2019 - And what a (record-breaking) year it has been! (II)

Happy lady in Uganda

Traveling is all about the knowledge we gain and the precious memories we create. And from this point of view 2019 - a  truly record-breaking year, as I was calling it in my previous article - was nothing short of amazing! Not only did we finally get to check some of the most sought-after countries for culture and nature aficionados like ourselves off the bucket list, but we were also blessed with quite a few out-of-this-world experiences, breathtaking views (including some fantastic window views from both airplane windows and hotel rooms!) and plenty of sunshine even when we least expected it (oh well, with one notable exception which actually improved our travel experience this one time - I am obviously talking about China's Great Wall, check out the first part of this review for pictures). But most of all, 2019 was (again) a year of marvelous encounters with some of our favorite living creatures, among them Ethiopia's endemic Gelada baboons, Borneo's endemic Proboscis monkeys, Uganda's fearsome mountain gorillas and playful chimps and sometimes... even people (lol). If I were to summarize 2019 by way of a joke related to the Chinese year/zodiac craze, I would say it was - for us - the year of the monkey rather than the year of the pig! :)))

On a more serious note, I have always considered that (at least for us) trips tend to happen at the right time and for a specific reason and some of last's year's trips have definitely left their mark on the two of us and triggered decisions that we have already turned into reality and are very proud of. Also, the best things that happened to us are better left unsaid... as always ;).

Check out a quick recap of the past year below...

2019 - And what a (record-breaking) year it has been! (I)

Surprise of the year: amazing Tajikistan 

There are good years and not-so-good years. There are years to remember and years you wish you could forget. There are long years, seemingly never-ending years and years that pass in the blink of an eye. An then there are great years... surprising, mind-blowing, record-breaking years like 2019. Please bear with my overuse of hyperbolic adjectives, how else do you think could one describe a year that has been richer in travel and experiences than (almost) all those before? 

But hey, you don't need to take my word for it, with all this social media craziness people really tend to exaggerate these days, don't they? So let's... um... see the figures. Which by the way I'm only listing here year after year lest I should forget them - and I have to admit even this would be quite a difficult task if I didn't have a number of notebooks to help me keep record of my past travels.

Cum să nu iei în greutate când călătorești

La un jogging în Central Park (New York)

Când călătorești atât de des cum se întâmplă să călătoresc eu, unul dintre lucrurile de care trebuie să ții cont neapărat în deplasare este păstrarea unui echilibru între a te bucura de viață la maxim și a te menține sănătos. Acum 13 ani de zile când am început să mă dedau intens plăcerilor călătoriilor nici măcar nu mi-ar fi trecut prin cap una ca asta, însă timpul și bunul său tovarăș experiența m-au învățat că un călător sănătos este un călător fericit și, mai ales, un călător isteț. Dacă adaug la asta gândul terifiant că, într-o bună zi, ceva, orice, m-ar putea opri să călătoresc, veți înțelege de bună seamă de unde izvorăște acest interes subit al meu de a amâna pe cât posibil momentul cu pricina, chiar dacă asta înseamnă să mai renunț, din când în când, la câte-un cocktail, să fac alegerile corecte în zbor sau la restaurant ori, cel mai important, să îmi fac timp în mod regulat pentru sală, alergat, piscină, ski și altele asemenea.

Unul dintre aspectele unui mod de viață sănătos este - fără îndoială - menținerea unei greutăți corporale sănătoase. Nu m-am priceput nici eu la asta din capul locului, după cum insinuam ceva mai sus, însă cu timpul am deprins câteva obiceiuri care să mă ajute să nu iau (prea mult) în greutate în desele ocazii când mă aflu pe coclauri. Uitându-mă acum în urmă realizez cât trebuie să se fi amuzat ai mei pe seama mea atunci când, după câte o vacanță nu lipsită de excese culinare, invocam pretextul binecunoscut "ei hai, că nu-mi fac de cap decât în vacanță". Până când, într-o bună zi, mama nu s-a mai putut abține și a rostit un adevăr de netăgăduit "păi da, doar că matale ești tot timpul în vacanță". Hopa, dacă stau să mă gândesc bine, asta cam așa e...

How not to gain weight while traveling

Early morning (Easter day) jogging in Nice, France

As someone who travels really often - and I mean really, really often - one of  the things I definitely need to consider when overseas is maintaining a balance between enjoying life to the fullest and keeping healthy. 13 years ago when I started traveling intensely I would have never even wasted a thought on that, but time as well as experience have taught me that a healthy traveler is a happy traveler and, most of all, a smart traveler. And if I mention how much the mere thought of maybe having to stop traveling one day frightens me, perhaps you'll understand why nowadays I have an interest in postponing that day as much as possible, even if this means skipping that much-awaited cocktail once in a while, learning to make the right choices when on the airplane or at the restaurant or, most importantly, regularly hitting the gym, the running track, the pool, the slopes and so on.

One of the aspects of a healthy lifestyle is - and I guess you'll agree with me on that one - maintaining a healthy weight. I have not always been good at that myself as I was already implying a few lines further up but have, in time, learnt how to not gain (too much) weight while traveling. Looking back now I realise how funny it must have sounded to my parents when sometimes my excuse for overindulging on trips was "but I only do this or that when on vacation". Until one day my mother replied with a sentence which, upon pondering, I actually found to be quite true: "but you are on vacation all the time". Oops, got me on that one...

2018 - an mizerabil, călătorii fabuloase (II)

Polinezia Franceză

Pe cât de dezamăgitor a fost, în anumite privințe, 2018, pe atât de darnic s-a arătat în materie de călătorii, deșertându-și cu generozitate tolba de experiențe memorabile în fața ochilor noștri mereu pregătiți a se minuna. N-aș ști să spun, deci, cu ce m-a uimit mai tare, însă e limpede că un an în care am petrecut Revelionul la Moscova, Paștele la Nisa, aniversarea căsătoriei la Chișinău, ziua mea la bordul giganticului A380 (unde am avut parte de o surpriză de neuitat din partea stewarzilor Emirates) - în drum spre piețele de Crăciun din Madrid - și trecerea dintre ani cu ai mei în România, nu avea cum să mă lase indiferentă. Cu atât mai mult cu cât am bifat, printre altele, câteva reușite notabile, a căror realizare a părut să atârne până în ultima clipă de un fir de păr: finala Simonei Halep din Melbourne (Australian Open), finala concursului Eurovision la care țineam morțiș să îi duc pe ai mei, Oktoberfest-ul la München (da, iarăși, de data asta însă alături de sora mea) și două descinderi în Portocalia în timpul cărora - ca un ghid destoinic ce mă aflu :D - am avut eu grijă ca sor-mea și ai mei să se amorezeze si ei lulea de cea mai iubită țărișoară din lume.

Să le luăm, dară, pe rând...

2018 - an mizerabil, călătorii fabuloase (I)

Lisboa (Portocalia)

Dacă n-ar fi fost mizerabil, zău că 2018 ar putea lesne fi catalogat drept un an fabulos. În fond și la urma urmei, bietul de el n-avea cum să se eschiveze de la a revărsa asupră-ne o puzderie de călătorii care mai de care mai generoase de vreme ce l-am început în forță în deplasare, cu un Revelion memorabil petrecut în minunata Moscovă (și-apăi dacă nici rușii nu se pricep să se distreze, nu știu, zău, cine se mai pricepe!) 

Așa încât bilanțul lui 2018 se prezintă după cum urmează: 21 de țări - dintre care 4 noi (Armenia, Uzbekistan, Moldova și Polinezia Franceză/Tahiti) - 18 orașe și locuri cu care ne-am întâlnit pentru prima dată, 33 de hoteluri, 70 de zboruri pe 4 continente, 3 companii aeriene la bordul cărora am pășit în premieră (Uzbekistan Airways, Air Tahiti și Air Tahiti Nui), 6 piețe de Crăciun de pe 3 continente și 2 stațiuni de ski mai puțin cunoscute turismului de masă. Anul în care am petrecut, printre altele, 2 vacanțe în Portocalia, am ajuns de câte 2 ori în S.U.A., Australia și Noua Zeelandă, de câte 3 ori în Tokyo și Hong Kong și de nu mai puțin de 5 ori (record, dacă nu mă înșel) în România!

Și, pentru că în tot noianul de lovituri în moalele capului de anul acesta aveam nevoie de măcar o veste bună pentru 2019, iaca se făcu (cu foarte puțin timp înainte de ziua mea) că am câștigat, la un concurs pe Instagram, 2 bilete de avion până în Tahiti/Polinezia Franceză, bilete pe care vă imaginați că n-am de gând să le las nefolosite în 2019, chiar dacă, după experiența de anul ăsta cu Bora Bora, nu sunt convinsă că mă mai deranjez să o includ iar în itinerar.

2017 - Anul celor mai reușite... încropeli (II)

Urs polar veritabil la el acasă :-O

Pentru un an al încropelilor, cum îl declaram oficial în prima parte a retrospectivei, 2017 a fost, cu noi, de-a dreptul amabil. Hotărât lucru, un an în care am fost martori fără planificare la Australia Day în Sydney, Expo 2017 în Astana, unul dintre cele mai dificile maratoane din lume în Torshavn (Feroe), Universiada din Taipei, sărbătorirea cu fast a 80 de ani de Golden Gate Bridge în San Francisco, a 150 de ani de Canada în Toronto, Winnipeg și Churchill și (final apoteotic) a trecerii în noul an în minunata Moscovă (cu tot cu Târgurile ei de Crăciun fabuloase care și-au adjudecat - definitiv, s-ar zice - poziția fruntașă în topul celor mai emoționante și feerice astfel de târguri de care m-am bucurat până acum), ar satisface exigențele celui mai pretențios dintre călători. Și cum "pretențios" e un epitet care mă descrie al naibii de bine, și nu doar în ceea ce privește călătoriile, recunosc, sunt peste măsură de încântată de ce-a ieșit în urma repetatelor rateuri de planificare ale lui 2017 (căci oho, fost-au ele o mulțime!).

Care au fost (unele dintre) momentele notabile ale lui 2017? Să vedem...

2016 - Anul meu asiatic (și un Revelion la înălțime) (II)

Coperta fotografiei care atestă că ne-a prins Anul Nou în zbor :)

De-ar fi totuși să rezum anul 2016 în cifre, rezultatul m-ar lua, poate, chiar și pe mine prin surprindere: 21 de țări (dintre care 5 noi), peste 50 de orașe, vreo 35 de hoteluri și nu mai puțin de 70 de zboruri. Un an în care am ajuns pe 5 continente (nu rareori pe 3-4 continente în aceeași lună), cel mai adesea totuși în Asia (două "vacanțe mari" în Japonia într-un singur an nu-s chiar puțin lucru, aș zice), căci vedetele anului au fost, pe rând, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda, Maldive, Indonezia, Taiwan și China. A treia oară când sfârșitul de an mă prinde în Dubai (vorba vine, că mai mult am fost pe coclauri, ups!), anul în care am reușit să îi duc pe ai mei la snorkeling (cu rechinii, vai mie!) în Maldive și, nu în ultimul rând, anul care s-a încheiat, printr-o răsturnare de situație spectaculoasă, în cu totul alt loc decât planificasem, adică la bordul unuia dintre multele Airbus-uri A380 cărora le-am călcat pragul în 2016, unde am ciocnit o șampanie (adevărată, noi, de jucărie, ei) cu personajele cu care ne-am văzut, pare-mi-se, cel mai des în acest an - însoțitorii de bord Emirates!

Una peste alta constat tot mai des că un an are cu atât mai multe șanse să fie reușit cu cât este mai puțin planificat, așa încât îmi propun același lucru și pentru 2017. 

Dacă a fost un an memorabil, mă întrebați? Ia să vedem...

2016 - Anul meu asiatic (și un Revelion la înălțime) (I)

Contrar oricăror așteptări (și zău că nu mă alint când scriu asta!) am început anul în avion. Și asta pentru că flydubai n-a binevoit să ne anunțe pe nicio cale că anulează cursa de Dubai din ultima zi a lui 2016 (chipurile pe motive de ceață matinală - părtinitoare ceață, aș adăuga eu malițios, de vreme ce alte companii - serioase, e drept - au operat bine mersi în aceleași condiții) iar când în sfârșit am aflat, grație angajaților de pe Otopeni, era mult prea târziu ca să mai prindem vreun zbor cu o companie cumsecade care să ne aducă încoace la timp pentru focurile de artificii. Dacă toate astea s-ar fi întâmplat mai demult, eu cea de atunci m-aș fi necăjit, zbătut, consumat, aș fi luptat, pentru mine și ceilalți pasageri - mulți dintre ei însoțiți de copii sau vârstnici - pentru o rezolvare grabnică a situației, aș fi condamnat, poate, întâmplarea care s-a pus de-a curmezișul planurilor noastre, și așa făcute în pripă, de a ne petrece în fine un sfârșit de an împreună și - nu-i așa? - în rând cu lumea. Ei bine, se vede treaba că am atins supremul zen și asta fără a fi prins măcar de veste. În fond și la urma urmei, totul în viață ține de alegeri, iar noi am ales să ne dezbărăm de orice urmă de încrâncenare și să acceptăm că, atâta timp cât suntem împreună, cel mai tare Revelion din lume nu e musai să fie chiar cel planificat. Și uite-așa am rezervat rapid alte zboruri (de data asta cu o companie pe care să ne putem baza, adicătelea Emirates), am mulțumit sorții pentru șansa de a păși în mod neașteptat în a 21- a țară din 2016 (Austria) și am ciocnit, în miez de noapte, un pahar de șampanie (sau două sau trei) deasupra unei țări pe care, dacă n-ar fi intrat Japonia în ecuație pentru a doua oară, am fi vizitat-o în mod cert anul trecut (Iran), și nu oriunde, ci la lounge-ul Business al gigantului A380. Emblematic pentru anul trecut și cei câțiva ani de dinainte, nu? ne-am spus, zâmbind. 

2015 - Șturlubaticul an al celor 7 continente (I)

Ne-am tot făcut noi de cap binișor și anii trecuți, dar parcă în 2015 n-am avut astâmpăr. Bilanțul, potrivit însemnărilor pe care am grijă să le fac cu regularitate într-unul dintre deja faimoasele mele 7 carnețele, nu e chiar de trecut cu vederea: 23 de țări vizitate, dintre care 10 noi (am o senzație de deja vu!), al doilea an de trai în Dubai și anul în care în mod sigur am zburat cel mai mult și mai mult de când mă îndeletnicesc eu cu activitatea asta fabuloasă și extrem de rodnică mental și spiritual care este călătoritul. Dacă pun la socoteală faptul că am reușit, nici eu nu știu cum (în orice caz fără prea multă planificare!), să ajung într-un singur an pe toate cele 7 continente, ba chiar să îmi și îndeplinesc cele mai mari 3 dorințe în materie de călătorii (în ordine inversă Patagonia, Groenlanda și Antarctica), zic eu că ar fi mare minune dacă aș mai egala măcar vreodată astă performanță, că să o depășesc zău că nici nu mă mai avânt să sper! Pe de altă parte, am mai zis eu asta și despre anul 2012 și (ce bine-mi pare că) m-am înșelat...! 

2014 - De la un capăt al lumii la celălalt și înapoi "acasă" (I)

Stai să vezi că până la urmă 2014 nici n-a fost un an atât de rău, măcar în ceea ce privește călătoriile. În fond și la urma urmei nu doar că am ajuns în 22 de țări anul acesta, dintre care 10 noi, dar am și pășit în fine pe al cincilea continent (Australia), am zburat într-o lună cât alții într-o viață (46.549 km, adică puțin mai mult decât înconjurul pământului pe la Ecuator), ba mai mult, mi-am luat a treia oară bocceluțele și m-am mutat înapoi "acasă" în Golf, adică - de astă dată - în Dubai. Mai mult decât atât, 2014 a fost cu siguranță anul insulelor și plajelor, de vreme ce s-a nimerit să ajungem în nu mai puțin de 12 insule, chiar 13 dacă ar fi să punem la socoteală și Australia. Acum că veni vorba realizez că a fost și anul cu cele mai însorite destinații, anul în care n-am prea ajuns la frig și zăpadă. Deși - cel puțin în cea de-a doua jumătate a lui 2014 - aș pune asta mai degrabă pe seama faptului că nu am apucat încă să îmi aduc hainele groase din România... Anul în care m-am învârtit între 4 continente, m-am împărțit între 2 țări, ambele din categoria (din ce în ce mai largă) "acasă" (Portugalia și E.A.U.), am urcat în 3 dintre cele mai înalte clădiri din lume, am văzut peste 75 de filme (majoritatea pe avion), am înnoptat în cel puțin 25 de hoteluri și am experimentat cele mai lungi zboruri de până acum (Paris-Taiwan și Dubai-Sydney - între 13 și 15 ore per tronson). Iar aventura anului trecut (4.615 km cu mașina de la București la Lisabona) nu putea fi întrecută în peisaje și emoții decât de călătoria inversă, cu mașina și vaporul, întreprinsă pe un alt traseu spectaculos în același an 2014, aflat acum pe ultima sută de metri.

Pe unde m-am plimbat în prima jumătate a lui 2014? Să recapitulăm.

De la București la Lisabona cu mașina: 4615 kilometri de peisaje pitorești din Europa

Dacă ești un obișnuit al aeroporturilor, 4615 kilometri cu mașina nu-s chiar de ici, de colo. Mai ales când ai la dispoziție o perioadă limitată de timp iar ispitele de pe traseu sunt atât de multe încât riști să depășești cu mult planul inițial, și așa făcut, desfăcut și refăcut de câteva zeci de ori.

Totul e bine când se sfârșește cu bine și deși cele 11 țări pe care le inclusesem în mult așteptatul tur european s-au transformat peste noapte, pe motiv de ploi și inundații serioase, în "doar" 9, acesta s-a dovedit a fi fost singurul neajuns al călătoriei, și nici măcar el unul demn de luat în seamă de vreme ce și așa zilele au fost neîncăpătoare pentru toate câte ni le propusesem și s-au mai ivit pe parcurs. N-am avut parte de incidente, cazările pe care ni le-am rezervat singuri în pripă pe internet au fost mai mult decât mulțumitoare, nu ne-a oprit deloc poliția, nu ne-a ridicat nimeni mașina (nici n-ar fi avut de ce, am avut grijă să parcăm regulamentar în absolut toate locurile), n-am avut parte de fenomene meteo neplăcute (trei stropi de ploaie la Belgrad nici măcar nu se pun la socoteală, firește), drumul pe autostrăzi a fost o plăcere în ciuda taxelor destul de ridicate pe porțiunile mai lungi, ce să mai, în afară de hârtoapele din România (codașii Europei am rămas, zău așa!) și o mică păcăleală turistică la spanioli n-am prea avut motive să scrâșnim din dinți a frustrare ori necaz.

Dulce Românie, ce îmi faci tu mie! sau Top 10 autohton

Dear (accidental) reader, this is my personal Top 10 Romanian destinations. Except for the quotations from other articles of mine, all the names I mentioned here link to Wikipedia articles in English. If you are thinking about visiting Romania, you can check out the said links which will give you an idea of the best Romanian travel destinations. Do come visit, chances are that you will be surprised!

Am, față de România, sentimente amestecate. Nu degeaba am ales să o părăsesc la maturitate, după îndelungi chibzuințe și frecvente răzgândiri, și aș da dovadă de ipocrizie dacă m-aș apuca să îi cânt în strună de la distanță conștientă fiind că mai are cale lungă până să își iubească și respecte cetățenii, până să știe să-și pună în valoare și să-și educe populația, până să își poată primi, cu fruntea sus, vizitatorii. Dacă ar trebui să aleg o singură frază care să sintetizeze sentimentele mele față de România, probabil că aș opta pentru un vers al celor de la Pasărea Colibri: "Eu ți-am dăruit anii mei cei mai frumoși / Dar nu-i nimic, asta e!". 

2011 in a nutshell - 1 an, 3 continente, 10 țări

Nici n-am apucat bine să mă dezmeticesc după anul călătoriilor 2010 că m-am și trezit prinsă în vâltoarea lui 2011. Și uite că a trecut și el, pe negândite, iar 2012 e nerăbdător să intre în scenă. N-am să mă grăbesc să-i pun etichete anului 2011, anii sunt buni sau răi după cum alegem să preluăm frâiele propriilor vieți ori să ne lăsăm, pasivi, pe tânjală, sperând că lucrurile se vor aranja de la sine. După cum alegem să ne încovoiem spinarea sub povara greutăților și neîmplinirilor ori să zâmbim în ciuda lor, sperând ca micile boabe de rouă ce ni se mai adună uneori în colțul ochilor să treacă neobservate. După cum suntem sau nu dispuși să desprindem din fiecare experiență crâmpeiul acela de înțelepciune care să ne țină de cald când orice altceva dă greș, să ajutăm mai degrabă decât să punem piedici, să pironim clipa trăind-o cu sete, din suflet, în loc să lăsăm zilele să se scurgă, egale, sursă nesfârșită de regrete mai târziu. Să încetăm să judecăm, să privim de sus, să ne comparăm, să invidiem, să ne vindem visele pe nimicuri, să înțelegem că un an bun este un an pe care l-am încheiat sănătoși, noi și toți cei la care ținem mai presus de orice. Că timpul trece și visele îmbătrânesc și ele alături de noi. Că visele - chiar și cele care nu se îndeplinesc niciodată - fac să ne crească aripi, iar așteptarea și anticiparea ce le însoțesc ne descoperă puteri și calități de care nu ne-am fi crezut în stare. Că visele împlinite se transformă în amintiri de neuitat, iar amintirile sunt investițiile noastre cele mai de preț. Cred cu tărie că 

Cele mai frumoase târguri de Crăciun (II) - Sibiu

Despre primele târguri de Crăciun se spune că și-ar avea originea în perioada de sfârșit a Evului Mediu. Deloc surprinzător dat fiind zona actuală de răspândire majoră a târgurilor de Crăciun, acestea au apărut în partea vorbitoare de limbă germană a Europei. Astfel, în Austria anului 1296 lua naștere primul eveniment de acest gen, cunoscut sub denumirea de Dezembermarkt (târgul lunii decembrie) și organizat cu aprobarea ducelui Albrecht I al Austriei pentru comercianții vienezi, în timp ce în Germania cel mai vechi târg a avut loc la Bautzen în 1384, sub forma unei piețe de carne (Fleischmarkt) în aer liber instituite prin lege de către însuși regele Wenzel, dreptul de expunere a mărfurilor în cadrul pieței încetând de Crăciun. Al treilea cel mai vechi târg din lume, târgul de Crăciun din Frankfurt am Main este atestat documentar încă din 1393.

Otopeni Airshow 2011 şi un nou miting de...aviaţiune

După cum probabil v-aţi obişnuit deja, sunt o prezenţă constantă mai pe la toate mitingurile aviatice organizate în Bucureşti ori prin împrejurimi. Sigur că nu puteam rata tocmai Otopeni Airshow 2011, cu atât mai mult cu cât anul trecut mi-a plăcut la nebunie ce am văzut acolo, astfel încât mi-am propus să nu ratez nicio ediţie viitoare. Prin urmare, sâmbătă pe 16 iulie am renunţat la somnul dulce de dimineaţă, mi-am aruncat într-un rucsac o pălăriuţă caraghioasă, un tub de cremă cu factor de protecţie ridicat şi o sticlă de apă şi m-am îndreptat cât am putut de repede către aeroportul Otopeni, gazda evenimentului aflat la cea de-a treia ediţie, sperând ca soarele să se arate mai puţin nemilos decât data trecută. 

Strejnic Air Show 2011

Pe 28 mai m-am trezit cu noaptea în cap pentru a asista la mitingul aviatic organizat de Aeroclubul României și Școala Superioară de Aviație Civilă pe Aerodromul Strejnic. Câteva ore mai târziu aflam și ocazia care a stat la baza organizării acestui eveniment: celebrarea a 50 de ani de la înregistrarea recordului mondial absolut de aterizare la punct fix cu parașuta și marcarea a 75 de ani de la înființarea Aeroclubului "Gheorghe Bănciulescu" Strejnic - Ploiești. Recordul mondial constând în efectuarea a două salturi de la înălțimea de 1000 m cu deschidere întârziată a parașutei urmate de aterizarea la 0 (zero) metri de punctul fix datează din 31 mai 1961 și aparține parașutistului Gheorghe Iancu. Mi-a plăcut mult ce am văzut, vremea a fost ideală - cer preponderent acoperit, dar cu multe momente în care soarele răzbea cu putere dintre nori metamorfozând întreg peisajul - am avut parte și de această dată de inimioare desenate în înaltul cerului, așa că m-am gândit să vă arăt și vouă câteva imagini, în caz că v-ați dorit să ajungeți și nu ați reușit.

Și pentru că emoțiile sunt oriunde ai ochi să le observi, vă mărturisesc că m-a impresionat foarte tare bătrânica din imaginea de mai jos, care agita cu mândrie și o energie incredibilă steagul României pentru un parașutist - fiu, nepot, sau cine știe...

