26.2.18

Islanda - 2 zile la Laguna de gheață


Nu cred să mai existe, astăzi, cineva care să nu fi auzit încă de faimoasa lagună de gheață islandeză. Lucrurile stăteau puțin altfel când am ajuns eu aici în 2013, iar faptul că am ales să merg iarna, de ziua mea, a adăugat un plus de adrenalină aventurii. 

La fel ca în Insulele Feroe, Groenlanda, Patagonia și alte câteva astfel de locuri din lume, o călătorie în Islanda poate fi pe cât de frumoasă, pe atât de periculoasă, căci vremea este imprevizibilă, terenul  pe care te deplasezi - în mare parte necunoscut și nu puțini au fost cei ce și-au găsit sfârșitul aici chiar și vara, așa încât ar fi fost cât se poate de imprudent din partea noastră să nu ne dăm pe mâna unei agenții locale. Tot ei s-au ocupat și de cazare, aspect care ne-a preocupat la vremea respectivă atât de puțin încât abia la fața locului am aflat unde aveam să înnoptăm lângă Jokulsarlon: Gerdi Guesthouse, situată la poalele ghețarului Vatnajökull - cea mai întinsă calotă glaciară din Islanda și al doilea cel mai mare ghețar din Europa (al treilea chiar, zic unii, dacă punem la socoteală și un fârtat din Rusia) - și la doar 14 kilometri de obiectul fascinației noastre apriorice, laguna de gheață.



23.2.18

Locuri ireale pe care să le vizitezi și tu în Japonia (I)


Sunt atât de multe de văzut în Japonia încât mai că e și păcat că-mi trecu prin cap să mă îndeletnicesc cu o astfel de listă întrucâtva limitativă. Totuși, dat fiind că remarc printre călători o tendință generalizată de a vedea aceleași și aceleași lucruri în locurile vizitate, indiferent cât purcoi de informație le-ar sta, la o minimă documentare prealabilă, la dispoziție, las totuși aici câteva sugestii pentru aceia dintre voi realmente interesați să descopere un loc, Japonia în cazul de față, chit că asta înseamnă - blasfemie! - să mai și plătești câte o intrare-două pe la obiective din când în când, să te mai și deplasezi oleacă dincolo de limitele spațiale impuse de excursiile asigurate de agenție, să-ți mai  și miști fundul în sus pe niște (multe) scări pe alocuri, să-ți mai și asumi oareșce riscuri legate de  rătăciri, socoteli din târg nepotrivite cu cele de acasă, comunicări eșuate și altele asemenea. Am inclus printre ocupantele pozițiilor acestei liste și două-trei atracții mai populare căci, ce să-i faci, om sunt și eu și de slabiciuni nu duc lipsă... și zău că nu e dată să pun piciorul în Tokyo și să nu dau fuga repede-repejor să mă înfrupt din cel mai bun sushi de pe planetă la (încă nemutata) piață de pește Tsukiji ori să nu dau iama în orice-cu-matcha la micuța prăvălie preferată din zona Asakusa. De haotica, dar ah, atât de ofertanta stradă Takeshita din Harajuku nici nu mai vorbesc!

Iată deci care sunt locurile care m-au impresionat din cale afară în decursul celor patru călătorii în Japonia de până acum...



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe