21.2.14

Abu Dhabi - fața prea puțin cunoscută a Emiratelor


Bag mâna în foc că primul lucru care îți vine în minte când auzi vorbindu-se de Abu Dhabi este Ferrari World, cel mai mare parc de distracții acoperit din lume, a cărui atracție principală este cel mai rapid montagne-russe de pe fața pământului. Sunt sigură că internetul abundă de informații despre grandioasa moschee Sheikh Zayed, pe care tot atâtea guri îți recomandă să o vizitezi cu prioritate. Iar despre luxosul hotel Emirates Palace, dacă nu l-ai vizitat chiar tu deja, sigur îți tot împuie capul vreun prieten. Ce te faci însă dacă îți spun că că Abu Dhabi are mult mai multe de arătat decât aste trei obiective pe care le tot amintește lumea, ba mai mult, dacă îți și dau niscaiva idei despre unde ai putea să îți petreci timpul într-un mod extrem de plăcut în capitala Emiratelor? Cum ce te faci? Încaleci pe El-Zorab și p-aci ți-e drumul, că doar n-o să mă crezi pe cuvânt fără să verifici cu propriii tăi ochi. Înainte să pui zăbala în gura calului, zăbovește însă cât să iei cu tine lista de mai jos, ar fi păcat să omiți a încerca vreuna dintre propunerile mele.

1. Aeroportul

Trebuia să-l pun în capul listei, că doar e poarta de intrare în Abu Dhabi. Drept e că majoritatea turiștilor nu ajung în Abu Dhabi pe calea aerului, ci într-o fugă nebună de o jumătate de zi sau, hai, o zi întreagă, interval în care abia dacă au timp să vadă cele trei atracții sus-pomenite. Pentru că ei au ce au cu Dubaiul și ajung mai mult sau mai puțin accidental în Abu Dhabi, când de fapt lucrurile ar trebui să stea taman pe dos. Dacă mă întrebi pe mine, aeroportul din Abu Dhabi e cel mai arătos dintre toate aeroporturile din Golf, așa încât dacă ai ocazia să dai o raită prin terminalul pentru pasageri, nu o pierde. Zău așa, unde ai mai văzut tu atât de aproape de casă un terminal în formă de... gogoașă?



2. Abu Dhabi Central Market (zis și "The Souq")

Situat în districtul Al Markaziyah în locul în care se afla pe la începutul anilor '60 zona comercială inițială a emiratului, Central Market se dorește a fi interpretarea contemporană a souq-ului tradițional. Souq tradițional care a fost locul principal în care s-au întâlnit, preț de vreo 40 ani, negustorii din regiune spre a-și vinde sau schimba mărfurile, până ce acesta a ars și s-a hotărât construirea unuia acoperit care să reunească elemente ale moștenirii arabe și detalii moderne. Locșorul e fermecător și o veritabilă ispită dacă îți arde de shopping; iar dacă ți-ai propus să nu pleci din Abu Dhabi fără niscaiva suveniruri pentru cei de acasă, tare mă tem că-ți va fi greu să alegi între multitudinea de lămpi și mătăsuri colorate, dulciuri și bijuterii, haine și obiecte decorative, dar mai ales de ceaiuri care mai de care mai ademenitoare, mirodenii și esențe parfumate. Contrar aparențelor, nu souq-ul în sine face însă obiectul prezentului punct, deși ți-ar părea rău cu siguranță dacă nu i-ai dedica măcar o oră-două. Nu, surpriza de care îți vorbesc li se dezvăluie doar celor care au curiozitatea de a urca la ultimul etaj al clădirii. Acolo sus, pe acoperișuri, în mijlocul pădurii de coloși din oțel și sticlă care se avântă arogant înspre cer, o oază de verdeață neașteptată te îmbie la popas. Degeaba încerci să i te opui, nu ai scăpare. Mai bine cedează-i și cufundă-te într-un fotoliu comod măcar cât îți ia să sorbi însetat o neprețuită limonadă cu mentă!






3. Shakespeare & Co.

Nici vorbă de vreo confuzie, știu prea bine ce scriu și nu ne-am luat încă tălpășița din Abu Dhabi. Și pe cât este de adevărat că "Shakespeare" în arabă se citește, mai mult sau mai puțin, "Shakesbeer", tot atât de adevărat e și faptul că Shakespeare & Co. e unul dintre cele mai tari restaurante din Abu Dhabi și chiar din întreaga regiune. Adaugă la asta că se află în incinta aceluiași souq acoperit de care vorbeam mai sus și că decorul vintage prețios în tonuri pastelate este unul dintre cele mai plăcute în care îți va fi fost dat să te înfrupți vreodată, plus prețurile relativ accesibile, și ai prânzul asigurat. Ce să mai, dacă ochii văd, inima cere, iar dragostea trece cu adevărat prin stomac, apăi e momentul să te reîndrăgostești de... clasici!




