2016 - Anul meu asiatic (și un Revelion la înălțime) (I)

Contrar oricăror așteptări (și zău că nu mă alint când scriu asta!) am început anul în avion. Și asta pentru că flydubai n-a binevoit să ne anunțe pe nicio cale că anulează cursa de Dubai din ultima zi a lui 2016 (chipurile pe motive de ceață matinală - părtinitoare ceață, aș adăuga eu malițios, de vreme ce alte companii - serioase, e drept - au operat bine mersi în aceleași condiții) iar când în sfârșit am aflat, grație angajaților de pe Otopeni, era mult prea târziu ca să mai prindem vreun zbor cu o companie cumsecade care să ne aducă încoace la timp pentru focurile de artificii. Dacă toate astea s-ar fi întâmplat mai demult, eu cea de atunci m-aș fi necăjit, zbătut, consumat, aș fi luptat, pentru mine și ceilalți pasageri - mulți dintre ei însoțiți de copii sau vârstnici - pentru o rezolvare grabnică a situației, aș fi condamnat, poate, întâmplarea care s-a pus de-a curmezișul planurilor noastre, și așa făcute în pripă, de a ne petrece în fine un sfârșit de an împreună și - nu-i așa? - în rând cu lumea. Ei bine, se vede treaba că am atins supremul zen și asta fără a fi prins măcar de veste. În fond și la urma urmei, totul în viață ține de alegeri, iar noi am ales să ne dezbărăm de orice urmă de încrâncenare și să acceptăm că, atâta timp cât suntem împreună, cel mai tare Revelion din lume nu e musai să fie chiar cel planificat. Și uite-așa am rezervat rapid alte zboruri (de data asta cu o companie pe care să ne putem baza, adicătelea Emirates), am mulțumit sorții pentru șansa de a păși în mod neașteptat în a 21- a țară din 2016 (Austria) și am ciocnit, în miez de noapte, un pahar de șampanie (sau două sau trei) deasupra unei țări pe care, dacă n-ar fi intrat Japonia în ecuație pentru a doua oară, am fi vizitat-o în mod cert anul trecut (Iran), și nu oriunde, ci la lounge-ul Business al gigantului A380. Emblematic pentru anul trecut și cei câțiva ani de dinainte, nu? ne-am spus, zâmbind. 

Cipru în 14 fotografii panoramice

Unde găsești laolaltă situri istorice străvechi, plaje Blue Flag cu duiumul, ape limpezi ale căror variațiuni de culoare de la o zi la alta te lasă cu gura căscată și un cer curat cum numai în Lisabona, Sydney, Roma și Buenos Aires mi-a fost dat să văz, asta dacă nu pun la socoteală Groenlanda și Antarctica cele puțin bătute de încălțări omenești? Ce să vezi, în Cipru! Răspunsul zău că mă uimește și pe mine, într-atât am plecat cu niște așteptări (nu mici, e drept) și ne-am întors cu altele. 

Amfiteatre și ruine în vârf de deal cu o mândrețe de seaview care ar face cinste oricărui așezământ turistic contemporan de multe stele (mărturie de netăgăduit că gusturile nu s-au schimbat ele prea mult din antichitate și până acum), castele medievale, caravanseraiuri în care nu te poți opri să nu zăbovești măcar un ceas pentru a-ți înmuia buzele în răcoarea parfumată a unui suc de rodii proaspăt stors de mâini încăpățânate, deși bătucite și tremurătoare, catedrale monumentale convertite în moschei, lagune albastre ale căror adâncimi limpezi te fixează cu mii de ochi subacvatici și sate mărunțele cu porți colorate, străzi pitorești și prăvălii vesele care te ademenesc cu degustări bahice, ele toate și multe altele sunt raiul pentru orice călător cu sufletul însetat de tot și toate. Sau mă rog, una dintre multele fațete ale raiului, căci sufletul călătorului cunoaște multe și mai toate, vezi bine, îi sunt la fel de dragi.