Un oraș într-un carusel (10)

Riga, aprilie 2011.

Strada Alberta sau Cu nasul pe sus în Riga

Există, în lume, locuri despre care trebuie să citești mult pentru a le pătrunde toate semnificațiile. Există și locuri pe care, chiar și citind despre ele, nu le înțelegi pe de-a-ntregul decât la a cine știe câta revedere. Există însă locuri care își strigă istoria ori soarta cu mii de glasuri viguroase ce sparg bariera secolelor demult scurse, zădărnicind tentativa timpului de a le ascunde sub vălul prăfuit și uniformizator al uitării. Un astfel de loc este și capitala Letoniei, Riga, al cărei centru istoric a fost înscris - grație uneia dintre cele mai mari și mai bine păstrate colecții de clădiri în stil Art Nouveau din lume, dar și construcțiilor de lemn din partea centrală și în general arhitecturii care reflectă istoria orașului din anul 1201 încoace - în Patrimoniul Cultural Universal UNESCO. Iar cea mai expresivă dovadă a elanului și fanteziei arhitecturale din Riga este strada Alberta, care concentrează o bună parte din cele 750 clădiri în stil Art Nouveau (zis și Jugendstil) ce situează orașul pe unul dintre locurile fruntașe în lume în această privință, alături de rivali redutabili precum Paris sau Praga.

Bird's Eye View over ...Riga

Fiți pe fază, Riga este doar primul oraș dintr-o serie lungă de "Bird's Eye View over..." pe care o inaugurez astăzi. Puteți avea și voi așa o priveliște magnifică asupra orașului dacă urcați în turnul bisericii Svētā Pētera Evaņģēliski luteriskā baznīca (St. Peter's Church) din Riga, Letonia.

Pentru început, concluzii :-)

Și uite că m-am întors cu zâmbetul pe buze și primăvara pe urme dintr-o vacanță de milioane. O vacanță de două săptămâni în care am ajuns în șapte destinații, dintre care șase complet noi. După cum scriam acum ceva timp, am început cu un vechi prieten, Helsinki, pentru a ne îndrepta apoi, pe rând, spre Tallinn, Riga, Stockholm, Uppsala, Turku și - cireașa de pe tort - Sankt Petersburg. 11 zile am mers intruna, strângând din dinți când mă copleșea oboseala, nevrând, neputând sa ratez vreun obiectiv despre care citisem și pe care era musai, nu alta, să îl văd cu propriii ochi. Ultimele trei-patru zile au fost ceva mai relaxate pentru că în Rusia ne-am luat ghid și am fost plimbați de colo-colo cu mașina, astfel încât bietele noastre picioare și-au putut în fine trage "sufletul". Dar și de ar fi fost altfel nu aș fi regretat nicio clipă tot mersul ăsta nebun, în neștire, pentru că am avut ce vedea, am avut parte de experiențe inedite, emoții, artă, muzică, dans, delicii culinare, surprize, oameni calzi și, mai presus de toate, cunoaștere. Despre toate astea și mai mult decât atât vă voi povesti curând, din păcate într-un ritm mult mai lent decât mi-a fost dat să le trăiesc. Vă promit însă că vă voi răsplăti răbdarea cu detalii dintre cele mai interesante, povești hazlii și experiențe rare.

Până atunci iată un mic bilanț la care m-am trezit gândindu-mă astăzi, nu știu nici eu de ce, uite-așa :-).

Iubire ferecată între balustrade la Riga

Am aflat de podurile îndrăgostiților târziu, ca urmare a unei întrebări a Roxanei. M-am necăjit atunci că nu am dat niciodată până acum, în toate călătoriile mele, peste un astfel de pod unde perechi de îndrăgostiți, fie ei turiști sau localnici, își pecetluiesc iubirea înscriindu-și numele pentru eternitate pe lacăte de varii mărimi, forme și culori pe care le fixează lângă alte și alte rânduri de lacăte pe alte și alte poduri din alte și alte orașe, fie aruncând apoi cheițele aferente în apă pentru ca nimeni și nimic să nu poată distruge vreodată ce au clădit împreună, fie revenind acolo peste ani pentru a-și aduce aminte de perioada binecuvântată când erau tineri și se iubeau nebunește. N-am reușit să îmi dau seama cum de nu mi-a atras niciodată atenția unul dintre multele poduri cu lacăte pe lângă care trebuie să fi trecut în atâtea locuri străbătute. Poate că, neștiind de ele, nu am fost suficient de receptivă. Oricum ar fi, zilele trecute am pășit în fine peste primul meu pod cu lacăte la Riga, în Letonia :-).