10.2.12

Top 14 idei care l-ar da gata și pe Sf. Valentin!

Înainte să mă învinuiți de inconsecvență, țin morțiș să reiterez că nu mă dau în vânt după sărbători importate. N-am însă nimic împotriva celor care și le însușesc, în fond sunt doar noi prilejuri de a ne colora o existență nu de puține ori deloc palpitantă. Ideea acestui top m-a străfulgerat pe când citeam din cale-afară de concentrată (zic eu) o carte de călătorii în care până una-alta Veneția este subiectul principal. Și cum de la Veneția până la oareșce gânduri romantice nu e decât un singur pas (nici pomeneală de vreun clișeu în cazul acesta, cel puțin în ceea ce mă privește), mi-a venit ideea că v-aș putea sugera niscaiva experiențe romantice pe care le-am trăit pe propria-mi piele, dacă nu pentru anul curent, măcar pentru la anul. Am alcătuit topul de mai jos în 5 minute, prin urmare cer îngăduință ideilor romantice pe care, în graba mea, am omis a le extrage de prin cotloanele prăfuite ale memoriei. Cu siguranță mă voi revanșa față de ele cu proxima ocazie... 

14. Goana după aur lichid la Marea Nordului



13. Tuppence a bag, varianta cu lebede - Praga



12. O gondolă ca o bijuterie - Jewel Cable Car, Singapore



11. All roads lead to... Leeds Castle, UK



10. Baletul inimilor noastre - Mariinsky, St. Petersburg



9. Picnic pe o plajă pustie, Scoția



7. Cină la răscruce de vânturi - Kaknästornet, Stockholm

 


6. Roses are red, violets are blue - Maison de la Violette, Toulouse



5. We all live in the yellow submarine - Tenerife




4. "[...] Pe stâncă un chip de femeie / S-arată din negură blând / Brățara-i de aur scânteie / Ea-și piaptănă părul cântând [...]"  - Stânca lui Loreley, Germania



3. Șampanie în Nyhavn, Copenhaga

 



2. Sărut cu noroc sub Puntea Suspinelor - Veneția




1. Roman Holiday at... Hotel Fontana, Roma







18 comentarii:

  1. Super! Daca Valentinul meu ar fi asa inspirat si mi-ar da de ales intre cele 14, as alege ..... tararararara .... Venetia!!! Imi doresc mult sa ajung acolo cu sotul meu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma gandeam eu ca nu-s singura :-) Pun o vorba buna pentru tine maine la fata locului, ok? :-P

    RăspundețiȘtergere
  3. @Liliana: Parca vad ca o sa te bantuie una sau doua :-P

    RăspundețiȘtergere
  4. Dacă am de ales, orice la nord de Copenhaga (interval închis:)) ).
    Dacă nu, orice pică e bine primit :))

    RăspundețiȘtergere
  5. @CalatorulXXL: Haha, esti de-al meu :-D Sa fie orice din nord atunci, iti tin pumnii! Sigur ca sunt de acord si cu a doua fraza, mi-au picat si mie cateva destinatii pe care nu le vizam neaparat pentru viitorul apropiat... si n-a fost rau deloc :-P

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca as alege Tenerife, cred ca acolo e mai cald oricum acum.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Minoki: Cu siguranta, in orice caz peste 25 grade in sud...

    RăspundețiȘtergere
  8. Aş alege: Cină la răscruce de vânturi - Kaknästornet, Stockholm
    :D

    RăspundețiȘtergere
  9. @Bianca: Very good choice, fata de alte restaurante din alte turnuri asta chiar are mancare excelenta! Bine ai venit pe aici :-)

    RăspundețiȘtergere
  10. Sfantul asta ar trebui mutat vara. Sau macar primavara daca altfel nu vrea

    RăspundețiȘtergere
  11. @Miha: Ba lasa-l asa, ca se mai triaza multimile :-))) Nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost la Venetia ieri daca era si cald afara...

    RăspundețiȘtergere
  12. Eu as alege TARILE CALDE , Ioana ! Ca si Bubu , m-am cam saturat de iarna !

    RăspundețiȘtergere
  13. @Radu: Ma supun, in curand trag o fuga si undeva la caldura :-D

    Tin pumnii sa treaca nebunia mai repede, of :-(

    RăspundețiȘtergere
  14. Uau ! Astea da idei romantice ! :) tre'be luate musai cu imprumut ! Pupici !

    RăspundețiȘtergere
  15. @Bunatati de Poveste: Ma bucur ca-ti plac :-)

    RăspundețiȘtergere
  16. Anul viitor ii cer Valentinului meu sa aleaga intre Praga si Florenta (cu care mi-e dator de 4 ani). S-ar putea sa aleaga Florenta ca sa scape de cicaleala, ce zici, e bine?

    RăspundețiȘtergere
  17. @Moni: O strategie cum nu se poate mai buna :-)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe