ori pe viitor delicata misiune. 

Despre cum identifici un dependent iremediabil de călătorii (dacă. desigur, nu o strigă chiar el în gura mare) am scris deja aici și aici. 

Pentru cei cu dare de mână sigur că există și opțiunea de a pune mâna pe telefon tastatura din dotare și a rezerva o vacanță de vis da capo al fine. Generoasă cum mă știi, ți-am împărtășit deja din vasta mea experiență în materie de călătorii mai puțin comerciale, extrem de atractive însă din păcate cel puțin la fel de costisitoare în articolul acesta.

Cărți de călătorie care te fac mai deștept

Pamplona, Spania

Într-o vreme în care numai cine nu vrea nu publică o carte, simt tot mai acut nevoia de cărți adevărate care să mă stimuleze și să mă îmbogățească intelectual. Cea mai la îndemână soluție este, desigur, să recurg la clasici. Slavă Domnului că nu puțini dintre marii scriitori ai planetei au scris într-un fel sau altul și despre călătorii iar unii dintre ei erau chiar aventurieri notorii, așa încât am mereu de unde alege: Hemingway, Exupery, Robert Louis Stevenson, Kipling, Mark Twain, Jerome K. Jerome, Jack London, Melville, Dickens - și nu doar ei - au fost călători avizi ale căror experiențe de călătorie se regăsesc, sub forma ficțiunii împletite cu realitatea, într-o sumedenie de romane, cărți și jurnale de călătorie, reportaje și eseuri, iar Jules Verne, Steinbeck și D.H. Lawrence n-au fost nici ei străini de astfel de preocupări în anumite perioade ale vieții, preocupări pe care din fericire au avut grijă să le fixeze la rândul lor în scris. Nemaipunându-i la socoteală pe cei mai mari exploratori ai tuturor timpurilor – de la Marco Polo și Ibn Battuta până la Darwin, Nansen și Shackleton și, ceva mai încoace, Charles Lindbergh, Wilfried Thesiger și Thor Heyerdahl – ale căror aventuri așternute pe hârtie constituie substanța primară din care s-au înfiripat aspirațiile de călătorie ale tuturor generațiilor următoare.

Din când în când cedez ispitei și dau crezare unei recenzii, recomandări sau propriei intuiții. Cu puține și regretabile excepții, cărțile pe care mi le aleg cu grijă de prin aeroporturi ori micuțe librării care mi se furișează pe urme pe oriunde trec până ce, într-un moment prielnic, își iau tomurile în dinți și mi se proptesc în două vitrine în cale, sunt purtătoare ale unor informații și aprecieri atât de prețioase încât simt nevoia să mi le notez. Capitol la care se încadrează de altfel mai mult de jumătate din lista următoare. Cealaltă jumătate, departe de a se apropia la fel de mult de idealul meu de scriitură de călătorie – o combinație de talent literar, umor fin, autoironie bine dozată, bună cunoaștere a subiectului, simț estetic și bun simț, melanj la care autorul ar face bine să-și adauge amprenta personală - are totuși marele merit de a întruni măcar cele trei criterii legate de cunoașterea subiectului, simțul estetic și bunul simț.

Povestea târfelor mele triste

Trăim cu conștiința morții zi de zi. Ne urmărește pașii ca o umbră de care ai vrea să te descotorosești dar nu e chip oricât ai încerca. La început o prezență firavă și abia perceptibilă, prinde puteri pe măsură ce puterile noastre slăbesc, se hrănește cu anii noștri căpătând contur tot mai deslușit pe măsură ce silueta noastră se estompează pe pânza timpului. În cursa noastră cotidiană se întâmplă să mai uităm de ea, însă ea este mereu acolo, la pândă, spectru pământiu și hâd mijindu-și colții însângerați dindărătul obrajilor scofâlciți. Am putea să îi cedăm, să ne lăsăm copleșiți, să cădem într-o lâncezeală comodă, cale sigură către moartea spirituală și apoi fizică. Nu puțini sunt cei care se predau fără luptă, gândind că drumurile toate duc oricum către ea, mai devreme sau mai târziu. Sau am putea să ne împotrivim ei, trăind fiecare zi ca și cum altele nu ne-ar mai fi dat să trăim, ca și cum dincolo de fiecare zi nu ne-ar mai aștepta nimic altceva decât vidul, astfel încât suntem datori să dilatăm la maxim clipa prezentă. Să iubim, să suferim, să simțim, să ne exprimăm, să greșim, orice, atâta timp cât acestea toate sunt indicii ale faptului că suntem în viață, că suntem înzestrați, mai presus de orice, cu o inimă care palpită și o minte care creează. Nu rareori însă avem prea târziu această revelație. Sau poate că, așa cum se spune, nu este niciodată prea târziu.

Micile mari bucurii ale vieții mele

Schi la -22 grade în Laponia (Finlanda)

Bianca mă întreabă de această dată care sunt acele zece activități ori lucruri care îmi colorează viața și mă fac să uit de rutina zilnică. Nu m-am pregătit câtuși de puțin, le scriu spontan, să vedem ce-o ieși.

1. Cărțile și călătoriile. N-aș ști să vă spun cu precizie care dintre acestea două ocupă primul loc în topul activităților mele preferate, așa că mi se pare corect să împartă primele două locuri. Aș înclina să spun că nu aș putea trăi fără cărți, însă de ceva vreme am realizat că nici fără mult iubitele mele călătorii nu aș putea să îmi imaginez existența. Din punctul meu de vedere (enunțat de altfel și de motto-ul site-ului de față), cărțile și călătoriile se află în strânsă, ba chiar indisolubilă legătură.

Splendida carte a celor o mie de emoții

Titlul acestei cărţi a lui Khaled Hosseini îmi pare cum nu se poate mai bine ales. Nu ştiu cum aţi perceput-o voi, cei care v-aţi luat răgazul de a vă cufunda între paginile ei, însă pe mine cartea asta m-a pârjolit pe interior cu intensitatea a...o mie de sori. Cartea începe domol, precum razele blânde alunecând pe chipul meu dimineaţa la trezire, odată cu introducerea cititorului în viaţa micuţei Mariam. Copil din flori ("harami"), Mariam își duce alene viaţa de la o zi la alta alături de o mamă pe care nu o înţelege, însă arde ca o flacără în rarele clipe de fericire alături de Jalil, tatăl care nu o consideră cu adevărat parte din familie, dar care pare să o iubească în felul său meschin şi egoist. Cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de mama istovită înainte de vreme, Jalil îi ține spiritul treaz și o ademenește cu povești frumoase despre Herat, "leagănul culturii persane și locul unde-și dădeau întâlnire scriitorii, pictorii și sufiștii", acolo unde "Dacă-ți întindeai piciorul mai mult, riscai să te trezești cu el în fundul unui poet" ori despre ficusul la rădăcina căruia a fost îngropat marele poet Jami. Venerația orbească pentru tată o face pe Mariam să își neglijeze mama, ceea ce conduce în cele din urmă la tragedia ce constituie factorul declanșator al intrării vieții lui Mariam pe un cu totul alt făgaș.

ABC cu cărţi

Am găsit o leapşă interesantă la Bianca şi pentru că este vorba despre cărţi m-am grăbit să intru şi eu în joc. Iată cum sună cerinţa lepşei: "Înşiruie câte un titlu de carte preferată pentru fiecare literă din alfabet. Dacă nu ai o carte pentru litere mai ciudate, cum ar fi Q, X sau K, o poţi înlocui cu o carte preferată care conţine acea literă în titlu. Ai voie sa pui în lista ta şi cărţi care nu aparţin beletristicii.”

Bookfest 2011

L-am așteptat cu nerăbdare, mi-am făcut o listă mititică cu ce nu vreau sub nicio formă să ratez, iar vineri după birou am fugit ca din pușcă spre...Bookfest! Haideți să vă spun ce mi-am cumpărat de data asta:

Trei într-o barcă?! Ba nu...patru (fără a mai socoti și câinele)!

Nu procedez așa de obicei, dar de data asta chiar trebuie să vă dau o mostră de umor din cartea lui Jerome K. Jerome, prea m-am tăvălit de râs la majoritatea episoadelor:

"Din pricina absenței muștarului, o umbră de melancolie a pus stăpânire pe barcă. Am mâncat friptura în tăcere. Existența ni se părea goală și searbădă. Ne gândeam la zilele fericite ale copilăriei și am oftat. Totuși, parcă ne-am mai înveselit când a apărut torta cu mere, iar când George a scos din fundul coșului o conservă de ananas dând-o de-a dura prin barcă, am simțit că în definitiv și la urma urmei viața merită să fie trăită. Toți trei ne dăm în vânt după ananas. Ne-am uitat la poza de pe cutie și ne-am gândit la suc. Ne-am zâmbit unul altuia și Harris a pregătit o lingură.

Am căutat apoi cheia de deschis conserve. Am răscolit tot coșul. Am scotocit prin valize, am ridicat scândurile de pe fundul bărcii. Am scos toate lucrurile pe mal și le-am scuturat, dar cheia de conserve ia-o de unde nu-i! Harris a încercat atunci să desfacă cutia cu briceagul, dar a rupt lama și s-a tăiat adânc; iar George a căutat să facă același lucru cu foarfeca, dar aceasta a zburat și n-a lipsit mult să-l orbească. În timp ce-și pansau rănile, eu am încercat să găuresc cutia cu vârful căngii, dar cangea a alunecat și m-a zvârlit între barcă și mal, în șaizeci de centimetri de apă mocirloasă, în timp ce cutia mi-a scăpat din mână, nevătămată, și a spart o ceașcă de ceai.

Casa somnului

Mi-ar fi plăcut sa încep spunând că am citit cartea asta pe nerăsuflate. N-am citit-o pe nerăsuflate pentru simplul motiv că nu am avut, la final de an vechi și început de an nou, atât timp cât mi-ar fi trebuit. Dar aș fi putut să citesc cartea asta pe nerăsuflate, dacă aș fi avut timpul necesar, pentru că este o carte pe care nu-ți prea vine să o lași din mână. Este de altfel prima mea întâlnire cu Jonathan Coe, cu siguranță nu și ultima dat fiind că am dat buzna în librărie să îmi mai cumpăr ceva de el de îndată ce am închis acest volum.

Romanul lui Coe are în centrul său patru personaje pe care scriitorul le urmărește de-a lungul a două perioade, anii 1983-1984 și ultimele două săptămâni din iunie 1996.  Cele două perioade, deși clar delimitate în structura romanului prin alternanța trecut-prezent dintre capitolele impare și capitolele pare, se întrepătrund, se completează, curg una într-alta până la a se amesteca și confunda, fapt subliniat printre altele - la nivel de formă - de segmentarea frazelor, nu rar capitolul următor începând cu același cuvânt lăsat intenționat în aer în cel precedent.

Dai din coate, ai parte!

Da, știu, sună chiar caraghios că trebuie să mergi în șir indian printre rafturi, să te treacă toate transpirațiile și să dai din coate vârtos ca să poți să-ți iei porția de carte, dar am supraviețuit și de data asta...și nici că mai contează ce a fost când am alături stiva de cărți, care mai de care mai neprețuită! :-)

Să vă spun așadar ce mi-am cumpărat puțintel mai devreme de la Gaudeamus:

  

Julio Cortazar - "Manuscris găsit într-un buzunar și alte povestiri" 

Chang-rae Lee - "Zbor peste Long Island" 

Isabel Allende - "Casa spiritelor" (am citit-o de la o cunoștință, dar voiam să o am în casă, mi-a plăcut mult) 

Isabel Allende - "Fiica norocului" 

Woody Allen - "Anarhie pură" 

Kurt Vonnegut - "Retrospectivă asupra Armaghedonului " (cu desene ale autorului) 

Mario Vargas Llosa - "Rătăcirile fetei nesăbuite" (ediție nouă apărută la Humanitas) 

Ernest Hemingway - "Dealurile verzi ale Africii" 

Salman Rushdie - "Copiii din miez de noapte" 

Orhan Pamuk - "Muzeul inocenței"

Of, de-aș avea mai mult timp pentru citit!

Eat, pray, love în Laponia :-)

În Laponia am mâncat...Rudolph. 

Şi apoi m-am rugat să nu afle despre asta nici renii înhămaţi la sania noastră şi nici Moşul pe care l-am vizitat chiar în sătucul lui :-D. 

După care m-am îndrăgostit de aurora boreală, care a apărut şi a dispărut ca o nălucă, suficient însă cât să mă facă să îmi promit că o voi vâna toata viaţa...

(sursa)

M-a mai găsit o carte...

Ca să vezi, particip și eu o dată la zece ani la un concurs și atunci câștig :-). Nu m-aș fi obosit cu siguranță să mă înscriu dacă nu mi s-ar fi părut haioasă tema concursului (ce cocktail am asocia personajului nostru preferat dintr-o carte și de ce?) și dacă premiul nu ar fi constat într-una sau mai multe cărți în valoare de 55 RON. Da, știu că în ziua de astăzi vă vine greu să credeți că de suma asta ți-ai putea cumpăra mai multe cărți, dar uite că așa e, ba mai mult, cărțile cu pricina sunt în limba engleză!

Între noi fie vorba, am constatat cu ocazia asta cu amărăciune că multe dintre cărțile de doi bani din librării (îmi vin acum în minte cele de tip "chick lit", "self-help" și cele ale unor distinși autori...no name) sunt mult, dar mult mai scumpe decât cărți de referință din literatura universală. Nu mai pomenesc faptul că "pe vremea mea" (maică), cărțile în limba engleză erau atât de scumpe încât nu puteai decât să suspini adânc a neputință în timp ce te înclinai cu jind în fața coperților lor lucioase! Dar de, cine naiba mai citește azi cărți serioase, mai ales în limbi străine? Și câți dintre cei care citesc tot soiul de cărți mai mult sau mai puțin supraapreciate ale unor iluștri necunoscuți au trecut prin botezul literaturii universale înainte? Să vă povestesc și despre așa-zisele recenzii, scrise pe bandă rulantă, pe care le întâlnesc la tot pasul? Dacă, la fel ca mine, vă închipuiați că e nevoie de studii aprofundate în domeniu și o bază solidă de tomuri parcurse de-a lungul timpului ca să poți îndrăzni să scrii o recenzie a unei cărți, ei bine, sunteți niște bieți nebuni depășiți de situație!

Revenind la oile noastre (fie ele chiar și negre, pentru unii), le mulțumesc foarte mult celor de la Books Express și Raluk.ro pentru premiu, îi asigur că a încăput pe mâini bune și promit că va fi apreciat cum se cuvine. Iar voi, dacă nu mă credeți, n-aveți decât să verificați spusele mele de mai sus accesând site-ul BE. Veți găsi acolo o sumedenie de romane, nuvele și culegeri de poezii faimoase la mai puțin de 20 lei fiecare! Sigur că sunt și unele mai scumpe, dar fiind vorba de cărți și având în vedere faptul că livrarea este gratuită, consider că prețul este justificat.

Sunt cu atât mai fericită cu cât cartea pe care cu greu mi-am ales-o dintre multele ispite de pe site-ul Books Express nu a fost încă tradusă în România și îi aparține uneia dintre cele mai noi iubiri ale mele: Knut Hamsun. Abia aștept să o primesc!

India...mereu în inima mea

Luiza (aka Vulpitza) mi-a adus în dar acum vreo două-trei zile cartea Mihaelei Gligor "India. Însemnări, eseuri, jurnal". Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât nu auzisem până acum nici de carte și nici de autoarea ei, drept pentru care în mod sigur "întâlnirea" noastră ar fi fost (cel puțin) amânată pe termen nedefinit dacă nu ar fi fost mijlocită astfel de Luiza. Îi mulțumesc foarte mult (inclusiv pentru dedicația pe care am observat-o mai târziu, acasă), abia aștept să citesc cartea și promit să scriu câteva rânduri despre ea îndată ce o voi fi terminat.

Și dacă tot suntem la subiectul ăsta, profit de ocazie și vă întreb: Voi ce alte cărți despre India ați mai citit și îmi recomandați?

Foamea

Pe lângă titlu, simplu dar frapant, m-a atras la cartea asta și faptul că a fost tradusă de un fost profesor de-al meu de daneză din facultate. Este vorba despre Valeriu Munteanu, un om cum rareori mi-a fost dat să întâlnesc, o veritabilă enciclopedie umană care din păcate a plecat dintre noi luând cu el pentru totdeauna un ditamai bagajul de cunostințe și tot harul și talentul aferent, imposibil a fi transmis în întregime chiar și celui mai fidel ascultător sau învățăcel. Ni s-au intersectat drumurile pentru o perioadă de timp destul de scurtă, suficientă însă pentru a-l îndrăgi și a realiza că mă aflu în fața unui om deosebit de la care aș face bine să învăț cât mai multe în cât mai scurt timp.

Am plecat deci la drum alături de "vagabondul" lui Hamsun gata sensibilizată. Dar chiar și de nu as fi fost, tot ar fi fost cu neputință să nu îmi dau seama că această carte este una dintre cărțile acelea rare pe care nu le uiți multă vreme sau poate chiar niciodată și care te schimbă definitiv.

Dacă ați citit cartea, bag mâna în foc că una dintre primele senzații cu care v-ați confruntat și care v-a urmărit apoi pe tot parcursul ei a fost...foamea. O foame puternică, mistuitoare, irațională și, nu în ultimul rând, empatică. Empatică pentru că nu ai cum să nu îl îndrăgești pe "vagabond", nu ai cum să nu te simți cu sufletul lângă el, nu ai cum să nu te simți...aproape responsabil pentru el. Și ah, cât l-am mai iubit pentru alegerile sale fericite...și vai, cât l-am mai bombănit pentru încăpățânare, demnitate dusă la extrem (deși perfect justificată din punctul meu de vedere) și șovăială.

N-am să mă apuc să interpretez cartea, cu riscul de a mă repeta vă spun și de data asta că nu vreau să vă stric bucuria cititului și a descoperirii. Oricum, cartea nu este ermetică, vă veți da seama cu siguranță că "foamea" are cel puțin dublă, dacă nu chiar triplă valență. Pe lângă senzația fizică, capabilă a dezumaniza și cea mai profundă și neînclinată către îmbuibare ființă, ducând-o către pragul cel mai de jos al mizeriei, umilinței și nebuniei, avem foamea de inspirație (foamea spirituală) - căci da, nu degeaba am pus "vagabond" între ghilimele, personajul nostru este scriitor, și încă unul talentat  - și nu în ultimul rând foamea de dragoste.

Sigur că romanul se pretează la mai multe interpretări. Am să vă ofer mai jos ceea ce eu consider a fi "cheia" cărții, și anume o parte din discursul pe care "vagabondul" i-l ține femeii de care este (sau mai bine zis se crede) îndrăgostit. Și îndrăznesc să afirm că nu degeaba i se dezvăluie tocmai ei, femeii, care și la Hamsun se dovedește a fi net inferioară, dar și prima ființă față de care simte nevoia să se explice cu adevărat:

" ...În fond, arătam eu, poți să ai un suflet delicat, fără să fii neapărat nebun; există chiar firi care se hrănesc cu bagatele și pot să se prăpădească numai din cauza unui singur cuvânt mai greu. Și i-am dat să înțeleagă că eu aveam tocmai o astfel de fire. Adevărul este că din cauza sărăciei unele aptitudini ale mele au ajuns atât de ascuțite încât sunt în stare să-mi pricinuiască de-a dreptul neplăceri, te asigur, de-a dreptul neplăceri, din păcate! Dar lucrul ăsta își are avantajele sale; în anumite situații, îmi este chiar de folos. Omul inteligent, dar sărac, este un observator cu mult mai perspicace decât cel inteligent dar bogat. Cel sărac este atent la fiecare pas pe care îl face, ascultă bănuitor orice cuvânt rostit de oamenii care-i ies în cale; fiecare pas pe care îl face impune gândurilor și sentimentelor sale o datorie, o sarcină. Are auzul fin și este impresionabil, e un om cu experiență, sufletul său este brăzdat de răni provenite din arsuri..."

Ei bine, da, mie paragraful ăsta mi-a dat un indiciu clar: foamea fizică este pusă de "vagabond" în slujba foamei spirituale, iar căutarea febrilă a inspirației duce până la autoflagelare. Nu de puține ori refuză ajutorul ivit când nici nu se mai aștepta (ajutor pe care de altfel îl oferă mai departe, cu mărinimie, celor și mai năpăstuiți decât el) având în fața ochilor perspectiva altui și altui articol care îl va scoate din impasul fizic dar mai ales spiritual.

Și încă ceva, mai ales pentru cei care au citit această carte: Nu vi s-a întâmplat ca anumite momente sau acțiuni pline de duioșie, generozitate și inocentă sfială ale "vagabondului" să vi-l aducă în fața ochilor minții pe vagabondul ("the tramp") lui Charlie Chaplin? :-)

Bookworm strikes again

Si oare unde altundeva putea sa isi faca de cap zilele astea decat la Bookfest?! Am fost, am vazut, am cumparat si m-am intors fericita cu ...Prada :-) Si zau ca ma bucur mai mult decat daca as fi facut ravagii la insisi aceia de la care se imbraca pana si diavolul!!!


Haideti sa va spun ce am ales eu de data asta dintre multele ispite. Si chiar va rog, daca ati citit vreuna dintre ele, spuneti-mi daca v-a placut.

• V. Nabokov - Lucruri transparente

• tot Nabokov - Povestirile lui V. Nabokov (nu m-am putut decide intre astea doua carti - deh, Nabokov e iubire veche de-a mea - asa ca le-am luat pe amandoua)
• M. Eliade - Nunta in cer (am eu o prietena draga care imi recomanda cartea asta de ceva vreme si nu imi amintesc sa o fi citit)
• Cella Serghi - Panza de paianjen (am tot auzit de ea in ultima vreme si sunt chiar curioasa)
• Agatha Christie - Crima din Orient Express
• Agatha Christie - Muncile lui Hercule
• Agatha Christie - Moarte pe Nil
• Agatha Christie - 13 la cina
• Agatha Christie - Pisica printre porumbei
• Agatha Christie - Crima din Mesopotamia
• Agatha Christie - Cei cinci purcelusi
• Agatha Christie - Misterul trenului albastru (erau la super oferta, asa ca m-am lacomit)
• John Updike - Intoarcerea lui Rabbit
• John Updike - Rabbit e bogat (aveam deja "Run, Rabbit", prima carte din tetralogie, deci era musai sa le cumpar si pe urmatoarele doua)
• Chuck Palahniuk - Monstri invizibili (promit sa citesc si "Fight Club", dar acum mi-a facut mai mult cu ochiul cartea asta)
• Mineko Iwasaki & Rande Brown - Adevarata viata de gheisa (pentru ca de ceva vreme ma fascineaza japonezii, in frunte cu Kobo Abe si Haruki Murakami si pentru ca am citit si "Memoriile unei gheise" care s-a inspirat chiar din viata lui Mineko)
• Rajaa Al-Sanea - Fetele din Riad (da, stiu ca e chick-lit, dar e un chick-lit scris de o araboaica, si inca unul care a fost interzis in Arabia Saudita!)

Am mai cumparat o carte de bucate de Jamie Oliver (cadou pentru mama) la care am primit bonus "Prins" de Petru Popescu, din colectia "Jurnalul".

Si uite asa mi-am mai ostoit setea....putin.

Arta de a nu traduce o carte sau Betia virgulelor

Pentru ca am tot auzit de cartea Corinnei Hofmann - "Indragostita de un masai" - in ultima vreme, m-am apucat si eu sa o citesc. Va spun de la bun inceput ca daca veti citi cartea asta in limba romana, va veti simti nauciti deja dupa primele cateva pagini. Si asta nu pentru ca ar fi vreo capodopera de stil ori scriitura, ci pentru ca traducatoarea, Mihaela Dinklage, reuseste sa scada si mai mult nivelul unei carti care oricum e destul de slabuta. Nu va voi vorbi de stangaciile de traducere din limba germana care pe mine una m-au iritat nespus pe alocuri, pentru ca este foarte posibil sa nu le sesizati daca nu aveti de-a face in mod curent cu aceasta limba.

Desi ...unele expresii v-ar putea face sa ridicati spranceana a nedumerire chiar si in lipsa cunostintelor temeinice de limba germana. Un exemplu care imi vine acum in minte este nemtescul "Schwesterherz" cu care fratele autoarei i se adreseaza acesteia in carte, care inseamna ceva de genul "surioara", aproximativ echivalentul englezescului "sis". Dar ce vorbesc eu aici, Mihaela Dinklage stie mai bine: "Inima de sora" (traducere mot-a-mot) este apelativul pe care traducatoarea il pune pe buzele fratelui Corinnei in carte ("Inima de sora, eu nu te vad pe tine stand aici pentru totdeauna"). Exemple de genul acesta mai sunt si altele, slava Domnului, insa nu m-am obosit sa mi le notez. Cel la care m-am referit inainte mi se pare unul dintre cele mai ilustrative.

In schimb este imposibil sa nu remarci excesul de virgule care genereaza in mod inevitabil efectul ametitor de care vorbeam mai sus. E drept, in limba germana virgulele sunt ceva mai frecvente decat in romana, exista anumite constructii care impun folosirea virgulelor. Dar de aici si pana la a pune virgule oriunde, oricand, fara numar, ignorand orice reguli gramaticale si de bun simt, este distanta mare.

Daca recomand sau nu cartea? Ce sa zic, o puteti citi pentru cele cateva informatii utile care v-ar putea servi la un moment dat. Ca stil, cartea mi s-a parut de-a dreptul puerila pe alocuri, nu sunt sigura daca nu cumva este tot vina traducatoarei. Dar probabil nu voi sti asta niciodata. Nu de alta, dar nu e una dintre cartile pe care sa iti vina sa le citesti de doua ori...

"Fiecare dintre noi este iubirea vietii cuiva"

Am cumparat cartea asta acum ceva vreme. M-a atras prezentarea de pe coperta. Apoi am uitat de ea, in goana mea dupa romane ale unor autori mult mai cunoscuti. La ceva timp dupa, am vazut filmul "The Curious Case of Benjamin Button". Mi-a ramas in minte, cu atat mai mult cu cat eu insami am fost preocupata multa vreme de subiect, caci ma gandeam adesea cat de usor ne-ar fi daca viata ar curge in sens invers. Spre rusinea mea - caci de regula sunt la curent cu majoritatea scrierilor marilor autori - abia cu acest prilej am aflat ca la baza filmului a stat nuvela lui F. Scott Fitzgerald. Dupa ce am vazut filmul, am cautat febril cartea, in dorinta de a compensa nedreptatea de a fi vazut filmul inainte sa fi citit cartea. Am citit nuvela in doar cateva ore si mi-a placut mult, desi am constatat ca nu prea existau asemanari cu cartea decat in ceea ce priveste destinul invers al personajului principal. Mai mult, am ramas putin frustrata la sfarsitul celor saizeci si ceva de pagini, as fi vrut sa fi durat mai mult povestea, simteam ca e un subiect care ar fi meritat sa fie tratat mai pe larg. Acum o saptamana si jumatate, absolut intamplator, am ales sa citesc "Confesiunile lui Max Tivoli" de Andrew Sean Greer. Recitind fugitiv prezentarea care imi suscitase initial interesul, am fost intrigata cand mi-am dat seama ca era vorba, de fapt, de ...un alt Benjamin Button. Trecand peste dezamagirea initiala, aceea ca un autor "oarecare" a avut indrazneala de a se inspira dintr-un "monstru sacru" al literaturii si mai ales cu privire la o tema atat de originala, mi-am zis ca as putea sa citesc totusi cartea, in fond avusesem si eu, dupa cum spuneam mai devreme, senzatia ca subiectul fusese insuficient exploatat de Fitzgerald, poate ca la asta se gandise si Greer, nu aveam de unde sti. In plus, mi-am argumentat singura ca teme originale nu mai exista demult, asa incat conteaza mai degraba expresia artistica a fiecaruia dintre autorii care trateaza o anumita tema si mijloacele aflate in slujba acesteia decat originalitatea subiectului in sine. Una peste alta, ma bucur ca nu am dat ascultare primului impuls, naiv si caraghios, recunosc, de a azvarli cat colo cartea. Si zau ca imi doresc sa cititi cat mai multi cartea asta, pentru mine a fost o experienta completa, chiar cathartica pe alocuri.

Nu vreau sa va stric bucuria cititului dezvaluind prea multe. Va spun doar ca Max Tivoli s-ar putea numi la fel de bine Quasimodo, Grenouille sau Caliban, caci se inscrie tot in sfera conceptului de "otherness". De altfel el insusi se considera un monstru. Un monstru al carui conflict interior principal deriva din aceea ca este prizonierul unui trup cu care nu se identifica. Care stie ca pentru a putea avea, macar aparent, o existenta in rand cu lumea, ar trebui sa respecte mereu Regula "Fii ceea ce cred ei ca esti". Si evident ca de cateva ori o incalca, nereusind decat sa isi adanceasca nefericirea. Dar e un "monstru" cat se poate de uman, pe care eu una am ajuns sa il iubesc. Pentru intensitatea trairilor, pentru profunzimea analizei, pentru luciditate, umor si candoare. Pentru ca nu se resemneaza desi realizeaza - si aflam si noi de la bun inceput, din chiar prima fraza a cartii - ca "Fiecare dintre noi este iubirea vietii cuiva". Si fraza asta dintai suna amar. A iubire neimpartasita. Si pentru ca, in ciuda destinului sau "pe dos", si lui timpul ii joaca o festa, ca noua tuturor. Are dreptate pana la urma batrana lui (fosta) servitoare Mary: "Toata viata mea am crezut ca timpul nu-i de partea nimanui". Ei bine, timpul nu este nici de partea lui Max Tivoli, in ciuda aparentelor.

Ce sa va mai spun despre cartea asta minunata ca sa va conving? Poate doar ca, probabil deloc intamplator cam pe la mijlocul cartii, este o scena care pe mine una m-a atins cum nu multe scene din carti au facut-o pana acum. O scena la care am plans, din mii de motive, mai intai fara lacrimi, apoi in hohote, cu sughituri, si nu m-am putut opri o o buna bucata de vreme. Mi s-a mai intamplat sa plang la carti, ce-i drept de regula la sfarsitul lor, niciodata insa ca acum. O sa va dati seama despre ce scena vorbesc, caci protagonistul ei e un soi de laitmotiv si scena un soi de alegorie pentru viata chinuita a lui Max Tivoli.

O sa inchei prin a cita un pasaj (din nou, ingenioasa inversiunea sub semnul careia sta destinul lui Max Tivoli!), unul dintre multele pe care am face bine sa nu le lasam, nepasatori, sa ne treaca pe langa urechi:

"Cum ne putem ierta pe noi insine? Parintii nostri ne vegheaza cu atata grija cand suntem copii, innebuniti sa nu piarda primul tipat, primul pas, primul cuvant, fara sa ne scape vreo clipa din ochi. Si totusi, noi nu-i veghem. Isi asteapta sfarsitul in singuratate - chiar si cei care traiesc alaturi de noi mor singuri - si rareori suntem acolo cand ei trec de ultimele borne: ultimul tipat inainte ca morfina sa-si faca efectul, ultimii lor pasi inainte de a nu mai putea merge, ultimul cuvant inainte ca gatlejul sa le fie pecetluit.

Si totusi o simt, strangerea asta brusca a inimii - si as crapa in doua pamantul, daca as putea, si mi-as vinde trupul ca s-o aduc inapoi - caci, desi m-a tinut in brate cand eram copil, mama n-a apucat niciodata sa ma vada in chip de baietel."

Iti multumesc, Andrew Sean Greer, pentru o carte de o intensitate rara! Si...iertare ca m-am pripit :-)

P.S. Pentru cei care vor avea curiozitatea de a citi cartea si care vor fi interesati de parerea lui Greer despre asemanarile cu Benjamin Button...puteti citi mai multe aici .

Test-provocare

Avand in vedere ritmul mult prea alert al lumii nebune, nebune, nebune in care traim si timpul din ce in ce mai putin pe care noi toti il dedicam cititului, m-am gandit ca as putea sa ma supun singura unui test: cam cate carti si de ce factura voi reusi sa citesc in 2010, un an care pentru mine se anunta mai linistit decat 2009, cel putin pana in iunie-iulie. Drept pentru care voi adauga treptat noi si noi titluri in acest post, urmand ca la sfarsitul anului sa trag concluziile de rigoare...

Asadar pe locuri, fiti gata, .....start! :-)

Anne Tyler - "Casatorie de amatori"
Haruki Murakami - "Iubita mea, Sputnik"
Anna Gavalda - "Impreuna"

Roxana Valea - "Prin praf si vise"
Andrew Sean Greer - "Confesiunile lui Max Tivoli"
Kobo Abe - "Chip strain"

Corinne Hofmann - "Indragostita de un masai"
Jean-Dominique Bauby - "Scafandrul si fluturele"

Vera Dragoi - "Camino"
Agatha Christie - "Moarte pe Nil"
Knut Hamsun - "Foamea"  
J.M.G. Le Clezio - "Pestisorul de aur"
Haruki Murajami - "Padurea norvegiana"
Radhika Jha - "Mirosul lumii"