Bird's Eye View over... Hong Kong

Hong Kong văzut pe fereastra camerei noastre de hotel

S-a scurs ceva timp de când accesul rezidenților la casele lor de pe Victoria Peak se făcea exclusiv prin intermediul palanchinelor cărate în susul pantelor abrupte de rânduri-rânduri de nefericiți cu psihicul tare și brațele vânjoase. Astăzi, urcușul nu mai e un lux destinat cu precădere claselor favorizate, drumul nu durează mai mult de câteva minute, iar plimbarea cu micul funicular stacojiu, zis Peak Tram și inaugurat în anul 1888, e mai mult decât orice altceva o călătorie de plăcere, un prilej de a admira siluetele îndrăznețe ale zgârie-norilor Hong Kong-ului pe care gradul ridicat de înclinare a pantei combinat cu percepția distorsionată a detaliilor exterioare și faptul că vehiculul se află în mișcare îi face să pară aduși de spate într-un gest pe care vizitatorii mai imaginativi l-ar putea interpreta drept un soi de reverență ceremonioasă. 

Funicularul nu este însă nicidecum cea mai interesantă parte a experienței. La capătul liniei începe bătălia pentru colțul ideal de unde fiecare speră să tragă în poză cu acuratețe maximă priveliștea catalogată de mulți drept una dintre cele mai tulburătoare din lume: la stânga vârful împădurit, de jur împrejur apele răscolite de siajul vapoarelor, în dreapta cealaltă pădure, a tulpinilor oțelite care își avântă creștetele înspre cerul peste care la ora amiezii se depun straturi grele de purpură. Purpură sub acțiunea căreia zgârie-norii se învăluie în licăriri efemere, roz la început, aurii mai apoi, galbene la urmă, pentru a păli într-un final la instalarea nopții când luminile artificiale le conferă o nouă și altfel de strălucire.

Așa cum se întâmplă mai mereu când ai parte de o experiență memorabilă, mă aștept să găsești, ca și mine, că o singură ascensiune nu e de ajuns. Nu degeaba primul lucru pe care l-am făcut după ce, anul acesta, am aterizat a doua oară în Hong Kong a fost să urc, din nou, pe Victoria Peak.