Înainte să mă învinuiți de inconsecvență, țin morțiș să reiterez că nu mă dau în vânt după sărbători importate. N-am însă nimic împotriva celor care și le însușesc, în fond sunt doar noi prilejuri de a ne colora o existență nu de puține ori deloc palpitantă. Ideea acestui top m-a străfulgerat pe când citeam din cale-afară de concentrată (zic eu) o carte de călătorii în care până una-alta Veneția este subiectul principal. Și cum de la Veneția până la oareșce gânduri romantice nu e decât un singur pas (nici pomeneală de vreun clișeu în cazul acesta, cel puțin în ceea ce mă privește), mi-a venit ideea că v-aș putea sugera niscaiva experiențe romantice pe care le-am trăit pe propria-mi piele, dacă nu pentru anul curent, măcar pentru la anul. Am alcătuit topul de mai jos în 5 minute, prin urmare cer îngăduință ideilor romantice pe care, în graba mea, am omis a le extrage de prin cotloanele prăfuite ale memoriei. Cu siguranță mă voi revanșa față de ele cu proxima ocazie...
14. Goana după aur lichid la Marea Nordului