Decolări și/sau aterizări spectaculoase (III): Bora Bora

Sosirea în Bora Bora

După Groenlanda și Mauritius, două dintre aterizările/decolările mele preferate din lumea-ntreagă, plusez astăzi - intenționat și mânată poate de dorul de călătorii în zone mai puțin vizitate, de tipul acelora cu care v-am obișnuit - cu una dintre cele mai râvnite priveliști din avion: Bora Bora.

Șase luni mai târziu... (Portugal edition)

 ... ne simțim tot mai acasă în Portocalia. Lockdown-ul nu a fost chiar așa insuportabil aici, mai ales că n-am fost obligați niciun moment să purtăm măști în exterior (lucru care m-a scos din sărite în ultimele luni petrecute în Dubai, de pildă, mai ales că au fost luni interminabile de vipie necruțătoare în care n-a fost cu putință să evadăm din urbe cum eram obișnuiți) iar măsurile au fost, în principiu, de bun simț și - faptic - niciodată atât de drastice cum s-au simțit, de bună seamă, în alte colțuri de lume. Dacă m-a deranjat ceva în mod deosebit m-a deranjat închiderea sălilor de sport (eu am una chiar peste drum), mai cu seamă că m-am dezobișnuit (voit) să alerg chiar zilnic în cei șase ani de Emirate aplicând, în schimb, tot mai des strategia îmbinării unor tipuri diferite de mișcare, dintre care Zumba aproape zilnic în ultimii 3 ani. Mi-au lipsit și lecțiile de kapap începute (și practicate intensiv) aici, însă dacă e s-o zic p-a bună sunt convinsă că eu la sală m-am pricopsit cu Covid - singurul loc în care am lăsat garda jos (la figurat haha) - așa încât, deși mie una Covidul nu mi-a dat prea mari bătăi de cap, am înțeles (și n-am comentat) utilitatea măsurii sus-menționate.

Rămas bun, Dubai, bine te-am regăsit, Portocalie!

Zic unii că nu s-ar numi schimbarea schimbare dacă nu ne-ar lua pe nepregătite, alții îi contrazic afirmând cu nasul în vânt că schimbarea și-o face omul cu mâna lui, că doar el singur e stăpân pe destinu-i și numai el știe mai bine decât oricine încotro o va apuca, cu cine și când. În ceea ce mă privește, nu pot decât să zâmbesc în fața unei atari naivități de care nu e exclus să mă fi făcut și eu vinovată la o vârstă mai puțin înțeleaptă, căci, privind în urmă și punând cap la cap frânturi de întâmplări și crâmpeie de viață, îmi dau seama o dată în plus că schimbările - departe de fi lucrurile atât de simple pe cât le enunțau unul și altul mai sus - sunt puțin precum stelele, știut fiind că acestea din urmă se aprind mult înainte ca lumina lor să se înfățișeze ochilor noștri pământeni tot așa cum schimbările, chiar și cele ce ne privesc, iau naștere mult înainte ca noi să prindem de veste.

Și se făcură șase...

Mă tot gândesc în urmă și mai că nu-mi vine a crede că au trecut șase ani - șase! - de când Dubaiul ne este casă, șase de când am aterizat aici într-un final de iunie binecuvântat, îmbrățișând a treia oară un viitor incert cu același entuziasm, aceeași încredere în forțele proprii si aceeași speranță ca întotdeauna în infinitele posibilități pe care le aduce cu sine schimbarea. Departe de a fi fost greșite, cele două alegeri anterioare - devenite, să spunem, perimate la un moment dat față de aspirațiile noastre aflate în continuă ascensiune - ne-au adus, fiecare, experiențe și realizări prețioase, astfel încât fiecare nouă mutare pe coclauri (dintre care Qatarul, la vremea respectivă, era cvasinecunoscut, și nu doar în România) a adăugat la fundamentul anterioarei, asigurând implicit succesul celei ce i-a urmat. Și cum viața poate reprezenta un cumul  de dezamăgiri ori o serie de victorii în funcție de deciziile bune sau proaste, pripite sau, dimpotrivă, îndelung cumpănite și asumate ori, până la urmă, pur și simplu inspirate pe care le iei la un moment dat, ei bine, privind în urmă - inclusiv în contextul actual al pandemiei de Covid-19 - nu putem decât să ne felicităm pentru absolut toate hotărârile luate de-a lungul celor aproape 10 ani de când am părăsit România, dintre care prima și cea mai cea a fost chiar aceea de a ne lua picioarele la spinare :).

Dansând cu rechinii-balenă în Maldive

Una dintre experiențele pe care le vânam cu ardoare cu mult înainte ca Instagramul să impună scânceilor (aka millennials) ori reprezentanților așa-numitei generații Z de pretutindeni uniforme de purtat în călătorii ori să le dicteze conduite de urmat și destinații de bifat pe preaminunata planetă presupunea interacțiunea - în mediul lor natural - cu acei giganți placizi ai oceanului cunoscuți pasionaților drept rechini-balenă. În ciuda credinței populare, aceștia au fost văzuți nu de puține ori chiar și aici în Emirate, lucru pe care, până de curând, obișnuiam să-l menționez frecvent turiștilor mei în Dubai. Și nu-mi pare rău că am făcut-o, căci unul dintre aceștia m-a auzit spunând că îmi doresc să înot cu ei dar încă nu mă hotărâsem unde (Filipinele clar ieșeau din discuție!) așa încât mi-a sugerat entuziast Maldivele. Și deși îmi plac insulele iar de vizitat nici nu mai țin minte de câte ori le-am vizitat, nu mă număr totuși printre aceia care, orbiți de apele turcoaz și aparent idilicele împrejurimi ale acestora, închid ochii la orice altceva. Știind dară că Maldivele sunt departe de a fi paradisul ale cărui infinite virtuți unii le propovăduiesc cu candoare iar alții cu ticăloșie, în deplină cunoștință de cauză, recunosc că inițial am privit cu scepticism recomandarea. Mi-am promis însă că voi studia problema mai târziu, ceea ce am și făcut.

Demersul a avut rezultate mult mai bune decât mă așteptam, astfel că, îndată ce a sosit luna decembrie și odată cu ea confirmarea unor zile libere pe care - între noi fie vorba - nu prea contam, cu atât mai puțin chiar de ziua mea, am pus mâna de am rezervat biletele de avion și-am purces neîntârziat înspre o insulă mică, mică, mititică din partea sudică a atolului Ari!

Swimming with whale sharks in the Maldives

One of the experiences that had been on my bucket list long before the silly "Do it for the 'Gram" trend was embraced by Millennials and/or Gen Zers all over the world involved swimming with some of the most fascinating gentle giants of the ocean: whale sharks. Contrary to popular belief, there have been quite a few sightings of them here in the UAE as well, a fact which I have been mentioning quite often during my regular Dubai city tours over the past few years. Glad I did that, as one of my tourists overheard me saying I wanted to swim with them but hadn't made up my mind yet as to where (the Philippines were definitely out of the question) and suggested the Maldives. And while I do love the Maldives and have been to the islands countless times, I am not one of those people that are so blinded by the turquoise waters and seemingly idyllic surroundings that they no longer notice anything else. Knowing that the Maldives are far from being the paradise some people think (or knowingly deceive others) they are, I was quite skeptical at first, but promised myself I would nevertheless look into it later. And I did.

What I found during that research looked indeed pretty promising, so when December came and with it some unexpected days off right before my birthday, we booked our flights to a teeny-tiny island in the South Ari atoll and off we went!

Considerațiuni și demitizări în vremea coronavirusului

Când clișeele devin viață reală (sursa imaginii)

Într-o lume a "influencerilor" de carton recompensați mult peste valoare pentru a face reclamă la te miri ce flecuștețe consumeriste absolut inutile, în fapt, vieții umane - după cum constată tot mai mulți dintre "scâncei" (aka millennials) zilele acestea - și a cohortei nesfârșite de duduițe răsfățate și inutile (zise și "instagramărițe/vlogărițe de succes") cu creierașul cât nuca și preocupări rizibile care aveau impresia că baletarea în cârpișoare colorate și ședințele foto narcisiste în varii locuri de pe planetă avea să țină la nesfărșit și că nimic nu-i mai de preț pe lume decît gadget-urile de care se-nconjurau stupid ca într-o iluzorie fortăreață, pandemia de coronavirus vine să facă un pic de (necesară) curățenie.

Într-o lume atât de plină de ea și de așa-zisele-i progrese, atât de pregătită să arate cu deștul în toate direcțiile nepotrivite, atât de sigură că ea, așa civilizată, minunată și-mpufoșată cum este, nu va păți ce au pățit alții, nu va reacționa cum - pfff! - au reacționat alții, pandemia de coronavirus vine să evidențieze nenumăratele hibe și lacune esențiale ale unui sistem preocupat în fond de orice, numai de oameni nu, dar și ipocrizia fără margini a celor care azi cerșesc, fie și indirect, ajutor si solidaritate din partea celor la care nu mai departe de ieri se uitau cu scârbă și profund dispreț.

Într-o lume scutită o bună bucată de vreme de neplăceri majore de tipul războaielor, catastrofelor și molimelor devastatoare cărora o mare parte dintre vrednicii noștri înaintași nu doar că le-au supravețuit, dar din care nu puțini au ieșit întăriți și cu fruntea sus, pandemia de coronavirus rânjește hidos adevăraților neputincioși de azi, în marea lor parte tineri, pe care orice fleac îi doboară psihic și pentru care nu perspectiva foametei ori dispariției premature a părinților și bunicilor lor și ai altora, ci statul acasă și lipsa temporară a obișnuințelor și/sau anturajului reprezintă reala tragedie a vremurilor pe care le trăim. 

2019 - And what a (record-breaking) year it has been! (II)

Happy lady in Uganda

Traveling is all about the knowledge we gain and the precious memories we create. And from this point of view 2019 - a  truly record-breaking year, as I was calling it in my previous article - was nothing short of amazing! Not only did we finally get to check some of the most sought-after countries for culture and nature aficionados like ourselves off the bucket list, but we were also blessed with quite a few out-of-this-world experiences, breathtaking views (including some fantastic window views from both airplane windows and hotel rooms!) and plenty of sunshine even when we least expected it (oh well, with one notable exception which actually improved our travel experience this one time - I am obviously talking about China's Great Wall, check out the first part of this review for pictures). But most of all, 2019 was (again) a year of marvelous encounters with some of our favorite living creatures, among them Ethiopia's endemic Gelada baboons, Borneo's endemic Proboscis monkeys, Uganda's fearsome mountain gorillas and playful chimps and sometimes... even people (lol). If I were to summarize 2019 by way of a joke related to the Chinese year/zodiac craze, I would say it was - for us - the year of the monkey rather than the year of the pig! :)))

On a more serious note, I have always considered that (at least for us) trips tend to happen at the right time and for a specific reason and some of last's year's trips have definitely left their mark on the two of us and triggered decisions that we have already turned into reality and are very proud of. Also, the best things that happened to us are better left unsaid... as always ;).

Check out a quick recap of the past year below...

2019 - And what a (record-breaking) year it has been! (I)

Surprise of the year: amazing Tajikistan 

There are good years and not-so-good years. There are years to remember and years you wish you could forget. There are long years, seemingly never-ending years and years that pass in the blink of an eye. An then there are great years... surprising, mind-blowing, record-breaking years like 2019. Please bear with my overuse of hyperbolic adjectives, how else do you think could one describe a year that has been richer in travel and experiences than (almost) all those before? 

But hey, you don't need to take my word for it, with all this social media craziness people really tend to exaggerate these days, don't they? So let's... um... see the figures. Which by the way I'm only listing here year after year lest I should forget them - and I have to admit even this would be quite a difficult task if I didn't have a number of notebooks to help me keep record of my past travels.

Top 10 destinații de aventură după 13 ani, 90 de țări și 7 continente

De când mă știu am visat la cele mai năstrușnice experiențe în cele mai îndepărtate colțuri ale planetei. Greu de crezut dat fiind tendințele (ori mai degrabă metehnele) actuale, dar în tot acest timp obiectivul meu principal nu era nicidecum realizarea fotografiei perfecte în fața cine știe cărei atracții instagramabile (mă îndoiesc sincer că exista Instagram pe atunci, iar dacă totuși exista, am fost cu siguranță ultima persoană care a aflat de el), nici demersul frivol de a mă trage în poză la respectiva atracție în scopul meschin al etalării celei mai noi rochițe cu model de... draperie, cu atât mai puțin acela de a realiza un preaminunat selfie la atracția cu pricina după ce voi fi petrecut o oră și mai bine într-o coadă interminabilă alături de alți aventurieri cel puțin la fel de îndrăgostiți de ei înșiși de călătorii ca și mine, al căror unic laitmotiv în viață constă, ai zice, în dictonul "picture or it didn't happen" (pe vremea aceea nici măcar o cameră foto cumsecade nu aveam, așa încât multe dintre fotografiile mele din primii ani de călătorie sunt neclare ori ratate de-a binelea). Trebuie să remarc totuși că nici n-aș fi avut mari șanse de a participa la toată nebunia asta de vreme ce majoritatea destinațiilor de pe lista mea erau relativ necunoscute și în orice caz la ani-lumină de popularitatea conferită, astăzi, unora dintre ele ca urmare a proliferării rețelelor de socializare și nesuferitelor clișee ale călătorilor. Dacă n-aș fi văzut cu ochii mei cât rău a făcut, în ceva mai mult de 10 ani, toata faima aceasta neavenită unor locuri pe vremuri ca și pustii și doar rareori vizitate, zău că n-aș fi crezut poate nici eu că așa ceva se poate întâmpla într-un ritm galopant. 

My top 10 adventure destinations after 13 years of travel, 90 countries and 7 continents

Not true, Bora Bora was by far my least favorite island in French Polynesia :))

For as long as I can remember I've dreamt about the most impossible adventures in some of earth's remotest locations. Unbelievably (by today's standards) the reason for this was not getting that perfect shot in front of God knows what "instagramable" attraction (there was no Instagram back then or, if there was, I was probably the last person to find out), nor doing the silliest, most unnatural looking poses in my shiny new curtain-like dress, not even taking a selfie in front of that attraction after spending an hour or so in a never-ending queue of equally "travel-loving" adventurers, for whom "picture or it didn't happen" is probably the only thinkable life motto (until recently I did not even have a proper camera, so most of my travel pictures from earlier years are blurry or unworthy of attention). I have to mention it would have been difficult to be a part of all this anyway, as most destinations on my "bucket list" were largely unheard of and by no means as popular as social media and travelers' cliches have made some of them today. It's hard to believe, but sadly oh so true how much harm 10 or more years gone by can bestow upon previously pristine and rarely (if ever) visited destinations and I would not have believed it myself had I not seen it happening with my own eyes.

Cum să nu iei în greutate când călătorești

La un jogging în Central Park (New York)

Când călătorești atât de des cum se întâmplă să călătoresc eu, unul dintre lucrurile de care trebuie să ții cont neapărat în deplasare este păstrarea unui echilibru între a te bucura de viață la maxim și a te menține sănătos. Acum 13 ani de zile când am început să mă dedau intens plăcerilor călătoriilor nici măcar nu mi-ar fi trecut prin cap una ca asta, însă timpul și bunul său tovarăș experiența m-au învățat că un călător sănătos este un călător fericit și, mai ales, un călător isteț. Dacă adaug la asta gândul terifiant că, într-o bună zi, ceva, orice, m-ar putea opri să călătoresc, veți înțelege de bună seamă de unde izvorăște acest interes subit al meu de a amâna pe cât posibil momentul cu pricina, chiar dacă asta înseamnă să mai renunț, din când în când, la câte-un cocktail, să fac alegerile corecte în zbor sau la restaurant ori, cel mai important, să îmi fac timp în mod regulat pentru sală, alergat, piscină, ski și altele asemenea.

Unul dintre aspectele unui mod de viață sănătos este - fără îndoială - menținerea unei greutăți corporale sănătoase. Nu m-am priceput nici eu la asta din capul locului, după cum insinuam ceva mai sus, însă cu timpul am deprins câteva obiceiuri care să mă ajute să nu iau (prea mult) în greutate în desele ocazii când mă aflu pe coclauri. Uitându-mă acum în urmă realizez cât trebuie să se fi amuzat ai mei pe seama mea atunci când, după câte o vacanță nu lipsită de excese culinare, invocam pretextul binecunoscut "ei hai, că nu-mi fac de cap decât în vacanță". Până când, într-o bună zi, mama nu s-a mai putut abține și a rostit un adevăr de netăgăduit "păi da, doar că matale ești tot timpul în vacanță". Hopa, dacă stau să mă gândesc bine, asta cam așa e...

How not to gain weight while traveling

Early morning (Easter day) jogging in Nice, France

As someone who travels really often - and I mean really, really often - one of  the things I definitely need to consider when overseas is maintaining a balance between enjoying life to the fullest and keeping healthy. 13 years ago when I started traveling intensely I would have never even wasted a thought on that, but time as well as experience have taught me that a healthy traveler is a happy traveler and, most of all, a smart traveler. And if I mention how much the mere thought of maybe having to stop traveling one day frightens me, perhaps you'll understand why nowadays I have an interest in postponing that day as much as possible, even if this means skipping that much-awaited cocktail once in a while, learning to make the right choices when on the airplane or at the restaurant or, most importantly, regularly hitting the gym, the running track, the pool, the slopes and so on.

One of the aspects of a healthy lifestyle is - and I guess you'll agree with me on that one - maintaining a healthy weight. I have not always been good at that myself as I was already implying a few lines further up but have, in time, learnt how to not gain (too much) weight while traveling. Looking back now I realise how funny it must have sounded to my parents when sometimes my excuse for overindulging on trips was "but I only do this or that when on vacation". Until one day my mother replied with a sentence which, upon pondering, I actually found to be quite true: "but you are on vacation all the time". Oops, got me on that one...

Cinci ani mai târziu...

...suntem tot aici. N-aș fi băgat mâna în foc pentru asta acum cinci ani de zile când ne luam, a treia oară, picioarele la spinare, dar uite că s-a întâmplat minunea și am rămas locului. Rămas locului nu înseamnă câtuși de puțin prins rădăcini și în niciun caz bătut pasul pe loc, nu cred că am călătorit cândva atât de mult și așa departe ca în ăști cinci ani la un loc, ani în care în mod sigur am bătut toate recordurile posibile și imposibile în materie de brăzdat fața admirabilei planete albastre, dar măcar nu ne-am mai mutat de colo-colo, ceea ce tot e ceva. 

11 țări în 4 luni și 0 prezență pe blog

Poate sunteți curioși cu ce m-am mai ocupat în ultima vreme. Titlul articolașului de față răspunde, în mare parte, astei întrebări. Sigur, dat fiind că abia-abia s-a încheiat sezonul turistic în Dubai (și nici măcar asta nu mai e o certitudine pe aste meleaguri, bag seamă că Emiratele sunt tot mai căutate de călători), mai întâi și înainte de toate m-am ocupat cu munca, însă nu mă pot plânge nici în materie de călătorii, încep să mă pricep din ce în ce mai bine la a jongla cu vacanțele mele și ale altora astfel încât toată lumea să fie mulțumită, chit că asta înseamnă nu de puține ori că plonjez direct pe tur după câte o noapte dormită pe avion sau că trebuie să fac o mie și una de combinații ca să ajung la timp la tururile planificate deși se mai întâmplă ca un aeroport, o schimbare de ultim moment sau chiar lumea întreagă să mi se pună de-a curmezișul uneori (și zău că aș putea scrie o carte numai despre peripețiile legate de întoarcerea la timp în Dubai în varii situațiuni care mai de care mai palpitante!).

Și totuși, 11 țări în 4 luni, dintre care 4 țări noi și niscaiva obiective de mult vizate atinse în fine, nu e de ici, de colea, nici măcar pentru noi, deși știu deja că v-am obișnuit cu desele (și în mare parte spontanele) noastre plecări. Așa încât blogul a rămas în plan secund, deși am încercat cât de cât să fiu prezentă măcar pe contul de Instagram (nu mereu în timp real, intenționat, desigur). Nu știu cât și dacă voi avea timp să recuperez în perioada următoare (nici să descarc pozele din telefoane, camere foto & Co. nu mai apuc de o bună bucată de vreme), mai ales că lunile de vară emirateze le rezerv, de regulă, (ați ghicit!) călătoriilor :))), în fond și la urma urmei scriu aici de 8-9 ani de zile și nu doar că pauza a fost binemeritată dar în ultimul timp vă spun sincer că am tendința de a ține pentru mine minunățiile pe care le descopăr călătorind decât de a le împărtăși lumii ca să își poată bate joc de ele - după cum se întâmplă tot mai des mai peste tot grație păcătoasei molime cunoscute publicului larg drept social media. Dacă mă urmăriți constant (mai ales pe Instagram), veți fi constatat însă că mai scap din când în când câte o informație, o recomandare de hotel, local ori atracție (ba chiar și câte un cod de reducere uneori), însă asta e, recunosc că mă lupt cu mine de fiecare dată și doar cu greu mă înduplec să o fac într-un final. "Printre rânduri" am promis, "printre rânduri" scriu, mă puteți condamna? :)

2018 - an mizerabil, călătorii fabuloase (II)

Polinezia Franceză

Pe cât de dezamăgitor a fost, în anumite privințe, 2018, pe atât de darnic s-a arătat în materie de călătorii, deșertându-și cu generozitate tolba de experiențe memorabile în fața ochilor noștri mereu pregătiți a se minuna. N-aș ști să spun, deci, cu ce m-a uimit mai tare, însă e limpede că un an în care am petrecut Revelionul la Moscova, Paștele la Nisa, aniversarea căsătoriei la Chișinău, ziua mea la bordul giganticului A380 (unde am avut parte de o surpriză de neuitat din partea stewarzilor Emirates) - în drum spre piețele de Crăciun din Madrid - și trecerea dintre ani cu ai mei în România, nu avea cum să mă lase indiferentă. Cu atât mai mult cu cât am bifat, printre altele, câteva reușite notabile, a căror realizare a părut să atârne până în ultima clipă de un fir de păr: finala Simonei Halep din Melbourne (Australian Open), finala concursului Eurovision la care țineam morțiș să îi duc pe ai mei, Oktoberfest-ul la München (da, iarăși, de data asta însă alături de sora mea) și două descinderi în Portocalia în timpul cărora - ca un ghid destoinic ce mă aflu :D - am avut eu grijă ca sor-mea și ai mei să se amorezeze si ei lulea de cea mai iubită țărișoară din lume.

Să le luăm, dară, pe rând...

2018 - an mizerabil, călătorii fabuloase (I)

Lisboa (Portocalia)

Dacă n-ar fi fost mizerabil, zău că 2018 ar putea lesne fi catalogat drept un an fabulos. În fond și la urma urmei, bietul de el n-avea cum să se eschiveze de la a revărsa asupră-ne o puzderie de călătorii care mai de care mai generoase de vreme ce l-am început în forță în deplasare, cu un Revelion memorabil petrecut în minunata Moscovă (și-apăi dacă nici rușii nu se pricep să se distreze, nu știu, zău, cine se mai pricepe!) 

Așa încât bilanțul lui 2018 se prezintă după cum urmează: 21 de țări - dintre care 4 noi (Armenia, Uzbekistan, Moldova și Polinezia Franceză/Tahiti) - 18 orașe și locuri cu care ne-am întâlnit pentru prima dată, 33 de hoteluri, 70 de zboruri pe 4 continente, 3 companii aeriene la bordul cărora am pășit în premieră (Uzbekistan Airways, Air Tahiti și Air Tahiti Nui), 6 piețe de Crăciun de pe 3 continente și 2 stațiuni de ski mai puțin cunoscute turismului de masă. Anul în care am petrecut, printre altele, 2 vacanțe în Portocalia, am ajuns de câte 2 ori în S.U.A., Australia și Noua Zeelandă, de câte 3 ori în Tokyo și Hong Kong și de nu mai puțin de 5 ori (record, dacă nu mă înșel) în România!

Și, pentru că în tot noianul de lovituri în moalele capului de anul acesta aveam nevoie de măcar o veste bună pentru 2019, iaca se făcu (cu foarte puțin timp înainte de ziua mea) că am câștigat, la un concurs pe Instagram, 2 bilete de avion până în Tahiti/Polinezia Franceză, bilete pe care vă imaginați că n-am de gând să le las nefolosite în 2019, chiar dacă, după experiența de anul ăsta cu Bora Bora, nu sunt convinsă că mă mai deranjez să o includ iar în itinerar.

Polinezia Franceză între mit și adevăr

Când ți se promit delfini și primești... asta :))) (cam așa și cu Bora Bora & Co.)

