Cinci ani mai târziu...

...suntem tot aici. N-aș fi băgat mâna în foc pentru asta acum cinci ani de zile când ne luam, a treia oară, picioarele la spinare, dar uite că s-a întâmplat minunea și am rămas locului. Rămas locului nu înseamnă câtuși de puțin prins rădăcini și în niciun caz bătut pasul pe loc, nu cred că am călătorit cândva atât de mult și așa departe ca în ăști cinci ani la un loc, ani în care în mod sigur am bătut toate recordurile posibile și imposibile în materie de brăzdat fața admirabilei planete albastre, dar măcar nu ne-am mai mutat de colo-colo, ceea ce tot e ceva. 

12 lucruri pe care să nu le faci în Japonia

"Dont's" în Japonia

Gata vacanța, și-a luat zborul precum delicatele petale de sakura la o adiere mai serioasă a vântului. Verdictul? E limpede ca lumina lunii într-o seară călduroasă de aprilie petrecută sub cireșii înfloriți: Japonia trebuie că este cea mai fotogenică, ospitalieră și civilizată țară din lume. O altă planetă, una care ne-a dat peste cap toate planurile de anul acesta, așa încât nu m-aș mira să renunțăm la alte călătorii, mult visate, de altfel, și ele, pentru a ne reîntâlni cu Japonia. Ce să-i faci, când îi pică omului cu tronc un loc nu ai cum să i-l scoți din cap și pace. Iar dacă locul acela este unul despre care avea impresia că știe aproape tot, că a citit cam tot ce se putea citi, că a văzut mai toate filmele și documentarele pe care le-ar fi putut vedea, că a smuls mai toate ponturile și sfaturile pe care le putea smulge cunoștințelor și prietenilor japonezi, și - la fața locului ajuns - tot se simte bulversat de abundența de trăiri și experiențe pe care acesta le revarsă asupra-i, cu forță de tsunami, încă de la primii pași șovăielnici pe străzile înțesate de semne neînțelese, și, oricât de mult s-ar strădui, tot nu reușește să-și țină în frâu uimirea, e clar că e pierdut pe vecie.

Decalogul călătorului judicios

Puține sfaturi în materie de călătorii merită cu adevărat atenția ta. În fond și la urma urmei, pe banii lui fiecare face cum îi poftește inima și nimic nu-i e mai nesuferit călătorului chitit să-și lărgească orizontul de cunoaștere și experiențe decât un set sau mai multe de prescripții sterile menite a-l înregimenta, standardizându-i și compartimentându-i conduita. Indicațiile prețioase, de tipul acelora de care colcăie îndeosebi internetul, din nefericire principala sursă de informare a zilelor noastre, sunt apanajul unei categorii aparte de bipezi, vanitoși din cale afară, ca să nu zic de-a dreptul narcisiști, ce se autointitulează vocal specialiști și umplu pagini peste pagini (virtuale) de considerațiuni pe cât de numeroase, pe atât de lipsite de valoare și miez, cărora ei le atribuie o importanță înzecit mai mare decât cea meritată, considerând pasămite că noi ceilalți nu ne-am fi descurcat de capul nostru fără ilustrele lor învățăminte și cel mai probabil ne vom înclina, umili, în fața generozității și bunăvoinței lor. Considerațiuni care, propagate și reiterate la infinit de astfel de minți și condeie sărăcuțe, ajung să ți se fixeze pe nesimțite într- un ungher al minții, cu statornicie și încăpățânare de clișeu.