5.12.12

Cele mai frumoase târguri de Crăciun (IV) - Lyon


Nașterea lui Iisus Cristos - nu mă îndoiesc că ați aflat cu toții până acum că aceasta este semnificația Crăciunului - se sărbătorește în mod tradițional pe data de 25 decembrie. Lucrurile nu au stat însă așa de la bun început, data inițială a acestei sărbători, strâns legată de momentul Epifaniei când Iisus s-a arătat lumii ca fiu al lui Dumnezeu, era (și încă este în anumite regiuni, de pildă Armenia și Etiopia) 6 ianuarie. Data exactă a nașterii lui Iisus nu este însă cunoscută, aceasta situându-se, potrivit istoricilor, cândva între secolele 7 și 2 îHr. Data de 25 decembrie a fost stabilită ca dată a sărbătorii Crăciunului la începutul secolului IV, una dintre teoriile vehiculate cu privire la acest moment fiind aceea că pe 25 decembrie se împlinesc exact 9 luni de la data la care creștinii sărbătoresc concepția lui Iisus (25 martie). Alte variante includ suprapunerea intenționată a acestei date cu cea a festivalului roman al solstițiului de iarnă (Brumalia) ori cu alte festivaluri de iarnă străvechi.


1.12.12

Dulce Românie, ce îmi faci tu mie! sau Top 10 autohton

Dear (accidental) reader, this is my personal Top 10 Romanian destinations. Except for the quotations from other articles of mine, all the names I mentioned here link to Wikipedia articles in English. If you are thinking about visiting Romania, you can check out the said links which will give you an idea of the best Romanian travel destinations. Do come visit, chances are that you will be surprised!


Am, față de România, sentimente amestecate. Nu degeaba am ales să o părăsesc la maturitate, după îndelungi chibzuințe și frecvente răzgândiri, și aș da dovadă de ipocrizie dacă m-aș apuca să îi cânt în strună de la distanță conștientă fiind că mai are cale lungă până să își iubească și respecte cetățenii, până să știe să-și pună în valoare și să-și educe populația, până să își poată primi, cu fruntea sus, vizitatorii. Dacă ar trebui să aleg o singură frază care să sintetizeze sentimentele mele față de România, probabil că aș opta pentru un vers al celor de la Pasărea Colibri: "Eu ți-am dăruit anii mei cei mai frumoși / Dar nu-i nimic, asta e!". 



28.11.12

Bird's Eye View over... Baku

Departe de a fi o destinație foarte populară printre amatorii de călătorii, Baku este un oraș în continuă dezvoltare care ar merita vizitat mai des și, dacă mă întrebați pe mine, nu doar o singură dată. Se mândrește printre altele cu faima de a fi găzduit concursul Eurovision de anul acesta și cu un centru vechi de un farmec greu egalabil care a și fost, de altfel, înscris în Patrimoniul Cultural Universal UNESCO în anul 2000. Pe aceia dintre voi care vor avea curiozitatea de a descoperi, mai devreme sau mai târziu, ospitalitatea azeră și numeroasele obiective turistice pe care orașul are a le oferi, îi sfătuiesc, în buna tradiție de până acum, să nu rateze ocazia de a contempla orașul de la înălțime. O pot face fie din vârful turnului pe care localnicii îl numesc Giz Galasi - altfel spus Maiden Tower - care datează din secolul XII și se regăsește pe aceeași listă UNESCO amintită mai sus, fie de pe dealul pe care se profilează, sever și impunător, mausoleul închinat memoriei victimelor atacului Armatei Roșii din 1990 și eroilor căzuți în războiul dintre azeri și armeni. Deocamdată, pentru că în curând acestora li se va alătura o a treia posibilitate odată cu finalizarea celor trei Flame Towers, turnurile-emblemă ale orașului. Sigur că nu m-am putut hotărî nici de astă dată între cele două opțiuni așa că am ales să mă bucur de amândouă.  

Vă sfătuiesc să priviți rapid pozele, în ritmul în care se construiește în Baku nu cred că vor mai reflecta mult timp realitatea! :)




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe