Cel mai cumsecade dintre azeri

Suspinam în taină după Azerbaidjan încă din mai, când Eurovisionul ne înflăcărase tuturor imaginaţia cu o serie de imagini surprinzător de reuşite din capitala Baku. Cine s-ar fi gândit că ocazia de a-l vizita avea să se ivească peste doar câteva luni, la final de august, cu vreo săptămână înainte de Ramadan? Încrezători în oportunitate şi prea puţin obişnuiţi cu planurile făcute cu cine ştie cât amar de timp înainte, având la dispoziţie vreo zece zile în care să ne obţinem viza, am mai şi tărăgănat vreo câteva descinderea la ambasada Azerbaidjanului din Qatar, mai ales că documentele indicate pe site-ul acesteia nu păreau să ascundă vreo capcană de nedovedit. Când într-un final, după niscaiva eforturi serioase de a localiza adresa ambasadei (știut fiind faptul că în Qatar informațiile circulă cu dificultate iar paginile web nu sunt actualizate cu lunile, uneori chiar anii), ne-am văzut în fața clădirii nisipii peste care steagul Azerbaidjanului, în absența unei pale oricât de firave de vânt, încremenise pe fundalul cerului senin, am crezut că trecuserăm peste partea cea mai dificilă a procesului obținerii vizei.

Un oraș într-un carusel (11)

München (Oktoberfest), octombrie 2010.

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (VI)

Trăim într-o vreme în care nebunia călătoriilor a cuprins tot mapamondul. Ai, n-ai treabă, ai, n-ai serviciu, ai, n-ai studii, ai, n-ai fire de păr în cap, ai, n-ai mijloace, ba chiar ai, n-ai chef, dacă nu călătorești, nu exiști. Nu ești în trend, nu contezi, nu ai realizat nimic în viață. Ceea ce a început blând, frumos, nobil, așa cum îi șade bine oricărei pasiuni adevărate, cu tot spectrul de emoții, percepții și senzații aferente, tinde să se transforme astăzi într-un nou motiv de stres, frustrări, pe scurt o nouă formă de presiune socială. Carevasăzică n-ai Iphone? Ipad? Facebook? Cum, NU CĂLĂTOREȘTI? Fraierule! Marș la loc, nota 4, mâine vii cu tata tuns la școală! Reversul însă nu-i nici el chiar de ignorat. Ai Iphone, Ipad, Facebook? Nu te invidiez, căci și de nu vrei te vor ține la curent cu... capra vecinului. Mai grasă, mai lăptoasă, mai poliglotă și mai umblată prin țări străine decât tine. Mama ei de capră, când zice "Beeeeh!" i se uită toată lumea în gură, tu de ce n-ai putea să zici "Beeeh!" la fel ca ea? Poate chiar să și scrii "Beeeh!", pe blog, pe Facebook, pe Twitter, dacă-i imiți bine accentul ai chiar șanse să primești like-uri și să ajungi Șeful turmei. În atare condiții nimic nu mai contează. Niciun principiu nu e de neîncălcat, niciun compromis de nefăcut, niciun efort de neprecupețit.

Águeda și umbreluțele Domnului

 
Puțină lume a auzit vreodată de  Águeda. Atât de puțină, încât umblă vorba că linia de cale ferată care leagă Aveiro de Águeda urmează a fi desființată din lipsă de mușterii. Și poate că nici n-ar fi prea mare pierderea, gândești în sinea ta când vezi în fine apropiindu-se agale de peron cele trei-patru vagoane mâzgălite și uzate cu uși ferecate pe care, folosind cheile - sau poate cuvintele de trecere - potrivite, controlorul de bilete le înduplecă rând pe rând să permită accesul celor câțiva pasageri. Doi, mai exact, dacă nu ne punem la socoteală.

Deși soarele și-a început ascensiunea diurnă, ba chiar a urcat deja binișor pe cer, lumina pătrunde cu greu în interiorul trenului, împiedicată, poate, de desenele lățite dizgrațios pe întreaga suprafață a garniturii, incluzând geamurile și așa nu tocmai generoase, ori poate terifiată la gândul că, odată captivă în spațiul îngust dintre pereții vagoanelor, ar putea rămâne prizonieră pe vecie, pierzându-și treptat strălucirea și prospețimea la fel ca toate celelalte componente ale interiorului prăfuit. Interior pe care o privire furișată în partea dreaptă ne dezvăluie că îl împărțim cu două femei vârstnice, probabil localnice, în mod cert străine de imboldul care ne-a mânat, întâmplător, în aceeași direcție.

Bird's Eye View over... Zagreb

Deși nu am scos încă nicio vorbuliță știu sigur că ți-ai dat deja seama ce nu ai voie să omiți în ruptul capului dacă te abați vreodată prin Zagreb. O privire de sus asupra orașului nu-ți va strica nici ție - mai ales dacă te numeri printre colecționarii de imagini panoramice fermecătoare ale locșoarelor prin care treci cu intenția de a sta un pic sau de a rămâne un pic mai mult - și cu siguranță nu-i va dăuna nici orașului, căci impresiile plăcute se răspândesc cu rapiditate și ce-i place unui călător mai mult ca sigur că-i va plăcea și altuia. Dacă pentru a ajunge pe dealul Gradec alegi să iei la pas străduțele pitorești ale orașului vechi ori, dimpotrivă, varianta ceva mai comodă a urcușului cu funicularul albastru (între noi fie spus deloc de lepădat, doar este unul dintre cele mai vechi din lume, aflat în funcțiune din anul 1893, și în plus unul cu un parcurs extrem de scurt de doar 55 (!) secunde), e totuna, de vreme ce priveliștea însăși îți oferă o atât de mare satisfacție vizuală și sufletească încât nicio altă experiență, anterioară sau ulterioară, nu ar putea-o îmbogăți în vreun fel.