Cu ce se mănâncă Insulele Feroe

Ferme de somon

Dintre toate clișeele de care, nu v-am ascuns-o niciodată, sunt sătulă până peste cap, unele dintre cele mai agasante au legătură cu gastronomia, îndeosebi cea internațională. Ai zice că nu există pe lume decât vreo 3-4 țări în care se mănâncă bine, iar planeta, draga de ea, de bună seamă că-i plină-ochi de aventurieri și exploratori pregătiți să ia cu asalt provocările de pretutindeni, altminteri n-ar fi toate farfuriile ticsite de aceleași croissant-uri, pizze, bruschette și tapas-uri, cu mici variațiuni legate de alde șnițele și wurst-i. Restul bucătăriilor tradiționale alcătuiesc așa, un fel de nebuloasă, și cu cât sunt mai exotice ori mai puțin cunoscute, cu atât stârnesc mai tare frica (altfel din cale afară de) temerarilor călători. Dacă mai au și-un preț pe măsura fricii (ori a ipocriziei, la care m-am mai referit succint aici), sunt șanse mari să fie ocolite, ba chiar ignorate cu bună știință în istorisirile detaliate de pe internet și bloguri, că doar n-o să recunoști tu, călător planetar cu 'jdemii de aplaudaci pe rețelele sociale, că ți-a fost frică sau, și mai rău, nu ți-ai permis să încerci felurile de mâncare de prin partea locului, așa că mai bine, știi tu, inventezi câte ceva, cum ar fi, cel mai adesea, că bucătăria tradițională a unora sau altora e pe bază de... ăăă, hamburgeri, crenvurști și alte... mă rog, tapas-uri din alea de care ai mâncat tu toată ziulica în lipsă de alte alegeri mai fericite.

Dar iată că unii dintre noi, mai fraieri, pasămite, și în mod sigur mult mai săraci la capitolul creativitate, de vreme ce ne ocupăm mai puțin cu fabulații și teribilisme de fațadă și mai mult cu - #ghinion! - experiențe reale, îndelung visate și documentate, îndrăznim uneori să afirmăm contrariul. Carevasăzică există, dom'le, experiențe culinare și dincolo de - cum zicea clișeul ăla repetat în cor de vajnicii exploratori trași la indigo? - "zona de confort", ba chiar unele cu un potențial de natură a-ți marca hotărâtor vacanța, dacă le lași. 

Cu ce se mănâncă Japonia (I): Kaiseki

Se întâmplă adesea ca o masă bine pregătită să îți spună mai multe despre un loc decât orice altceva. Există locuri în care orice masă are darul acesta, iar modul în care o face îți poate dezvălui mai multe despre caracterul respectivului loc decât ai afla revărsând un torent de întrebări asupra locuitorilor acestuia. Iar dacă despre locuitori nu e greșit a se afirma, după caz, că sunt subiectivi, uituci sau ipocriți, ingredientelor care stau la baza felurilor de mâncare ce ți se pun dinainte într-un loc dat - ingrediente luate atât separat, cât și, în înlănțuirea și reciproca lor completare, împreună -, nu le este permisă o atare libertate. Sigur, gusturile sunt subiective, însă la fel de adevărat este că un fel de mâncare bine preparat nu va da greș în a impresiona orice tip de degustător, satisfăcând orice tip de exigențe (presupunând, desigur, o minimă bunăvoință a subiectului de a se supune procesului degustării). Tot lor, ingredientelor, le este refuzat luxul uitării, căci ele vorbesc despre însăși istoria unui loc, amintind deopotrivă de aspectele-i pozitive și mai puțin fericite, fixându-i și perpetuându-i atât măririle, cât și, uneori, decăderile. Nu în ultimul rând, ele, ingredientele, nu au voie și nu pot să mintă, chiar dacă mâini dibace le pot modela, în fel și chip, aparența, înfățișându-le simțurilor sub miriade de chipuri. Căci știut e cât sunt de versate de la natură papilele gustative ale degustătorului, darămite cele îndelung exersate ale gurmandului, și nici desăvârșita îmbinare a părților într-un tot final armonios nu poate avea drept efect decât cel mult o deturnare temporară a acestora de la suprema și permanenta lor menire exprimată, poate, cel mai bine, de triada disociere, disecare, pritocire. 

"Odă" unei tarte cu fructe

Acesta este un articol despre o tartă. O da, ştiu prea bine la ce mă expun scriindu-l. Unii dintre voi vor crede cu siguranţă că m-am scrântit de-a binelea. Alţii vor avea impresia că nu visez decât la dulciuri cât e ziulica de lungă. O a treia categorie va ridica din sprânceană cu scepticism, considerând de bună seamă că mi-am epuizat toate subiectele, de vreme ce nu am altceva mai bun de făcut decât să laud virtuţile unei tarte. Nimic mai greşit. Credeţi sau nu, mă aflu în deplinătatea facultăţilor mintale, de fapt mai mult decât oricând :-). Slavă Domnului că am subiecte cât pentru o viaţă întreagă, răbdare să aveţi voi să le parcurgeţi pe toate. Iar de poftit la dulciuri nu poftesc decât în mult prea rarele ocazii când organismul meu vitregit de zaharuri îmi dictează mai mult sau mai puţin conştient o atare necesitate.