25.9.15

Decalogul călătorului judicios


Puține sfaturi în materie de călătorii merită cu adevărat atenția ta. În fond și la urma urmei, pe banii lui fiecare face cum îi poftește inima și nimic nu-i e mai nesuferit călătorului chitit să-și lărgească orizontul de cunoaștere și experiențe decât un set sau mai multe de prescripții sterile menite a-l înregimenta, standardizându-i și compartimentându-i conduita. Indicațiile prețioase, de tipul acelora de care colcăie îndeosebi internetul, din nefericire principala sursă de informare a zilelor noastre, sunt apanajul unei categorii aparte de bipezi, vanitoși din cale afară, ca să nu zic de-a dreptul narcisiști, ce se autointitulează vocal specialiști și umplu pagini peste pagini (virtuale) de considerațiuni pe cât de numeroase, pe atât de lipsite de valoare și miez, cărora ei le atribuie o importanță înzecit mai mare decât cea meritată, considerând pasămite că noi ceilalți nu ne-am fi descurcat de capul nostru fără ilustrele lor învățăminte și cel mai probabil ne vom înclina, umili, în fața generozității și bunăvoinței lor. Considerațiuni care, propagate și reiterate la infinit de astfel de minți și condeie sărăcuțe, ajung să ți se fixeze pe nesimțite într- un ungher al minții, cu statornicie și încăpățânare de clișeu.  

Articolul de față nu intenționează să pună umărul la mărețul, dar vai, atât de șubredul edificiu ridicat din astfel de indicații prețioase ale personajelor de calitate îndoielnică de care vorbeam mai sus. Nu este nici o listă de bifat și nici un set de reguli pe care să le adopți pur și simplu. Privește-l mai degrabă ca pe o sinteză a convingerilor dobândite de mine în ani buni de călătorii, lucruri pe care mi le reamintesc mie însămi înaintea fiecărei aventuri, o înșiruire cu caracter de recomandare la care poți (sau nu) să aderi dacă dorești. 

Călătoresc light. Nu e ușor, însă cu timpul am învățat să mă dezbar de balast și nu iau cu mine decât strictul necesar în bagajul de cabină, chiar dacă asta înseamnă o succesiune repetată de reevaluări și renunțări. Nu car după mine o mie de ținute, rareori mă prinzi în bagaj cu două perechi de pantofi, am redus la minim cosmeticele și oricum niciun recipient nu sare de cei 100 ml regulamentari. Uit de existența laptop-ului când nu sunt acasă și singurul lux pe care mi-l permit sunt cele câteva cabluri indispensabile și adaptorul. Bijuterii, eșarfe, curele? Nu-s pentru mine, nu în vacanță cel puțin, că doar nu mă duc acolo să mă etalez și nici nu țin morțiș să stau cu grija lor. Vacanța, vezi bine, e lucru serios pentru mine.

Înainte de a pleca undeva mă documentez temeinic, consultând mai multe surse. Printre aceste surse se numără doar în cazuri excepționale blogurile, știut fiind faptul că prea puține sunt așa imparțiale cum doresc a lăsa impresia. Chiar și așa, nu iau de bun tot ceea ce citesc, filtrez informațiile, privindu-le cu rezervele care se impun în cazul fiecărei surse și nu plec niciodată la drum cu impresia gata făcută; părerea mi-o păstrez pentru întoarcerea din călătorie iar impresiile respective mi le corectez după fiecare nouă vizită.

Oricât m-ar încânta spontaneitatea, nu-mi place să fiu prinsă pe picior greșit în călătorii. Nu plec niciodată fără asigurare de călătorie, am trecut și trec în mod regulat și benevol printr-un lung șir de inoculări menite a mă proteja de principalele boli cărora le cășună în mod normal pe călători și a-mi înlesni o acomodare cât mai lipsită de riscuri pe mai toate continentele, am grijă să am la îndemână adrese și numere de contact ale ambasadelor în regiuni mai puțin sigure, nu ies din casă fără să am telefonul mobil încărcat, nu mănânc de pe stradă, am grijă să știe mereu cineva pe unde mă aflu, nu mă îmbrac și împodobesc excesiv și în general sunt cât se poate de vigilentă, chiar dacă îmi place și mie, ca oricui, să mă las furată de peisaj. Altfel spus, îmi iau toate precauțiile necesare. Consider că există și așa suficiente elemente ale neprevăzutului care pot influența bunul mers al oricărei călătorii, iar anumite riscuri chiar nu merită să li te expui.

Nu mă las influențată de rețetele de călătorie ale nimănui. Puțin îmi pasă de ultimele trenduri și nu ma uit în gura apostolilor călătoriilor slow care încearcă să-mi demonstreze că aceasta, iar nu alta, este calea, cu seninătatea unuia care a descoperit cel puțin că e nemuritor. Eu una călătoresc cum cred eu de cuviință. Mai pe fugă, mai pe îndelete, în funcție de timp, zile libere și buget, uneori după cum se aliniază planetele. Zic mersi că pot călători, cum anume o fac într-un moment sau altul mai puțin importă, sunt altele care contează mai mult. N-am a da socoteală nimănui și nici nu mă mustră conștiința iar lucrurile, în privința asta, stau cât se poate de simplu: viața e scurtă, lumea e mare și eu vreau să văd cât mai mult din ea, cât mai repede cu putință. Iar dacă îmi place un loc cu adevărat, să stea liniștiți apostolii, în mod sigur mă voi întoarce iar și iar la el...

Oricât aș afla, din stânga și din dreapta, că pot să-mi organizez cu rigoare cazonă călătoriile, e la mintea cocoșului că mai multe lucruri scapă decât se supun controlului nostru, limitat cum e el, bietul, oricum de o serie de factori generici dar și individuali. Ca atare, de multe ori nu-mi rămâne decât să-mi folosesc cu încredere... nasul. Spune-i intuiție, voce interioară, instinct, cum poftești, e mereu cu mine, ba ne mai și știm de o groază de vreme! Unde mai pui că al meu rareori dă greș, așa încât - că e vorba de cazare, ghid, descoperiri fericite întâmplătoare, localuri ori direcții de mers aiurea - am învățat că primele povețe pe care merită să le iei în seamă sunt chiar cele ale propriului nas.

În strânsă legătură cu ideea anterioară, am învățat nu forțez lucrurile. Dacă lucrurile nu se leagă și o anumită călătorie sau experiență mi se sustrage în mod repetat, o abandonez până când ocazia mi se oferă, practic, pe tavă. Până atunci, are balta pește iar o amânare nu valorează nici pe departe renunțare, nu? Ba chiar unele amânări își au rostul lor, chiar dacă nu realizezi asta decât retroactiv.

Nu mă reped. Nu dau iama în așa-zisele superoferte ale agențiilor de turism, nu mă las ispitită să cumpăr bilete de avion la cine știe ce companie aeriană cu reputație îndoielnică și nici nu mă abat de la prioritățile mele în materie de călătorii pentru vreo destinație ieftinită peste noapte, fie ea una în care am mai fost sau nu. Cercetez ce se ascunde în spatele celor dintâi, verific istoricul incidentelor și accidentelor în care au fost implicate de-a lungul timpului respectivele companii, pun în cumpănă prețul scăzut, pe de o parte, timpul pe care ar urma să îl petrec prin aeroporturi și neapărat perioada călătoriei, pe de alta, ar fi păcat ca presupusa ofertă să-mi ia ochii într-atât încât să scap din vedere faptul că aș putea ateriza în fine într-un loc demult râvnit în plin muson sau furtună tropicală. Cercetez, compar, cumpănesc și abia apoi hotărăsc.

Nu plec fără lichidități. Dacă am cu mine și ceva carduri, cu atât mai bine, însă pentru nimic în lume n-aș vrea să mai fiu vreodată pusă în situația de a constata - în fața unui bancomat nărăvaș ori a unei bănci ferecate - că resursele mele financiare virtuale nu valorează doi bani. Căci da, am pățit-o, iar suma de care aveam neapărată nevoie era rizibil de mică și totuși atât de însemnată prin... absența ei și conștientizarea neplăcerilor de care m-ar fi putut scuti.

Nu subestimez niciodată cunoștințele unui ghid, profesionist sau benevol, de prin partea locului și ajutorul neprețuit pe care mi-l poate da la înțelegerea acelui loc. Sunt conștientă că ghizii nu sunt infailibili, ba chiar unii răspândesc tot soiul de baliverne pe care autoproclamații specialiști le acceptă ca atare sau, mai rău, le transpun în scris întru luminarea mai-puțin-știutorilor, însă admit că de cele mai multe ori un ghid pasionat îți poate augmenta considerabil călătoria. În ceea ce mă privește, am avut parte de cei mai informați ghizi în Argentina, Groenlanda, Scoția, Islanda, Kenya, Tanzania și Laponia finlandeză. E drept că i-am și ales cu mare grijă.

Oriunde merg, mă comport civilizat și arăt respectul cuvenit obiceiurilor locului. Acolo unde nu le cunosc îndeajuns, procedez cu precauție, întreb sau mă ghidez după bunul simț. Cutumele or fi ele diferite în funcție de amplasarea pe glob, dar principalele reguli de bun simț sunt aceleași și un călător isteț știe că buna purtare îi face cinste nu doar lui, ci și țării din care provine. Ca să nu mai vorbim că îl ferește de a intra în bucluc în locuri în care o poate încurca serios.

Tu după ce principii te ghidezi în călătorii?


4 comentarii:

  1. eu mereu m-am amuzat de faptul ca bagajul meu e invers proportional cu durata calatoriei. Cand am plecat pe 3 luni luasem o valiza medie pe care o implusem 3/4 , iar cand ma duc la tzara 5 zile, de-abia reusesc sa le inghesui toate in masina.

    RăspundețiȘtergere
  2. :))) Buna asta! Eu m-am dezobisnuit treptat sa car toata casa dupa mine, a venit cat se poate de firesc dupa ce am inceput sa calatoresc mult si des. Si zau ca nu-mi lipseste un stres in plus...! :P

    RăspundețiȘtergere
  3. La faza cu lichiditatile iti dau tota dreptatea pt. ca m-am fript si eu.
    Nu mai zic,la Arcul de Triumf nu accepta bancnote mai mari de 20€!!
    Pe bune:)))

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, in multe locuri se intampla asta, din pacate...

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe