A fost odată un far care era faimos pentru că nu era el însuși. Sigur, în ceea ce îl privește și dacă farurile ar putea avea vreodată mustrări de conștiință, în apărarea lui fie spus că farul nostru n-ar fi avut nimic să-și reproșeze, el unul era el și nimic mai mult decât el, atât cât se pricepea să fie.
Doar că lumea îl credea farul de la capătul lumii. Și crezându-l ceea ce nu era, deși el personal se încăpățâna, cu toată ființa lui, să fie el însuși, lumea pleca în căutarea lui mai ceva ca în pelerinaj.