Se afișează postările cu eticheta Toronto. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Toronto. Afișați toate postările

2.11.11

Noaptea dovlecilor în Canada (II)

După cum vă povesteam data trecută, am părăsit Montrealul în toiul pregătirilor de Halloween. Oarecum înciudată că plecam înainte de sărbătoarea propriu-zisă, știind poate, în sinea mea, că forfota și freamătul care îi făceau pe mulți să afirme despre Toronto că acesta este situat mai degrabă în SUA decât în Canada nu aveau să egaleze nicicând în sufletul și mintea mea farmecul tihnit al Montrealului, m-am consolat totuși la gândul că eram, încă, în vacanță și poate (cine știe?!) Halloween-ul în Toronto avea să mă surprindă plăcut. 




28.10.11

Noaptea dovlecilor în Canada (I)

Nu mă dau în vânt după sărbători importate, însă dacă am ocazia să văd pe viu un astfel de eveniment la el acasă, fiți siguri că sunt prima care sar în sus de bucurie și număr clipele până la mult așteptatul moment. Iar ocazia s-a ivit pe nepusă masă anul trecut în octombrie, când am făcut un ditamai saltul înaripat peste ocean și m-am trezit buimacă pe continentul american tocmai când toamna dăduse iama în paleta-i colorată, înzestrând frunzele cu hăinuțe noi și vesele care ar fi făcut să pălească de ciudă orice designer cu pretenții de mare inovator.




7.10.11

Bird's Eye View over ...Toronto

Dacă ai drum prin Toronto, inevitabil vei fi tentat să urci în CN Tower, turnul de telecomunicații și observație despre care e aproape imposibil să nu fi auzit vorbindu-se la un moment dat. Și chiar dacă nu ai auzit de CN Tower, cu siguranță se va găsi cineva care să te îndrume înspre acolo, pentru că este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-ai putea face în acest oraș. (Asta dacă nu cumva ești femeie și îți răsare absolut întâmplător în cale magazinul Victoria's Secret, caz în care CN Tower mai poate aștepta câteva ore...hai zile, ca să fim mai aproape de realitate :-D.). Turnul, considerat una dintre cele șapte minuni ale lumii moderne, are o înălțime de 553,33 m, însă de urcat vei putea urca numai până la 447 m, ce-i drept cu o viteză de 11 km/h. Asta înseamnă că vei ajunge la platforma de observație în 44 secunde! Liftul are podeaua de sticlă, așa că îndrăznește să privești cum pământul îți fuge de sub picioare cu rapiditate, te asigur că prea curând nu vei mai experimenta una ca asta. Platforma de observație are la rândul ei o zonă cu podea de sticlă la o înălțime care îți va da niscaiva fiori pe șira spinării, însă pentru o poză reușită cu tine și feeria de lumini de dedesubt va trebui să stai la coadă, așa că înarmează-te cu răbdare...





Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe