Bird's Eye View over... Taipei

O zărești de departe și îți lași pașii să te poarte fără întârziere înspre ea, ca de atâtea alte ori înspre multele ispite ale lumii. O clădire lungă, subțiratică și mlădie precum tulpina de bambus căreia a fost proiectată să-i semene ca aspect și atribute. Până nu demult cea mai înaltă clădire din lume, Taipei 101 își afișează și astăzi, cu aceeași mândrie, statura impozantă în mijlocul peisajului urban taiwanez, nepăsătoare la gloria mai recentă a uzurpatoarei sale de câțiva ani încoace, Burj Khalifa, căreia i s-a alăturat, pe locul doi, Royal Clock Tower Hotel din Mecca. 

Afternoon tea la Burj Al Arab

La Burj Al Arab, orice ceai începe cu un telefon. O voce suavă îți răspunde, indicându-ți cele două opțiuni: orele 13 sau 13.30. Bine, bine, dar cum rămâne cu ceaiul de la ora 5? întrebi, mai mult retoric. În mod normal ar mai fi disponibile și orele 16 și 16.30, se scuză vocea, însă de pe-o zi pe alta slabe șanse să prindeți loc. Chiar nu se poate un pic mai târziu? Ne pare rău. Confirmi pentru 13.30 și te gândești înciudată că mai lesne ar fi, poate, să muți asfințitul cu câteva ore mai devreme decât să îndupleci un angajat de la Burj Al Arab. De eludat reguli nici nu se pune problema. Pentru rezervare e nevoie de card bancar, accesul în hotel se face în baza unui cod personalizat pe care vocea de la telefon te sfătuiește să-l păstrezi cu sfințenie, iar dress code-ul este smart casual. Adică fără blugi, haine de plajă ori, ferească Allah, costume de baie. Și să nu-ți treacă prin cap să nu apari sau să anulezi rezervarea. Decât dacă n-ai ce face cu banii, poate, sau în cazul de față cu o jumătate din ei.

Un oraș într-un carusel (19)

Granada, aprilie 2014.

Stai la... Kempinski Seychelles Resort și sari din pat direct pe plajă!

Cândva în viața asta s-ar putea să deschizi ochii pe una dintre insulele acelea mirifice rezervate în principiu bogaților planetei, nicidecum bieților muritori de rând printre care, ca și tine, mă număr. În ziua în care se va întâmpla minunea, m-aș bucura să știu că ai ales și tu un hotel care, dincolo de aspect, facilități și servicii, să constituie micul tău refugiu tihnit la care să te întorci cu drag din timp în timp, fie și numai cu ochii minții. Din fericire, ai ghicit, am nu doar gânduri bune pentru tine, ci și o propunere concretă: Kempinski Seychelles Resort, hotelul de cinci stele aflat chiar pe Mahé, cea mai mare dintre insulele seychelleze.

Amplasat ideal pe coasta de sud-vest a insulei Mahé, lângă faimoasa Baie Lazare și la o distanță de doar 30 minute cu mașina de Aeroportul Internațional Seychelles, hotelul are niscaiva atuuri mai presus de interiorul luxos al camerelor, întregit de balcoane și terase private confortabile cu vedere la dealuri, piscină și ocean. Primele impresii, culese în zbor din goana micuțului buggy cu care un angajat al hotelului te va transporta până în fața recepției, nu cumva să obosești folosindu-ți propriile picioare, își vor găsi confirmare îndată ce vei păși afară din camera proaspăt luată în primire: hotelul este situat în plină pădure tropicală! Înconjurat adică, așa cum îi șade bine oricărui refugiu respectabil, de stânci golașe, brun-roșcate, ochiuri de apă cotropite de nuferi și lintiță și o bogăție de vegetație din mijlocul căreia se detașează trunchiurile înalte ale palmierilor înfipți în pământ ca niște pămătufuri numai bune de curățat cu ele cei câțiva nori răzleți în spatele cărora soarele își are și el, refugiul său.

Bird's Eye View over... Dubai

Între două avioane, în mod planificat sau spontan, cu bucurie sau cu reticență, s-a nimerit să poposesc de nenumărate ori în Dubai. De tot atâtea ori m-am împotrivit din răsputeri impulsului de a plăti prețul - nu tocmai mic nici în condiții normale, usturător în lipsa unei rezervări timpurii - ascensiunii în cea mai înaltă clădire din lume, Burj Khalifa. Mult zgomot pentru nimic, îmi spuneam mereu în sinea mea, refuzând să-mi aduc la rândul meu contribuția la situația materială și așa suficient de prosperă a locuitorilor Golfului. Înainte de toate călătorul este însă și el tot om, iar omul - după cum se știe - este supus slăbiciunilor de tot felul. Una dintre slăbiciunile mele sunt desigur turnurile: turnuri de televiziune, zgârie-nori, clopotnițe, platforme de observație cocoțate în vârf de munte și în general cam toate structurile pe care mintea umană le asociază cu promisiunea unei priveliști de zile mari. Și cum la început de 2014 mă aflasem deja, în mod nesperat, în două dintre cele mai înalte astfel de clădiri din lume, în Londra și Taipei, vă imaginați că nu mi-ar fi stat bine să o ratez taman pe cea mai cea.