30.11.13

10 motive să vizitezi degrabă o țară arabă


Dacă ar fi să ne luăm după publicitatea exagerată care se face Emiratelor Arabe Unite, în special Dubaiului, de către agențiile de turism autohtone și de aiurea, mai că am putea crede că acesta este unicul loc din Orientul Mijlociu în care merită să-ți organizezi o vacanță. Nimic mai greșit, le-aș spune cetelor de turiști bezmetici care pică în plasa acestora și care, odată ajunși în destinația „exotică” Dubai, primul lucru dau iama în malluri, după care gravitează, făcând exces de zâmbete și fotografii, în jurul unui anume hotel de lux cu interior kitschos și a faimosului zgărie-nori Burj Khalifa, gândind de bună seamă că un shopping consistent și un preț exorbitant plătit pentru o priveliște de altfel nu cine știe cât de spectaculoasă și care nu se apropie câtuși de puțin de cea pe care ar avea oricum șanse mari să o zărească din avion plus niscaiva soare în plină iarnă cu care să se laude mai apoi prietenilor la fel de naivi, constituie o suficientă justificare pentru o “vacanță de vis” în Dubai și în „lumea arabă”. Lăsând la o parte orice considerente de ordin financiar (se știe că Orientul Mijlociu este scump prin definiție iar orice serviciu de orice fel îți va ușura vădit buzunarul), dacă ar fi să recomand cuiva să călătorească într-un singur loc din Orientul Mijlociu, în mod sigur acesta nu ar fi Dubai. Unde mai pui că, în ciuda opiniei larg răspândite printre cei care nu stau prea bine la capitolul informare, E.A.U. nu înseamnă doar Dubai și Burj al Arab, l-aș da cu dragă inimă oricând (măcar) pe-un Abu Dhabi! Ce să vezi – în afară de malluri - și unde să călătorești în Orientul Mijlociu – în afară de veșnicul și deja agasantul Dubai – poftim de citește mai jos.


13.10.13

Cel mai cumsecade dintre azeri


Suspinam în taină după Azerbaidjan încă din mai, când Eurovisionul ne înflăcărase tuturor imaginaţia cu o serie de imagini surprinzător de reuşite din capitala Baku. Cine s-ar fi gândit că ocazia de a-l vizita avea să se ivească peste doar câteva luni, la final de august, cu vreo săptămână înainte de Ramadan? Încrezători în oportunitate şi prea puţin obişnuiţi cu planurile făcute cu cine ştie cât amar de timp înainte, având la dispoziţie vreo zece zile în care să ne obţinem viza, am mai şi tărăgănat vreo câteva descinderea la ambasada Azerbaidjanului din Qatar, mai ales că documentele indicate pe site-ul acesteia nu păreau să ascundă vreo capcană de nedovedit. Când într-un final, după niscaiva eforturi serioase de a localiza adresa ambasadei (știut fiind faptul că în Qatar informațiile circulă cu dificultate iar paginile web nu sunt actualizate cu lunile, uneori chiar anii), ne-am văzut în fața clădirii nisipii peste care steagul Azerbaidjanului, în absența unei pale oricât de firave de vânt, încremenise pe fundalul cerului senin, am crezut că trecuserăm peste partea cea mai dificilă a procesului obținerii vizei.



28.9.13

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (VI)

Trăim într-o vreme în care nebunia călătoriilor a cuprins tot mapamondul. Ai, n-ai treabă, ai, n-ai serviciu, ai, n-ai studii, ai, n-ai fire de păr în cap, ai, n-ai mijloace, ba chiar ai, n-ai chef, dacă nu călătorești, nu exiști. Nu ești în trend, nu contezi, nu ai realizat nimic în viață. Ceea ce a început blând, frumos, nobil, așa cum îi șade bine oricărei pasiuni adevărate, cu tot spectrul de emoții, percepții și senzații aferente, tinde să se transforme astăzi într-un nou motiv de stres, frustrări, pe scurt o nouă formă de presiune socială. Carevasăzică n-ai Iphone? Ipad? Facebook? Cum, NU CĂLĂTOREȘTI? Fraierule! Marș la loc, nota 4, mâine vii cu tata tuns la școală! Reversul însă nu-i nici el chiar de ignorat. Ai Iphone, Ipad, Facebook? Nu te invidiez, căci și de nu vrei te vor ține la curent cu... capra vecinului. Mai grasă, mai lăptoasă, mai poliglotă și mai umblată prin țări străine decât tine. Mama ei de capră, când zice "Beeeeh!" i se uită toată lumea în gură, tu de ce n-ai putea să zici "Beeeh!" la fel ca ea? Poate chiar să și scrii "Beeeh!", pe blog, pe Facebook, pe Twitter, dacă-i imiți bine accentul ai chiar șanse să primești like-uri și să ajungi Șeful turmei. În atare condiții nimic nu mai contează. Niciun principiu nu e de neîncălcat, niciun compromis de nefăcut, niciun efort de neprecupețit.



Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe