Bird's Eye View over... Perth

Vai de mine, vai de mine, mai sunt doar treizeci și cinci de minute fix până la ultima intrare în Bell Tower iar eu sunt prăvălită confortabil într-un fotoliu moale din camera de hotel, același în care jet lag-ul, arză-l-ar focul, mă azvârlise câteva minute mai devreme, după o primă parte a zilei petrecută pe drumuri. Îmi dau singură un ghiont și ies valvârtej pe ușă, nu înainte de a-mi îndesa în geanta de mână o sticlă de apă menită a mă face să suport mai ușor arșița zilei, neașteptată la jumătatea lunii mai în, practic, prag de iarnă în partea asta a lumii. Dau buzna în lift, din lift în holul hotelului și de acolo o tulesc ca din pușcă pe ușă, las în urmă parcul de un verde nebun în care, la ultima vizită, am întâlnit-o, ce-i drept doar sub formă de statuie, pe însăși Degețica din poveste, și cobor strada îngustă care desparte hotelul de promenada la extremitatea căreia, pe cerul de un albastru cu adâncimi de ocean, se profilează unul dintre simbolurile orașului, Bell Tower. Mă precipit înspre intrare și pătrund în interior cu vreo douăzeci și mai bine de minute înainte de închidere. Răsuflu ușurată, nu mi-aș fi iertat-o prea curând dacă aș fi ratat a doua oară ascensiunea, mai cu seamă că acum doi ani turnul se afla în renovare, și odată cu el toată zona înconjurătoare, transformată acum într-o promenadă fermecătoare pe malul râului Swan, cu zone umbroase numai bune să ofere adăpost cormoranilor, și îmbogățită cu o suită de terase, restaurante, chioșcuri, o insulă artificială, un mic teren de golf, un pod pietonal și două-trei statui reprezentative în fața cărora se adună ciopor turiștii.

Perth în 8 fotografii panoramice

Avem fiecare, fără îndoială, moduri diferite de a ne reprezenta izolarea. Izolare, un cuvânt care unora le trezește orice altceva decât sentimente și asocieri pozitive, pe alții îi înspăimântă de-a binelea, în timp ce unei a treia categorii - cu care mă identific tot mai des în ultima vreme - îi prilejuiește reverii plăcute menite, toate, a-l identifica pe acela dintre toate locurile izolate din lume care ar merita, mai mult decât celelalte, atenție, o călătorie, poate chiar o rămânere. 

Dacă m-ai fi întrebat despre cele mai izolate orașe din lume, în mod sigur însă nu mi-ar fi trecut prin cap să răspund Perth, în special pentru că nimic din aparența orașului, ospitalitatea locuitorilor și atmosfera de târgușor de provincie unde toată lumea cunoaște pe toată lumea nu lasă să se ghicească stigmatul care apasă asupra orașului. Și totuși, chiar și o fugară aplecare asupra hărții Australiei este de ajuns pentru a realiza că, într-adevăr, din punct de vedere geografic Perth este un singuratic, neîmpărțind cu niciun alt oraș jumătatea vestică a continentului. Și dat fiind că până la cel mai apropiat oraș, Adelaide, nu ai avea de condus decât vreo 2.500 de kilometri, se înțelege de ce majoritatea locuitorilor din Perth nu s-au încumetat niciodată la vreun... road trip. Nu până la cel mai apropiat oraș, cel puțin, lucru de-a dreptul hazliu când te gândești că australienilor de prin părțile astea li s-a dus vestea că au în proprietate mai multe mașini decât locuitorii oricărui alt loc de pe planetă!