Șase luni mai târziu... (Portugal edition)

 ... ne simțim tot mai acasă în Portocalia. Lockdown-ul nu a fost chiar așa insuportabil aici, mai ales că n-am fost obligați niciun moment să purtăm măști în exterior (lucru care m-a scos din sărite în ultimele luni petrecute în Dubai, de pildă, mai ales că au fost luni interminabile de vipie necruțătoare în care n-a fost cu putință să evadăm din urbe cum eram obișnuiți) iar măsurile au fost, în principiu, de bun simț și - faptic - niciodată atât de drastice cum s-au simțit, de bună seamă, în alte colțuri de lume. Dacă m-a deranjat ceva în mod deosebit m-a deranjat închiderea sălilor de sport (eu am una chiar peste drum), mai cu seamă că m-am dezobișnuit (voit) să alerg chiar zilnic în cei șase ani de Emirate aplicând, în schimb, tot mai des strategia îmbinării unor tipuri diferite de mișcare, dintre care Zumba aproape zilnic în ultimii 3 ani. Mi-au lipsit și lecțiile de kapap începute (și practicate intensiv) aici, însă dacă e s-o zic p-a bună sunt convinsă că eu la sală m-am pricopsit cu Covid - singurul loc în care am lăsat garda jos (la figurat haha) - așa încât, deși mie una Covidul nu mi-a dat prea mari bătăi de cap, am înțeles (și n-am comentat) utilitatea măsurii sus-menționate.

Rămas bun, Dubai, bine te-am regăsit, Portocalie!

Zic unii că nu s-ar numi schimbarea schimbare dacă nu ne-ar lua pe nepregătite, alții îi contrazic afirmând cu nasul în vânt că schimbarea și-o face omul cu mâna lui, că doar el singur e stăpân pe destinu-i și numai el știe mai bine decât oricine încotro o va apuca, cu cine și când. În ceea ce mă privește, nu pot decât să zâmbesc în fața unei atari naivități de care nu e exclus să mă fi făcut și eu vinovată la o vârstă mai puțin înțeleaptă, căci, privind în urmă și punând cap la cap frânturi de întâmplări și crâmpeie de viață, îmi dau seama o dată în plus că schimbările - departe de fi lucrurile atât de simple pe cât le enunțau unul și altul mai sus - sunt puțin precum stelele, știut fiind că acestea din urmă se aprind mult înainte ca lumina lor să se înfățișeze ochilor noștri pământeni tot așa cum schimbările, chiar și cele ce ne privesc, iau naștere mult înainte ca noi să prindem de veste.

Și se făcură șase...

Mă tot gândesc în urmă și mai că nu-mi vine a crede că au trecut șase ani - șase! - de când Dubaiul ne este casă, șase de când am aterizat aici într-un final de iunie binecuvântat, îmbrățișând a treia oară un viitor incert cu același entuziasm, aceeași încredere în forțele proprii si aceeași speranță ca întotdeauna în infinitele posibilități pe care le aduce cu sine schimbarea. Departe de a fi fost greșite, cele două alegeri anterioare - devenite, să spunem, perimate la un moment dat față de aspirațiile noastre aflate în continuă ascensiune - ne-au adus, fiecare, experiențe și realizări prețioase, astfel încât fiecare nouă mutare pe coclauri (dintre care Qatarul, la vremea respectivă, era cvasinecunoscut, și nu doar în România) a adăugat la fundamentul anterioarei, asigurând implicit succesul celei ce i-a urmat. Și cum viața poate reprezenta un cumul  de dezamăgiri ori o serie de victorii în funcție de deciziile bune sau proaste, pripite sau, dimpotrivă, îndelung cumpănite și asumate ori, până la urmă, pur și simplu inspirate pe care le iei la un moment dat, ei bine, privind în urmă - inclusiv în contextul actual al pandemiei de Covid-19 - nu putem decât să ne felicităm pentru absolut toate hotărârile luate de-a lungul celor aproape 10 ani de când am părăsit România, dintre care prima și cea mai cea a fost chiar aceea de a ne lua picioarele la spinare :).

Cinci ani mai târziu...

...suntem tot aici. N-aș fi băgat mâna în foc pentru asta acum cinci ani de zile când ne luam, a treia oară, picioarele la spinare, dar uite că s-a întâmplat minunea și am rămas locului. Rămas locului nu înseamnă câtuși de puțin prins rădăcini și în niciun caz bătut pasul pe loc, nu cred că am călătorit cândva atât de mult și așa departe ca în ăști cinci ani la un loc, ani în care în mod sigur am bătut toate recordurile posibile și imposibile în materie de brăzdat fața admirabilei planete albastre, dar măcar nu ne-am mai mutat de colo-colo, ceea ce tot e ceva. 

De când sunt în Dubai...

...nu mă mai plâng de căldură. Mai ales după cei aproape doi ani de Portocalia în timpul cărora numai eu știu cât și cum am făcut frigul. Dacă mai auziți vreodată pe cineva spunând cum că-i cald în Portocalia, trimiteți-l la mine, am eu ac de cojocul vorbelor lui.

...nu ratez nicio ocazie de city break, fie el și unul la "capătul lumii" (Australia, Noua Zeelandă, S.U.A.). Spuneți voi, cum aș putea să nu profit de faptul că mă aflu în cel mai tare oraș-hub al planetei?!

...citesc (și mai) mult. Cu riscul că neglijez blogul, pagina de Facebook, conturile de Instagram, Twitter și toate celelalte, citesc. Întotdeauna mi-am dorit să am mai mult timp pentru citit și uite că acum programul îmi permite. Așadar, dacă nu apar cu zilele în social media și nu dau semne că aș fi pe coclauri, mă găsiți probabil pe undeva la umbra unui palmier cu o carte în mână. Nu degeaba mi-am cărat toată biblioteca după mine în Dubai, unde mai pui că am descoperit o librărie fantastică aici care mă aprovizionează cu tot ce-mi poftește inima.

...fac (și) mai mult sport. Sală, piscină, mare, sală, piscină, mare. Ar putea părea monoton dacă n-aș schimba mereu peisajul. Deși nici în Dubai nu mi-e rușine cu frecventele ture de luat la picior parcuri cu frangipani și Gulmohar înfloriți, cele mai memorabile reprize de alergat au avut loc fără niciun dubiu în deplasare. Mi-e un dor nebun să alerg de-a lungul Tokyo Bay sub lumina slabă a lunii, înfofolită până în dinți pe malul Canalului Beagle ori pe un traseu groenlandez spectaculos cu vedere la Disko Bay, abia răsuflând din cauza aerului rarefiat!

10 motive să vizitezi degrabă o țară arabă

Dacă ar fi să ne luăm după publicitatea exagerată care se face Emiratelor Arabe Unite, în special Dubaiului, de către agențiile de turism autohtone și de aiurea, mai că am putea crede că acesta este unicul loc din Orientul Mijlociu în care merită să-ți organizezi o vacanță. Nimic mai greșit, le-aș spune cetelor de turiști bezmetici care pică în plasa acestora și care, odată ajunși în destinația „exotică” Dubai, primul lucru dau iama în malluri, după care gravitează, făcând exces de zâmbete și fotografii, în jurul unui anume hotel de lux cu interior kitschos și a faimosului zgărie-nori Burj Khalifa, gândind de bună seamă că un shopping consistent și un preț exorbitant plătit pentru o priveliște de altfel nu cine știe cât de spectaculoasă și care nu se apropie câtuși de puțin de cea pe care ar avea oricum șanse mari să o zărească din avion plus niscaiva soare în plină iarnă cu care să se laude mai apoi prietenilor la fel de naivi, constituie o suficientă justificare pentru o “vacanță de vis” în Dubai și în „lumea arabă”. Lăsând la o parte orice considerente de ordin financiar (se știe că Orientul Mijlociu este scump prin definiție iar orice serviciu de orice fel îți va ușura vădit buzunarul), dacă ar fi să recomand cuiva să călătorească într-un singur loc din Orientul Mijlociu, în mod sigur acesta nu ar fi Dubai. Unde mai pui că, în ciuda opiniei larg răspândite printre cei care nu stau prea bine la capitolul informare, E.A.U. nu înseamnă doar Dubai și Burj al Arab, l-aș da cu dragă inimă oricând (măcar) pe-un Abu Dhabi! Ce să vezi – în afară de malluri - și unde să călătorești în Orientul Mijlociu – în afară de veșnicul și deja agasantul Dubai – poftim de citește mai jos.

Un bilet, doar dus...

Lucrurile nu sunt cu nimic mai ușoare dacă ai mai trecut o dată prin asta. Dimpotrivă. Ce pot spune cu certitudine este că, pe lângă toate fărâmele de suflet lăsate care pe unde cu ocazia prea deselor călătorii, o părticică semnificativă va rămâne întotdeauna acasă. Acasă aici și acasă acolo. 

Fără să vrem, ne subestimăm adesea capacitatea propriului suflet, crezând că suntem datori, în virtutea unei obligații dobândite, poate, prin naștere, să ne atașăm numai de acasă în accepțiunea cea mai simplistă a termenului. Loc de baștină, grai comun, părinți, frați, prieteni. De parcă acasă ar fi doar un loc, unul singur pe lume, și noi indisolubil legați de el. Dacă am învățat ceva în ultima vreme, am învățat că acasă este departe de a fi doar locul primului cămin, acela în care ai văzut lumina zilei, ai copilărit și ai crescut sub atenta oblăduire a celor dragi. Este deopotrivă locul care te-a adoptat, ți-a hrănit dorințele și așteptările, în care te-ai simțit, iar și iar, fericită. În care privilegiul de a te bucura de soare în fiecare zi a devenit, în timp, o dulce obișnuință. Locul care a oferit adăpost temporar dragostei pe care o porți celui de lângă tine și dragostei pe care, la rândul lui, ți-o poartă. Așa încât de ceva vreme mă simt acasă mai peste tot. Îmi port casa în suflet și o iau cu mine oriunde mă duc. Poate că asta nu mă face mai puțin vulnerabilă, mai puțin melancolică, mai puțin susceptibilă de accese de dor nebun după nenumăratele locuri și chipuri cu care mi s-a intersectat, de-a lungul timpului, drumul. Poate că-mi risipesc sufletul în prea multe direcții. Poate că prea mulți de acasă înseamnă, de fapt, niciunul. Până una-alta mi-e bine. Și apoi, de ce să ne cramponăm de cuvinte, nu e oare acasă acum, aici, pentru noi toți, sub același cer?

Am în buzunar un bilet de avion, doar dus. Iau cu mine o puzderie de amintiri, imagini, emoții, o măsură zdravănă de încredere și un dram de noroc. Și plec... acasă. Sperând ca peste o vreme să-mi fie la fel de dor de acest nou acasă cum îmi este, acum, de țărișoara mea adoptivă din deșert.

Boeing 787 Dreamliner - viitorul e promițător

Ianuarie 2013. După o zi plină petrecută în Dubai așteptăm cu nerăbdare zborul de întoarcere. Dubaiul ne-a dezamăgit, e drept, însă motivul nerăbdării noastre este altul. În ciuda faptului că aeronava cu care am plecat dis-de-dimineață la Dubai a fost, contrar așteptărilor, un Boeing 777, încă sperăm să urcăm, măcar la întors, la bordul noului și atât de lăudatului Dreamliner Qatar Airways. Speranțele ne sunt umbrite întrucâtva de frecventele incidente - majoritatea constând în scurgeri de combustibil și incendii electrice - care ne-au tot ajuns la urechi în ultima vreme de prin diverse colțuri ale lumii, incidente care au determinat compania Qatar Airways să mențină la sol Dreamliner-ele recent achiziționate până la remedierea defectelor de fabricație. Dar iată că avem noroc, avionul tras la burduf este chiar un Boeing 787 și, arborând câte un zâmbet care îl întrece în strălucire chiar și pe cel îndelung exersat al stewardeselor, pășim impacienți la bord.

Doha de la A la Z (IV)

Ţepuşe. Dacă aţi trecut prin Doha şi n-ați primit "botezul țepușelor", ați trecut degeaba. Un loc tainic, ascuns în inima souq-ului, rezervat exclusiv cunoscătorilor. De astă dată descoperirea nu-mi aparține, însă de când prietenii de la Travelbadgers au dat întâmplător peste magnificul locșor unde m-au convocat și pe mine în vreo două rânduri, la ceas de seară, nu pot să uit minunatele țepușe pe care se lăfăie, purtând încă atingerea focului, bucăți de carne fragedă și suculentă de "chicken and meat". Pui și miel, mai exact :). Li se alătură lipii delicioase, proaspăt ieșite din cuptorul ce dogorește în apropiere, și frunze verde-întunecat stropite cu suc de lime. Dați un semn când sosiți în Doha, un asemenea secret se cere împărtășit!

Prima expoziție de bărci tradiționale din Qatar

Unul dintre primele lucruri pe care le-am observat cu bucurie după ce am ajuns în Qatar au fost tradiționalele bărci dhow, acelea pe care qatarezii - și nu doar ei - le foloseau în trecut exclusiv pentru pescuit și culesul perlelor. Coincidența a făcut ca la puțin timp după sosirea mea în Doha "orășelul cultural" Katara să organizeze prima expoziție de bărci dhow tradiționale din istoria Qatarului. M-am grăbit într-acolo, dornică de cunoaștere ca întotdeauna, conștientă fiind că un asemenea prilej nu avea să se mai ivească curând. Multe alte expoziții s-au perindat de atunci prin Qatar, însă farmecul acelei după-amieze încremenite în îmbrățișarea dogoritoare a soarelui de noiembrie, prea puțin îmblânzită de iminentul asfințit a cărui umbră plana inexorabil asupra plajelor animate de mulțimea de turiști și localnici veniți să admire pitoreștile veliere, a rămas neegalat.

Katara Classical Car Festival 2012

După expoziția de bărci dhow tradiționale, salonul auto Qatar Motor Show și demonstrația live a Scuderiei Ferrari, un nou eveniment m-a atras afară din bârlog în ciuda condițiilor atmosferice de-a dreptul potrivnice manifestate prin furtuni de nisip și vânt aprig care n-au ezitat să ne îngreuneze tuturor existența în chiar cele două zile libere ale săptămânii trecute: Classical Car Festival, prima expoziție de acest gen găzduită de Katara Cultural Village. Mai scrâșnind din dinți (din cauza nisipului, se înțelege!), mai ținând ochii deschiși cu rândul pentru a mă feri de micuțele proiectile usturătoare care năvăleau asupra mea cu fiecare nouă rafală de vânt, am dat grăbit ocol celor 50 de mașini din anii '40-'60, o impresionantă colecție adunată de-a lungul câtorva zeci de ani aparținând însuși șeicului Faisal bin Qassim al Thani. Ce am văzut am și pozat, desigur, așa că vouă nu vă rămâne decât să priviți și să comentați... dacă poftiți :-).

Qatar Motor Show 2012 sau despre cum am nimerit într-un film SF

Ce-i drept, e drept, nu m-am înnebunit niciodată după mașini. Când afli însă că o țară precum Qatarul organizează cea de-a doua ediție internațională a târgului auto Qatar Motor Show 2012, mai că-ți vine așa un gând cum că n-ar fi rău să te deranjezi până acolo sau, altfel spus, mai că te încearcă un vag sentiment cum că dacă nu te duci s-ar putea să ratezi ceva. Cu atât mai mult cu cât curiozitatea ți-a fost stârnită întrucâtva de acea demonstrație live a Scuderiei Ferrari de pe Cornișă la care te-ai deplasat într-o doară, dar pe care la final n-ai ezitat să o treci mental la capitolul special intitulat atât de sugestiv "na c-am făcut-o și pe-asta!" :). Iar dacă pleci urechea la șoapta asta interioară și îți rupi vreo oră din orice program ai avea în ziua respectivă, la final s-ar putea să constați că n-a fost rău deloc, ba chiar cu ocazia asta ai aflat și tu într-un târziu cum mai arată "mașinile din ziua de azi", dom'le, căci "pe vremea ta" nu păreau a conta multe alte detalii în afară de 4 roți, un volan și o caroserie. Și... ăăă, motorul, desigur, dar ăsta clar e amănunt neglijabil de vreme ce n-au găsit de cuviință să-l etaleze în văzul lumii! 

La drum! Pe drum... Pe lângă drum?

Uneori e nevoie doar de un impuls. Un rând dintr-o carte, o discuție însuflețită sau o fotografie. Incredibil câte promisiuni poate ascunde o fotografie! O zi însorită, un drum, milioane de posibilități. Odată ce ți-a intrat drumul în sânge, ești pierdut pe vecie.  Eforturi, dorințe, așteptări de odinioară trec toate în planul secund și tot ce rămâne e... drumul. Drum drept, neted, strălucitor, drum cât vezi cu ochii, drum așternut la picioarele tale ca un covor fermecat tresăltând nerăbdător să te poarte către alte zări. Drum cuminte, drum nebun, posibilități infinite. Uneori memoria traseului imaginat cândva te ajunge din urmă. Ceva din tine încearcă atunci să i se împotrivească, biet ecou îndepărtat răzbătând plăpând din negura amintirilor. Îți spui că e de ajuns să îți ferești privirea, să îți fereci porțile sufletului, să îți smulgi, cu un icnet dureros, cuvântul îndrăgit de pe buze. Zadarnic! Drumul este acolo, mereu acolo, în fața ta, lângă tine, în tine. Drumul trece prin tine. Răbdător, ademenitor, te așteaptă. Nu ești primul care se rătăcește de la drum. Nu ești nici ultimul. Drumul e bun și înțelept. Nu îl cunoști, dar el te știe pe de rost. Știe că îți vei croi iar drum către el. Te poartă hăt departe, peste întinderi de nisip și dune înalte, doar pentru a te aduce mai aproape de tine. Te însemnează cu un strat de colb fin, ca o pulbere de stele. Ești al lui, al drumului, iar el îți aparține. Se prea poate ca, urmând drumul, să te abați de la alt drum. Sau poate drumul se abate de la tine, poți oare spune cu mâna pe inimă că nu i-ai stat cuiva în drum? Ostenit de pe drum, se prea poate să mai faci câte un popas. Să uiți de drum sau el să uite de tine. Într-un fel sau altul, vei fi însă tot timpul pe drum. Popasul nu face drumul mai puțin drum, nu face timpul mai puțin timp, iar pentru fiecare drum există un timp anume. Bucură-te, e timpul drumului, e timpul tău! Iar drumul... drumul ești tu.

Doha de la A la Z (III)

Oryx. Făptură gingașă cu trup ce împrumută culoarea dunelor qatareze, picioare zvelte și coarne lungi și drepte care împung văzduhul ca niște ace, oryxul este o specie de antilopă întâlnită cu precădere în Africa, dar și în peninsula arabă. Amenințată cu dispariția, specia de oryx proprie peninsulei arabe a făcut obiectul a numeroase programe de înmulțire în captivitate și reintroducere în natură, numărând în prezent - în ciuda acestor eforturi - doar puțin peste 1000 exemplare în libertate și în jur de 6-7000 în captivitate la nivel mondial. Animal național și unul dintre cele câteva simboluri principale ale statului Qatar, oryxul se regăsește în formă stilizată pe coada tuturor avioanelor companiei Qatar Airways, dar și ca mascotă (de pildă a Asian Games 2006) în diferite zone din Doha și din împrejurimi. Îl puteți admira la Zoo sau, cu puțin noroc și o autorizație specială, chiar la Oryx Farm. Notă pentru pasionații de lingvistică: Puralul cuvântului "oryx" din limba engleză este, contrar așteptărilor, "oryges", deși pare-se că se acceptă și forma "oryxes". Nu v-am trezit interesul? Aflați atunci că oryxul întâlnit în peninsula arabă ar putea fi responsabil pentru legenda unicornului, priviți-i coarnele din profil și veți înțelege de ce...

Scuderia Ferrari Live Street Demonstration

Săptămâna aceasta Qatarul se pregătește intensiv pentru cea de-a doua ediție internațională a Qatar Motor Show, programată să se desfășoare în perioada 25-28 ianuarie 2012. Și oare ce eveniment ar fi fost mai potrivit pentru a lansa cu mare pompă această a doua ediție decât o demonstrație live a echipei Ferrari? Dacă mă întrebați pe mine, nici că s-ar fi putut alege un loc mai nimerit cu o atare ocazie decât minunata Corniche Road cu vedere la apele Golfului Persic și la mai toate clădirile importante din Doha. Evenimentul, care a constituit o premieră în istoria micuțului stat din Golf, a fost organizat de Shell, sponsor al Qatar Motor Show și partener tehnic al Scuderiei Ferrari. Surse mult mai pricepute decât mine spun că Marc Gené, pilotul de Formula 1 care și-a etalat măiestria de-a lungul Cornișei, ar fi atins nu mai puțin de 300 km/h în cei 3 km de "pistă" care i-au fost puși la dispoziție de către organizatori. Am avut ceva emoții și fără să fi știut una ca asta, dat fiind că - din motive de vizibilitate optimă - m-am postat fix într-unul dintre cele două sensuri giratorii între care s-a desfășurat cursa demonstrativă...

Merry Christmas dintre palmieri

Aveați cumva impresia că în deșert nu vine Crăciunul? Uite că vine, chiar dacă Moșul și spiridușii lui cei harnici trebuie să își facă loc nu prin nămeți, ci printre palmieri împodobiți de sărbătoare iar brăduții, deși ornați cu mult bun gust, nu răspândesc mirosul brazilor de acasă... Vă urez de pe acum Crăciun fericit și clipe de neuitat alături de dragii voștri! Și nu uitați, Moșul există, l-am văzut cu ochii mei în Laponia! :)

Bird's Eye View over ...Doha

Situat în zona cunoscută drept Sports City, în imediata apropiere a stadionului Khalifa și a centrului comercial Villaggio, Aspire Tower (numit și Olympic Tower sau Khalifa Doha Sports Tower) este (încă) cea mai înaltă clădire din Doha. Cu o înălțime de 318 m, turnul în formă de torță a fost una dintre emblemele celei de-a cincisprezecea ediții a Jocurilor Asiatice 2006, ocazie cu care în vârful său a ars o flacără de aproape 10 m înălțime. Poreclit de localnici "The Torch", turnul a fost inaugurat la începutul anului 2011, cu o întârziere de vreo 3-4 ani, iar construcția lui a costat nu mai puțin de 130 milioane de euro. Interiorul său extrem de modern include un hotel de lux cu camere ale căror prețuri încep de la "modica" sumă de 300 euro pe noapte, o spectaculoasă piscină exterioară (!) aflată la 80 m înălțime, un muzeu al sportului, 3 restaurante dintre care unul pe platformă rotativă, situat la înălțimea de 215 m, un bar/lounge, o sală de bal și un centru de conferințe. Nu vă imaginați însă că este prea ușor să admiri orașul de sus pentru că Aspire Tower și implicit platforma de observație nu sunt deschise vizitatorilor. Așa încât dacă nu cumva aveți bafta teribilă de a fi invitați la unul dintre evenimentele organizate frecvent în interiorul turnului (mersi Ana!), singura șansă de a cerceta împrejurimile de la înălțime este să priviți fotografiile de mai jos, imaginându-vă lumina nefiltrată de vălul fin de praf - cunoscut drept "dust haze" - atât de des întâlnit în Doha!

Doha de la A la Z (II)

Hipodrom. Pe lângă petrol, deșert, aur, cămile, thobe și abaya, unul dintre primele subiecte care îți trezește curiozitatea atunci când te afli într-o țară precum Qatarul este legat de faimoșii cai arabi. Dacă v-ați întrebat mereu cum trebuie să fi arătat mândrul El-Zorab al lui Coșbuc sau pur și simplu vă numărați printre admiratorii înfocați ai nobilelor animale, cu siguranță nu vă va lăsa inima să ocoliți Qatar Racing and Equestrian Club, centrul de echitație unde se desfășoară regulat curse de cai și unde nu doar că puteți urmări antrenamentele jocheilor, vizita grajdurile și mângâia frumoșii armăsari, ci vă puteți chiar exersa abilitățile de călăreți.

De când sunt în Doha...

...am mai mult timp pentru mine. Timp pentru citit, pentru blog, pentru plajă, pentru lenevit, pentru căscat ochii în jur, timp pentru orice. Sigur că asta nu va dura o veșnicie, dar până atunci profit din răsputeri.

...fac (mai mult) sport. Înot și merg la sală. Cel mai adesea înot, după cum bine știți deja este una dintre activitățile mele preferate de când mă știu. Și apoi...trebuie să fiu în formă pentru ziua aceea - sper nu foarte îndepărtată - când mă voi lupta cu nămeții din Groenlanda sau Antarctica, nu? :-P

Doha de la A la Z (I)

Alcool. Qatar fiind o țară musulmană, alcoolul este strict interzis și nu poate fi achiziționat decât în mod excepțional de la depozite speciale, pe baza unui permis eliberat la cerere. Nu veți descoperi alcool de cumpărat nicăieri în magazine și supermarketuri, iar la raioanele de băuturi singura bere disponibilă este cea fără alcool, cu varii arome de fructe. Veți găsi astfel de tipuri de bere de la toate marile companii producătoare, rămâne doar să vă hotărâți pe care o alegeți. Interdicția vizează doar comercializarea și consumul de alcool în spații publice, deci dacă chiar vă țipă buza după o bere veți putea să vă ostoiți pofta la orice restaurant sau bar din cadrul numeroaselor hoteluri cu multe stele din Doha ori chiar la voi acasă.