12.5.17

Perth în 8 fotografii panoramice


Avem fiecare, fără îndoială, moduri diferite de a ne reprezenta izolarea. Izolare, un cuvânt care unora le trezește orice altceva decât sentimente și asocieri pozitive, pe alții îi înspăimântă de-a binelea, în timp ce unei a treia categorii - cu care mă identific tot mai des în ultima vreme - îi prilejuiește reverii plăcute menite, toate, a-l identifica pe acela dintre toate locurile izolate din lume care ar merita, mai mult decât celelalte, atenție, o călătorie, poate chiar o rămânere. 

Dacă m-ai fi întrebat despre cele mai izolate orașe din lume, în mod sigur însă nu mi-ar fi trecut prin cap să răspund Perth, în special pentru că nimic din aparența orașului, ospitalitatea locuitorilor și atmosfera de târgușor de provincie unde toată lumea cunoaște pe toată lumea nu lasă să se ghicească stigmatul care apasă asupra orașului. Și totuși, chiar și o fugară aplecare asupra hărții Australiei este de ajuns pentru a realiza că, într-adevăr, din punct de vedere geografic Perth este un singuratic, neîmpărțind cu niciun alt oraș jumătatea vestică a continentului. Și dat fiind că până la cel mai apropiat oraș, Adelaide, nu ai avea de condus decât vreo 2.500 de kilometri, se înțelege de ce majoritatea locuitorilor din Perth nu s-au încumetat niciodată la vreun... road trip. Nu până la cel mai apropiat oraș, cel puțin, lucru de-a dreptul hazliu când te gândești că australienilor de prin părțile astea li s-a dus vestea că au în proprietate mai multe mașini decât locuitorii oricărui alt loc de pe planetă!



5.5.17

Cele mai bune agenții de turism cu care am călătorit până acum


Nu sunt și nu am fost niciodată adepta călătoriilor prin agenție. Îmi repugna profund ideea de a fi alipită unui grup și a trebui să mă supun nu doar capriciilor agenției de turism, ci și capriciilor fiecăruia dintre membrii grupului luați separat. În rarele ocazii când am făcut excepție de la acest principiu am ales agenții de turism verificate și ultraverificate, cu review-uri excelente, agenții serioase și cu volum de afaceri mare care își permit să ofere clienților excursii în locuri deosebite față de cele incluse în mod obișnuit în meniul majorității agențiilor de turism de pe piață, asistență permanentă în timpul sejurului (un număr de contact la care să și răspundă cineva în caz de... orice și apoi să te mai și ajute!) și, nu de puține ori, reduceri substanțiale. Niciodată, dar niciodată nu am ales exclusiv în funcție de preț, ba dimpotrivă, de cele mai multe ori un preț prea mic mai degrabă mi-a dat de gândit decât să mă atragă, la fel cum mi-a dat de gândit dintotdeauna un preț mare nejustificat prin servicii și activități pe măsură.

Să ne înțelegem însă, dacă sunt dispusă să plătesc un preț puțin peste medie unei agenții pentru o vacanță memorabilă, asta nu înseamnă nicidecum că aș avea o înclinație nativă pentru acte de caritate față de burdihanele - de altfel bine hrănite, nu mă îndoiesc - ale agențiilor de turism de pretutindeni, ci că mă aștept ca respectiva agenție asupra căreia mă voi fi oprit în cele din urmă să întrunească toate sau cât mai multe dintre condițiile care au mare însemnătate pentru mine: servicii ireproșabile da capo al fine, inclusiv adică, în caz de nevoie, pe durata vacanței, disponibilitate la dialog însoțită, în mod ideal, de capacitatea de a răspunde la varii întrebări, flexibilitate (!), transparență (inclusiv în ceea ce privește componența prețurilor) și, în general, aptitudinea de a da dovadă - nu doar din gură - de seriozitate și profesionalism (de pildă n-ar strica să aibă și o atitudine plăcută față de clienți, vasăzică să afișeze tot spectrul de comportamente asociate conceptului de customer service), nu de alta dar din păcate acestea nu sunt de la sine înțelese, în marea majoritate a cazurilor agențiile de turism având, pasămite, impresia că îți fac o favoare nețărmurită lăsându-te să aderi la mirobolantele lor programe prestabilite. Bineînțeles un alt cuvânt-cheie este plusvaloarea la care făceam aluzie în primul paragraf, fără de care nu văd de ce aș apela, până la urmă, la o agenție de turism.  