4. Marina Mall Tower

Unul dintre puținele locuri din Golf favorabile mersului pe jos în timpul celor 2-3 luni pe an în care vremea o permite, Abu Dhabi beneficiază de kilometri întregi de promenade generoase pe care te poți plimba cât te țin picioarele. Și bine ar face să te țină, pentru că, tot cu ochii după minunatele fântâni, bărci dhow, felinare, terase și băncuțe orientate către priveliști din cale afară de îmbietoare care însuflețesc Cornișa, nu m-ar mira să te trezești că ai ajuns mult mai departe decât aveai intenția. Cum ar fi de pildă în fața celui de-al doilea mall ca mărime din Abu Dhabi, pe numele lui Marina Mall, din mijlocul căruia împunge văzduhul o tulpină bizară: turnul cu platformă de observație și restaurant rotativ, al cincilea cel mai înalt turn din Emirate. Vestea bună e că ascensiunea cu liftul cu uși transparente nu te costă nimic mai mult decât un dram de curaj, după cum nu te costă nimic nici să dai o raită prin restaurantul pe platformă rotativă pentru a te bucura de priveliște. Dacă totuși hotărăști să iei loc la una dintre măsuțele cu priveliște, folosindu-te de pretextul cel mai la îndemână al savurării unui cocktail multicolor, ia aminte că există un meniu separat, cu prețuri ceva mai măricele ale băuturilor, pentru clienții care aleg să nu ia masa la restaurant.






5. Hemingway

Din lungul șir al locurilor care poartă încă urmele pașilor lui Hemingway, o bună parte sunt baruri, știut fiind că inspirația - bat-o vina! - își găsește adesea tot soiul de scuze iar omul nostru (din Havana? :-P) le frecventa mai mult decât ne-ar plăcea nouă, cititorilor, să credem. Multe dintre acestea îi poartă și numele, doar-doar or reuși să păstreze cât mai mult din aura zilelor demult apuse spre a putea elibera cât mai rapid de orice povară inutilă buzunarele doldora ale turiștilor. În condițiile unei concurențe atât de acerbe e lesne de înțeles de ce cea mai recentă găselniță sunt restaurantele și barurile numite după Hemingway pe unde acesta, netrecând niciodată până în zilele noastre, mai mult ca sigur că nici nu va mai trece vreodată. Știu, nu te-ai fi așteptat să existe unul tocmai în Abu Dhabi, după cum mă îndoiesc că ai fi dat prea curând nas în nas cu figura împietrită a lui Hemingway dacă nu ți-ar fi povestit subsemnata despre ele. Îl găsești în incinta unuia dintre hotelurile Hilton din Abu Dhabi și este deopotrivă restaurant, pub și bar de jazz.




6. Emirates Palace

Înainte să mă iei la rost că, poftim, în ciuda celor făgăduite inițial tot de Emirates Palace cel mult pomenit m-am apucat să îți vorbesc și eu până la urmă, dă-mi voie să îți spun că, dacă e drept că n-am să fiu tocmai eu aceea care să te sfătuiască să îți faci drum neapărat pe la Emirates Palace, nu mă îndur însă să fiu tocmai eu aceea care să nu îți dezvăluie încotro să te îndrepți dacă te vei hotărî totuși să îi treci pragul. Fă plinul de poze și impresii apoi lasă-ți nasul să te conducă înspre raionul cu prăjiturele prețioase din incinta hotelului. Și când spun prețioase te asigur că nu mă refer numai la preț. La o privire mai amănunțită vei constata, mai puțin uimit decât mine care habar nu aveam de așa o ispravă până ce nu am descoperit-o întâmplător la fața locului, că absolut toate prăjiturile, tartele precum și elegantele torturi cu fructe și ciocolată din vitrină, ba chiar și niscaiva cafele și cappuccino-uri din meniu sunt presărate cu aur comestibil de 24 carate. Și află de la mine că acesta este unul dintre puținele locuri din lume unde chiar se folosește aur adevărat! Să-ți mai spun și că în Europa aurul a tot fost consumat în băuturi încă de pe la 1500? Sau că alchimiștii considerau că aurul presărat în mâncare fortifică inima? 








7.  Heritage Village
 
Ei, și după ce vei fi lăsat în urma-ți toate aceste ispite frivole, ia calea complexului cu aspect de fortăreață situat lângă Cornișă, nu departe de Marina Mall, cunoscut sub denumirea de Heritage Village. Menit să reconstituie atmosfera așezărilor tradiționale dinaintea erei petrolului, Heritage Village îți astâmpără toate curiozitățile deodată: are souq, moschee, fortăreață, tabără de beduini cu corturi din păr de capră, case barasti (construite din frunze uscate de palmier) și sat de pescari, un sistem de irigație falaj (canale de irigație subterane) ba chiar și adăposturi pentru cămile, măgăruși și vaci, cu tot cu locatarii de rigoare. Iar dacă toate astea nu te impresionează, o vor face cu siguranță expozițiile de fotografie, îmbrăcăminte tradițională, bijuterii beduine, ustensile de gătit, ceramică și echipamente de-ale negustorilor și culegătorilor de perle. Și cum muzeul se află la malul mării, nimic nu te va împiedica ca la final să iei loc pe nisip, urmărind cum înserarea stinge treptat ultimele ecouri ale zilei peste sătucul încremenit în trecut, în timp ce, vizavi, luminile se aprind rând pe rând în clădirile viitorului.




Articol scris pentru și la inițiativa eSKY Romania.


4 comentarii:

  1. Fain articolo, pozele sunt minunante!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mersi, Nicky, ma bucur ca ti-a placut! :-D

    RăspundețiȘtergere
  3. Si mie mi-a placut tot ! Multumiri speciale pentru Emirates Palace despre care ni s-au dat explicatii complete, l-am reperat de pe Corniche, dar n-am ajuns sa intru, sa gust, sa ma minunez in direct.

    RăspundețiȘtergere
  4. Ma bucur mult, Doina! N-are nimic, Emirates Palace tot acolo va fi si data viitoare cand ajungi... ;)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe