Un oraș într-un carusel (31)

Redondo, septembrie 2013.

Bird's Eye View over... Seoul

Nimic nu-ți poate sta în cale dacă, pasionat fiind de turnuri și priveliști panoramice de pretutindeni, purcezi, într-o bună dimineață de ianuarie, să cucerești falnicul bastion al Seoul-ului, pe numele lui consacrat N Seoul Tower. Nici rafalele înghețate ale vântului ce înfioară în răstimpuri marea de crengi desfrunzite răspândite pe coama dealului Namsan, nici soarele pirpiriu ce-și trimite zadarnic razele neputincioase peste ochiurile de apă încremenite în încleștarea gerului, nici măcar aburul fumuriu care s-a înstăpânit peste orizont, diminuând considerabil vizibilitatea. Cu atât mai puțin rânjetul batjocoritor al buturugii cu față umană puse de strajă la hotar ca pentru a pune pe fugă puținii turiști care se abat pe aici pe timp de iarnă. Experiența îți șoptește că nu-s decât încercări pe care priveliștea din vârful turnului de 237 de metri le va compensa, de bună seamă, înzecit. 

Maldive în 8 fotografii panoramice

Deși nu pot spune că duc lipsă de călătorii prin fel și fel de insule exotice, trecuse ceva vreme de când nu mai pusesem piciorul în Maldive și tânjeam, în sinea mea, să mă întorc. A cincea oară, e drept, dar ce-are a face? Insulele-s și ele la doi pași de Dubai, distanță numai bună de-un island break, de sporturi acvatice și subacvatice nu-s eu omul care să se plictisească cu una, cu două, iar culoarea apelor Oceanului Indian îmi stârnește mereu aceleași exclamații de uimire, chit că nu mai e demult o noutate pentru mine. 

Și apoi toată lumea știe că Maldivele sunt pe cale să se scufunde, nu-i așa? Scuza perfectă pentru o nouă raită de recunoaștere, cu tot ce presupune ea. Adicătelea snorkelling în neștire, înot cu rechinii, din când în când pauză de cocktailuri la umbra cocotierilor și, desigur, huzur într-unul din hamacurile cu care - din fericire - sunt ticsite plajele hotelului. Trai, nenică, pe vătrai, cum ar veni! 

Al șaptelea continent în 9 minute și jumătate (video)

Până oi reuși eu să vă povestesc una-alta, voila filmulețul expediției noastre, cadou de bun rămas de la Quark Expeditions. 

Să te întreci cu neîntrecuții și să câștigi pierzând

Lucruri minunate se petrec încă de la prima astfel de experiență. La a doua deja se cheamă că ești în temă cu modul de desfășurare al acestora așa încât te supui voit, de dragul potențialei fixări pe peliculă a întâlnirii din adâncuri, încercării istovitoare de a înota cât mai rapid cu putință folosindu-te de o singură mână, în timp ce pe cealaltă o încleștezi cu putere în jurul micului aparat de filmat, rugându-te cerului ca nu cumva hazardul sau vreo vietate marină miraculoasă să ți-l smulgă dintre degete când te aștepți mai puțin. Mai ales dacă vei avea și norocul ca același cer să îți scoată în cale suavele făpturi în căutarea cărora ai pornit. Din fericire nimic de felul ăsta nu se întâmplă și pe când efortul fizic purcede, deja, să se facă simțit, iată că primele roade ale goanei încep și ele, sfios întâi, apoi în număr mare, să apară. 

O tumbă, și încă una, că doar nu ne-om fi crezut singurii ieșiți în recunoaștere, și goana reîncepe, încă și mai aprigă, iar sorții-s în favoarea lor, căci noi cu fiece suflare suntem mai istoviți iar ei tot mai vioi.



Ne înverșunăm din nou, în timp ce prin membre, deloc deprinse cu aste confruntări acvatice, ni se insinuează crampe dureroase. Plusează ei, plusăm și noi dar bătălia, n-ai ce-i face, e limpede că e ca și pierdută. Astfel încât aproape că ne dăm bătuți când... poftim, în mod neașteptat, își schimbă direcția și îmi oferă cel mai frumos cadou de ziua mea.



Și gata, am pierdut, dar cui îi pasă? Nu am intrat în joc pentru izbândă. Să te întreci cu neîntrecuții și să câștigi pierzând e un scor chiar onorabil când ești - păi nu-i așa? - la ei acasă...