Carcassonne, cetatea celor 50 de turnuri

Un episod de memorie involuntară, vorba lui Bergson (grăi tocilarul latent din mine :-P), mi-a readus în atenție de curând un orășel francez de care m-am îndrăgostit la prima vedere, și care – contrar opiniei generale despre acest tip de dragoste – încă se află la loc de cinste printre descoperirile mele în materie de călătorii. N-aș fi aflat poate niciodată despre el dacă întâmplarea nu ar fi făcut să ajung, acum vreo trei ani, într-un alt oraș drag mie din sudul Franței despre care vă voi vorbi la momentul potrivit, și anume Toulouse. În fine, ați prins ideea: Carcassonne, adică orășelul de care am pomenit mai sus, este situat în sudul Franței, foarte aproape de Toulouse și granița cu Spania, mai exact în departamentul Aude din regiunea Languedoc-Roussillion.
 

Orașul Carcassonne se compune din partea veche, fortificată – zisă „Cité de Carcassonne” - și partea modernă, situată la poalele cetății, cunoscută drept „Ville Basse”. N-am să vă vorbesc prea mult despre zona nouă a oraşului, pentru simplul motiv că nu am avut foarte mult timp la dispoziţie pentru a o străbate.  Ştiu însă măcar câteva motive pentru care merită văzută: străduţele înguste, dispuse în jurul Place Carnot - unde au loc loc târguri săptămânale şi unde veţi găsi o sumedenie de cafenele, baruri, restaurante şi boutique-uri – Muzeul de Arte Frumoase, care găzduieşte o colecţie valoroasă de picturi din secolele 17 – 20, biserica gotică Saint-Vincent cu turnul ei neterminat, catedrala Saint-Michel, dar şi remarcabilul Canal du Midi, canal navigabil construit în sec. 17 căruia i s-a acordat în 1996 statutul de obiectiv inclus  în patrimoniul mondial UNESCO și ...or mai fi ele și altele pe care nu le știu eu. Fie că alegeţi sau nu să vă plimbaţi și prin oraşul nou, vă sfătuiesc însă să dedicaţi o zi întreagă doar cetăţii medievale.
 

Despre cetate („Cité de Carcassonne”), care face parte la rândul ei din patrimoniul UNESCO, se spune că este cea mai mare fortăreaţă şi unul dintre cele mai frumoase exemple de arhitectură medievală din Europa, aşadar veţi avea cu ce să împuiați capul celor din familie şi prietenilor la întoarcere. În prezent, Cité de Carcassonne este o atracţie turistică foarte populară. În mod sigur acest lucru se datorează în primul rând istoriei îndelungate (de vreo 2.500 de ani!) a aşezării, istorie care începe încă din perioada Galiei, când aşezarea se afla într-un punct strategic al rutelor comerciale ale vremii, continuă cu preluarea controlului asupra acesteia de către romani, pentru a fi apoi cucerită de vizigoţi, care la rândul lor o vor pierde 200 de ani mai târziu în favoarea musulmanilor, după care va ajunge într-un final în mâinile lui Charlemagne şi va fi încorporată în Imperiul Carolingian. În Evul Mediu va fi fortificată şi extinsă de una dintre familiile influente ale perioadei, Trencavel, devenind ulterior fortăreaţa sectei eretice catare, aflată sub protecţia acesteia. Şi să nu credeţi că istoria cetăţii se opreşte aici, nici pe departe, dar vă las să mai citiţi şi singuri. Dacă știți deja, chapeau! :-)

Puţină lume ştie însă că în prezent, în interiorul celor circa 3 km de ziduri ale cetăţii, printre cele in jur de 50 de turnuri, îşi au casele vreo 120 de localnici şi că, pe lângă multele bistrouri şi magazine de suveniruri, aici veţi da peste servicii întâlnite în mod obişnuit în orice aşezare micuţă: o poştă, o şcoală, un hotel și altele. Pe lângă aceste clădiri rezidenţiale şi comerciale, Cité de Carcassonne mai cuprinde Bazilica Saint-Nazaire - locul perfect în care să vă detaşaţi o clipă de agitaţia de pe străduţele înguste ale cetăţii, admirând superbele vitralii printre care şi pe cel înfăţişând „pomul vieţii” -, un teatru în aer liber şi, desigur, în centru, aşa-numitul Château Comtal, castelul construit în sec. 12 pentru vicontele Trencavel. Și pentru că, zic unii, orice dragoste trece și prin stomac, neapărat luați loc la unul dintre multele bistrouri (poate chiar la cel numit Auberge de Dame Carcas, e testat de mine) și comandați un cassoulet de la mama lui pe care să îl stropiți din belșug cu vin roșu. Dacă nu ați auzit de cassoulet, ceea ce nu m-ar mira pentru că nici eu nu auzisem până atunci, aflați că este o mâncare de fasole cu copane de rață crocantă, cârnăciori și costiță plus o mie și una de mirodenii care mai de care mai gustoase și înmiresmate, tocmai bună pentru a vă transporta înapoi în perioada cavalerilor!

Dar partea care mie mi s-a părut cea mai interesantă abia acum urmează. Legenda spune că, pe vremuri, orașul aflat pe atunci sub stăpânirea regelui Ballak al sarazinilor a fost asediat de către armata lui Charlemagne. După moartea regelui Ballak, soția acestuia, „Dame Carcas”, a preluat conducerea orașului medieval. Asediul a durat în jur de 5 ani. Către sfârșitul acestei perioade ultimii apărători ai orașului erau pe cale să piară de foame, astfel încât sus pe metereze mai veghea doar Dame Carcas. Pentru a păstra aparențele unei armate superioare numeric în stare să salveze orașul de asediatori, castelana a îmbrăcat păpuși de paie în oșteni și le-a plasat pe metereze. Apoi a îndopat singurul porc rămas drept hrană locuitorilor orașului cu ultimele provizii de grâu și l-a aruncat peste zidurile cetății. Când a atins pământul, porcul a crăpat, din burta acestuia revărsându-se bunătate de grâu. Înspăimântat la ideea că în cetate mai existau încă atâtea provizii încât până și porcii erau hrăniți cu grâu, Charlemagne a ridicat asediul, ordonând armatei sale să se retragă. În semn de victorie, Dame Carcas a poruncit să sune toate clopotele din cetate pentru a răspândi vestea cea bună. Se pare că atunci unul dintre vasalii lui Charlemagne i-ar fi spus acestuia: „Sire, Carcas sonne!” (rom. Sire, Carcas sună!). Și uite-așa „Carcassonne” a rămas numele orașului. De altfel, lângă una dintre intrările în cetate – Porte Narbonnaise -  veți descoperi o sculptură neogotică reprezentând-o chiar pe Dame Carcas. Că o fi sau nu pusă acolo pentru turiștii iubitori de legende ca mine, nu avem de unde ști exact, dar hei, mai conteaza?!

Închei prin a vă spune că din păcate (sau nu), taman când am plecat din Toulouse spre Carcassonne a început o frumusețe de ploaie care nu s-a lăsat alungată toată ziua. Drept pentru care veți înțelege, sper, de ce nu vă pot prezenta nici măcar o pozișoară în care să apară și soarele. Deșiii...dacă stau să mă gândesc bine, cetatea este atât de faină încât chiar nu are nevoie de soare pentru a o înfrumuseța artificial (na c-am întors-o din condei :-D). Ia priviți!

biserica Saint-Nazaire văzută de pe cetate

pomul vieții