26.11.12

Dacă...


Dacă n-ai suspinat niciodată visându-te în pielea unui personaj dintr-o carte...

Dacă ai ajuns într-atât de blazat încât nimic nu te miră, intrigă, înflăcărează...

Dacă te simți mai presus decât toți cei ce te înconjoară și socotești că nu ai nimic de deprins de la nimeni...

Dacă nu simți atingerea divinității în micuța broboană de sudoare care-ți poposește pe frunte pe un vârf de munte...

Dacă nu găsești alinare într-o rază de soare, o frunză ruginie și-o zbatere de aripi...

Dacă nu crezi în povești și în faptul că la celălalt capăt al oricărui curcubeu se află, bine ascunsă, o comoară...

Dacă n-ai pierdut niciodată nimic ce speri a redobândi într-o bună zi...

Dacă nu ești dispus să te dezbari de toate obișnuințele și prejudecățile...

Dacă simți nevoia unui singur loc, unuia singur, pe care să-l numești "acasă"...

Dacă nu ești pregătit să îți fărâmițezi sufletul în zeci de bucăți aruncate în lume la voia întâmplării...

Dacă nu te știi capabil de riscuri și nechibzuințe...

Dacă frica îți pune stavilă în loc să te împingă înainte...

Dacă nu crezi că orice dorință poartă în ea potențialul împlinirii...  

Dacă ești dispus să-ți încredințezi visurile primului venit întru prea facilă realizare...

Dacă nu mulțumești în sinea ta cerului pentru că este același peste fiecare colțișor de lume... 

Dacă nu te înfiori niciodată pentru că nu realizezi puterea necruțătoare a clipei...

Dacă uiți că ești muritor și crezi că totu-n lume pe tine te așteaptă... 

Dacă nu te întorci de pe drum mai modest, mai înțelept și mai umil...

Dacă visezi prea rar, prea puțin și prea mărunt... 


Dacă nu ești, pe lume, cel mai fericit când zări cu totul noi ți se deschid în față

Gândește-te, amice, că n-ai decât o viață! 



8 comentarii:

  1. Trebuie să fie un sentiment unic atunci când ești martor la „nașterea” unui curcubeu....

    RăspundețiȘtergere
  2. @Ani Ana: Asa este, mai ales cand lucrul asta se intampla la Niagara, in Seychelles la asfintit sau peste Venetia :-)

    Sa inteleg ca inca nu ai vazut nici unul?

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu. Am văzut însă de câteva ori curcubee duble :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Aha, deci m-ai pacalit :-P Cele duble sunt cele mai frumoase!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Dar am văzut curcubee. Însă nu am văzut niciodată locul de unde „răsare” (nu găsesc acum un termen mai potrivit :D) un curcubeu. La asta m-am referit :)

    RăspundețiȘtergere
  6. A, bun, nu-mi era prea clar ce ai vrut sa zici, mersi de lamurire! :-)

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Subscribe