La mare, iarna...

N-am de gând să vă ascund că, în materie de călătorii, întotdeauna mi-a plăcut să fiu în contratimp. Așa încât cei ce mă cunosc nu s-au mirat cu siguranță aflând că am ales să petrec acest Revelion la mare, departe de agitația și freamătul nervos al orașului, mult accentuate la sfârșit de an, dar și de hoardele dezlănțuite de turiști care îi cotropesc și răvășesc plajele în sezon. Mai mult decât atât, pentru că am neglijat-o ani la rândul din varii motive (și pe bună dreptate), am decis să intru în noul an încercând o reconciliere cu Marea Neagră chiar aici, pe tărâm autohton. Nu în ultimul rând, îmi doream deja de ceva vreme să văd marea iarna, dar  uite că abia acum s-a ivit ocazia. Sunt sigură că mulți dintre voi ați fi plăcut surprinși dacă ați lăsa prejudecățile deoparte și v-ați da întâlnire cu marea într-unul din acele momente rare în care nu trebuie să-i împarți cu (aproape) nimeni scoicile și nisipurile, soarele și păsările, șoaptele și tăcerile...

Legende învăluite în ceață la cetatea Poenari

Să presupunem că ai tot auzit în ultima vreme de Cetatea Poenari. Să presupunem că, într-o dimineață oarecare, drumul te poartă firesc într-acolo unde cu gândul ai poposit deja demult. Aștepți cu nerăbdare un semn că ai ajuns, dar el întârzie să apară și începi să te întrebi dacă nu cumva ai trecut deja de indicatorul salvator. Chiar în acel moment, întrezărești printre vârfuri de brad, pe-o culme împădurită, zidul singuratic care schițează conturul unei foste cetăți. Îți spui că arată promițător și, îmbătat de aerul proaspăt și rece, te hotărăști să accepți provocarea celor 1480 de trepte de beton. Îți faci curaj aruncând o ultimă privire spre „cuibul de vulturi al vitejilor de demult” și speri că vei ajunge măcar cu un sfert de ceas înaintea ceții care amenință să ia cu asalt zidul cetății. 

Sui cu elan primele trepte și ai impresia că urcușul va fi o joacă de copil. Te înșeli, desigur, dar îți vei da seama de asta pe măsură ce te afunzi tot mai mult în pădure, urmând scările care șerpuiesc alene printre copaci. Pe drum, întâlnești și alți drumeți, cei mai mulți de pe meleaguri străine. Vă salutați zâmbind și apoi îi lași în urmă, constatând că nu ești chiar așa de neantrenat precum credeai. În liniștea deplină care te înconjoară, auzi un zgomot brusc și tresari. Te întorci și urmărești îndelung cu privirea trupușorul de un roșcat închis care se avântă în sus pe un trunchi de copac. Oftezi înciudat că nu te-ai gândit mai înainte să imortalizezi momentul și pornești mai departe pe treptele ce suie din ce în ce mai abrupt. Ai reușit în fine să îți controlezi respirația și să te obișnuiești cu efortul. Și astfel începi să deslușești tot mai multe detalii în jurul tău. Privirea ți se ascute, distingi nuanțe, forme, mișcări. Simți freamătul, ce-i drept ușor estompat de trecerea ta, al pădurii și îți primenești privirea urmărind alternanța peticelor de lumină cu pete de umbră. Și urci și tot urci... până când îți dai seama că drumul începe să coboare ușor. N-apuci bine să gândești cu părere de rău că ai mai fi putut urca o vreme, că treptele o iau iar în sus, pădurea se rărește și dai cu ochii de „străjerul” cetății. Plătești obolul și, cu o ultimă sforțare, lași în spate o nouă serie de trepte, în timp ce îți dispare orice urmă de teamă că peisajul ar putea să nu se ridice la înălțimea așteptărilor. Sari câte două ultimele trepte și, pe cerul încă necotropit de ceață, se profilează în sfârșit ruinele cetății!

Odată ajuns aici, te cuprinde un sentiment ciudat. Poate că sunt de vină legendele înnegurate care circulă în legătură cu cetatea. Sau poate ceața apăsătoare care se apropie vertiginos ca pentru a-i spori misterul. Nu ar fi de mirare să fie doar liniștea adâncă care te învăluie treptat, ori pur și simplu nevoia de un mic repaus pentru a-ți recăpăta suflul și a-ți bucura simțurile cu imaginile ce ți se desfășoară în fața ochilor. Cert este că te scufunzi în tăcere, iar când în sfârșit revii la realitate, te surprinzi vorbind în șoaptă, ca pentru a nu întrerupe vântul care îți suflă în ureche povești din trecut...

Una dintre aceste povești privește cea de a doua etapă a ridicării cetății Poenari, prima (care datează din secolul XIII) fiindu-i atribuită lui Negru Vodă. Se spune că, dorind să se răzbune pe târgoviștenii vinovați de moartea fratelui său Mircea, Vlad Țepeș - căci da, extinderea fortificației în secolul XV i se datorează chiar acestuia – i-ar fi adunat pe toți laolaltă la poalele muntelui pe care se înalță astăzi cetatea și, după ce a tras câțiva în țeapă, le-a poruncit celorlalți să se apuce degrabă de construit. Potrivit cronicilor, cetatea ar fi fost terminată în doar șase luni, asta după ce „domnul au trimis slujători și în zioa dă Paște lovindu-i, au prins și pe bărbați și pă mueri și feciorii și featele, împodobiți fiind, i-au adus la cetatea Poenari de au lucrat până li s-au spart hainele” (Radu Popescu). Letopisețul cantacuzinesc relatează o istorie similară: „Când a fost ziua de Paște, aflându-se toți orășenii la ospețe, iar cei tineri la hore, așa fără veste i-a înconjurat, iar pe cei vârstnici i-a tras în țeapă de a ocolit tot orașul cu ei, iar pe cei tineri cu nevestele lor, așa împodobiți cum erau, pe toți i-au dus la Poienari, de au lucrat la cetate până s-au spart hainele de pe dânșii.”

Potrivit unei alte legende, în anul 1462, pe când era urmărit de oștile otomane, Vlad Țepeș ar fi căutat refugiu în interiorul cetății Poenari. Turcii au dărâmat zidurile cetății, iar Țepeș și ai săi însoțitori au fugit spre satul Arefu unde, cu ajutorul a șapte frați fierari care le-au pus invers potcoavele cailor, au reușit să învingă vigilența urmăritorilor.

O a treia legendă care mi-a ajuns întâmplător la urechi o are drept protagonistă pe soția domnitorului. Se spune că aceasta, știind că turcii erau aproape și preferând să se omoare decât să cadă în mâinile lor, s-ar fi urcat pe metereze și s-ar fi aruncat în prăpastie. Trupul i s-a izbit de stâncile scăldate de apa râului de la poalele muntelui, iar locul unde a căzut s-a înroșit de la sângele ei. Și astfel râul cu pricina a căpătat numele de Râul Doamnei.
 

În străinătate, popularitatea cetății Poenari se datorează în primul rând asocierii cu imaginea dătătoare de fiori pe șira spinării a lui Dracula, dar și legendelor care vorbesc despre cetate ca despre unul dintre cele mai bântuite locuri din lume :-). Probabil aşa a ajuns să prindă contur festivalul medieval Dracula Fest (aflat la cea de a doua ediție anul acesta) al cărui loc de desfășurare este, desigur, chiar cetatea Poenari. Astfel, timp de trei zile aici au loc spectacole de teatru, concerte, târguri cu produse tradiționale, focuri de tabără (șapte la număr în amintirea celor șapte frați fierari) dar și concursuri haioase: aruncarea cu varza-n țeapă, prinderea cocoșului pintenat, spartul lemnelor pentru iarnă, ridicarea cortului, trasul căruței, alergarea-n sac spre coșul cu de-ale gurii.

Fie că vă plac sau nu legendele, fie că vă numărați sau nu printre cei pentru care cetatea Poenari rămâne doar „adevăratul castel al lui Dracula”, fie că vi se pare sau nu flatant că cetatea i-a slujit drept inspirație lui Jules Verne atunci când a scris „Castelul din Carpați”, nu ezitați să vă abateți măcar o dată pe la cetatea Poenari. Dacă depășiți obstacolul - mai mult psihic - al celor aproape 1500 de trepte şi vizitaţi cetatea, s-ar putea ca imaginea ei și peisajul înconjurător să vă „bântuie” încă multă vreme după aceea...în cel mai pozitiv sens cu putință :-D.