De-ar fi să dai crezare tuturor balivernelor râspândite de minți care mai de care mai simpluțe în eterul virtual, ai zice că Polinezia Franceză e cel puțin Dumnezeu scoborât din ceruri, un tărâm cum altul nu-i pe lume, chintesența visurilor umanității despre paradisul terestru, un loc străin de atingerea răului, urâtului, nedreptății unde minunăția, draga de ea, a hotărât să-și facă sălaș pentru vecie. Ei, da, și toate astea pe planeta Pământ despre care, dacă nu cumva te-ai născut acum câteva zile, ar cam trebui să știi că e la ani lumină distanță de atari descrieri, și asta nu de ieri, de alaltăieri. Poluare? Nuuuu, n-ai să vezi, nu în Polinezia Franceză! Furtuni, tsunami-uri, dezastre naturale? Pușchea pe limbă! Aglomerație? Nu aici, dom'le, n-ai încredere în statistici?! Unde mai pui că-i așa greu de ajuns încât cu siguranță vei fi singurul, primul, cel mai... care a pus piciorul vreodată prin locurile astea (dacă nu cumva te cheamă Magellan crede-mă că nu interesează pe nimeni), o nouă ocazie să te umfli în pene în fața unei audiențe majoritar inepte care ia de bună orice elucubrație scoți pe gură fără să depună (măcar) un minim efort de documentare. Din fericire nu toți am călătorit în anii ăștia de pomană, ba chiar pe unii experiența ne-a înzestrat cu o intuiție care nu dă greș într-o majoritate covârșitoare a cazurilor și o doză sănătoasă de scepticism manifestată printr-o curiozitate crescândă și-o dorință - perfect justificată, în contextul manipulărilor de tot soiul din zilele noastre - de a verifica și răsverifica orice informație, inclusiv la fața locului, în loc de a-ți însuși prostește părerile nedocumentate ori voit trunchiate ale altora.

11 motive pentru care să NU călătorești

Când m-am apucat să scriu pe blog îmi pictasem în minte o imagine rozalie cum că un astfel de subiect fabulos precum călătoriile n-ar putea isca, în ruptul capului, nesuferitele controverse și etalări de mușchi de care orice altă temă dezbătută pe minunata (dar vai, atât-de-păcat-că-locuita) planetă s-a dovedit departe de a fi scutită. În naivitatea mea, îmi imaginam că orice om care are șansa de a călători frecvent se va întoarce, dacă nu tobă de informații, măcar cu un minim de bun simț, respect față de planetă și locuitorii țărilor vizitate și, de ce nu, cu un pic mai multă înțelepciune și un orizont de gândire ceva mai larg decât la plecare. Nimic mai greșit, căci internetul și rețelele sociale au dat naștere unui nou tip de monstru, tipul prostului fudul - "purtător de adevăr" la care în mod corect se referea Umberto Eco astfel: "Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor. Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr." Sigur, este un fenomen care ia amploare pretutindeni în lume, însă în România pare a fi dublat de o lipsă crasă a exercițiului - pe care de altfel o sumedenie de alte țări pun, pe bună dreptate, un accent deosebit - dezbaterilor constructive și civilizate (!) și de o autoetalare de prost gust și o imaturitate infatuată care frizează indecența. Cum se manifestă concret lucrul acesta în materie de călătorii? Iaca prin existența, exteriorizarea din cale afară de vocală și autopromovarea (nu de puține ori chiar în scopuri pecuniare, de ceva vreme și politice/de propagandă - nu-mi spune că n-ai observat :D) unei cohorte de semizei atotștiutori (dintre care unii își și aleg porecle sugestive în acest sens) care se împăunează până la saturație cu "realizările" lor călătoare, punând la colț neîntârziat pe oricine îndrăznește a exprima o opinie contrară (dacă e și justificată cu atât mai abitir, că doar zeii nu cad în păcatul neștiinței niciodată, nu?), dar pozând altminteri în ființe sociabile și afabile dornice să îți dea și ție, sărman muritor, să sorbi oleacă de iluminare din potirul fără fund al cunoașterii lor, nerealizând, în mod inexplicabil pentru niște creaturi superioare, că nu aplauzele și validarea celor din jur ci capacitatea de a extrage, pentru tine, cunoaștere, emoție și învățături din experiențele ce ți-au fost hărăzite, constituie în fapt esența călătoriilor. 

Decolări și/sau aterizări spectaculoase (II): Mauritius

V-am promis, atunci când am inițiat acest serial, decolări și/sau aterizări memorabile, așa încât nu s-ar cădea să nu includ aici una dintre cele mai vrednice destinații și din acest punct de vedere - Mauritius. Drept e că a fost "nevoie" de nu mai puțin de șase (!) vizite pentru a vă putea oferi selecția de față, din fericire am prins, de fiecare dată, condiții atmosferice și momente ale zilei diferite, lucru pe care îl veți vedea oglindit în imaginile de mai jos. Iar dacă mai aveți nevoie de încă un imbold, aflați că Mauritius este, deocamdată, singura destinație dintre toate faimoasele insule zise exotice în care puteți ajunge cu cel mai mare avion comercial din lume - Airbus-ul A380 (Emirates).