14 (+2) lucruri pe care să le iei cu tine în Antarctica

O călătorie în Antarctica nu poate și nu ar trebui să fie tratată altfel decât cu cea mai mare seriozitate. Vorbim, în fond, despre cel mai mare deșert din lume, și încă unul polar, ceea ce complică suplimentar lucrurile. Pe lângă frig, vei avea de luptat cu un mediu extrem de uscat, vântos și - cel mai adesea - potrivnic, altfel spus care se va simți dator să-ți pună bețe în roate ori de câte ori se va ivi ocazia. Nu există garanții de nicio natură, nici măcar aceea că te vei întoarce teafăr și nevătămat, deși o minimă, dar riguroasă pregătire și, mai ales, respectarea șirului interminabil de reguli pe care le comportă o vizită în ceea ce este, probabil, cel din urmă ținut sălbatic al lumii, s-ar putea să ridice semnificativ rata de succes. Pregătirile anterioare plecării sunt doar o mică parte din lunga serie de precauții pe care ai face bine să nu le neglijezi, vârful aisbergului, mai exact, ca să folosesc o expresie cum nu se poate mai nimerită în contextul dat. 

Găsești în continuare o listă a lucrurilor de bază fără de care o vizită în Antarctica, fie ea și una în plin sezon (ceea ce nu-ți recomand, deși asta e cu totul altă poveste), este aproape de neconceput.

2015 - Șturlubaticul an al celor 7 continente (II)

Antarctica

Mi-am promis să nu mă las copleșită de nostalgie, deși vă spun drept că ușor nu e să lași să plece un an-vedetă precum 2015. Să nu regreți că se sfârșește un an care ți-a adus atâtea momente de bucurie și îndeplinirea celor mai arzătoare dorințe ar însemna că nu ești chiar în toate mințile și vreau să cred că mă situez la o distanță confortabilă de astă bănuială. Îmi înăbuș tot eu melancolia spunându-mi că anii nu-s oricum decât o unitate de măsură convențională a timpului iar 2015 poate, în fond, să dureze cât vreau eu. Zică-și el de mâine și 2016 de poftește, în noaptea asta am să-i culeg frumos rămășițele și am să le pun la piept într-un buzunăraș știut numai de mine de unde să poată fi extrase cu ușurință ori de câte ori mă va cuprinde dorul de ele. Și uite așa n-am să uit niciodată să-i fiu recunoscătoare și mai ales voi purta mereu cu mine sentimentul indescriptibil pe care îl aduc cu sine visurile transformate într-o bună zi în realitate.

2015 - Șturlubaticul an al celor 7 continente (I)

Ne-am tot făcut noi de cap binișor și anii trecuți, dar parcă în 2015 n-am avut astâmpăr. Bilanțul, potrivit însemnărilor pe care am grijă să le fac cu regularitate într-unul dintre deja faimoasele mele 7 carnețele, nu e chiar de trecut cu vederea: 23 de țări vizitate, dintre care 10 noi (am o senzație de deja vu!), al doilea an de trai în Dubai și anul în care în mod sigur am zburat cel mai mult și mai mult de când mă îndeletnicesc eu cu activitatea asta fabuloasă și extrem de rodnică mental și spiritual care este călătoritul. Dacă pun la socoteală faptul că am reușit, nici eu nu știu cum (în orice caz fără prea multă planificare!), să ajung într-un singur an pe toate cele 7 continente, ba chiar să îmi și îndeplinesc cele mai mari 3 dorințe în materie de călătorii (în ordine inversă Patagonia, Groenlanda și Antarctica), zic eu că ar fi mare minune dacă aș mai egala măcar vreodată astă performanță, că să o depășesc zău că nici nu mă mai avânt să sper! Pe de altă parte, am mai zis eu asta și despre anul 2012 și (ce bine-mi pare că) m-am înșelat...! 

Bird's Eye View over... Hong Kong

Hong Kong văzut pe fereastra camerei noastre de hotel

S-a scurs ceva timp de când accesul rezidenților la casele lor de pe Victoria Peak se făcea exclusiv prin intermediul palanchinelor cărate în susul pantelor abrupte de rânduri-rânduri de nefericiți cu psihicul tare și brațele vânjoase. Astăzi, urcușul nu mai e un lux destinat cu precădere claselor favorizate, drumul nu durează mai mult de câteva minute, iar plimbarea cu micul funicular stacojiu, zis Peak Tram și inaugurat în anul 1888, e mai mult decât orice altceva o călătorie de plăcere, un prilej de a admira siluetele îndrăznețe ale zgârie-norilor Hong Kong-ului pe care gradul ridicat de înclinare a pantei combinat cu percepția distorsionată a detaliilor exterioare și faptul că vehiculul se află în mișcare îi face să pară aduși de spate într-un gest pe care vizitatorii mai imaginativi l-ar putea interpreta drept un soi de reverență ceremonioasă. 

Acasă la Happy Feet (time lapse Antarctica)

Zic unii că Antarctica n-ar avea și n-ar fi avut nicicând populație nativă. Asta-i bună, păi și dumnealor ce-or fi atunci? :D