30.4.17

Stai la New Otani, Tokyo... clădire istorică, grădină zen și un loc preferat de însuși Bond!


Sunt multe atuurile hotelului New Otani și toate îți vor face timpul petrecut în Tokyo și mai plăcut decât nu mă îndoiesc că va fi el oricum. Pune laolaltă amplasarea-i centrală, la vreo cinci minute depărtare de metrou, una dintre cele mai mari piscine exterioare din tot orașul, o priveliște de zile mari de la restaurantul cocoțat în vârf de turn, la etajul 40, camerele spațioase cum numai la hotelurile de multe stele ai noroc să găsești pe meleaguri nipone și unul dintre cele mai bune mic dejunuri japoneze care-ți vor fi bucurat vreodată cerul-gurii și n-ai cum să dai greș dacă-l vei alege să-ți servească drept adăpost nocturn pe durata șederii tale în Japonia.

Cel mai interesant detaliu al hotelului și totodată acela care scoate New Otani din anonimat este însă unul pe care n-ai să-l întâlnești între cei patru pereți ai vreuneia dintre cele aproape 1500 de camere și nici în vastele incinte ale celor două corpuri de hotel care alcătuiesc complexul - The Main și Garden Tower. Nu, nicidecum, principalul motiv de mândrie al acestuia constă în minunata grădină japoneză despre care se spune că are o vechime de 400 de ani și mai bine, care s-a aflat, rând pe rând, în proprietatea unor samurai faimoși, grădină ce se întinde pe o suprafață de vreo 4 hectare și al cărei decor tipic include lanterne japoneze străvechi din piatră, podețe roșiatice care se arcuiesc elegant peste iazuri pline-ochi cu crapi Koi, cascade unduioase și o multitudine de flori și plante care își schimbă culoarea în funcție de sezon. De altfel grădina a fost cotată câțiva ani la rând de TripAdvisor drept una dintre cele mai grozave atracții gratuite ale orașului, cel mai recent ajungând chiar pe poziția a șasea din top. 



27.4.17

Germania: 10 străduțe care-l au pe vino-ncoace


Am, cu Germania, o relație cu năbădăi. Ba îmi place, ba nu pot să o sufăr, ba îi ridic în slăvi localnicii omenoși nevoie mare din zona asta sau ailaltă, ba îi persiflez pe (în cel mai bun caz) nepăsătorii din celelalte, iar în mitul punctualității și seriozității nemțești m-am lecuit deja a crede de o bună bucată de vreme. Cumva suntem, însă, legate ombilical, Germania și cu mine, și nu pot nega că astă legătură are la temelie o sumedenie de afinități - dintre care, nu pe ultimul loc, pasiunea-mi infinită pentru graiul și beletristica de prin părțile astea -, dar și apetența pentru iarnă, Crăciun, basme și legende precum și o cerere în căsătorie aproape eșuată din pricina celor anterior enumerate, cerere de care îmi amintesc cu același haz până în ziua de azi. 

Nu-i de mirare, deci, că nu m-a lăsat prea des inima să ajung în Germania altfel decât iarna sau în preajma ei și sunt aproape convinsă că voi proceda întocmai și de acum înainte. Că faci sau nu ca mine, prea puțin importă, dar dacă ești în căutarea unor orășele pitorești cu străzi pe care să nu te plictisești a rătăci în neștire și piețe care-l au pe vino-ncoace, înșiruirea de mai jos s-ar putea să vină la țanc. Ca să nu mai spun că se fălesc, majoritatea, cu atracții celebre, una mai romantică decât cealaltă, festivaluri spectaculoase și târguri de Crăciun pe care nu ai voie să nu le învrednicești cu prezența!

O clipă, doar, lasă-mă așadar să îți rețin atenția, și îți promit că tot o clipă, doar, va trece până ce te vei hotărî să o pornești și tu, cât de curând, pe urmele mele...



28.3.17

Cu ce se mănâncă Japonia (I): Kaiseki


Se întâmplă adesea ca o masă bine pregătită să îți spună mai multe despre un loc decât orice altceva. Există locuri în care orice masă are darul acesta, iar modul în care o face îți poate dezvălui mai multe despre caracterul respectivului loc decât ai afla revărsând un torent de întrebări asupra locuitorilor acestuia. Iar dacă despre locuitori nu e greșit a se afirma, după caz, că sunt subiectivi, uituci sau ipocriți, ingredientelor care stau la baza felurilor de mâncare ce ți se pun dinainte într-un loc dat - ingrediente luate atât separat, cât și, în înlănțuirea și reciproca lor completare, împreună -, nu le este permisă o atare libertate. Sigur, gusturile sunt subiective, însă la fel de adevărat este că un fel de mâncare bine preparat nu va da greș în a impresiona orice tip de degustător, satisfăcând orice tip de exigențe (presupunând, desigur, o minimă bunăvoință a subiectului de a se supune procesului degustării). Tot lor, ingredientelor, le este refuzat luxul uitării, căci ele vorbesc despre însăși istoria unui loc, amintind deopotrivă de aspectele-i pozitive și mai puțin fericite, fixându-i și perpetuându-i atât măririle, cât și, uneori, decăderile. Nu în ultimul rând, ele, ingredientele, nu au voie și nu pot să mintă, chiar dacă mâini dibace le pot modela, în fel și chip, aparența, înfățișându-le simțurilor sub miriade de chipuri. Căci știut e cât sunt de versate de la natură papilele gustative ale degustătorului, darămite cele îndelung exersate ale gurmandului, și nici desăvârșita îmbinare a părților într-un tot final armonios nu poate avea drept efect decât cel mult o deturnare temporară a acestora de la suprema și permanenta lor menire exprimată, poate, cel mai bine, de triada disociere, disecare, pritocire



22.3.17

Bird's Eye View over... Tokyo


Au făcut ce-au făcut japonezii de-au reușit să disciplineze și soarele. Nu le reușește oriunde și nu chiar întotdeauna, însă astăzi nici norii nu îndrăznesc a-și arăta chipul de teamă să nu fie luați la rost de locuitorii pe cât de corecți, pe atât de iuți la mânie ai Niponului. Au poate asta s-o fi și întâmplat, oare, dis-de-dimineață, iar nelegiuitele depozite de picuri or fi fost fugărite numaidecât până hăt departe, dincolo de orizont?

Nu poți ști, așa că mai bine îți vezi de ale tale și îți îndrepți toată atenția asupra amalgamului de construcții oțelite, clădirilor tradiționale, acoperișurilor sobre - abia vizibile ori, dimpotrivă, supradimensionate -, terenurilor de sport numeroase și mai la urmă, negreșit, asupra bulevardelor largi și încăpătoare pe care viața locuitorilor se desfășoară, însă, mai mult după lăsarea serii. Coloși ce râcâie la porțile cerului se întrec în a-ți monopoliza privirea, pierd însă repede teren în fața desișurilor de copaci meniți a înviora și diversifica peisajul urban și mai cu seamă a crengilor roșiatice pe care le identifici îndată ca aparținând cireșilor, dar de pe care (nu fără năduf observi) gingașele flori roz s-au grăbit a-și lua tălpășița nu cu mult înainte de sosirea ta, sub acțiunea conjugată a vântului nepăsător și a unui taifun netrebnic.



27.2.17

Shanghai în 11 fotografii panoramice


Din multe motive - pe care n-am de gând să mă apuc să le enumăr aici, aceleași, dacă vreți, care nu-mi dau ghes să ma întorc în India, Thailanda ori Turcia - am exilat în repetate rânduri China continentală la coada listei mele cu destinații ce-și așteaptă rândul la vizitat. Dar uite că decembrie a adus cu sine oportunitatea unei scurte descinderi în Shanghai, și uite că în ciuda tuturor opreliștilor - majoritatea legate de faptul că am fost mai mereu pe picior de plecare, și nu doar în luna cu pricina - am reușit să primesc în timp util și viza, ba chiar am avut și norocul chior ca jupânul soț să se afle și el prin preajmă pentru a putea da cu subsemnatul pentru mine la ambasada - căci da, prin părțile astea soțiile au nevoie nu de puține ori de un așa-numit NOL (no objection letter) pentru a putea întreprinde diverse activități lucrative sau, în cazul meu, călătorii. 


13.1.17

20 (+1) de motive să mergi și tu în Uruguay


N-am fi trecut, poate, prea curând prin Uruguay, dacă un zbor infinit de lung peste ocean (în drum spre New York, dacă țin bine minte) nu ne-ar fi prilejuit întâlnirea cu un însoțitor de bord originar tocmai din Montevideo. Din vorbă în vorbă i-am povestit despre apropiata plecare în Antarctica și cele câteva zile pe care plănuiam să le petrecem revizitând Buenos Aires și ne-am arătat interesul pentru Uruguay, o țară despre care nu știam foarte multe în afară de faptul că este fruntașă la foarte multe capitole în America de Sud și de acțiunile lăudabile ale celui mai sărac președinte din lume. Ne-am trezit pe dată cu o serie de recomandări ispititoare pe care stewardul, săritor și prietenos cum aveam a constata ulterior că sunt mai toți conaționalii lui, ni le-a notat pe o foaie rupta în pripă dintr-un carnețel, între două reprize de întinde-te masă, scoală-te masă în avion. 




9.1.17

2016 - Anul meu asiatic (și un Revelion la înălțime) (II)

Coperta fotografiei care atestă că ne-a prins Anul Nou în zbor :)
De-ar fi totuși să rezum anul 2016 în cifre, rezultatul m-ar lua, poate, chiar și pe mine prin surprindere: 21 de țări (dintre care 5 noi), peste 50 de orașe, vreo 35 de hoteluri și nu mai puțin de 70 de zboruri. Un an în care am ajuns pe 5 continente (nu rareori pe 3-4 continente în aceeași lună), cel mai adesea totuși în Asia (două "vacanțe mari" în Japonia într-un singur an nu-s chiar puțin lucru, aș zice), căci vedetele anului au fost, pe rând, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Maldive, Indonezia, Taiwan și China. A treia oară când sfârșitul de an mă prinde în Dubai (vorba vine, că mai mult am fost pe coclauri, ups!), anul în care am reușit să îi duc pe ai mei la snorkeling (cu rechinii, vai mie!) în Maldive și, nu în ultimul rând, anul care s-a încheiat, printr-o răsturnare de situație spectaculoasă, în cu totul alt loc decât planificasem, adică la bordul unuia dintre multele Airbus-uri A380 cărora le-am călcat pragul în 2016, unde am ciocnit o șampanie (adevărată, noi, de jucărie, ei) cu personajele cu care ne-am văzut, pare-mi-se, cel mai des în acest an - însoțitorii de bord Emirates!

Una peste alta constat tot mai des că un an are cu atât mai multe șanse să fie reușit cu cât este mai puțin planificat, așa încât îmi propun același lucru și pentru 2017. 

Dacă a fost un an memorabil, mă întrebați? Ia să vedem...



2.1.17

2016 - Anul meu asiatic (și un Revelion la înălțime) (I)


Contrar oricăror așteptări (și zău că nu mă alint când scriu asta!) am început anul în avion. Și asta pentru că flydubai n-a binevoit să ne anunțe pe nicio cale că anulează cursa de Dubai din ultima zi a lui 2016 (chipurile pe motive de ceață matinală - părtinitoare ceață, aș adăuga eu malițios, de vreme ce alte companii - serioase, e drept - au operat bine mersi în aceleași condiții) iar când în sfârșit am aflat, grație angajaților de pe Otopeni, era mult prea târziu ca să mai prindem vreun zbor cu o companie cumsecade care să ne aducă încoace la timp pentru focurile de artificii. Dacă toate astea s-ar fi întâmplat mai demult, eu cea de atunci m-aș fi necăjit, zbătut, consumat, aș fi luptat, pentru mine și ceilalți pasageri - mulți dintre ei însoțiți de copii sau vârstnici - pentru o rezolvare grabnică a situației, aș fi condamnat, poate, întâmplarea care s-a pus de-a curmezișul planurilor noastre, și așa făcute în pripă, de a ne petrece în fine un sfârșit de an împreună și - nu-i așa? - în rând cu lumea. Ei bine, se vede treaba că am atins supremul zen și asta fără a fi prins măcar de veste. În fond și la urma urmei, totul în viață ține de alegeri, iar noi am ales să ne dezbărăm de orice urmă de încrâncenare și să acceptăm că, atâta timp cât suntem împreună, cel mai tare Revelion din lume nu e musai să fie chiar cel planificat. Și uite-așa am rezervat rapid alte zboruri (de data asta cu o companie pe care să ne putem baza, adicătelea Emirates), am mulțumit sorții pentru șansa de a păși în mod neașteptat în a 21- a țară din 2016 (Austria) și am ciocnit, în miez de noapte, un pahar de șampanie (sau două sau trei) deasupra unei țări pe care, dacă n-ar fi intrat Japonia în ecuație pentru a doua oară, am fi vizitat-o în mod cert anul trecut (Iran), și nu oriunde, ci la lounge-ul Business al gigantului A380. Emblematic pentru anul trecut și cei câțiva ani de dinainte, nu? ne-am spus, zâmbind. 



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe