Și-am să mă întorc în Oman

Într-una din zilele astea am să mă întorc, cu gândul, în Oman. Ajunsă acolo, am să trag iar la primul hotel mai acătării cu vedere la asfințit și o micuță terasă pe care îmi voi pune zadarnic la uscat hainele cu care voi fi înotat peste zi în apele turcoaz și pustii ale canioanelor omaneze, știind, de astă dată, că umiditatea nu le va lăsa să se zvânte pe de-a-ntregul nici după vreo trei răgazuri nocturne. Sub soarele arzător de august, pironit într-un colț al cerului perfect senin, am să pornesc iar la drum, flancată de munți cenușii, clădiri pitice și plantații nesfârșite de palmieri, până ce o lună rotundă va pune pe fugă ziua, scoborând peste noi întunericul nebulos cu miros vag de praf și tămâie.

Un oraș într-un carusel (7)

 

Malmö, iunie 2011.

Bird's Eye View over... Macau

Primul lucru care îți sare în ochi după ce ai urcat în Macau Tower este avertismentul afișat pe unul dintre geamurile platformei de observație inferioare: "Caution. Falling people". Cele trei cuvinte, scrise cu majuscule pe fundal galben pentru a-ți capta atenția, îți smulg un surâs și te înfioară deopotrivă pentru că bănuiești, dacă nu cumva știai de la bun început, ce se petrece la etajul superior. Odată ajuns acolo bănuiala ți se confirmă și cu puțin noroc vei urmări în direct rânduri-rânduri de turiști și localnici care se aruncă în cap de pe platforma de bungee cu care macanezii se fălesc în continuare că ar fi situată la cea mai mare înălțime din lume, fapt consemnat la vremea lui în Cartea Recordurilor Guiness, deși o simplă căutare pe Google arată că lucrurile s-au mai schimbat între timp. E drept că nu-i puțin lucru să te arunci în gol nici de la 233 m, asta dacă nu cumva te mulțumești totuși "doar" cu o plimbare în aer liber în jurul turnului pe partea exterioară, neprevăzută cu balustradă, a platformei de observație superioare (skywalk) sau cu o săritură de la înălțime ceva mai potolită decât un bungee jump (skyjump), acestea fiind o parte dintre atracțiile cu care Macau Tower își întâmpină vizitatorii.

Turnul măsoară 338 m de la bază și până la cel mai înalt punct, a fost inspirat de Sky Tower-ul din Auckland și cuprinde aceeași paletă de facilități cu care te întâlnești în turnurile similare de pretutindeni: lift panoramic, cafenele, magazine, un restaurant pe platformă rotativă și un spațiu mai mult decât încăpător pentru conferințe și petreceri private. 

Și deși nu vă pot spune cu certitudine dacă o cădere liberă de 6 secunde mi-ar fi întipărit mai bine în minte detaliile peisajului macanez, un melanj fermecător de zgârie-nori, insulițe de verdeață, cazinouri opulente și întinderi întunecate de apă întretăiate de șosele largi și poduri pitorești, ceea ce știu sigur e că nu veți regreta nicio secundă decizia de a fi urcat într-unul dintre cele mai spectaculoase turnuri din lume!

Travel News - Ce se mai întâmplă prin lume (III)

Nu fac parte dintre cei pe care o producție hollywoodiană, fie ea și una reușită, îi trimite pe coclauri cât ai clipi, nerăbdători să vadă cu propriii ochi o anumită destinație prezentată, de prea multe ori, în chip idilic și cu omisiunea unor informații care i-ar pune, poate, mai degrabă pe gânduri decât pe drum. Am realizat de ceva vreme, intuitiv și apoi empiric, că realitatea unor astfel de filme este adesea cosmetizată până la a crea o imagine falsă asupra destinației respective. Nu pic pe spate dorindu-mi să experimentez măcar o dată pe pielea proprie destinul fabulos (?) al unor cuconițe exaltate și/sau sărace cu duhul care părăsesc lumea civilizată pentru a trăi în cocioabe mizere alături de alesul "inimii" ori care pleacă în lume ca să se regăsească în mult trâmbițatele destinații "spirituale". Vreau să sper că n-o să am niciodată nevoie să mă "regăsesc" (clișeic) într-un asemenea mod sau, dacă una ca asta va fi de neevitat, să o pot face totuși fără astfel de artificii sau cârje mentale, fără să fug de ceva și într-un mod mai simplu, de pildă ajutând acolo unde este nevoie de ajutor. Nu în ultimul rând, am în minte, încă dinainte de a fi bănuit măcar că voi putea să călătoresc atât cât am făcut-o în ultima vreme, cele câteva (mint, nu sunt doar câteva) destinații pe care țin morțiș să le văd, iar inspirația mi-am extras-o până acum și prefer să o extrag în continuare din cărți și documentare mai degrabă decât din filme artistice. Sigur, am la activ și două-trei excepții, însă în principiu un film trebuie să fie cu adevărat remarcabil ca să mă convingă să îi plec pe urme.

Drăgăstoase din lumea largă

Fără altă legătură cu alde Valentin ori Dragobete decât aceea că pozele reprezintă o adunătură de inimi și - în treacăt fie zis - câte inimi, atâtea povești, iată cum au găsit de cuviință diferite locuri din lume să-și arate, după puteri, imaginație și gust (cu rezultate extrem de inspirate sau, dimpotrivă, din cale afară de kitschoase pe alocuri) dragostea față de localnici și călători, dintre care printre ultimii am avut și eu norocul a mă număra. Pe locurile trei, doi și întâi se situează, în ordine, elefănțelul cu a cărui trompă am dat mâna în Kenya, trandafirul primit pe furiș de soțul meu de la ospătar, odată cu nota de plată, spre a-mi fi oferit înainte de părăsirea unui neuitat restaurant din Lisabona și prăjiturile-surpriză cu care cel mai frumos resort din Maldive și-a luat la revedere de la noi, asigurându-se astfel că despărțirea nu va fi de lungă durată.

Sigur, cu toții iubiți călătoriile, dar v-ați întrebat oare vreodată dacă și ele vă iubesc pe voi? :) 

Florența